Comentarii la: adolescenţa suge

De către: Meti

Meti — Wed, 22 Apr 2015 17:39:21 +0000

No acuma nu exagera! Nu TOȚI au trecut pe acolo. Eu am fost megaîncrezătoare în forțele proprii, eram prima și la bal și la concursuri, de la olimpiade școlare la activități extracuriculare, teatru, scriitură, film. Nu eram nici îngâmfată, eram doar senină și naivă destul încât să chiar cred ce mi-a zis mie mama: că pot face orice îmi doresc. Întotdeauna parte din gașca băieților, admirată nu pentru că mă străduiam, ci pentru că eram naturală și dezinvoltă.
E drept, am avut si eu un an, doi, mai întunecați, dar nici de ăia nu îmi pare rău, au fost palpitanți și din ei am renăscut pentru a doua parte a adolescenței.
Dar ca idee, eu zic că nici într-un sens, nici în altul, generalizările nu fac bine. Nu toți adolescenții sunt depresivi, și nici nu toate femeile inteligente au fost musai adolescente complexate.

De către: Dan_T

Dan_T — Wed, 08 Oct 2014 12:19:37 +0000

…adolescenta sucks ? Pai… sa vedem… o fi mai bine acum, la maturitate, cand o luam razna cu capul de grija serviciului, ratelor, facturilor si grijilor pentru copiii care risca sa-si distruga vietile din cauza prea multor ore la TV si PC, din cauza teribilismului pe sosea sau a anturajului care ii indeamna sa ia droguri ? (nu generalizez, ‘mne feri !… dar riscul exista…) Eu tin minte ca in liceu mi-am facut prieteni pe viata, ca in liceu am inceput cu adevarat sa joc baschet (si nu-mi pare deloc rau, desi mi-am rupt un genunchi), ca in liceu am citit cu nesat carti fenomenale (uneori la lanterna !), ca in liceu aveam cele mai frumoase vise de viitor. E adevarat ca unii au frustrari legate de acnee, note, aspectul fizic sau profesia parintilor… dar as zice ca depinde cum a trecut fiecare de aceste probleme si ca fiecare experienta e personala. Vorbind strict in numele meu: n-am avut niciodata probleme pentru ca tatal meu era maistru, iar altii aveau parintii directori, pentru ca eu aveam ceas Vostok iar altii ceas electronic, pentru ca eu aveam magnetofon Kashtan si altii Rostov, ca eu mergeam cu gashca la Piatra Arsa si altii se duceau la Ruse si Varna cu tatal lor care era ACR-ist… si tare bine era cand plecam pe carari de munte cu prietenii din Salvamont-ul de la Busteni… Iar daca ar fi sa ma intrebati dac-as mai vrea o data in liceu, as raspunde: da, dar in perioada aceea… si n-as schimba nimic fata de liceul meu de demult… poate cel mult as invata mai mult la chimie, ca sa nu ma mai salvez de corigenta la ultimul extemporal. Atât.

De către: any

any — Mon, 06 Oct 2014 21:10:28 +0000

Suge ,suge si adolescenta ..dar anii de dupa sug dublu triplu si la nesfarsit …ca pana la urma.adolescenta chiar era simpatica )))

De către: Lucian

Lucian — Sun, 05 Oct 2014 13:05:11 +0000

-Bulă ce e tac-to?
-Procuror.
-!!!!!!???????!!!!! Și mama ta?
-Gradiatoare.
-Cum adică gladiatoare!?!?! Ocupația asta a dispărut din era sclavagistă.
-Păi tata procură(șparlește) gradiole, iar mama le vinde.

De către: Anira

Anira — Sun, 27 Jul 2014 20:14:37 +0000

Da, NU! Niciodata adolescenta, niciodata copilaria, niciodata alta perioada in afara de asta, de la 29 de ani spre 30! 😀
Abia de 3-4 ani imi tot place de mine. Nu ma refer fizic sau intelectual, ci doar din perspectiva sigurantei de sine si a increderii. A faptului ca am invatat- si am invatat cu lectii grele- ce sa fac atunci cand am o problema, cand mi-e frica, cand cred ca sunt depasita. Cum sa-mi temperez tristetile sau sa-mi domolesc anxietatea. Ma cunosc mai bine si mi-e mult mai usor sa ignor gura targului, chit ca-i a familiei sau a cunostintelor. Ce greu a fost pana sa dezvolt aceasta surditate psihologica. Bineinteles, acum sunt alte drumuri de strabatut, alte provocari, dar nu mai e la fel. Si e atat de bine ca nu mai e la fel! 😀

De către: vio

vio — Thu, 05 Jun 2014 10:56:35 +0000

Nu stiu daca faptul ca sunt taur ,ca si tine,ma face sa fiu asa de atrasa de tot ce scrii si ma sensibilizeaza pana la lacrimi .Amintiri de adolescenta ….am fost o proasta ,da!,f. proasta ca n-am trait multe iubiri ,ca n-am fumat pe ascuns,ca eram prea cumintica ,salivam dupa cate un baiat fara sa arat,de frica sa nu ma manance cumva.Dar tot as vrea sa mai trec prin toate astea,confuze sau nu doar pt.ca nimic nu se compara cu fiorii aceia de a te indragosti.Am amintirea unor senzatii f. placute de-a lungul vietii(in 40 de ani…..)dar indragosteala e cea mai tare!!!!Ma indragostesc deodata cu copilul meu (18) si lacrimez la durerile lui,sant o mama posesiva ,obsesiva,dar noncorfomista si-i iert copilului meu orice,cu riscul ca nu e bine(psihologie de grup).

De către: K

Sat, 15 Mar 2014 19:10:19 +0000

Exista oare un adolescent, unul singur, increzator in el, in fortele proprii?! Cu siguranta nu!!! TOTI am trecut pe acolo…

De către: Ramo

Ramo — Sun, 02 Feb 2014 18:38:00 +0000

Am revenit, Petronela! Nu stiu cum faci, dar ma absorbi total!
Referitor la subiectul asta: spunea cineva mai sus de un tata ‘tehnician’ si mi-am amintit ca a sunat cineva pe fix odata….eram cu mama in camera si m-a intrebat domnul de la telefon ce e tata si i-am raspuns foarte sigura pe mine „tehnician”. Tata era de fapt TINICHIGIU. N-am zis-o din frustrare, nu stiam pe vremea aia ce e de fapt frustrarea, am zis-o din greseala.
Si mai am o poveste: in clasa a V a m-a dus tata la sapa. Si mi-a zis asa: „no tu copilelor, v-o adus tata la sapa sa vedeti ce va place mai mult: cartea sau lucrul?”. Am crezut ca scap daca zic ca aleg cartea, lucru pe care l-am si facut la finalul zilei. Mentionez ca au urmat alti 7-8 ani de sapa si de lucru la camp, cu toate ca aveam aproape 10 pe linie. N-am priceput de ce ma mai duce daca i-am spus ca aleg cartea. Imi zicea el (tata) ca „lasaaaa….pana nu vad eu ca te faci om tre sa vi la sapa”. „Om” insemna om cu carte. Ca el nu avea. Si credea ca daca inveti carte, o sa ajungi om. De parca el daca era muncitor nu era tot om. Era tot om, si era un om nestresat. Eu am invatat, cica m-am facut om, dar lucru intr-o corporatie pe aceeasi suma de bani probabil pe care lucra si tatal meu in vremea aia. Va spun sincer ca toti prietenii de familie si neamurile ii ziceau tatalui meu ca nu e normal ca ne ‘hamaleste’ de la varsta aia – pe mine si pe sora mea.
Acum ii multumesc la tata ca ne-a dus. De ce? Ca am invatat ‘cum se mananca carnea de om’ (asta era alta vorba de-a lui). Nu pentru ca am facut scoala ca sa devin o ‘corporaTRISTA’, ci sa ma zbat pt alte chestii in viata: sa ma formez ca si caracter de una singura copila fiind atunci cand am venit de la oras mic la oras mare (aveam 19 ani cand am venit singura in Bv), sa imi aleg prietenii, sa am grija cu cine sa ma imprietenesc in camin, sa stiu sa ma gospodaresc cu banii (pe care mi-i castigam eu ca lucram in timpul facultatii), sa stiu sa impart destul de bine timpul incat sa-mi ajunga de distractie, munca si scoala, sa fiu destul de ‘bagacioasa’ incat sa fiu observata etc.
Si stau acum si ma gandesc ca as stii multe sa fac daca vreodata s-ar intoarce cu ….. in sus si n-ar mai exista firme si companii si corporatii.
Si acum fara legatura…..dar ce am observat eu…..din oamenii simpli…..au iesit copii mai buni decat din familiile bune. Si mai binecrescuti. Si mai simtiti. Si mai civilizati.

De către: Maria

Maria — Sun, 02 Feb 2014 15:35:42 +0000

Oh, Petronela ,Cathy m-a adus aici…citindu-te mi-amintesc si ma doare uneori, tare de tot ca am suferit si eu din aceeasi cauza.Trist, a fost si este,ca m-am maritat c-un tip mai putin inteligent crezand ca-i nevoie sa-mi accepte parintii….un chin mi-a fost viata,el nici nu a observat niciodata(n-avea cum!)….pana cand,STOP! mama ,tata,frati(mai eram si 5 frati…cand auzeam,adult fiind,prin tramvai sau metrou….ajutati-ne ca suntem cinci frati acasa,ma infuria la culme).Cat am mai invatat!Am fost comandanta de unitate multi ani….si cu toate astea,viata personala mi-a fost afectata…Acum,chiar daca sunt divortata si copilul meu poate spune fara strangere de inima ce sunt, am cicatrici in suflet si recunosc! Fii fericita mai mult decat crezi ca poti fii!!

De către: Bogdan Fottescu

Bogdan Fottescu — Wed, 29 Jan 2014 22:31:46 +0000

Mai, e plina lumea cu de toate, erau, sunt si vor fi si din aia pt. care conteaza DOAR ce e tac’tu si ce e ma-ta… doar daca esti fraier ti cont de parerea lor…ador sa ma pis pe ei…si apoi sa le vad ochii holbati si mutrele stupefiate…delicios!!!
Da, si pentru mine conteaza ce sunt parintii fiecaruia, astfel pot sa evaluez mai bine daca personajul a avut spate sau nu prea in evolutia sa…iar daca nu e evolutie, daca are sau nu vreo scuza.
Cel mai tare tip pe care-l cunosc din generatia mea, nebun toaca, dar absolut genial, a avut parinti(au decedat intretimp) foarte modesti ca si meserii…
Comandantul meu de grupa, actualmente prof univ in Canada, parinti divortati, crescut de mama secretara…chapeau!
Tot cu mine in clasa altul, la fel, parinti divortati, crescut de mama secretara, a ramas repetent..deci?
Conteaza cine esti tu, cat de mult vrei de la viata si ce faci in acest sens!
Eu,intotdeauna am respectat Omul si am fript porcul, indiferent ce erau parintii…