Vede tot mai rău, abia dacă ne mai zărește. Ne întîmpină în picioare, deși picioarele ei betege îi dau cele mai mari bătăi de cap. Prima îi sare de gît aia mică: ce frumoasă și tînără ești, maică!, îi zice, măsurînd-o cu ochii ei bolnavi de sus pînă jos. Urmez eu. De mine rîde, hîtru: tu ești numa’ frumoasă! Da ha mare unde e? Are teză, nu a putut veni, că învață, dar uite, te pup eu din partea ei… Lasă, să îi ajute Mniezo. Auzi, da’ la ce școală umblă, mamă? La Arte, ai uitat? Am uitat, că-s babă. Tu, maică, da explică-mi, ce sunt artele astea, că eu nu pricep bine. Ce să fie, mamă-mare, pictează, sculptează, modelează în lut, asta face ea la școală, exersează să fie artistă. Ohoo, păi asta e meserie bănoasă, de domn, de om învățat!, face cu ochii mari femeia care nu a apucat să facă școală, că a început războiul și a rămas neînvățată. Nu e așa bănoasă, mamă-mare, dar e frumoasă, și ea e talentată.
Se uită la mine că butonez pe telefon, îi transmit fie-mii ce zice străbunică-sa. Îi trimite o poză. I-o arăt. Calcă-vă nevoia, toate helea le vedeți pe telefonul ăla. Are și mă-ta feisburg din ăla, toată ziua numa cu el e, cine o mai fi scornit și asta, auzi, feisburg! Mi-o arătat și mie, că o vede pe fata lu’ Maricica din Italia, vede toate nunțile, toate pozele. Ce e feisburg, mamă-mare, o întărît, curioasă cum își reprezintă bunică-mea de 88 de ani unealta asta care a intrat atît de adînc în viețile nepoților și strănepoților, ba chiar și a copiilor ei. Să știi că nu sunt nici eu chiar așa de proastă, am înțăles ce e cu feisburgu, e telefonul ăla cu ecran mare. Pe o parte e telefon, pe cealaltă parte feisburg, nu e așa? Așa e, mamă-mare. Adică nu e chiar televizor, e mai mult calculator, zic bine, mamă? Călca-l-ar nevoia, cum le știe pe toate, cine o scornit și asta, că mă-ta în fiecare seară nu se mai uită la televizor stă numai să vadă ce dă pe feisburg. Toate helea le află de acolo și îmi zice și mie.
Rîde. Eu mor de dragul ei. O mîngîi, mă mîngîie înapoi. Se întristează, apoi. Știu ce urmează, aceeași discuție de dinaintea fiecărui Crăciun: auzi, mamă, anul ăsta de Crăciun se fac 24 de ani de cînd sunt văduvă. E greu, să știi. E foarte greu. Dă din cap, închide ochii slăbiți. Mi-l amintesc perfect pe tata-mare întins pe catafalc în camera bună de sus, aia cu carpeta cu cerbi și poza de la nunta lor, retușată de fotograf. Veniseră oamenii – bărbații adică – să-l colinde, corul bisericii. Aveam 14 ani și nu am vărsat nici măcar o lacrimă. Mai tîrziu, mama mare mi-a reproșat că nu l-am plăcut deloc pe tata mare, că nu l-am plîns deloc. Eram prea mică ca să știu și să-i pot explica cît eram de împietrită atunci, cum că fusese un mecanism de apărare, că îl vedeam ducîndu-se pe singurul bărbat din viața mea de copil care mă iubise și protejase. Că mă temeam că nu va mai avea cine mă apăra. Da’ pe mine o să mă plîngi?, mă întrebase atunci și în anii care urmaseră. Și nu știusem niciodată să îi spun cît de tare mă va durea cînd se va duce. M-am întrebat de multe ori dacă o iubesc atît de mult fiindcă o urîse tata așa de tare, să-i fac în ciudă sau, pur și simplu, fiindcă era singura ființă din partea căreia simțisem iubire necondiționată atunci cînd aș fi avut atît de multă nevoie de ea. Mama-mare, care locuia o cameră mai departe de mine, dar care nu avea voie să se așeze la masă cu noi sau să folosească aceeași baie.
Oftează. Uite că nu am mai murit și eu. Acum, nu o să mor chiar acu, să vă stric sărbătorile, oi dudui moartea pînă după… Rîde iar. Tresar – uitasem cum spune ea a dudui la a alunga. Notez. Ia stai să facem niște poze, dacă te grăbești așa de tare să mergi în deal, să am și eu poze cu tine vie, că după ce mori, nu te mai pozez. Aoleo, și ce faci cu ele, le pui pe feisburg, nu îți e rușine cu o babă ca mine, să mă vază și să mă rîză toți? Nu mi-e rușine, mamă-mare. Ești bestială. Ești cea mai tare mamă-mare de pe feisburg și altminteri.
postblue (I break the back of love for you) Postarea următoare:
#brașov2021
Ce frumos!!! Eu nu am avut niciodata o bunica, o strabunica…dar mi-ar fi placut o „babuta” asa simpatica.
Sa fie sanatoasa si sa o mai pozezi multi ani de acum incolo!
sănătoasă-sănătoasă nu a fost ea niciodată, dar uite că încă e în putere, umblă. mulțumesc!
frumos de tot. dar de ce nu avea voie sa…? ceva care tine de obiceiuri din zona, sau cum???
salutari din Iasi!
că nu îi dădea voie tata. obicei local, da, din casa noastră.
S-O țina Dumnezeu cAT mai mulți ani lângă voi! As imbratisa-o și eu dacă as intalni-o!
mulțumesc, să o țină, deși ea tot zice că vrea să moară, că îi e foarte greu.
Aceeasi tresarire, cand a duduit
Uitasem
Atunci cand scrii de acolo, imi vin in minte toate. Ai darul
Acum sunt faina din covata, ciubarul, strachina, canele hala , tu baiata, tu esti tare nghinunat, anafura si sfintii, mirosul de prajitura simpla, gradina inilor, praful ala curat pe care il ridicam cand ne jucam fotbal la gramada, parul din curtea bunicilor, cetatea , Oltul, rapa si misterele ei, Gyula Bacsi da cu cracii si omoara toti gandacii, Heino, Bebe, Dan, baiatul acela din Bucuresti care venea si ne povestea despre o alta lume , momentele cand el se lua la tranta cu….Jurgen!(uitasem), tehnica oraseanului vs forta sasului :), caii bunicului in zilele cand caldura lor se ridica in aburi , fiind asemeni unor creaturi de poveste care isi gaseau drum prin cetile reci ale diminetii, hula unde ne dadeam cu sanii, dealul marichinii unde vitezeam cu patinele, fara sa cunosc teama, hopul ala mare care ma arunca la cativa metri si flexarea de dupa a genunchilor, fanul…. da , fanul :), bucuria aia miros traire . Fanul si provocarile lui – furca mai plina decat a oamenilor mari, paraitul ala al lemnului incordat,care parca imi atragea atentia sa fiu atent , sa nu sar calul :). Cimitirul… teama de ani si ani , care ma facea sa ma zgribulesc ori de cate ori treceam pe acolo. Privirea bunicii, din usa, usor, usor, deschisa, pentru a verifica daca m=am trezit dupa somnul de pranz. Grija aia. 🙂 . Ah, oalele si lingurile de lemn linse dupa ce erau golite de ceea ce urma sa devina checul lu’ mamamare. Si ce gust avea aluatul ala. Mananc si azi aluat gol ca disperatul, cand pot fura:). Niciodata n-am avut nicio durere sau vreun dezechilibru (cel putin nu vizibil)din cauza lui… cu prea mult drag il primeste trupul meu :). Galaria aia lunga, unde lansam masina primita din Germania, de la tanti Rosi. Cu cu ruz. Cucuruzul pe care il strujeam (strujit e? ), mainile de dupa :). Si apa aia buna de pe camp… cand toate cereau apa si ea venea, ca o bucurie finala. Arsita inmuiata. Si painea cu ceapa si cu slanina 🙂 . Mancata cu mainile pline de pamant, dar nicidoata murdare :). Gustul pamantului.
Furtuna aceea si noi gonind cu caruta pe jumatate plina, fata transfigurata a bunicului viiiiiiiiiin rusiiiiiiiiiiiiiiiii, stelaaaaaaaaaaaaaaaa, ghiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii. Eu, cu parul maciuca , traind razboiul bunicului meu , asa cum puteam intelege 🙂
Moara!
Moara si mirosul ala… oamenii asteptand langa cai. Cata liniste si firesc era acolo. Privirea morarului, ochii aia care au cautat spre mine. Eu , cutezator, sustinand=o. Zambetul ala de dupa 🙂
Glod.
Nichipercea!
Nichipercea insemna Michiduta? ….oare stie buna ta?….pot indrazni sa te rog sa intrebi ?:)…Nichipercea eram cand faceam nazdravanii. Lapte covasat (cu a , de la tamp), Moare 🙂 wow , zama de varza cu cartoful copt, strapuns cu furculita. La jaratec. Sau cartoful ala copt la cuptorul din curte, cu prelata peste…. copt pe indelete, pentru animale. Mancam si noi :),,,sfecla taiata cu toporul , care ii dadea gust si mai si 🙂
Lemnele…anii de taiat lemne si carat cosurile alea mari si grele. Le mai puneam si unul peste altul ,starnind mania bunicii : o sa iti frangi schinarea! Tare nghinunat esti ! Sau reactia lu’ tatamare: vai, vai , vai, Raducule…. o sa iti para tie rau mai tarziu ( asa a fost 🙂 ).
Zgomotele bunicii :))) uitasem complet de ele….ireal…. erau niste fasaieli preluuuuungi, care se auzeau in noapte si chicoteam cu varu=meu de numa’. Bunica dormea nestiutoare mai departe. Mamamare – stii cum faceai azi-noapte? Cum, nichiperceo?….faaaaaaaaaassssssssssssssssssssss . Si radeam. Ochii aia 🙂
Rana bunicului. Teama de ea . Nenaturalul , neintelesul.
Fuga lui dupa noi, cand exageram – niciodata nu ne-a prins. Nici nu voia 🙂
Fantana din colt – apa aia ceamaibuna apa bauta vreodata. Banca lu tanti Fica, locul unde se adunau seara si stateau la vorba. Noi, in praf. Prafuind 🙂 Pipoaia. De ce i se zicea asa , oare?
Iarna in soavat, patinele si pucul, betele alea, dealul monumentului, tigania, Rahanul lui Bebe, prima mea iubire, Mona, ochii aia de caprioara :), cocoseii de zahar, eugenia, inghetata cu fistic, masinuta din vitrina pentru care am adunat un an banuti, biserica sasilor, nucul ala mare din gradina, pomul din poiana alaturata celeilalte tanti Rosi…
Pentru a nu stiu cata oara, ma faci sa ma intorc acolo.
Daruiesti . Multumesc 🙂
toate astea, da. mulțumesc, unele le uitasem și eu.
și o înjurătură: fută-l Mniezo!
nichipercea, da! nu, nu înseamnă michiduță ci neînsemnat, mic, firișor. 🙂
cat de frumos ai scris, domnule, le-am simtit citind. la noi nichipercea e sinonim cu michiduta, un fel de alint de dracusor.
Multam 🙂
A mai rasarit un cuvant , in timp ce mancam : urloi (sau hurloi… nu stiu sigur. Oricum = cilindrul ala de la soba)
Si tagarta – nu stiu daca nu am reintalnit cuvantul asta chiar la tine pe blog.
Cu sensul de a se cocota , a se catara.
🙂 Ma bucur ca am adaugat si din cele uitate
La voi erau si sasi?
Eu duc dorul unei prajituri sasesti pe care am mai gasit-o intr-o vreme doar la Maripusc – ei ii spuneau Romschnit. A disparut si de la ei, de multi, multi ani. N-am gasit reteta nici macar pe internet (probabil are alt nume varianta originala, ca prea nu dau de ea).
Culoare negricioasa si presarata cu colorele de-alea nushcumsecheama. Chestiute dulci, subtiri, micute, colorate diferit si …. multe :)) (sunt simpatic, stiu)
D-ta d-le Radu te manca chelea si ne-ai intors din drumul catre …undeva.Cum spuneai,d-ta aveai Olt dara io aveam garla la mamaia din partea mamei, cu ,,jghioalca” la mijloc unde se avantau doar flacaii de 14-15 ani si ,,caniparie ” cu ,,hlandani” pusi la muiat… si tigani pricajiti care ne lasau sa vedem cum fac chirpici pana ne plictiseam iar vreunul din noi striga tare :Da D-ne ploaie ! Ceea ce pt tigani insemna munca irosita si foame…iar pt noi blagoslovenie tiganeasca… si cireada de vaci in care se aflau si capre pe care le mulgeam pe furis in ardei gras scobit si beam laptele fara sa-l pasteurizam sau sa-l UHTerizam.Si mai era si negociatul mancarii de pranz, care se discuta peste gard:Mai Viorica ,hai mam’ s’ manashi..da’ cartoafe pai ai bre ? n-am datz fac,numa hai…Icoanele cu busuioc ,si mirosul de cuisoare tinute in cutie de tabla de halva ruseasca.
Iara la mare suparare ,un blestem greu derivat probabil din cea mai mare boala cunoscuta pe atunci,cel putin de mine : ,,Luate-ar galca! ” .Era grozav si inspaimantator,ma si vedeam cu galcile ,,cat oul” si cu acu-infipt in cur cu penicilina facuta de nea Neculai ,felcerul satului ori poate de nea Dionisie,om priceput la toate …Iar la lehamite si pt a termina rapid si definitiv o sfada inutila :Du-te la Dumnazau ! Niciodata la naiba sau altcum.
Da’ stiti cum e sa stai cu talpile ,,bocna” de la sanius sau de la dat cu ,,saica ” ( asa-i ca nu stiti ce-i saica ?!) ,la gura sobei de caramida,sa simti furnicaturi care urca incet pana in obraji ? si sa-ti dea mamaia cateva inghitituri de vin fiert cu ,,chiperi negru,cuisoari sh-o leac di scortzsoar” ? .Da’ nu mai mult ,,c ti fashi betav ca tactu”.
Si la sfarsit,mai aveti bunatate de zabava olecuta,sa spunem ceva si de sora lu’ mamaia,Mama Ileana,vadana si ea ca si mamaia,care ,, mi-a dat in gat „.O sa vedeti ce-i aia imediat.
Cum,, ma lua galca” mai mereu iar penicilina care cre’ca nu mai avea substanta activa pt ca o furau spiterii,am fost trecut initial pe zahar cubic cu gaz,acest tratament nedand rezultate s-a hotarat spargerea galcilor.Mama Ileana si-a taiat unghiile frumos,s-a dat cu ,frunte de cazan” pe maini, adica rachiul care curge primul din cazan si care avea in jur de 80 de grade,mie mi s-a pus o coada de lingura,pe muchie, intre dinti ,masura de protectie si pt limba mea si pt degetul ,,chirurgului” si apoi cu doua miscari iscusite si indelung practicate,galcile au fost sparte,la propriu, iar eu am primit indemnul :stuche draci din gura,dupa care am facut gargara cu aceeasi „frunte”.
Si-o fi de la Placebo da’ nu mai stiu ce-i aia durere de galci si am vro doi ani in schinare..da’ cre’ca e de la datu-n gat mai degraba.
Si inchei cu o urare prelucrata dupa Dan Diaconescu :Sa-ti traiasca mamaia si sa ,,tragi ” de ea sa faca marea trecere cat mai tarziu cu putinta…ca altfel nici nu stii ce pierzi.
Multumesc 🙂
Parca-s io! Zău lui Dumniezău!
Da, emotionant…
Ce sensibil scrii,fata frumoasa! Si mamaia mea are tot 88 de ani! La fel de intreaga la cap si putinica la trup! Ufff! Nu stiu cum va fi viata fata ea! Ma bucur ca e…!
A mea Bica imi zicea „tu baiata” :)si era cam ca mam-mare a ta 🙂
Atat de fragila in simplitatea ei! 🙂 s-a dus in ziua in care noi am plecat din tara….nu am putut s-o plang atunci…dar o plang acum…
Sa va traiasca si s-o bucurati cat puteti 🙂
așa îmi zice și mie, băiată, am tot scris despre asta. 🙂
Vai ce norocoasa esti sa o mai ai in viata!!! A mea se duse la cei vesnici la un an dupa plecarea mea din tara.Ce munti de amintiri duioase imi lasa,de seri cu povesti spuse la gura sobei, de placinte si povete date cu toata inima si bucuria, de rasete cu lacrimi si de iertari dese si depline.
Bunica-miu face 92 de ani anul viitor, dar acu’ o luna, de Black Friday, ne-a rugat sa-i cumparam o tableta, sa vada ce e nou in lume! Acum are si tableta si cont de mail si cont de FB. Reuseste sa deschida Google… in rest, mai incearca!!! 🙂
Doamne cat de frumoasa este! Un bulgare de lumina!
Mereu ma emotioneaza povestile cu mama-mare… sa o tina Dumnezeu sanatoasa si sa aiba o batranete usoara!
Faină poveste tu băiată!
Mi-e tare draga mama-mare, de-acum parca e un pic si a mea, pentru ca „ne-ai daruit-o” aici, cu lumina si caldura!
Si parca o vad si o aud pe „mama”, bunica mea. In anii cei din urma se tot plangea ca nimeni din cei pe care i-a iubit si s-au dus la Domnu’ nu a iubit-o suficient cat s-o ia, sa n-o mai lase sa se chinuie atat. Intr-o zi i-am spus ca nu stiu ce ma voi face, cum voi putea sa meg inainte fara ea. Mi-a spus ca trebuie sa pot, ca o am pe fiica mea si asta trebuie sa-mi fie de-ajuns.
Am rugat-o atunci sa-mi vina in vis, sa stiu ca e bine acolo unde e. Mi-a spus ca nu stie ce o fi pe-acolo, daca o depinde de ea sa-mi poata spune asta. Oamenii spun ca visezi noaptea ceva ce-ti colinda prin minte pana adormi. Asa o fi, nu zic nu…Dar eu am visat-o pe mama, netezea patura de pe pat cu mana ei muncita. O intrebam in vis:” Cum e, mamico?” Iar ea si-a ridicat privirea catre mine si mi-a spus:” Mama, e atat de frumos si atata de curat acolo si miroase atat de frumos cum nici nu poti sa-ti inchipui!” M-am trezit din somn cu lacrimi pe obraz, nici nu stiu daca de tistete, de dor de mama, sau de bucurie, ca mi-a raspuns. 🙂
Petronela, ma bucur foarte mult ca am privilegiul sa citesc ceea ce scrii! 🙂