Asară am primit o leapşă video. Una umanitară, în care trebuia să donez 2 euro pentru fundaţia Salvaţi Copiii cu un sms la 8833, să mă filmez şi s-o dau mai departe. Drept care mi-am pus telefonul spart recent în meclă, am donat şi am bîguit, vreme de 29 de secunde întregi, care e treaba cu leapşa asta. Şi jap, am publicat pe Facebook, cum trebuia să fac. Mbon. Eu pe pagina personală de Fb am lista plină de prieteni, adică 5000 de capete furajate, plus vreo 6000 de followeri, adică un reach bun pentru o treabă umanitară. Dacă 10% ar fi reacţionat la îndemnul meu şi ar fi donat, se cheamă că făceam o treabă bună.
În vreo oră, video-ul avea vreo mie de vizualizări. Şi maximum 30 de likeuri. Pînă de dimineaţă, avea dublu vizualizări şi dublu likeuri. Adică aproape 2000 views şi vreo 70 like. Am stat şi m-am întrebat qvasiretoric care e treaba cu diferenţa asta uriaşă. Şi care sunt şansele, dacă nu au pus mîna pe click să dea un like, să puie pe telefon să dea un sms şi să cheltuie 2 euro întregi! Şi de ce s-au uitat atîţia la un video în care nu îşi arată nimeni ţîţele, chiloţii, nu zice nimeni nimic amuzant. Oare au vrut să vadă dacă am vreun coş sau a bad hair day? Dacă sunt plină de riduri, obosită şi încercănată, în timp ce pozele mele sunt toate fotoşopate?
În mediul ăsta real de virtual care e Facebook, likeul este un statement public. Înseamnă că am fost acolo, am văzut, am luat act, mi-a plăcut ceva sau măcar o parte din ce a vrut cel care a postat un anume lucru să transmită. Şi aici mă refer la chestiile mai serioase care chiar transmit ceva, nu la poze cu pisici, cîini şi bebeluşi cu fundă sau fund gol. Personal, de cîte ori mă interesează ceva şi am timp să mă aplec asupra lui – un articol, o fotografie, un video, whatever – semnalizez printr-un like. Ca să ştie ăla că am fost pe acolo. Să trec şi să mă prefac că nu am văzut mi se pare ipocrit şi laş.
Acum, dacă Fb nu ar fi avut opţiunea să vezi cîte vizualizări are un video, nu aş fi ştiut că aproape 2000 de oameni şi-au vîrît nasul în casa mea. I-aş fi luat de buni doar pe ăia 70 care au şi bătut la uşă. Restul au intrat tiptil, pe furiş. Numesc asta onanism virtual. Iată că în 2015, omul obişnuit are posibilitatea să devină the invisible man, e drept că într-un spaţiu virtual, însă nu mai puţin real şi reprezentativ, totuşi.
Cunosc o mulţime de inviziblăi din ăştia. Îmi amintesc de tipul ăla pe care îl vedeam cînd mergeam la liceu şi care stătea pe străduţa îngustă şi se masturba rînjind dement. Părea inofensiv, că nu agresa fizic pe nimeni, dar nu era. Tot aşa, în spaţiul virtual, sunt mulţime de voyeuri care nu lasă niciodată niciun semn că ar trece pe acolo, dar care ştiu mai bine ca tine ce faci sau ce laşi să se vadă că faci.
Mă tot întîlnesc, în viaţa reală, cu oameni care ştiu tot ce am scris pe blog, pe Fb sau în cărţile mele. Ce parfum folosesc – fiindcă am scris cîndva într-un comentariu, ce marcă de maşină am – tot dintr-un comentariu. Descopăr într-o conversaţie deampicioarelea, pe stradă, că insul/insa e la curent cu absolut tot şi stau şi mă minunez pe interior. Cum guriţa şi gîtlejul şi alte părţi extrem de anatomice ale mămicii lu’ matale, care de fapt e o doamnă, că nu am văzut în viaţa mea un like de la tine, nici măcar că suntem prieteni nu ştiam. De unde interesul ăsta nesănătos şi bine ascuns sub lipsa oricărei interacţiuni virtuale?
Duamne fereşte, nu vreau să insinuez că tot ce fac eu sau alţii merită interacţiune şi apreciere. Departe de mine gîndul aista. Mi-ar plăcea să introducă drăguţul de Mark un buton de unlike, deşi neasumaţii tot invizibili vor trece, nu o să aibă sînge în instalaţie să îşi exprime public dezaprobarea. Ioi şi cu cîte unfrienduri s-ar lăsa, ploaie! Dar mno, pentru asta e nevoie să ai minimum o boaşă la purtător. Ori onanistul virtual, voyeurul, este un tip complet neasumat. Nimic neobişnuit, e plină lumea de ei. Şi, probabil, cu foarte mult timp liber. Genul care ştie exact ce probleme au alţii dar nicio idee despre cît de grave sunt ale lui. Mă dezgustă teribil.
Şi acum, hai unfriend de aici, invizibililor!
deşănţate Postarea următoare:
dubito, ergo cogito
Ai dreptate, numai ca mai suntem si care vizualizam de pe la serviciu…si nu se cade sa dai like-uri pe FB in timpul programului. 🙂
pai nu despre likeuri e vorba aici. videoul cu pricina e un pretext pentru mine pentru a infiera un tip de comportament abuziv pe internet. nu e nimeni obligat sa dea likeuri sau sa ii placa sau sa doneze, departe de mine gindul asta. eu ma refer exclusiv la aia care stau ascunsi si miros tot.
Am citit si comentariile de pe FB si abia dupa aia am inteles exact ce ai vrut sa spui cu textul asta.Cu toate astea , asa ca fapt divers , desi nu ma simt deloc „invisible” , cel putin pe pagina ta, nu-mi dau seama deloc de ce nu am dat like. Ma repet , stiu ca nu despre asta e vb , dar cred ca merita dezbatut un pic subiectul asta:
adica de ce la un text liric, la un eseu fain , dau like doar dupa primele randuri citite, iar la un apel umanitar, trec peste , oarecum nepasator .Sa fie, faptul ca suntem atat de asaltati de apeluri umanitare de tot felul incat am devenit insensibili, motivul?Nu cred…probabil un sociolog sau un psiholog ar sti mai bine raspunsul.Oricum m-am uitat in textul asta ca-n oglinda si nu mi-a placut deloc ce-am vazut.
Si de ce ma rog nu-i voie sa mirosi tot ce vrei,mai ales ca ne place ce scrii tu,sau altul de pe FB .Au ce fel de prietena vei fi daca nu ma lasi LIBER sa fac ce vreau asta in caz ca eventual imi vei da acceptul.Tot libera esti si in caz ca vrei sa te convingi cate boase avem…Vrem libertate.Nu o alta infierare ca destul am fost infierati.Da de felul cum scrii imi place si acum studiez :pe tine,pe altul pana m-oi hotara cui ii voi dedica timpul meu.
Petronela, am inteles perfect despre ce este vorba, personal am pierdut si eu vreo 10 minute valoroase cu lectura acelui text interminabil si m-am ingrozit cum pot unele persoane sa isi permita a intra cu bocancii in viata altora, o sa mai adaug doar cateva vorbe, de la Nichita : „Dar mai ales vă conjur,
nu puneţi mâna pe poet!
Nu, nu puneţi niciodată mâna pe poet!
…Decât numai atunci când mâna voastră
este subţire ca raza
Şi numai aşa mâna voastră, ar putea
să treacă prin el „
Buna! Explicatia pentru numarul disproportionat intre like-uri si vizualizarile unui video postat pe fb, sta in simplul fapt ca atunci cand dai scroll prin feed, filmele postate pornesc automat. Asta cel putin in aplicatia de pe mobil. Deci, din 7000 sa zicem, 6950 au „vazut” filmul in timp ce au continuat sa dea scroll (adica primele 2 sec), 50 s-au oprit, l-au urmarit, si eventual au dat si like. Cam asa, fb suge.
Jesus fucking Christ, Petronela, ai luat-o pe ulei rau de tot. Inseamna ca toti suntem niste onanisti virtuali, cu exceptia fabricilor de like-uri. Like inseamna ca ti-a PLACUT ceva, nu ca-ti semnalezi prezenta. Daca eu am vazut videoul tau si nu mi-a placut, si n-am chef nici sa fac un gest umanitar, de ce sa dau like? Poate ca m-am uitat 2 secunde, m-am plictisit profund, si am ales sa-l ignor. Cine nu da like la tot ce vede e un „inviziblău” onanist?
Si mi se pare incredibil cum tu nu-ti dai seama ca esti o persoana publica. Wtf? Ce rea e lumea careia i te expui, si ce buna esti tu. Doamne Dumnezeule, in ce lume traim.
Subscriu dar nu as fi atat de aspru cu Doamna Petronela, are doar 2 ani de celebritate venita pe neasteptate; a declarat deseori ca ii este greu sa se acomodeze..
:))))
increfuckindibil!
Exact ce spui tu am zis şi eu, că nu tot ce apare merită like, eu mă refeream la categoria aia care niciodată nu îşi semnalează prezenţa dar ştie tot, vede tot. Povestea cu video-ul este un pretext, nimic mai mult. Dacă asta ai înţeles, e problema ta. Onanistul este categoria care ştie tot ce ai postat, toate fotografiile, tot ce ai scris, deşi pare că nici nu există acolo. Şi am explicat suficient de clar pentru cine vrea să înţeleagă. Cine are altă agendă şi are chef să îmi sară la gît… e problema lui, nu a mea. Zi bună!
Asa Petro, scutura-te de celelalte 18 moduri de a zambi, doar nu suntem andrei marini, nu-i asaa?
Acesti oameni invizibili sunt exact ca batranicile de pe scara, care se uita toata ziua pe vizor sa vada cand pleci, cand vii , cum esti imbracat, cu cine vii/pleci ( doar doar te-or putea reclama la asociatie ca se consuma apa prea multa pentru ca de fapt stau 2 persoane nu doar una ), dar nu le vezi niciodata….uneori crezi ca acolo nu locuieste nimeni 🙂
Si cand te astepti mai putin, iti apar in fata mai sa faci infarct si te uimesti cat de bine te cunosc, atat cat au reusit sa vada prin vizorul minuscul din usa veche de lemn, iti faci cruce parca ai fi vazut un strigoi si fugi mancand pamantul.
Sari cate 2-3 trepte, te impiedici, te lovesti, dar nu conteaza, important e sa scapi cu viata si speri sa nu se mai lipeasca de ele vreun alt amanunt pe care il tii doar pentru tine.
Si fugi, fugi toata ziua incercand sa scapi de vecina amabila….degeaba, e tot acolo si te asteapta, macar de ti-ar face cate o supa calda cand vii seara de pe drumuri sau sa-ti tina loc la rand la asociatie sa platesti intretinerea….ca ele oricum sunt toata ziua acasa 🙂
Ionela, sa-mi tie loc la rand? ca sa-mi plateasca si intretinerea vecina aia pana viu io de pe coclauri dc tot sta la rand, de venit viu, altufel iar ma trece admin pe tabelu din luna urm
Pai eu ziceam sa tiie doar loc la rand ca sa nu ne imprietenim prea tare 🙂
Nu de alta, dar apoi imi cere si dublura la chei si poate se muta la mine pe motiv ca-mi face si curatenie :)))