Scriam la roman, zău că scriam. Într-unele zile mult, altădată deloc. Nu am văzut-o venind. Mi-am dat seama cu puțină vreme în urmă că mă locuiește, că nu pot fugi nicăieri de ea. Și am zis să o smulg, să nu se amestece cu proza.
Am scris încontinuu, aproape. Peste tot. În mașină, la masă, pe plajă, noaptea, dimineața, în telefon, pe șervețele și coperțile interioare ale cărților pe care le citeam, am umplut de mîzgălituri două agende. Am scris mult de mînă. Am scris în jurul unor teme care mă obsedează, mai cu seamă.
E o carte cu adevărat îngrozitoare. Oribilă.
Are o copertă frumoasă, însă. Cînd am primit pictura de la Iulia Șchipu, la finalul festivalului, cartea asta nu exista. Diluviul nu se întîmplase. Doar cîteva furtuni mici de minte, nimic special. Am așezat-o în dormitor pe perete și m-am tot uitat la ea. Mi s-a părut că îmi seamănă cumva, ca aer mai ales. Mi s-a părut fragilă și tristă și singură și suspendată. Apoi am scris o carte de poezie despre asta.
Zilele astea va pleca la tipar, la exact un an de la ultima plecare de felul ăsta. La tîrg, va fi pe masă. Tot atunci, coincidență totală, se va juca și piesa de teatru la București, la Teatrul de Artă.
Dar romanul?, am fost întrebată deja. Romanul se scrie în ritmul lui. Va fi gata atunci cînd va fi gata. Nu plănuiam să public vreo carte anul ăsta, nu am o strategie de a scrie o carte sau două sau patru pe an. Scrisul e atunci cînd se întîmplă. Acum s-a întîmplat poezia.
E o carte mie, pentru mine. O carte îngrozitoare.
(asta nu e poezie, veți spune
așa e, aveți perfectă dreptate
e țipăt)
Ce-am mai debitat:
aproape hepiend sau din contră Next Post:
Numai in penitenciare curge suvoi inspiratia. Vin cartile cate doua, trei pe luna, parca -s cumparate nu scrise. Oameni care n-au citit nici cartea de bucate scriu de zor cum calca pragul puscariei.
mno, la penitenciar nu am fost decît în vizită.
să mă duc mai des?
Nuu, stai aici si scrie cum ai scris pana acum !
daca stiam, ti le dadeam pe toate!
nu mă duce pe mine capul să scriu cîte o carte pentru fiecare pictură minunată de-a ta!
Stii ce ma bucur??
sper sa ia avionul spre mine curand! 
mi-am pus prietenele in tema :)..ingrozitoarea ta carte adica 
Draga prietena virtuala, desi tu nu ma cunosti, eu am ajuns sa te stiu de pe blog si cartile scfise pana acum.Nu-mi ramane decat sa te felicit pentru noua ta carte, o carticica de poezii si care iti provoaca emotii, atunci cand ne vorbesti despre ea. . . .Ma bucur sincer ca scrii pentru tine, dar mai ale pentru noi, astia de ne holbam la viata ta, te urmarim ca scriitoare, astia fermecatii de trairile si cuvintelele tale.Cand o iesi si romanul, de abia astept, lasa sa planga Orbitorul pe rafturi , de succesul tau.Glumesc, pentru ca nu cred ca te-ar putea invidia vreodata Cartarescu, insa asa cum zicea candva genialul Salvador Dali, ” Termometrul succesului e gelozia colegilor de breasla.” Pentru mine, uneori esti la fel de geniala, precum Dali, pentru ca reusesti sa mai scuturi de praf mentalitatile unei societati mult prea rigide, asa cum e si cea romaneasca.
Coperta este foarte reuşită, tare sunt curioasă cum va fi cartea.
coperta este foarte reușită. ca obiect, va fi o carte frumoasă.
în rest, cum am spus: groaznică.