MENU
olita1

by • April 11, 2014 • bucăți de mine, opinii asumateComments (44)

scurt tratat despre ruşinea de a face caca

(Discleimăr: aceasta este o scriere despre caca. Mai precis, despre ruşinea de a face caca. Care se simte pudibond sau crede că există subiecte despre care nu se poate rîde sau vorbi, fuga-fuguţa, azi e cu căcuţa.)

Relaţia mea cu intestinele personale a fost una extrem de sensibilă şi vulnerabilă, de cînd mă ştiu. M-am trezit de niciunde cu credinţa asta că femeile nu ar trebui să facă treaba mare, că ele sunt prinţese şi prinţesele, ei bine, prinţesele nu! Ele cînd merg la baie, merg să îşi pudreze nasurile, să îşi reîmprospăteze rujul sau maximum, maximum să facă un pişulică drăgălaş, ca un curcubeu, un pîrîiaş de culori şi miresme primaverile, un melanj de liliac, zambile şi lăcrămioare. Şi atît. Defecarea nu li se potriveşte structural unor fiinţe atît de gingaşe, nişte suave şi delicate prinţese. Aşa că m-am pomenit cu blocajul ăsta mental: că e ruşine să faci cîh şi nici în ruptul capului nu am reuşit să mi-l mai scot din cap.

Aşa că am trăit disimulînd că eu aş fi prinţesă, nicidecum om. Dar, după cum va vedea cetitorul care se va încumeta să sape mai departe (era să spun în rahat), prejudecăţile, ideile fixe şi obsesiile au un fel personal şi, mai încape vorbă, intim, de a se răzbuna.

Aşadar, am ars-o prinţesă toată tinereţea mea. Pînă şi Dumnezeu şi Sfîntul Petru erau plecaţi din localitate cînd îndrăzneam să mă duc eu la toaletă, necum vreun picior de om viu şi apropiat mie să se afle în preajmă pe o rază de cîţiva kilometri. Dacă mă aflam în orice fel de companie şi aveam nevoie să merg la baie pentru treburi complet nevinovate iar acolo se întîmpla să fiu reţinută mai mult cu o secundă decît timpii normali de un pişulică piş piş piş parfumat, mă înroşeam şi înduram ruşini apăsătoare şi grele cum că stimata companie ar fi putut să creadă pentru acea secundă că eu, prinţesa, aş fi avut acest ruşinos, dizgraţios şi reprobabil obicei de a face caca. Doamne apără şi păzeşte, eu, care am naturelul atît de simţitor! Invocam toate cerurile şi genunile să se deschidă şi să mă înghită, numai să nu paţ o ruşine ca aiasta!

Disimulatul prinţesimii nedefecătoare s-a dovedit o treabă cumplit de grea şi constipantă. Mai ales atunci cînd te pomeneşti că locuieşti cu El cu e mare în acelaşi spaţiu strîmt – o garsonieră de cîţiva metrişori pătraţi, unde weceul e aproape în dormitorul care e şi living. Şi nu ai unde să te ascunzi să faci treaba aia degrada(n)tă pe care o fac şi împăraţii, zice-se, deşi eu nu cred nici să mă pici cu ceară. Aşa că dacă nu ai unde, nu faci, mi-am spus, convinsă că eu am pus gaura în kurtos kolacs cu descoperirea asta. Şi nu am făcut. Zile la rînd. Iar cînd nu s-a mai putut altfel, am trimis El-ul în excursii îndepărtate şi numai cînd m-am convins că e plecat peste 7 mări şi 7 ţări am folosit şi eu baia în scopul în care a fost creată de Dumnezeu. (Sau stai, nu Dumnezeu a creat-o, ci omul? Dar pe om cine l-a creat, nu Dumnezeu? Deci dacă Dumnezeu a creat omul şi omul weceul, înseamnă că Dumnezeu a creat şi weceul, gata, m-am liniştit, nu sunt aşa de proastă, am avut zece la logică!) Şi apoi aeriseli, emoţii, dacă cumva o să se prindă? Dacă o să îi treacă prin căpşorul iubit că muierea cu care îşi împarte existenţa are asemenea apucături de ocară? Numai gîndul că îşi putea imagina că şi eu folosesc baia în scopuri ruşinoase mă bloca, mă sufoca. Iar cînd a fost nevoie să mă duc totuşi, că nu se mai putea altfel, atunci cînd se afla prin preajmă, ce stratageme! Ce ape curgînde, zgomote acoperitoare, motive dezvinovăţitoare de a fi petrecut timp nejustificat de statura mea de prinţesă în camera de baie. Încalte să fi fost avocat şi nu aş fi ticluit asemenea defensive!

Îmi amintesc dimineţile din 2 Mai pe la douăjşiceva de ani, cînd ne trezeam mulţi şi gălăgioşi din corturi, ne adunam la snackul de pe plajă, beam cafele iar eu priveam interzisă la prietenii mei deschişi la mintea din capul lor, care îşi aşezau lînga cana de cafea sulul de hîrtie igienică, iar cînd îi trecea fiorul bine-ştiut plecau rîzînd la buda turcească de pe deal, supranumită Casa Albă, cu fîşiile de hîrtie fluturînd în urma lor, relaxaţi. Aveau şi o vorbă: hai să facem o dublă sau o triplă, vorbă care desemna activitatea de a şedea turceşte şi schimba glume peste zidul despărţitor în timp ce… ştiţi voi, treaba aia mare şi condamnabilă. Mă uitam mută de umire şi admiraţie la ei, uite domle ce oameni deschişi, cum îşi asumă toate funcţiile lor vitale, ce proastă, ce inhibată,  ce vită încălţată mai sunt, ce subom măcinat de obsesii şi spaime. Şi în timp ce mă blestemam la mine în cap pe voce joasă, mă mai striga cîte una, nu vii la o dublă, iar eu dădeam ochii peste cap, nu vai, dragă, eu sunt prinţesă, doar nu insinuezi că m-aş căca precum mujicii!

Joc mi-am bătut de sistemul meu digestiv, nu care cumva să creadă musca despre mine că m-aş deda la activităţi înjositoare şi rău mirositoare. Vai, dar şi cînd şi-a bătut joc el de mine, iubite cetitorule… Terfelită şi batjocorită prinţesă m-am mai aflat, sărăcan de mine! Vai, vai! Ani la rînd, vară după vară, cu pietrele în fiere fără ştirea-mi, am poposit la spitalul de infecţioase, secţia diareicioşi, palidă şi perfuzată, dezghiocată şi deshidradată, dar mai ales, mai ales moartă de ruşinea de a fi păţit aşa o boală de neprinţesă. Iar colegii mă sunau hohotind, prinţeso, fa, venim la tine să îţi aducem un sul de zewa? Iar eu m-aş fi ascuns în gaură de şobolan, nu de şarpe! Moartă  aş fi vrut să fiu, dar de o boală demnă, nu de una ruşinoasă, aşa invocam cerurile! Ruga nu mi-a fost ascultată, însă, atît Dumnezeu cît şi Sfîntul Petru se cam plictisiseră să plece tai-tai de cîte ori aveam eu treabă la baie, aşa că am repetat internările, iar după operaţia de colecist mi-am încheiat definitiv socotelile cu viaţa constipantă de prinţesă cu sînge cerneală.

Karma s-a abătut însă şi asupra colegilor mei care rîseseră de mine, căci nimic nu rămîne nepedepsit, nu v-am spus? Obişnuiam, în vremurile acelea, să ne dezmăţăm de aniversările vreunuia dintre noi, în chermeze şi mese pofticioase, care variau de la platouri cu brînzeturi, slănină cu ceapă şi roşii pînă la feluri mai elaborate. Fusese rîndul unui coleg să ne ghiftuiască, iar omul, plin de bune intenţii (precum drumul spre iad, fireşte), a gătit o preagustoasă fasole iahnie. Ca turcii ne-am bătut pe delicatesa omului, cîte două porţii, că prea era bună. A doua zi, dimineaţa a venit mai devreme decît de obicei. Aveam transmisiune în direct la ora 7, iar eu mă aflam pe tron de pe la 3 şi mă codeam să sun şi să anunţ că sunt indisponibilă. În cele din urmă, cînd am văzut că pastilele luate ajutaseră cam moale, mi-am luat inima în premolar şi canin şi am sunat-o pe producătoare. Sunt pe budă, nu poci, dar să nu mai spui la nimeni, cum mă repar, apar. Şi apar, nişte ore mai tîrziu, cam deshidratată şi dezabuzată, însă cu un aer de nici fasole nu am mîncat, nici baia nu-mi miroase. Şi cum intru eu dezinvoltă în redacţie cu figura aia de niznai, văd coadă la budă, hîrtii igienice atîrnînd în redacţie, figuri palide, de un galben-şofran, un vai şi-un amar general peste care plutea un iz de cufureală pe care l-am recunoscut imediat. Pasămite iahnia cea delicioasă fusese ţinută la foc mic, să stea caldă, ore în şir şi se borşise, aşa că toţi cei care gustaserăm din ea căzuserăm bolnavi. Colega mea care îmi ţinuse locul la live păţise acelaşi lucru, iar în vreme ce producătorul număra în cască secundele pînă la intrarea în direct, ea se afla pe wc şi striga nu poooot, iar producătorul  îi striga înapoi, haide la cadru acum, leagă pantalonii ăia jos şi dacă îţi vine, îi dai drumul! Şoferul dormise cu capul pe maşina de spălat în baie, operatorii şi repoterii erau livizi, iar cei care reuşeau să se ţină mai tare, la propriu, rîdeau de ceilalţi şi le dădeau cu hîrtia igienică pe la… nas. Şi eu care mă temusem că vor rîde de mine că lipsesc de la direct! Singurul care jelea era responsabilul cu iahnia, care era foarte supărat pe sine, deşi noi făceam haz de necaz, dorindu-ne unii altora spîrcîială plăcută.

Peripeţii de acest fel au mai fost, istorii delicăcăcioase. Au fost şi lecturi de documentare din care am aflat cît de necesar şi sănătos e, cu lux de scîrnave amănunte, însă supapa din capul meu tot nu e deschisă decît la jumătate. În continuare cred că iubitul/soţul nu trebui să aibă acces la astfel de informaţii, iar cînd şi dacă se întîmplă, atingi gradul maxim de intimitate care poate exista între doi oameni.

Gata, doar v-am avertizat că e scurt.

 

44 Responses to scurt tratat despre ruşinea de a face caca

  1. Septimia says:

    Absolut genial.

  2. Mara says:

    Absolut savuros, zise printesa Mara. :))
    Am ras cu lacrimi.Bun, bun, Petronela!

  3. G3ordan says:

    Ha, ha, ca bine zicea bunicu: “ca doar nu o sa stric o copaie de mate pentru o basina?”

  4. Monica says:

    Cu lacrimi si io :)). Salutari de pe taoleta ;)

  5. Adriana says:

    Te-nteleg…eu mi-am pus usa din PVC cu termopan la baie…si tot dau drumu la apa :))

  6. Miruna says:

    ai pus punctul pe i în cea mai amuzantă formă posibilă. :))

  7. fericirepesegmente says:

    M-am cacat pe mine de ras. Doamne, e clar, tu nu ai toti biscuitii in pachet, cum s-ar zice :)) Iar faza cu “leaga pantalonii aia jos si daca iti vine, ii dai drumu’”, a fost apogeul =))
    Stiu ce zici cu apa curgand, aia din baie…de la chiuveta, dus, rezervor, tot ce se poate, da’ sa mai urle si Guano Apes din playlist, cat s-acopere zgomotele rusinoase :))
    Atatea tertipuri, in loc s-o zic pe aia clara gen bai, vezi ca avem si asta in comun. Da’ na, io-s o (cacacioasa) timida si bate la ochi. Sau, vorba aia, se impute treaba :))

  8. ana says:

    Ei, ce tot atâta, CFR!
    (cacă-te fără ruşine)

  9. Claudia says:

    Na, acum imaginează-ţi scenariul următor: de 3 ani împreună cu El, deci se presupunea că ne cunoşteam întru-totul. Ei, draci! Problemă mare cu baia, problemă ce fusese evitată cu succes atâââta timp. Ne ducem la mare, Costineşti, aglomeraţie mare, fără rezervare ca acuma. Ne-am cazat după multe ore unde am găsit liber. Eram fericiţi că aveam baie la cameră. Doar că…uşa nu se închidea!!! În acea săptămână ne-am cunoscut profund. Cică ne iubim mai mult de atunci. Sau cel puţin aşa face mişto de mine!

  10. Arabela says:

    Haha, super faină descrirea lui “pişulică drăgălaş”. Eu cred că mitul cum că femeile nu fac treburi din astea ruşinoase ne e băgat în cap încă de la vârste fragede. Tatăl meu, de exemplu, mi-a povestit cum bunica mea i-a spus încă de mic că femeile nu se beşesc şi a aflat cu stupoare prin adolescenţă, când avea şi el gagică, că a fost minţit şi aleasa lui se beşea de la fasole tot la fel ca orice muritor de rând.

    Povestit aşa la rece pare amuzant, dar din păcate pentru psihic se creeaza dezechilibre din astea descrise de tine, pe care oricât de obiectiv le analizezi şi îţi dai seama ca sunt prosteşti, parcă tot te urmăresc.

    Eu nu pot sa zic că sunt aşa marcată ca tine dar am adesea coşmaruri în care stau pe WC într-o baie mare şi mă trezesc că intră lume peste mine, stau la poveşti în jurul meu şi nu mai pleacă iar eu stau stânjenită şi nu stiu cum să ii fac să plece. E enervant din cale afară si nu reusesc să scap de visul ăsta nicicum, dar mă consolez că măcar in viaţa reala nu am probleme de genul ăsta. :)

  11. Alex says:

    Cunoastem. Si printii trec prin emotii asemanatoare.

  12. szqwer says:

    You made my day! :-))))))))

  13. Florin Radulescu says:

    Doamne, cat o iubesc !!! N-are o boala sanatoasa la cap, da’ merita iubita ! Pe… mi-ai adus aminte de una dintre iubitele mele din tinerete… De la 2 Mai, mai precis de la Casa Alba din susul dealului, am dus-o direct la spital la Constanta… Era prima oara la 2 Mai… Se abtinuse 4 zile… :))) Asta-i boala raspandita printre fetele finutze ! N-o sa te vindeci niciodata… :) Pa si spor in ramura !!! Te iubim ! :)

  14. Vlaicu says:

    melodie de pus pe repeat cand esti la baie:
    https://www.youtube.com/watch?v=ic3g8Xnf7LI
    :))

  15. Mihaela says:

    Citind postul mi-am adus aminte de vremurile cand stateam in camin (ma invartisem eu sa stau pe loc de protocol de la organizatia de studenti in b-uri, adica garsoniera) si toti prietenii care veneau in vizita treceau si pe la cacastoare ca la ei buda era pe palier. Cu toate ca tot timpul se facea misto pe tema asta nimeni nu era deranjat ca doar e lucru natural, nimeni nu se poate caca viorele. De cand stau cu prietenul meu facem cu schimbul dimineata pe wc dupa ce ne bem impreuna cafeluta, iar miroul trece daca deschizi gemul, nococ ca a venit primavara, in restul timpului vorba lui “pute, pute, da-i caldut”

  16. lorena says:

    Da, cunoaştem. Până-n 25 de ani am avut aceeaşi imbecilă şi stupidă problemă. We were so ridiculous. :))

  17. jo cre says:

    :-):-):-):-):-) noi avem baie in dormitor, dus deschis, sa-mi vad iubitul ca e misto, si…. no… buda :-):-):-) care e un pic dupa colt, da’ tot ” open space” … nimeni n-are probleme cu digestia la noi in casa :-):-):-):-)

  18. blo says:

    :))) si eu am avut problema asta pana cand am ramas insarcinata cu pumpkina. Cand n-am mai avut de ales, si a trebuit sa arat ca-s o mujica. Aveam 32 de ani, si pana atunci cand mergeam eu la buda nu se auzea absolut nimic suspect, nici pipi nici nimic, as fi putut sa fac parte din trupele Seal :))
    Nici macar nu apuca sa miroasa, ca trageam apa instantaneu. Doamne, cat de tuta eram!
    Daca-ti spun ca ma dusesem la spital sa nasc, si m-a trecut o durere de-am crezut ca fac caca, dar neputandu-ma aseza pe wc-ul ala infect, masculul a stat cu mine sa ma tina, dar de rusine n-am facut nimic. :)) mai bine, ca daca ma scremeam un pic, probabil ca iesea copilul.

  19. diana says:

    ioooi, deci putem face clubul printeselor? :)))
    fiindca eu inca nu m-am facut bine complet, trebuie sa ma cunosc cu toaleta respectiva cateva zile la rand printr-un pisu gratios ca sa o cadorisesc cu mai mult de atat. la munca mi-au trebuit cativa ani ca sa capat incredere in ea :))
    iar cu dragul de sot, daaaa, cate mistouri mi-am luat de la el cand si-a dat seama cat de printesa sunt :)) dar si cand am ajuns la acelasi grad de incredere in ale basinilor, alt nivel de intimitate cum zicea cineva mai sus :))

  20. curly says:

    o intimitate prea mare, e nasoala. prefer sa nu stiu, sa nu aud, sa nu miros. sa nu-mi inchipui

    doua faze legate de asta:
    1. Pascal Bruckner are in Luni de fiere o teorie legata de cacatul in comun ca pas din dansul care se cheama “moartea pasiunii”
    2. cica daca te timoreaza cineva, imagineaza-ti-l cacandu-se. merge, e oribila postura respective pt oricine si are success. de-aia nu e fun sa facem duble/triple/etc….ca nu tot ce e natural,e fain. ca si apendicita e naturala si lasata de la D-zeu Sfantu’

    • Mihaela says:

      Apendicita nu e naturala. Eu nu am avut niciodata, nici nimeni din prieteni. Dar ne cacam categoric, cum faci si tu. Pasiunea aia de care zici tu moare oricum, poate cu usa de la toaleta deschisa moare mai devreme. Eu nu stiu, zau, cum vedeti voi un cuplu….voi nu mergeti pe iubire, ci pe aparitii sexy si pe starnire, pe senzorial doar.

      • curly says:

        “apendicita nu e naturala”…si argumentul e ca tu si prietenii tai n-ai avut. in mod normal la astfel de argumente cu reducere la experianta personala a planetei, nu-mi pierd timpul sa mai discut, dar replica e prea buna dat fiind contextul. so…”no shit?!”

  21. Mario says:

    Simpatic articolul, ne-ai facut sa radem pe toti:) .
    Italienii au o vorba :
    “Le scoregge bisogna farle, se no ti saltano al cervello e ti vengono le idee di merda” – Trebuie sa lasi sa iasa partzurile, altfel ti se urca la creier si iti vin idei de cacat.

  22. ILUZIA says:

    eu nu am aceasta apasare si avnd in vedere ca ne bem cafeaua apoi caca apoi munca impreuna cu aceeasi masina cam trebuie sa facem toate astea repede si in acelasi timp. sau imediat unul dupa altul. cand se intampla sa intru prima si trebuie sa ma grabeasca imi tipa la usa “te-ai cacat frmoaso?”

  23. george says:

    Pe cuvant, voi sunteti nebuni ! Dar va intreb: cand e omul mai fericit, dupa un sex sau dupa ce s-a usurat ? aaa, e alta viata nu? Si apoi un sex doua sau mai multe le poti rata, dar incearca sa nu mergi la buda si vezi cat poti rezista ! Va pup Printeselor, chiar daca mergeti la buda, noi tot va iubim.

  24. Costin says:

    Bine macar ca nu erai in Zanzibar sau Vanuatu, unde nu este nici electricitate si nici water closets. De hartie igienica nici nu mai vorbesc… Dar atat de aproape de natura!… Ce poate fi mai frumos: sa stai pe tron si sa bei cava, acea bautura-drog care iti relaxeaza toti muschii corpului, cu gust de apa clocita si Axion… Nu mai ai nici un stress si intri direct in starea de reverie creatoare!…

  25. Minda Adrian says:

    Curajos si prea intim textul, ma insel ?

  26. Mika says:

    Liceeni fiind ne chioram la postere cu femei… Primele reviste Bravo ca playboy-ul aparuse mai tarziu… Si oaoooo si oaaaa si Cindy si cutare. Dar replica aia care iti taia cheful venea mereu de la vreunu: da ba da cand te gandesti ca si ea se caca…. Si gata… Se termina magia:-)))

  27. damian adriana says:

    Esti geniala,printesico,am ras cu lacrimi:)))))))!

  28. kiki says:

    :)) Prea tare!

    Urmeaza Tratatul despre basina? A… pardon, vantulet, vantulet, draga!

    Radem noi, dar ne simtim atat de rau daca nu mergem la baie sau dam un vantulet, macar unul mic…

  29. Paua says:

    Curajos articol, bravo! Sper sa te ajute aceasta “exorcizare” :) Am ras si eu cu lacrimi, recunosc. Nu sunt genul tau de printesa (insa am si eu o prietena care se tine tot concediul si nu face decat la ea acasa) insa tin la intimitatea mea adica daca ne iubim nu ne cacam impreuna. Regula care a fost incalcata de copii care nu stateau fara mine nici o secunda asa ca daca ma taia in timp ce erau treji faceam caca cu ei in brate. Life is beautiful!

  30. Malko says:

    Ai dreptate e disgratios la o printesica sa faca caca propun o idee inovatoare toate printesicile sa fie construite fara intestine si stomac sa nu mai fie nevoie sa faca cacuta

  31. G3ordan says:

    He, he, chiar asa, dar imi amintesc si replici: “da’ frate, da’ asta se caca ciocolata”, sau: “taci dracului de limbist ca i-ai morfolii cerculetul maroniu ca pe-o gogoasa glazurata!”

  32. Caterina says:

    Vai ce mișto era cândva la țară, când nu exista termenul de budă… Și ce zewa de lux, super frunze de buruieni… Și s-a dus odata bunicul la colindat, primea niște colăcei în schimb, dar s-a împiedicat și i-au căzut din trăistuță. Ei bine, a strâns ce-a apucat, iar dimineața următoare au început să-i învăluie pe cei din casă miresme și miresme, neprințesite, proaspăt dezghețate… Super tare articolul!

  33. Sorin says:

    Pentru cei care nu sunt sensibili e foarte uşor să râdă de asemenea probleme!Eu în tinereţe nici să urinez nu puteam dacă era cineva în preajmă!Mai mergeam cu colegii de serviciu la restaurant,mai beam câte o bere dar la toaletă DACĂ MAI ERA CINEVA în încăperea respectivă la pisoare,mimam actul şi apoi ieşeam afară strângând din dinţi în speranţa că voi prinde un moment în care să fiu singur!Aşa a fost…

  34. mastanel says:

    Dacă ești genu de persoană care nici măcar nu se c*că,
    ce spune asta despre ego-ul tău ?

    Spune ceva desprea mărimea lui, sau așa ceva ?

    You need to be having a huge mothef*cking Ego,
    if you think you are way too special to take a shit…. like every body else does.

    Poate karma există,
    poate una din pedepsele pentru oamenii cu un ego prea umflat, care se simt mult prea speciali pentru a se c*ca, este tocmai constipația.

    Sper să nu te superi, dar îți spun ca și cum mi-as spune mie. :->

  35. Radu says:

    Tot despre căcuță, tot amuzant http://vimeo.com/24340828
    Tranzit ușor!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>