Se încălzeşte. Cuiva îi e dor de frig şi pleacă la schi. Altcuiva i-au rebegit oasele de la atâta ger şi pleacă într-o călătorie romantică în Filipine. Atcineva rămâne în urmă, visând. Se încălzeşte. Te gândeşti că mai e timp pentru toate. E a câta toamnă din viaţa ta? A multa. Traieşti convins că vor mai urma cel puţin tot pe atâtea.. Nici nu îţi trece prin cap că ar putea să nu fie aşa.
În ultima vreme dead-lineurile, termenele, scadenţele mă fac să zâmbesc. Oamenii îşi dau, îngăduitori unii cu alţii, dar mai ales cu ei înşişi, termene. Peste 2 luni, peste 1 an, la vară, la toamnă, când ies la pensie. Peste tot în jurul meu, numai oameni ancoraţi în propria lor imortalitate. Inconştienţii care îşi calculează propriile dead-lineuri în funcţie de media speranţei de viaţă plus câţiva ani. Toţi au timp, e timp destul pentru toate. Se vinde la toate supermarketurile, frumos ambalat, la preţ de nimic, nu trebuie să ne facem griji că rămânem fără, oricând putem da o fugă sa luăm câţiva ani extra, să fie acolo, nu ştii niciodată la ce îţi trebuie. Chiar daca ziarele sunt pline de anunţuri mortuare, sunt toţi numai tipi care au ajuns după închidere, noi suntem prevăzători şi nu o să păţim asta.
Aşa că ne permitem să amânăm totul. La vară, peste 1 an, când o să ieşim la pensie sau chiar câţiva ani după. Suntem încă tineri. Şi mai avem timp. Este atâta timp, atâtaaa timp…
(2008)
Ce-am mai debitat:
ondina Heidi Postarea următoare:
Cu ce mă mai distrez eu
Da, nu suntem constienti de timpul limitat pe care-l mai avem, credem ca o sa traim si noi ca strabunicu’ sau ca alt stramos care se urca sa culeaga merele la peste 80 de ani.
Constientizarea (rara) micimii si scurtimii vietii noastre, a fapptului ca reprezentam un ceva minuscul in Lumea asta este extrem de trista si dureroasa si atunci ne facem ca uitam, ne luam cu ,,treaba,, ca sa nu ne mai aducem aminte.
D-aia cine scrie poate sa se uite inapoi cu satisfactia ca lasa o urma postuma, daca mai conteaza caci dupa nimic nu e…
Bineinteles ca lasa urme si alte indeletniciri, dara scrisul parca-i mai frumos.
Deci no limits ca ne vine pragu’. Fara optimism nu se poa