MENU
15673074_751573131658209_6251847576744062199_n

de • 6 ianuarie 2017 • adevărurile meleComentarii (16)

trei vieți

Mi-am adus aminte de întîmplarea din Ajunul Crăciunului, din subterană. Nu aia lui Dostoievski, ci a clădirii în care locuiesc. I-am văzut cînd ieșeam din lift, era cuplul ăsta de moși bine, genul scoși (așa îmi zicea fosta mea prietenă, moartă și împuțită bine acum, fă, la tine în bloc stau numai scoșii), țoale de firmă, tot tacîmul. Și era ziua de ajun, veniseră de la cumpărături cu mașina lor de scoși, o parcaseră în parcarea subterană unde au acces cu telecomandă doar scoșii. Și se certau de mama focului, îi vedeam prin geamul de sticlă. Iar cînd am ieșit, moșul a trîntit cu năduf plasa cu cumpărături de ciment de i-au mers fulgii. Vorba vine, nu avea fulgi, ci chestii obișnuite de Crăciun, cîrnați, mezelicuri, ceva dulciuri, niște ouă, salate. S-au împrăștiat toate pe jos, sub ochii mei, un ou Kinder s-a rostogolit pînă aproape de gheata mea. Am ridicat ochii, l-am privit. L-am privit cu ochii ăia de parcă nu tocmai ar fi trîntit cu plasa pe jos de nervi, de parcă nevastă-sa nu îl alerga prin parcare țipînd, de parcă nu ar fi fost genul care să facă așa ceva. Și am văzut un tip în vîrstă, cu părul alb, ce părea aproape bonom, suplu, bine îmbrăcat, educat cel mai probabil. Sau era o senzație dată de ochelari. Mi-a înfruntat privirea stoic, jemanfișist: așa, m-ai văzut făcînd un gest de căcat, pot și mai mult, așa și? Am zîmbit și am ieșit, iar estimp nevastă-sa culegea grăbit, aproape panicat, produsele și le băga la loc în plasă, bodogănind, uite cum ne faci de rahat de față cu lume, să ne vadă lumea, să rîdă de noi. Am urcat în mașină, nedumerită. Era Ajunul Crăciunului. Știu, am mai zis, subliniez acum fiindcă na, e o zi importantă, în care oamenii stau în jurul bradului și dăruiesc și primesc și se iubesc sau măcar se prefac că fac toate astea, de dragul tradiției și a facebookului. Uite o familie românească tradițională, mi-am zis. Intelectuali fini, oameni cu bani, hailaif, cum ar veni. El aruncă cu plase, ea le culege. Asta, în public. Acasă la ei, unde nu îi vede lumea, cum o fi fiind? O bate după sau înainte să arunce cu produse? Sau poate doar o înjură, poate e un gentleman, na, nu o atinge ca toți țăranii. Așa zicea tata-mare cînd ne amenința: să vezi cînd te-oi atinge! Era rău să fii atins, mai bine te lipseai. Tata-mare nu ne atingea, el doar ne amenința și înjura în registru bisericesc, cu anafură, sfinți, cristelnițe și Dumnezei, alea laice nu erau pe gustul lui. Aș fi putut pune pariu că în seara aia, la masă, cu musafiri și tot restul de chestii, în noaptea de Revelion și multe altele asemeni au fost cuplul perfect, oamenii căsătoriți de mulți ani, invidiați, cum faceți, domle, să arătați așa bine împreună după atîția ani, iar ea poate a chicotit, flatată și ușurată că nimeni nu a văzut că mai devreme a cules de pe cimentul parcării subterane produsele de pe masa de Crăciun pe care le aruncase bărbac-su, într-o criză aproape publică de furie. Bine, era tipa aia, ea i-a văzut, dar ea nu știe cine sunt, nu e acolo să-i deconspire. Și poate alte doamne de la masă, bine coafate, nefericite, au suspinat gîndindu-se cît ar fi dat să fie și ele așa norocoase, să aibă un bărbat așa de mișto, uite, nici burtă nu are la vîrsta lui…

Și mi-am adus aminte, iar, că fiecare dintre noi trăim nu una, ci trei vieți: aia pe care cred alții că o trăim, aia pe care credem noi că o trăim și aia pe care o trăim, de fapt.

Bufnițe.

 

 

16 răspunsuri la postarea trei vieți

  1. NagaQ spune:

    si totusi..un divort ar fi fost mai simplu…de ce se chinuiesc oamenii chiar asa?

  2. NagaQ spune:

    ai dreptate, unora le place in stilul asta, mie imi da senzatia de chinuiala, m-ar obosi ….logic ca ai vazut doar o parte 🙂 desi tind sa cred ca e ceva ce se intampla destul de des….si la ei si la altii….

