Fusese sincer de la început cu ea; nu o dusese cu zăhărelul. Cînd se căsătoriseră, știa exact ce are la ușă: un bărbat care avusese cîteva sute de femei, un Florentino Ariza căruia îi plăcea teribil sexul, riscul, care avea nevoie de adrenalină și schimbare. Și de ea. Decretase că e ultima lui femeie, chiar dacă ea nu credea o iotă. Nu credea, dar spera. Ce noroc ai tu cu țîțele astea!, obișnuia să o tachineze. Așa, nu am cum să te înșel! Nu am cum!, îi spunea rîzînd, cu gura plină de sfîrcuri și țesut mamar.

Sexul mergea perfect. Se potriviseră incredibil, de cînd se îmbrățișaseră prima dată. Explorau, se explorau, se duseseră mai departe decît reușiseră vreodată pînă atunci, fiecare. Dar ea se frămînta încontinuu că nu avea să îi fie îndeajuns fornicatorului din patul ei. Cu toate granițele pe care le depășiseră împreună, cu tot abandonul ei, cu toată imaginația și pofta ei care îl stîrneau atît. Trebuia să găsească mai mult, să fie mai mult. Un joc al minții, pe care el să îl poată înțelege, căruia să i se poată alătura. Așa o inventase pe ea, amanta, alter-ego-ul ei și mai sălbatic, și mai dezlănțuit, dar mai ales ilicit, interzis.

Totul începuse într-o după-amiază cînd fugise de la serviciu doar ca să facă amor. El o așteptase în ușă, o dezbrăcase rapid, chiar în hol; am doar 15 minute, îi spusese, va trebui să te descurci cu atît. O privise în ochi cu o căutătură stranie în timp ce o penetra puternic – era ca și cum o vedea și iubea pentru prima oară. Ce ciudat, se gîndise atunci ea, ăsta parcă nu e bărbatul meu, parcă nu îi sunt soție, ci o necunoscută pe care o are acum și apoi o lasă să plece, fără remușcări, fără sentimente. S-a simțit deodată grozav de excitată la gîndul că ea ar fi putut fi la birou în timpul ăla, iar bărbatul ei cel viril să se distreze cu o fetișcană exact așa cum o făcea cu ea. Mai mult, ilicită i se părea și incursiunea ei la ora aia în spațiul acela care acum îi părea străin, bărbatul din ea îi părea străin, un amant la care ar fi putut fugi să capete puțină – bine, fie, mai multă – plăcere, în timp ce soțul ei muncea, fără să știe nimic, sau chiar își făcea de cap, acasă, cu o femeie agățată cine știe unde. Cînd au terminat, a plecat grăbită, fără să spună nimic, extrem de tulburată. L-a sunat de pe drum și i-a vorbit exact cum i-ar fi vorbit unui amant cu care tocmai se acuplase și apoi fugise, să nu fie prinsă. El i-a răspuns imediat, precum unei femei care nu făcea parte din viața lui decît fortuit. Vreau să te mai văd, a zis ea. Curînd, a spus el. Diseară?, a întrebat ea. Nu, diseară ies cu nevastă-mea la cină. Te anunț eu cînd. Și i-a închis. Iar asta a excitat-o și mai tare.

