Fiecare cădere în gol te aduce mai jos cu o treaptă decît ai fost ultima dată. Aia, cînd credeai că acolo e capătul, că nu exista mai rău, mai dureros, mai teribil de atît. În cădere, aduni cu tine păianjenii trecutului. Te trezeşti în fundul fundului cu toate fantomele vieţii tale. Şi trebuie să le faci faţă. Durerea de azi nu e nouă. E doar mai ascuţită. Îţi aminteşte, ca un miros, de o altă durere, de alte promisiuni neţinute, de alte je t’aime, moi non plus.
Mulţi ani m-am uitat la lume printr-o deschizătură mică, ca o fereastră de pod. În prima parte, de departe, în ultima, chiar din spatele geamului. Nimic nu ajungea la mine. Am simţit totul ca prin vată: estompat, vag, amorţit. O viaţă ca o injecţie cu xilină. Într-o zi cineva a început să arunce cu pietricele în fereastră. În loc să plec de acolo, am stat să mă uit, convinsă că pietricelele alea nu vor reuşi să spargă geamul gros, cu 5 camere, pe care îl ridicasem între mine şi lume. Nu m-am gîndit că nu dimensiunea pietrei contează, ci stăruinţa şi durata.
Când ultimul ciob al ferestrei s-a spart, am căzut din podul meu cu viteza cu care se lasă uliul peste pradă. Am ajuns acolo unde m-am temut cel mai tare că o să ajung. În hăul adînc şi îngust din care pare că nu mai poţi ieşi niciodată complet, fără ajutor. Iar eu nu am avut ajutoare. M-am tîrît. Fireşte, mi-a luat veşnicii, dar am răzbit pînă aproape de aer, cum am făcut-o şi altădată.
Aşa sunt eu. Îmi port abisul ca pe un accesoriu ţicnit.
in a relationship with my books Next Post:
a fi sau a nu avea
Frumos, dureros, sublim…
intotdeauna i-am invidiat pe cei care puteau sa se asculda dupa un geam, doua , cinci. eu, nu stiu daca din pur masochism sau asa e natura mea, intodeauna am sarit in cap. chiar si acolo unde vad ca e apa mica si clar o sa imi fac praf bunatate de dovleac, dar in acelasi timp, nimic nu o sa imi poata lua ceea ce simti pana ajungi la fundu apei, senzaria aia care te face sa uiti sa respiri, pt ca in momentele alea pot sa spun ca am trait. mersi pt articol :*
Frumos! Ma regasesc.
Scrisoare de multumire
Citesc si recitesc ‘Bucati din mine’ si-mi vine … asa…sa-ti fac o declaratie spunandu-ti ca bucatile astea sunt adevarata psihoterapie impotriva depresiei.
Neaparat ar trebui inlcuse intr-un volum viitor!
păi probabil vor fi, într-un fel sau altul.