  3. may spune:

    nici nu stii in situatii din astea care sunt mai nefericiti cei ce arunca sacosele sau cei ce le aduna.. greu in pielea fiecaruia..

  4. laura spune:

    Si ala o fi dat cu sacosa din ceva motiv. Nu inseamna nimic faptul ca ea a cules. Zic asta pentru ca din articol el pare cel de rahat, cu toate ca nu exista nici un argument pt asta.

    • Petronela spune:

      E ca și cum ai spune, dacă ar fi plesnit-o în loc să dea cu geanta de pământ, că nu știi ce a făcut, poate o fi meritat-o. Same shit. Venind de la o femeie, îmi vine să mă mir, apoi îmi amintesc în ce țară trăiesc și îmi trece. Aa, nu, e absolut ok să dai plase de pământ, sigur a meritat-o, să zică mersi că nu i-a fript una acolo, de față cu mine.

  5. Raj spune:

    Vecinii aia alu dv. merita cate un cap in gura, dna Petronela. Sotia cocalarului decent imbracat , cu okelari de telectual , na auzit de divort ? Io cu vecinii port o distanta mare, nu cas fi io mai de soi, dar o fac pt. linistea familiei mele. Pe vremea cand eram niste draguti, imprumutam mereu bani care nu ni se mai inapoiau. Totul a inceput pin 2006 cand trebuia schimata instalatia de apa la subsol. Am convenit toti sal aduc pe Emil instalatorul. Materialele, manopera a costat cam 5000 de roni, care trebuia sa se imparta la 12 familii. Dupa ce sa terminat treaba, am sunat la o usa, am vazut un ochi in vizor, dar nu ni sa deschis, la alta usa, la fel si tot asa. Am acoperit io toata lucrarea si gata. O familie dela et.3 si-a achitat portia de bani, totusi. A doua zi a murit Mona de la 3, o studenta extrem de agreabila, de educata, frumoasa, intr-un groaznic accident. Niciun vecin, absolut niciunul na catadicsit sa faca un gest frumos , ceva acolo. Asta a pus capac si leam intors curu pe vecie. Deunazi, o baba ma intrebat de ce nevastamea nu sta cu ele vara pe bancuta la o vorba. Iam zis ca io cu nevastamea nu neam luat din dragoste, ci am luato pentru ca e asa mai retrasa. La primavara ar trebui varuita casa scarilor. Oi chema un zugrav pt. partel si et. 1, ca io stau, ma babardesc, mananc, ma cac, si dorm la acest etaj, intrun apartament frumos. De la et. 1 in sus, nu ma mai intereseaza.

  6. Raj spune:

    La multi ani, dna Petronela ! Va urez multa sanatate, fiicelor, dv. , sotului, celor pe care-i iubiti si va iubesc ! In decembrie am fost in urbea dv. si m-am plimbat cu bocancii de ski. Creca am dislocat vio 15 rahati de caine, inghetati bocna. Stiati ca mai e o fata care seamana cu dv. la gura, zambet si dentitie ? O bunaciune dela Antena, Laura Nureldin o chema. Mai e si desteapta foc pe deasupra ca, cu ceva vreme in urma a avut un invitat si i-a pus numa intrebari pertinente si de bun samtz, cum numa Eugenia Voda face. Chiar atuncea siameza mea statea protapita in fata plasmei. A fost pt. prima data cand am pocnit-o.

  7. D.T. spune:

    Hehe…
    Este o sitația clasică.
    Ca să dau din casă.

    Nevasta zice, hai la cumpărături. Din alea, săptămânale, când te duci cum mașina (plase ai luat?) la tot felul hipermarketuri (nu le zic numele, să nu fac le reclamă pe post), ca să-ți umpli coșul (ai monedă de 50? de ce n-ai monedă?) cu tot felul de articole comestibile sau de uz gospodăresc, inclusiv nelipsitele baxuri cu apă plată/carbogazoasă.
    Apoi începe vânzoleala caracteristică printre rafturi și puhoiul de oameni. Acțiunea în interiorul hipermarketului durează între o oră și o oră jumate.
    În general pun în coș ce iau de obicei, cu un oarecare automatism.
    Însă nevasta este un scaner cu ochi cu laser.
    Și atunci… începe.
    Parcă ai mai luat de aia și nu ți-a plăcut (so what?). Parcă ai mai luat de aia și încă nu le-ai terminat (lasă că le termin). De ce nu schimbi și tu ceaiul, numai verde cu mentă, verde cu mentă tot timpul (dacă ăla e singurul adevărat pe care mai poți să-l cumperi, de ăla negru nu bei, restul sunt buruieni măcinate pentru infuzii și nu sunt ceaiuri – adică planta aia, care conține teină și antioxidanți).
    Aia e scumpă, aia e cu chimicale, aia e strâmbă, aia nu încape și tot așa.
    Am lăsat la urmă întrebarea de bază: la ce-ți trebuie?

    Această procedură se aplică invariabil la tot ce pun eu în coș, așa, de capul meu.

    La casă începe altă subrutină a scanerului. Scanerul familial intră într-o procedură de analiză și ordonare a obiectelor. Dă-mi sacoșa, nu pe-aia, pe aia, nu pune așa, aici se pun sticlele, fructele la urmă, nu, mezelurile lângă carnea congelată, untul lângă iaurturi, nu le pune pe alea acolo că le pui vraiște, nu încap și nu avem sacoșe – (în general 3-4), ouăle le pui la urmă, nu așa, așa, nu știu unde-ai învățat să le pui așa!
    Cea mai mare eroare este să sutragi un articol de la scanarea prealabilă. Dacă apare cumva pe banda de la casă, care e ocupată în totalitate cu produse, un obiect nescanat în prealabil, scanerul familiei dă fatal error. Manifestarea de tip fatal error crește direct proporțional cu valoare articolului și cu numărul de auditori, clienți care așteaptă nerăbdători să se elibereze banda de haosul de produse (ăștia cumpără tot magazinul!). Atunci scanerul se oprește subit din umplerea sacoșelor și începe să se exprime vocal.
    De ce l-ai luat? Nu ți-am spus că mai avem?
    Ce-i cu ăsta? Este destul de scump, acum era momentul să-l ei?
    Exclus! Pe ăsta nu-l luăm! Lasă-l aici! (păi e deja cântărit și e perisabil). Lasă că-l pun ei la loc!

    Acum ajungem la punctul culminant. Momentul de standoff al cumpărăturilor.

    Momentul în care ești prins între privirea nehotărâtă a casierei (care fiind femeie, întrerupe instantaneu scanarea produsului, imediat ce sesizează determinarea din vocea nevestei), între privirile clienților (încruntate dacă sunt bărbați, ochii rostogoliți dacă sunt femei) și privirea implacabilă de învingătoare a nevestei, care te-a prins la colț, știind că nu ai timp de explicații de ce și cum, mai ales când ai auditoriu format din necunoscuți iritați.

    În funcție de stare și de astre, lucrurile pot evolua divergent. Dacă sunt prea obosit, articolul în cauză rămâne la casă (bum, headshot), dacă nu, standoff-ul continuă verbal, dat mărunt din buze cu dinții încleștați (lasssssă-l cămmm trrrbie, vvvrbim fffffrrră!) și replica vocală (la ce-ți trebuie?) și un schimb dur de priviri marca Sergio Leone.
    Chiar dacă ești hotărât și ai smuls obiectul și l-ai înmânat casierei pentru scanare (care-l ia cu destulă nehotărăre, așteptând replica tăioasă iminentă și lovitura de grație), de fapt știi că n-ai câștigat standoff-ul. Știi asta când vezi vezi privirile clienților bărbați, care din încruntate, devin compătimitoare și resemnate.

    Lucrurile fiind deja tranșate, procedura de analiză și ordonare a obiectelor în sacoșe continuă.
    Dau cardul (casiera rasuflă ușurată cu nu trebuie să numere bani sau bonuri de masă sau să dea rest) și iau bonul (pentru o rescanare și analiză financiară ulterioară, at home).
    Nevasta încheie prodedura de cumpărături – ce de lume, zici că e manifestație, am amețit aici, mă doare capul de nu mai pot și tu nu mă ajuți deloc! – apoi se destinde prin magie (doar a câștigat standoff-ul) și intră în rutina de free roam prin magazinele adiacente – eu intru PUȚIN aici, tu ce faci? (mmmeh…), nu vrei o înghețată? (mmmeh… vreau să mergem), uite o înghețată și stai acolo pe băncuță. Atunci știi încă o dată că ai fost învins (dacă n-ai înțeles asta de la casă). Eu intru apoi în rutina de paznic (timp de un secol) și împingător de căruț (plin ochi) – să iei moneda înapoi, da?, urmează rutina de șofer – vezi, ai grijă la curbe, că ouăle sunt deasupra, apoi urmează rutina de cărăuș a jde kile de sacoșe (minim trei) și baxuri de apă, pe scări, până la etajul 3.

    După cum vedeți, datul cu plasa de pâmânt, este de fapt un mizilic, o continuare nereușită a unui standoff de cumpărături.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *