Conductorul de tren se trezise în dimineaţa aceea cu senzaţia că ceva mare, grandios, avea să i se întîmple. Ruta nu era nouă, o bătătorise de atîtea ori că nici nu mai vedea afară pe fereastră; privirea îi aluneca peste gări, peste peisaje, staţiile se succedau aceleaşi de fiecare dată, totul era un loc atît de comun încît pur şi simplu nu îl mai observa. Şi totuşi, în dimineaţa aceea, avea senzaţia că viaţa lui se va schimba.
Cînd trenul s-a urnit din loc, s-a ridicat şi a plecat să verifice biletele mai puţin absent decît de obicei, mai atent la oamenii din compartimente. Era foarte dimineaţă, trenul era aproape gol, avea să se umple mai tîrziu de navetişti, un pic mai încolo însă, mai avea de aşteptat pînă atunci. În primul vagon, o femeie blondă, cam la patruzeci şi cinci de ani, i-a amintit de nevastă-sa. De fosta lui nevastă, divorţaseră demult, dar el tot aşa îi zicea: nevastă-sa. Se plictisise femeia să îl aştepte să vină acasă din rutele de noapte, din cursele internaţionale, zile în şir, şi se combinase cu un vecin de scară care o mai ajuta prin casă cînd era el plecat. Conductorul de tren primise bine vestea, ştia şi el că nevesti-sii i-e greu, că nu suportă să fie singură. Simţise din primul an, după ce s-au luat, că aşa se va întîmpla şi aşteptase resemnat, cu mîinile în buzunare, deznodămîntul. Ar fi putut să plece de la serviciu, să îşi dea demisia, să se apuce de altceva şi să îşi salveze mariajul. S-a gîndit o singură dată serios la asta, dar îi plăceau prea tare trenurile, îi plăcea taca-taca-ul roţilor, se obişnuise să fie continuu în mişcare, îi plăceau călătorii şi vagonul restaurant unde se refugia cînd termina treaba. Îi plăcea şi nevastă-sa, că doar de aia o luase, dar pur şi simplu ameţea cînd stătea prea mult pe loc, cînd peisajul nu se mişca odată cu el, aşa că decisese că nu va renunţa la slujbă, fie ce-o fi, nevestele de vaporeni cum rezistă, mama mă-sii de treabă?! Apoi într-o zi, a venit acasă şi i-a găsit pe amîndoi în bucătărie, cu nişte morgi serioase; îl aşteptau. Ea nu avusese curajul să îi spună singură, îl chemase şi pe Nicu, vecinul, iubitul. Conductorul de tren nu s-a mirat. L-a ascultat pe Nicu, care a vorbit primul, i-a spus că nevastă-sa s-a hotărît să-l părăsească şi că el, Nicu, o ajutase mai mult decît propriul bărbat. Şi uite că se apropiaseră, că el era tot timpul plecat şi acum ea o să se ducă cu el. Conductorul a ascultat tăcut, nu a scos nicio vorbă. A ameţit puţin, doar. Fusese plecat 2 zile şi nopţi, pe rută internaţională şi acum prea static îi părea totul, ar fi vrut să fie în cabina lui, să îşi dea jos sacoul şi să se întindă în patul de o persoană. Apoi a fost rîndul nevesti-sii să vorbească(sunt divorţaţi de atîta amar de vreme şi el tot aşa îi spune, nu se poate dezobişnui deloc). A plîns puţin şi i-a spus că îi pare rău că au ajuns aici, că ea a încercat dar nu poate să stea singură, că el nu e niciodată acolo, i-a reproşat iar că iubeşte mai mult trenurile decît pe ea, apoi a luat geamantanele care aşteptau făcute după uşa de la dormitor şi duşi au fost. Conductorul de tren a rămas singur. S-a culcat, a doua zi intra, din nou, de tură.
Şi-a amintit toate astea fără niciun fior, plat, alb, pînă a verificat toate biletele. Cînd a ajuns la capătul ultimului vagon, senzaţia că ceva mare o să i se întîmple tocmai azi era şi mai puternică. S-a uitat pe geam şi pentru prima oară de multă vreme, privirea i-a străpuns sticla şi s-a aşezat în aerul de afară. Înfloriseră macii în grîul verde. Şi măceşii înfloriseră, flori mici, de un roz palid. Era mai şi conductorul de tren nu îşi amintea deloc cînd văzuse ultima oară maci înfloriţi. Ultima dată cînd se uitase afară curios, cu intenţie, era iarnă. A oftat şi s-a aşezat pe locul de la geam din ultimul compartiment gol. Şi-a scos încălţările. Soarele îi încălzea picioarele.
Cînd a ajuns în gara din oraşul lui, era nedumerit că nimic nu se întîmplase. Nici măcar un călător fără bilet nu prinsese. Conductorul de tren era nemulţumit, poate chiar uşor iritat. Ajunsese acasă deja cînd a primit telefonul de la şeful de sindicat. Avea vocea moale, pierită, cînd i-a comunicat că societatea se confruntă cu probleme grave, după cum bine ştia conductorul, nu e aşa. Se vor face restructurări masive, se va renunţa la nişte garnituri, la nişte oameni. Conductorul ar mai fi putut lucra pînă la sfîrşitul sezonului estival dacă el, şeful de sindicat, ar fi insistat foarte mult pe lîngă cei care luau deciziile de la centru, dar trebuie să ştie că erau alţii, familişti, cu copii, care ar fi avut întîietate la negocieri. Conductorul era singur, nu avea responsabilităţi, vor fi mai greu de convins cei de la centru. Maximum pînă la sfîrşitul verii, îi pare tare rău. Cînd şeful de sindicat a închis telefonul, conductorul a simţit ameţeala, iar. Îi lipsea legănatul trenului, smuciturile, sunetul monoton al roţilor. Conductorul ameţea.
A ieşit din casă, că parcă simţea că se sufocă. S-a dus întins la gară, fără măcar să îşi dea seama că într-acolo mergea. Îl părăsise complet sentimentul că ceva mare avea să se întîmple. Se simţea golit şi murdar ca o sticlă de lapte. Îi venise în cap imaginea asta, cu sticlele de lapte pe care le lua nevastă-sa şi după ce se goleau, le lăsa sub chiuvetă, fără să le spele, iar el le simţea duhnind şi le arunca, cînd ajungea acasă. Nu îi spusese niciodată nimic.
Soarele apunea peste linii cînd a ajuns pe peron. În zece minute pleca trenul de Craiova. În cinşpe venea cel de Bucureşti. S-a trezit, fără să ştie cum, mergînd pe şine, pe linia trei, aia de unde urma să vină rapidul. Nu îşi mai amintea deloc discuţia cu şeful de sindicat, îi tot apărea în faţă chipul nevesti-sii. Al fostei neveste. Capul îi vîjîia tot mai tare. Ameţea tot mai rău. Cînd a căzut pe şine, conductorului îi zburase din cap orice gînd. Nu a auzit nici şuieratul locomotivei. Îi vîjîia prea tare capul. Apoi a văzut macii, roşii, mari, complet desfăcuţi, ca nişte pete neregulate şi mai apoi, ca nişte şuvoaie.
o afacere de familie Next Post:
stîlceli şi nostalgii
De ce ma faci sa plang,de ce-mi aduci aminte de cate ori m-am trezit cu sentimentul ca azi mi se intamla ceva de bine,si nu afost asa si eu am suferit mai mult ca ieri cind nu asteptam asta,de ce sintem asa de blege si ne lasam conduse de intamplari,de ce Pertonela,te rog raspunde-mi.
Deci mai ai chestii in sac …
e plin. timp dacă aş avea mai mult să deşert.
Tristă poveste…
Uneori destinele ne înfrâng, sau ni se frâng.
Tulai Doamne, tu Petronelă, fain mai poți scrie. Mi-au dat lacrimile. Te citesc cu mare placere.
mulţumesc cu inima.
eu chiar nu inteleg cand ai tu timp(de talent nu am dubii) sa scrii si sa fii tot ce esti in viata asta. ba chiar te suspectez ca ai un scriitor pe care il tii legat in pod si-ti scrie sub amenintare,ori o bucatareasa /menajera acasa, ori o avere inestimabila si treaba cu serviciul e la misto. ori toate. deci nu ai cum sa muncesti , sa ai grija de doi copii, sa te duci la lansari sa te duci la kangoo si sa ai si mintea libera la scris. deci nu ai cum. nici wonder-woman nu poate !
nimic din toate astea. dar uite, azi, sunt aşa de obosită că mi-e pur şi simplu rău…
O proză captivantă în care sensibilitatea lirică estompează tragismul vieții ajunse inutile, fără sens. Citesc cu mare plăcere ceea ce postezi, ai acel ceva care sensibilizează cititorul. Felicitări!
Referitor la titlul am o remarcă privind ocupatia personajului, e vorba de însoțitor sau controlor tren.
http://www.go.ise.ro/povol/738.htm
http://www.go.ise.ro/povol/571.htm
însoţitor… eu i-am spus conductor că aşa ştiam că se cheamă.
Indiferent de vârstă, un om inteligent învață, își asumă greșelile și se corectează. Petronela ești inteligentă și pricepi:)
Lasa Mihaela, nu mai face pe desteapta ca nu-ti iese. Pur si simplu, nu ai cum. Intradevar, cam brutal mesajul, altfel nu cred ca il percepeai. Petronela, transmite in continuare ca o faci intr-un mod unic.
Uite, merita sa deschid calculatorul asta numai ca sa te citesc, abia astept sa scrii ceva nou. Spui lucrurilor pe nume, ai ceva naturalist in scrisul tau, imi place foarte mult. Tine-o tot asa!
Conductor de tren se cheama… Se folosea aceasta denumire in special pentru lucratorii care aveau in grija cate un vagon de dormit/vagon restaurant in trenurile cu rute lungi interne/internationale.
Si tata a fost un astfel conductor de tren in epoca ceausista. In ’90 l-au dat afara. Il prinsesera beat de mai multe ori la locul de munca.
In afara de asta si de ultima parte, aceea cu ameteala si cazutul pe sine, imi seama foarte mult cu viata lui. Eu n-as fi putut s-o scriu atat de minunat de plastic. Iti multumesc.
mulţumesc, aşa ştiam şi eu şi începusem să am dubii. în plus, dacă îi schimbam denumirea, nu mai era la fel cum îl simţisem atunci cînd l-am scris, în tren adică, în drum spre mare. mulţumesc!
Era (este) o diferenta importanta intre controlor de tren care doar verifica biletele si conductorul de vagon de dormit (care avea atributii mult extinse – infasa pana si pernele de pe paturile din gestiunea/vagonul lui
).
Ai perfectă dreptate Petronela, am făcut ani de zile naveta cu trenul și așa se numeau cei despre care vorbim. Uite și definiția de la Ministerul Transporturilor:
”Conductorul de tren este subordonat şefului de tren şi are atribuţii legate de circulaţia şi manevrarea trenului pe care îl deserveşte, răspunde de inventarul şi confortul din vagoane, face verificarea legitimaţiilor de călătorie şi supraveghează respectarea de către călători a regulilor stabilite.”
Pe de altă parte, denumirea ocupației nu are deloc relevanță în acestă povestire. Alta, cu totul alta este esența ! Iar pentru asta iți mulțumesc ! Mult !
Textul asta mi-a amintit de un film “Legenda lui 1900″ sau dupa titlul original “La leggenda del pianista sull’oceano” cu Tim Roth.
In fine, daca il recomand cu caldura oricui nu l-a vazut.
Petra, lumea te iubeste.
le-am văzut pe amîndouă. Tom Roth e unul din iubiţii mei, hihi. mă iubeşte? (lumea, nu Tim, că el nici nu ştie că exist)
Regizorii italieni au ceva aparte, sunt aproape sigur ca pentru mine , ei au facut cele mai bune filme, Tornatore asta e un geniu….
Da, te iubeste.Noi te iubim.Iar Tim, daca ar avea sansa sa te cunoasca, s-ar uita asa printre gene cateva secunde la tine , apoi ar intreba in jur aratandu-te cu cele doua degete in care-si tine tigara: de unde o cunosc eu pe tipa asta?
:))))
sa nu uit, apropo de Tim Roth , recomand cu caldura “Four Rooms ” in caz ca nu l-ai vizionat.E si manuta lui Tarantino p-acolo.
desigur că l-am vizionat. nu numai o dată. e şi a lui Tarantino, şi a lui Rodriguez.
Frumoasa poveste, cu pronuntata tenta de veridic. Mi-a placut la max. comparatia cu sticla de lapte goale si murdara. Aplauze puternice prelungite (cum erau odata), dar din inima.
uneori îmi ies…:) mulţumesc.