MENU
leo

de • 13 noiembrie 2016 • adevărurile meleComentarii (5)

un drum cu Leonard

Uitasem pentru un moment că ai pus o mulțime de piese de-ale lui pe stick-ul din mașină, așa că m-am surprins uimită, cînd ai dat drumul la motor și a pornit muzica, să-i aud vocea.

A murit, îmi vine să zic și zic. Dar dacă a murit, cum de nimic nu s-a schimbat în felul în care mi se așază în cap muzica lui? Neah, n-a murit.

I’ve seen the future, brother: it is murder.

E cald în habitaclu și întuneric afară. Urcăm încet spre poiană, plouă neîncetat și din minut în minut ploaia se va transforma în ninsoare. Farurile luminează slab siluetele autumnale ale copacilor, pneurile se lipesc de șoseaua udă, frunze moarte, în toate nuanțele de ocru, tivesc asfaltul îmbibat. Semnele de circulație alb-roșii lasă dîre translucente pe pelicula de apă care acoperă drumul. Conduci abstras, pe schimbător se odihnesc mîinile noastre împreunate, o curbă ș-înc-o curbă, altă curbă, încă una.

And dance me to the end of love.

Arareori, cîte o pereche de faruri din sens opus se mișcă prea repede înspre noi în vreo curbă ac-de-păr, iar eu simt o înțepătură mică în stomac. În cap mi se formulează știrea, rapid, o sinapsă scurtă, de arcaș: în momentul în care a avut loc tragedia, cei doi se îndreptau către petrecerea de încheiere a campionatului mondial… O retez, ce imbecilă ești, îmi spun, ce imbecilă, și îți strîng și mai tare mîna.Tu o retragi, ca să îți aprinzi o țigară pe care o fumezi, indiferent la my inner, secret life.

Nevermind.

Aerul rece, umid, de afară, năvălește înăuntru și mă zgribulește. Drumul îmi pare a nu avea capăt, curbe, copaci goi, asfalt, ploaie, vocea tandră și gravă a lui Leonard, mîna și profilul tău, noaptea lichidă care a căzut peste lume și a înecat tot, sunt aproape sigură că nu există destinație, doar drumul, nesfîrșit, fără vreun capăt. Suntem doar noi doi pe lume, captivi de bună-voie în habitaclul unei mașini muzicale, alunecăm pe șoseaua udă, o rulăm în pneuri și nu lăsăm nimic în urmă, ștergem drumul pe măsură ce înaintăm, nu există nimic în spate, nimic înainte. Doar bucata asta luminată de faruri, mereu aceeași și totuși niciodată exact la fel, căldura pielii mîinii tale, aerul care năvălește pe fereastra deschisă ca să poți fuma. Și Leonard.

I smile when I’m angry
I cheat and I lie
I do what I have to do
To get by

Închid ochii și încep să valsez pe o podea ceruită, vastă. Mai întîi goală, precum copacii ăștia despuiați de respirația înghețată a lui noiembrie, apoi acoperită cu fîșii albe, văluri zdrențuite, care îmi însoțesc mișcările ample. Cînd l-am cunoscut, el era deja bătrîn, eu doar o fetișcană, waiting for a miracle to come, în care nu se încuibăriseră încă fricile.

Valsez, valsez, valsez. Amețesc. Take this waltz.

This waltz, this waltz, this waltz, this waltz
With its very own breath of brandy and Death
Dragging its tail in the sea…

 

 

 

5 răspunsuri la postarea un drum cu Leonard

  1. Mona spune:

    Il plangem si noi…ne alina insa muzica lui..
    In 40 de ani, 3 generatii si-au trait iubirea in decorul lui..imi spunea vineri un coleg.
    Si stiu ca or sa mai fie si altele, fiecare pictandu-si tabloul sau.

  2. Nymphetamine spune:

    Ah, ce pofta mi s-a facut sa dansez.

  3. Ramona spune:

    Uf, am ‘ingropat’ in ultimii ani prea multi muzicieni exceptionali. Am ajuns la faza in care ascult ceva muzica si ma gandesc in multe cazuri ‘asta a murit’. Uf.

  4. Laura spune:

    Ah, Petro, pentru asta te iubesc încă și mai mult!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *