MENU

de • 28 noiembrie 2014 • oamenarComentarii (4)

toghezăr

Am emoţii mai mari ca la premieră. Poate pentru că în sală se vor afla oameni foarte dragi mie. Habar nu am. Ieri am trecut cu bine şi de lansarea oficială, hai că mai e un pic şi apoi pot să respir şi eu.

Am primit un mesaj de la cineva care a fost în sală la premiera spectacolului: „Am fost ieri în sală, am văzut spectacolul cu mari emoții. La sfârşit ţi-am cerut un autograf şi am îndrăznit să te rog să faci o poză cu mine. Spectacolul ăsta m-a făcut praf. 1.pentru că iubitul meu juca în el. 2. pentru că textul era scris de o scriitoare îndrăgită 3. pentru că mesajul a fost unul realist. Fiecare dintre noi s-a regăsit într-un personaj sau altul, într-o situație sau alta, comică sau tristă. Au fost momente din spectacol când zâmbeam larg, cu toată gura, în timp ce ochii îmi erau plini de lacrimi. De la început până la sfărşit, a fost un amalgam de trăiri. Ba rânjeam cu toată gura, după care izbucneam în hohote de râs isteric, ba obrajii îmi erau umeziţi de lacrimile care nici nu-mi dădeam seama când veneau. Alteori, aveam şi zâmbet şi lacrimi în acelaşi timp.
La sfârşit, recunosc, am aşteptat să fie un moment de beznă, ca să-mi pot şterge faţa şi nasul cu eşarfa. Nu aveam batistă la mine. Iubitul meu nu m-a avertizat că o să mai şi bocesc. Eu am crezut că doar o să râd. Am luat ţeapă. Spectacolul ăsta m-a atins. Poate şi pentru că sunt mamă, am un băiat de 18 ani, l-am crescut singură de când avea doar 1 an. Piesa ta m-a emoţionat adânc. E-adevărat că şi rolul Mirelei a fost unul important. E o mare responsabilitate să pui în scenă o piesă cu scriitoarea în viaţă, şi în sală la premieră. Confirmarea unui spectacol bun stă în reacţiile spectatorilor.”

Ştirea teve despre spectacol poate fi vizionată aici, cu click.

4 răspunsuri la postarea toghezăr

  1. Raj spune:

    Acuma na, ce sa facem ? Sa omoram scriitoarea care inca ii in viata, ca sa punem pesa ? Asta cu spectatorii care sa confirme, au ba daca pesa ii buna, nu stu ce sa zic. Daca se nimereste ca spectatorii sa fie suta la suta trogloditi ? Ce, romanii stiu sa voterze ce trebe ? Doar 10 la suta voteaza cum trebe. Pe de alta parte, doar 1 la suta din germani nau pus botu la eculubratiile lu Hitler. Prostanii chiar credeau ca Icler ii 1 mare om de stat.

  2. paparuz spune:

    Se alunecă pe străzi, prin întunericul Braşovului oamenii se ţin de mână, să nu cadă, deşi, poate uneori ar trebui să ne lăsăm căderii….de jos, de acolo de unde poţi privi noroiul din noroi, de acolo, de jos, uneori, perspectiva propriei vieţi poate fi mai amplă decât dacă te-ai afla pe Everest…Se alunecă rău şi prin viaţă…câteodată cineva te poate ţine de mână, câteodată, nu.
    Cu o altă mână în propria-ţi mână, poţi crede la un moment dat, că viaţa, oricât de nesuferită ar fi, poate fi învinsă…Cel puţin vrem să credem că este aşa…Unii din noi, reuşesc, perechi, perechi, să înainteze, chiar târându-se prin toate anotimpurile, spre finalul spectacolului lor. Alţii, nu. Oricât de tare ar fi strânşi de mână, oricât de tare şi-ar dori să înainteze, se prăbuşesc în ei înşişi iremediabil. Se întâmplă, ca atunci, să tragă după ei şi mâinile care au încercat disperate să îi menţină în picioare…Cei mai oneşti dintre noi, în acele momente, se smulg din strânsoare, eliberând într-un fel, pentru supravieţuire, cealaltă mână, care i-a susţinut până atunci…Altruism? Sau, dimpotrivă?
    Nu ştiu, dar aceste gânduri mă frământă la ieşirea de la „ Reduta”, la finalul piesei
    „Împreună”, de Petronela Rotar.
    O altă reuşită, zic eu, un simplu spectator printre atâţia alţii…
    Nu am senzaţia că am asistat la o piesă de teatru, ci că m-am privit în oglindă timp de o oră şi jumătate, singur în faţa propriilor temeri, în faţa propriilor frustrări şi sentimente.
    La finalul piesei, lumea s-a ridicat în picioare, din respect pentru actori, pentru Petronela, prezentă şi ea, modestă, undeva la capătul celui de-al doilea rând din sală…
    Aplauzele repetate, minute în şir au confirmat, că „mânuţa” din capul Petronelei, cea care scrie fără oprire, nu scrie inutil, doar de dragul scrisului…
    „Mânuţa” din capul Petronelei, scrie, ne scrie într-un fel, pe fiecare din noi, aflaţi la răscrucea întrebărilor despre sinele nostru.
    Din sală, cred că fiecare spectator, aflat întâmplător sau nu, în seara zilei de 29 noimbrie 2014, la această piesă, s-a îndreptat spre casă sau spre aiurea, cu întrebări
    despre identitatea personală.
    Câte puţin din sufletele fiecăruia, a rămas încă pe scaune să aplaude…
    Spectacolul, trebuie să continue în viaţa fiecaruia dintre noi!
    Felicitări, Petronela, felicitări actorilor şi regizoarei!

  3. […] că și așa senzația asta m-a încercat doar până în momentul în care a început piesa. Piesa lu’ Petronela, cum îmi place mie să spun. Iar pentru acest fapt nu-s de vină nici actorii, nici regizorul, […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *