Nu stiu daca ar trebui sa ma apuc de depanat amintiri, deoarece este vorba de un alt blog, nu al meu. Insa reflexul conditionat la citirea acestor amintiri strict personale mi-au adus brusc in minte, asemeni unor amintiri proustiene, crampeie de amintiri, mirosuri si senzatii din acea perioada…Blocurile comuniste de pe langa Gara prindeau viata, intr-o lume altfel trista si terna. Mosul omniprezent in casele vecinilor avea aceeasi barba de vata sintetica cu miros fad, o manta lunga, stralucitoare care ma speria si pe mine de moarte. Un personaj de care fusesem invatati ca este bun intr-un mod conditionat. Iti aduce daruri multe, daca si numai daca, la fel ca-n ipotezele geometriei de mai tarziu, respecti regulile ipotezei…sa fi fost baiat cuminte, sa nu injuri, etc…
Molidul mirosea frumos: ceva in el aducea a natural printre atatea plasticuri sclipitoare, ambalaje colorate si globuletele scantaietoare in lumina reflectata de beteala lesinata, aruncata neglijent peste ramuri. Era un axis mundi sub care imi placea sa-mi petrec orele de dupa vizita, altfel anuntata cu surle si trambite de parinti. Uneori erau prezente si rudele, ori verisori mai mari care se stricau de ras, chicotind atotstiutori, doar pentru ca aflasera “secretul” din spatele mastii Mosului.
Stiam deja ritualul in fiecare an: o poezie spus stalcit penru care nu aveam nici un fel de tragere de inima s-o invat. niste colinde cantate fals din gama Hrusca, uneori si plugusorul ingaimat inainte de vreme.Era un act conditionat, repet, pentru a primi cadourile :D.
Abia dupa ce lumea pleca, si eram lasat sa ma bucur de cadouri, trageam pe nari cu nesat mirosul coniferului si incepeam sa-mi aranjez jucariile, dupa propria mea logica si ordine, intr-o lume imaginara, de obicei liliputana, in care acel sequoia imens facea legatura intre lumea pamanteana si cea a uriasilor din lumea cerurilor…
Pe urma, cutuma Craciunului trecea pe nesimtite, parintii plecau din nou la servici cateva zile, pana de Revelion. O anumita normalitate isi facea locul vremelnic, iar ochii cuprindeau din nou blocurie cenusii, alimentarele goale si triste insirate pe Bulevardul Victoriei, la depourile CFR de la care se auzeau mereu noaptea zgomote metalice, derdelusul plin de colegi de joaca si sania enorm de grea pe atunci pentru puterile mele. Imi persista in nari mirosul de pacura de la uzinele IUS, bulgarii din zapada topita din care cladeam cazemate, vacarmul de pe patinoarul muncitoresc…Insa, intors seara obosit de la joaca, bradul ma astepta tacut si verde sa ma reconecteze la lumea mea imaginara…

Cred ca ii datorez Mosului cateva beri pentru amintirle frumoase…

In alta ordine de idei, acum tocmai mi s-a aprins un beculet.
Unii copii sunt fascinati de magia sarbatorilor, altii ingroziti de mosu care pare mai mult un pedepsitor profesionist decat un daruitor si altii cum spui tu, speriati de aceasta entitate ciudata pe care nu stii de unde sa o apuci si unde sa o incadrezi intr-o lume in care orice alte imagini mistice nu isi mai au locul.
Apare intrebarea. De unde vine aceasta reactie diferita si cum este mai nimerit sa le prezinti personajul? Sa-i lasi sa fie visatori? Sa ii inveti pragmatismul stiintific sau ce alta abordare sa ai legat de mosul.

Apoi am realizat ca de fapt nu conteaza, daca ai un copil echilibrat va procesa informatie usor si se va adapta la schimbarea ei fara probleme sau traume. Un copil echilibrat nu suprapune frici peste necunoscut si nu creste monstrii sub pat. E ca un 4×4 navigheaza natural pe orice teren.