București, ziua 4.
Nu aș putea trăi aici. O știam deja, dar timpul ăsta prelungit pe care îl am de petrecut acum mi-o amintește încontinuu. Ore în șir pierdute în trafic. Mîrlănie. Faună. Un sens alterat al existenței. Număr zilele pînă mă întorc acasă, în orașul meu curat.
M-am îndepărtat de carte și de scris. Dar nu mă îngrijorează deloc asta. Am schimbat locul, munca, paradigma. Îmi prinde bine, după iarna asta oribilă. Ce zic, îmi prinde extraordinar. E ce-a spus doctorul. Mă voi întoarce la scris primenită.
Am despachetat abia în a treia zi. Nu doar pentru că am muncit non-stop ci și pentru că mă simt ca într-o paranteză existențială. Sunt o valiză plină cu lucruri îngrămădite, care așteaptă să fie eliberate.
Partea în regulă cu Bucureștiul e că aici începe să se ițească primăvara. Simt că o păcălesc. O să o am de două ori anul ăsta. Trei, dacă pun la socoteală și Tenerife. Mă bucură dement verdele ăsta. Cîte o creangă înflorită. Un boboc de magnolie care stă să izbucnească. Pînă și ploaia din weekend, pe care am sfidat-o cu cizmele mele de cauciuc de țărancă venită cu trenul din provincie. Soarele blurat de după amiază căzînd pieziș peste lacul Snagov și biserica veche. Iar apoi o să mă duc acasă, peste o lună, și o să o luăm de la capăt. Eu și primăvara. Cu muguri și flori de magnolie și iarbă abia-ncepută, cu soare și răsaduri de flori noi pe terasă, după ce toate cele vechi și uscate vor fi fost arse, după ce voi fi aruncat tot ce e mort, putred, mort, mort. Va fi primăvara doomiicinșpe versiunea 2.0, mult îmbunătățită, cu dimineți de mai ciufulite cu gust de cafea și cireșe. O presimt în mine, în fiecare zvîcnet al sîngelui. Așa îmi e mereu primăvara. Tropot. Tumult.
o recenzie amorezată Postarea următoare:
tanatofobii
Care iarna oribila? Ca nici n-a fost iarna. Mai degraaba mi-au lipsit verdele si florile si soarele imbracat in galben la marginea rasaritului, dimineata cand plec la munca.
Crezi ca exista oare cineva care sa nu iubeasca primavara?
Oh, nu am comentat pana acum, ma simt prea mica pentru locul acesta, dar imi place ce faci si trebuia musai sa iti spun 🙂
iarna mea a fost oribilă.
Incearca s-o uiti altfel cari balastul mai departe. Am citit cam tot aici, stiu ca ai dus multe si m-am mirat de multe ori cum de ai reusit totusi sa cladesti tot mai sus si sa refaci mereu baza.
Toata admiratia pentru tine !
Stau si nu stiu sa spun in cuvinte ce vreau sa zic-cred ca toti cititorii tai trec prin asta- hai sa incerc asa:
Vezi-ti de carare, lasa balariile de pe margini.
Asta ar vrea sa fie un gen de sustinere si incurajare, ma incurc in ganduri, nu le am, ti-am zis.
…cu aceeasi pensula si culori…pictez si eu Bucurestiul…o incercare de trai intr-un oras vidat de esenta umanului…cu locuri frumoase ce-i drept…si cu perspective…ma tot pacalesc eu …dar mai acut, cu perspectiva certa de a uita sa traiesti frumos 🙁
Ca bucuresteanca, admir orasele tarii mele si am inceput sa vad partea frumoasa a lor. Asa cum o perioada am suferit ca Bucurestiul meu se uratise. Dar nu e doar marlanie si trafic. Seara e liber, in week-end e liber…iubesc strazile cu cladiri vechi, Cismigiul, teatrele, cofetaria Capsa, cartierul copilariei mele plin cu magnolii, parcul Cuza, gradina zoologica si toate padurile din jurul orasului…aici e familia mea, aici sunt prietenii mei…Si uite asa, vad aceste lucruri , merg cu bicicleta si vad cum vine primavara si infloresc narcisele si magnolia la bunica in curte, ma vad cu oameni dragi…Fata de acum niste ani, Bucurestiul e mult mai placut. Poate iti pare de neinteles, dar imi iubesc orasul.
Si daca vrei sa te plimbi intr-un parc frumos, curat, iti imprumut bicicleta mea ca sa mergi prin parcul Alexandru Ioan Cuza. Verde, verde, verde, lac precum oglinda, veverite, rate si lebede, biciclisti si oameni care se plimba in tihna. Acolo primavara e la ea acasa!P.S. Oferta cu bicicleta e foarte serioasa:-):-):-)
Eu de-abia astept sa infloreasca liliacul si sa vad padurea infrunzita. Mai e doar putin de asteptat. 🙂
Te asteptam la Ploiesti!