Bărbatul şontîcăie uşor spre plajă. Îşi tîrîie un picior, iar mîna îi atîrnă inertă de-a lungul trupului. Colţul stîng al gurii e complet imobil şi o dîră uşoară de salivă i se scurge pe buză în jos. Se aşază direct pe nisip şi priveşte în larg. Cu mîna dreaptă şi-o potriveşte pe cea bolnavă în poală. E foarte dimineaţă, în golf se întorc bărcile de pescari pline cu hamsii şi guvizi.

Marin păşeşte apăsat pe dig. Se uită mîndru şi sfidător împrejur. Totul e proprietatea lui. Pescarii, cherhanaua, hotelul. A fost să verifice prada pescarilor. E încruntat şi aprig, cu mustaţa neagră întunecîndu-i şi mai tare chipul aspru, oacheş, de fost smardoi.

***

Era medic rezident cînd se întîmplase totul. Tînăr şi necopt. Avea viitorul înainte, aşa îi spunea taică-su, care îl ajutase să ajungă în Germania la un spital, unde avea să rămînă apoi să profeseze. Îşi aminteşte neclar cum s-a întîmplat. Erau gaşcă mare. Locul arăta altfel atunci. Ajunseseră numai de o zi. Era îndrăgostit fleaşcă de o fată pe care nu o mai văzuse de jumătate de an. Urma să petreacă o săptămînă cu ea, într-un cort iglu, alături de prietenii lor, majoritatea medici rezidenţi şi ei.

În prima seară, fusese linişte. Au rămas în cort, au făcut dragoste îndelung, nu au răspuns chemării celorlaţi tipi care aveau chef să petreacă. Apoi, a doua seară, nu au mai putut scăpa de ei, au ieşit la snackul de pe plajă. Le plăcea să bea, băuseră mult şi în seara aia. Marin şi fraţii lui,  groaza staţiunii, spaima turiştilor, localnici, bătăuşi, dăduseră iama pe plajă. Se încăieraseră. Nici numai ştie de la ce, de la vreo fată, probabil. S-a trezit în mijlocul hărmălaiei, a dat şi el un pumn, era noapte şi foarte beat, abia se ţinea pe picioare. Toţi împărţeau pumni, picioare. S-a găsit deodată faţă în faţă cu Marin. Îi sticleau ochii în albastrul nopţii precum unei fiare. A simţit că urmează să îl lovească, a văzut pumnul ridicat, rînjetul sălbatic. Apoi ceva cald şi umed, ca un firicel, prelingîndu-se pe tîmplă. S-a trezit două zile mai tîrziu, la spital, la Bucureşti, cu toate firele curgînd din el, conectat la aparatele pe care le ştia atît de bine. Paralizat pe partea stîngă.  Fata nu era lîngă el. Doar taică-su şi o asistentă bondoacă. Lovitura lui Marin îl trimisese cu capul în bordură. După trei ani de fizioterapie, învăţase să meargă suficient de bine cît să se descurce singur. Fata dispăruse. Nu s-a mai întors în Germania, nu avea rost, nu poţi opera cu o singură mînă. A primit pensie de invalid. Nu a depus plîngere la poliţie, nu a cerut despăgubiri. Continua să vină pe plaja aia în fiecare an. Singur. Marin îşi construise un mic imperiu acolo. Dintre băieţii din gaşca lui nu mai ştia nimic, de niciunul. Pe fată nu o mai văzuse de atunci.

***

Marin vede silueta chircită pe plajă. Înaintează. Întinde mîna stîngă. Invalidul i-o strînge, o scutură, se sprijină de el şi se ridică. Pornesc amîndoi către cherhana, unul şontîc-şontîc, celălalt potrivindu-şi pasul după handicapat.