O oră mai tîrziu, l-a (re)sunat ea/soția. Calină, drăgăstoasă, de parcă nu s-ar fi auzit de dimineață. Au stabilit detaliile cinei. Vocea lui era aceeași din fiecare zi, dar anumite inflexiuni o făceau să tresare. Cum a fost ziua ta?, a întrebat ea, banală, muncă, nimic special, a răspuns el, indiferent. Cît de bine minte, s-a frisonat ea. Dar a ta?, la fel, iubitule, serviciu, ca în toate zilele, nimic notabil. S-au întîlnit seara, la un restaurant mic din centrul orașului unde nu mai fuseseră niciodată. Rezervarea o făcuse ea, cu cîteva zile înainte, cînd se certaseră și ea suferise cîinește și, deodată, îi venise ideea să îl scoată în oraș ca să se împace, dar nu găsise locuri la restaurantul acela abia deschis, trebuise să amîne dacă ținea morțiș să guste pastele de casă care îi aduseseră faima într-un timp atît de scurt. Iar acum iată-i, față în față, la o masă lipită de o stivă de lemne – ea ușor stînjenită, el foarte sigur pe el, privind-o pătrunzător și iscoditor, de parcă ar fi încercat să afle ceva anume. Au conversat despre lucruri obișnuite și au mîncat încet. Fiecare a reîntărit că ziua fusese ordinară, în timp ce se priveau în ochi ațîțător. Apoi, cînd el s-a dus la baie, ea/amanta i-a scris că nu se poate gîndi decît la el și că trebuie să îl vadă cît mai repede. El a răspuns imediat, că și gîndul lui a rămas înfipt în vulva ei și că abia așteaptă să o revadă, poate reușește să fugă diseară puțin, o va anunța. Cînd s-a întors la masă s-au purtat firesc, ca doi soți ce încheiau o cină prozaică, deși amîndoi fremătau de nerăbdare să își întîlnească alter-ego-urile nelegitime. Au făcut-o un sfert de oră mai tîrziu, în parcarea din condominiu, chiar în fața blocului unde locuiau, la ora la care toți vecinii veneau acasă. Au parcat cuminte, ca un cuplu conjugal care se aflau. Apoi au ieșit din mașină și au reintrat pe portierele din spate, pe banchetă, ca amanți, unde au făcut sex nebunește, sub luminile farurilor mașinilor care veneau și parcau lîngă ei, nesinchisiți.  Se făcuse cald, înăbușitor, în habitaclu, gemetele și țipetele ei se zbăteau și se loveau de geamurile aburite, el o privea cu ochi halucinați, iar luminile afară se succedau rapid, norii fugeau pe cer pe repede-înainte, ca într-un time-lapse. Apoi ea s-a îmbrăcat și a fugit în casă. Cînd a intrat și soțul ei, l-a întrebat de ce întîrziase iar el i-a spus o poveste despre un client, o urgență, cu un ton atît de veridic încît a înghețat-o. Ești sigur că acolo ai fost?, a mai încercat ea, iubito, ce întrebări sunt astea, firește, cînd te-am mințit eu pe tine. Nu e altcineva?, a întrebat ea cu vocea stinsă, iubito, cum poți întreba așa ceva, știi doar că ești singura și ultima femeie din viața mea. Aș vrea să facem dragoste, a suspinat ea, geloasă de-a binelea pe amanta pe care i-o inventase și pe care părea că o ia atît de în serios, nu acum, sunt murdar, trebuie să fac un duș, sunt puțin obosit. De cînd ești tu prea obosit ca să facem dragoste?, s-a mirat ea, iar, dar el se închisese deja în baie.

A doua zi, a plecat devreme de acasă, iar el a rămas să lucreze la biroul lui. Pe la 11, a lăsat totul baltă, s-a urcat în mașină și a plecat în trombă spre el. Pe drum, și-a scos cu greutate sutienul pe sub bluză – lui i-ar fi plăcut ca ea să nu poarte niciodată, dar mereu pleca de acasă cu sutien -, apoi și-a tras jos pantalonii, chiloții, s-a încălțat doar cu cizmele și, cînd a ajuns aproape, i-a dat un sms: sunt jos, te aștept. Imediat, a venit instant răspunsul. Nu deranjez? Nu. Cînd a coborît, purta niște haine sport cu care nu îl mai văzuse îmbrăcat pînă atunci și o grimasă la fel de necunoscută pe chip. A deschis portiera, a văzut-o goală de la brîu în jos,  a rîs scurt și s-a aplecat să o muște, cu poftă. Ea a pornit. Unde mergem? Nu știu, undeva unde să poți face asta în liniște, a suspinat ea și a virat pe un drumeag de la capătul cartierului care ducea înspre pădure, un loc de altfel destul de umblat de alergători și bătrînii ieșiți la plimbare. A oprit de cîteva ori, însă de fiecare dată cineva apărea pe una dintre poteci. Ți-e frică să nu ne vadă, lașo, a provocat-o el, ba nu mi-e frică, atunci hai jos așa nerușinată, semi-goală, cu cizmele astea – iar ea a oprit, a coborît din mașină și s-a aplecat peste portieră. A avut-o acolo, cu portiera deschisă, în ciripit de grauri, gata-gata să fie surprinși de vreun grup de plimbăreți. Au auzit voci apropiindu-se, de sus, din pădure, dar nu s-au oprit decît atunci cînd au terminat. Tremurînd toată, s-a urcat înapoi la volan, și-a tras hainele pe ea și l-a lăsat în fața blocului, fără să-și mai spună nimic.

Seara, cînd a ajuns acasă, l-a chestionat iar: cum a fost ziua ta? Nimic interesant? Nimic, treabă, clienți, the usual stuff – același ton convingător care o lovea de fiecare dată în plexul solar. Dacă mă minte așa și e atît de persuasiv atunci cînd știu exact, cît de ușor o poate face cînd habar nu am! Ești sigur? Sunt foarte sigur, iubito, iar te întreb, cînd te-am mințit eu pe tine? Iar ea nu mai putea spune nimic: întotdeauna fusese  revoltător de sincer. Când au ieșit să facă cumpărături, a profitat de fiecare moment în care el se uita în altă parte și i-a scris mesaje obscene, din partea amantei, ca să-l provoace și să-i urmărească reacțiile. Le primea indiferent, nu se uita niciodată în telefon de față cu ea, îi răspundea abil doar atunci cînd nu erau unul lîngă celălalt, scurt, laconic, ca un amant cu experiență. Ea îl privea stîrnită și înciudată deopotrivă, nu îi cunoștea deloc latura asta, o incita teribil să îl vadă înșelînd-o cu atîta dexteritate cu ea însăși, se simțea extrem de scindată, ca și cum cele două femei pe care le interpreta de cîteva zile puseseră stăpînire pe ea și și-o disputau. Îi plăcea și ei să-i fie și soție și amantă; din postura de nevastă îi iubea tandrețea, grija, inteligența, virilitatea, se simțea în siguranță lîngă el. Nu l-ar fi înșelat niciodată, simțea. Dar și ea avea nevoie ca drumul lor lin, domestic, să fie zdruncinat, iar să și-l ia tot pe el drept ibovnic i se părea o lovitură de geniu, chiar dacă, recunoștea, nu se aștepta ca el să-și joace rolul cu atîta convingere și veridicitate, tot așa cum nu se așteptase ca ea să simtă ronțăitul surd al geloziei pe (ce prostie nemărginită!), ea însăși în stomac. Ca amantă, cunoștea un bărbat pe care doar îl intuise din poveștile lui adulterine întîmplate cu mult înainte să o cunoască. Un bărbat nou, inaccesibil, crud, indiferent, gata să mintă cu nonșalanță pentru a se satisface, jonglînd dibaci între cele două euri, jucîndu-se cu ea precum un motan iscusit cu un biet șoricel speriat. Fie, trebuie să admit, își zicea, nici el nu mă știa așa pe mine, în fond, eu am inventat întreg jocul ăsta, și eu mint, disimulez, pun în scenă, îi devoalez o femeie și mai luxurioasă decît o știa, și mai îndrăzneață, îl provoc; poate că, pînă la urmă, nu sunt tocmai un șoricel speriat ci mai degrabă tot o felină, una lacomă, concupiscentă, egoistă. Însă ce poate fi mai incitant decît să am soț și amant același bărbat și totuși altul, să-l înșel cu el însuși, să-l privesc înșelîndu-mă, să-l descopăr cu curiozitate crescîndă, să-l devorez, iar seara să mă culc în brațele lui știind că, deși trăiesc o viață dublă, nu am făcut nimic care să pericliteze în vreun fel legătura noastră legitimă. Și ce altă minte decît a lui ar fi putut răspunde mindgames-urilor mele în felul ăsta?

Nu încape îndoială, își spuse înainte să adoarmă, în seara aceea, trebuie să fac pace în mine: amanta nu pleacă nicăieri.