MENU
TfKK2S5XqJHUrY-89DOmZ2T19Q7niDxYh_13F-ZFG1E,I_NqCj31xBY4jDzTfUW9uh9vyCKCjBOUdHCiIl6C6c4

de • 2 iulie 2015 • jurnalComentarii (2)

1 iulie 2015 (Rășinari)

Sunt pe drumuri. Ieri, azi, mîine. Unele prăfuite și zdrențuite, precum șoseaua ce leagă Sibiul de Rășinari. Pe care am străbătut-o de nenumărate ori în ultimele zile, mai ales noaptea și pe ploaie, cu mașina plină de intelectuali dintre cei rasați, invitați și ei la Colocviile Revistei Transilvania. Cum mesele scriitoricești s-au întins pînă tîrziu în noapte, am rămas să fiu șofer seară de seară, ceea ce l-a făcut să exclame pe unul dintre ei: vă dați seama cine suntem noi dacă șoferul nostru e P.R.? Aseară, la miezul nopții, obosită, aveam senzația că rulez pe aceeași bucată de drum de ore bune și că e eroare în matrix iar, de parcă fumasem. Sau poate era de vină drumul ăla, pensiunea aia, locul ăla cu totul care m-a lovit, chiar după atîția ani, direct în plexul solar. Stăteam și număram anii: au trecut șapte ani de la cea mai frumoasă întîmplare din viața mea și eu încă amețesc revăzînd locurile alea.

Am simțit că mă întorc la locul faptei precum un criminal. Am simțit aceleași voluptăți, sunt sigură.

În satul lui Cioran cîntau manelele de răsunau statuile. Chiar și statuia lui Goga, pe care nu am reușit să-l sufăr de-a binelea niciodată, și leii de la intrarea în mausoleul lui Șaguna. M-am uitat la dealul pe care m-am suit acum șase ani jumate și am scris textul ăla cu cucul. Totul e la fel și totuși nu e. Au trecut cîteva vieți de atunci.

Marți seara, în timpul lecturii, am simțit iar că mi se încleștează gura. Și gustul ăla leșios. Emoțiile mele sunt metastatice. Reapar continuu, tot mai virulente, tocmai cînd credeam că le-am pierdut. De cîte ori cineva mă laudă și eu sunt de față, îngheț la propriu, mă apucă dîrdîielile. Știu mecanismele care fac să se întîmple asta, ce pulsiuni mentale provoacă tremurul acela, dar nu le pot controla. O să mor o babă emoționată pînă la pierderea cunoștinței. E intratabil, pur și simplu. Nu voi putea mima niciodată o femeie sigură pe sine.

(foto: Andra Varga)

 

2 răspunsuri la postarea 1 iulie 2015 (Rășinari)

  1. Asa cum esti e..normal sa fii,sa fim.Sau uman.Cu tremurul de deasupra franghiei care se balanseaza in momente pe care cu greu le anticipam.Nu mereu,dar se intampla.Apoi apare ceva,cineva, chipuri dragute,dezinteresate,vorbe fara subanteles(uri)..normalitate.Franghia nu mai tremura, nici noi cu ea,ba chiar devine carare,drum tare si atunci,pt o vreme,gura se destinde si spune lucruri frumoase pe care ne place sa le spunem sau..sau ni se spuna.Emotii vor mai fi si e bine asa.Si oameni-diversi-pt echilibru probabil.Norul asta e mic si provizoriu.Deja a trecut.De acum nu te mai poate darama nimic,poate doar apleca usor,sunt sigur!

  2. Angel spune:

    Printre.
    Sunt locuri ce. Sunt oameni care. Ai acumulat atentie, gandurile celor din jur te-au „atins” de la mica distanta, tu ai iesit cu armura slabita pe-o latura…toate astea intr-un loc cu atata incarcatura!

    asa cum dam peste tot felul de oameni , asa putem schimba si locurile. Niciunde insa armura nu este impenetrabila.
    Valtoarea apelor, Delta. Si cand spun valtoare, refer volumul urias de ganduri care tasnesc parca spre mine, luciri infinitesimale care bat morse folosind drept Maner o sinapsa prinsa cu ghiotura.

    De ce ai mima o femeie sigura pe sine?
    Ridica pe brate acest avatar si lasa-l sa se intoarca catre origini.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *