MENU

de • 24 martie 2017 • adevărurile meleComentarii (91)

o ecografie a avortului

Citesc cu interes dezbaterile aprinse pe tema pro/contra avort. Pro-life și pro-choice, pare-mi-se. Se dau shareuri unor statistici, se invocă dreptul (divin!) la viață al copiilor nenăscuți și dreptul la decizia asupra propriului corp, bărbații iau poziții radicale de parcă o femeie ar rămîne gravidă de una singură și ei nici usturoi nu au mîncat, nici ejaculare neprotejată nu au produs, se aruncă în joc cifre uluitoare: 30 de milioane de avorturi de la revoluție încoace, 10.000 de femei ucise în comunism de practica avortului ilegal.

Se spun enorm de multe lucruri pe temă, însă absolut nicăieri, în afară de cartea Șoseaua Cățelu a Alinei Nedelea, nu am văzut o singură femeie să apere acest drept admițînd public că e „vinovată” de unul din cele 30 de milioane de avorturi care sunt trîmbițate atît de strident. Una singură nu s-a ridicat să spună o poveste umană, dincolo de statistici și judecăți de valoare. Toate avorturile au fost făcute de alte femei, nu de noi.

O să vă spun povestea avorturilor mele. Fiindcă eu (și Nedelea) am făcut două avorturi, imediat după revoluție, într-o perioadă atît de tulbure și lipsită de repere, educație, mijloace, încît nu știu aproape nicio colegă sau prietenă din vremea de atunci care să nu fi trecut prin asta. O să vă spun povestea avortului ilegal al mamei mele, care ar fi putut să o ucidă și să o arunce în neagra statistică de mai sus. Și pe cea a multelor avorturi ale bunicii mele, dintr-o perioadă în care întreruperea de sarcină era singurul mijloc contraceptiv.

Dar mai întîi, înainte să ridicați piatra să loviți, aș vrea să ne gîndim împreună un singur minut la cît de puține opțiuni am avut și încă avem, noi, femeile. Contracepția e, dintotdeauna, exclusiv treaba noastră. Dacă rămînem gravide, iar e treaba noastră, mai puțin atunci cînd suntem acuzate că am făcut copii ca să-l „prindem” pe x sau pe y. Am auzit și știu o mulțime de cazuri în care bărbatul a spus: ai rămas gravidă, treci și fă avort, eu nu vreau copii cu tine!, de parcă femeia aia a rămas însărcinată de una singură sau violîndu-l pe „dînsul”.

Am două fete pe care le iubesc ca pe ochii din cap. Nu exclud ideea să mai fac un copil. Oricînd s-ar fi întîmplat să rămîn gravidă de la 20 de ani încoace, nu aș fi luat o secundă în calcul posibilitatea unui avort. Fiindcă eram matură, pe picioarele mele, aveam mijloacele să cresc un copil. Ceea ce am și făcut. Să fac avort a fost și a rămas una dintre cele mai urîte traume ale vieții mele. Și motivul principal pentru care am făcut un copil atît de tînără, la 21 de ani neîmpliniți: îmi doream cu disperare să devin mamă.

***

Aveam cîțiva ani cînd mi-am dat seama că în familia noastră se întîmpla ceva grav. Eram o obișnuită a ascultatului pe la uși, căci am fost crescută în spiritul: copiii sunt tîmpiți și mici, nu trebuie să știe nimic, nu e treaba lor. Dar copiii nu erau atît de tîmpiți (they never are, noi suntem cei care îi desconsiderăm și rănim) să nu simtă că ceva critic se petrece. Așa că am devenit atentă, mai atentă. Știam că era un anume Ceaușescu și că nu aveai voie să-l vorbești de rău de față cu alții, că nu aveam voie să facem o mulțime de lucruri, iar în momentul în care am auzind șușotindu-se despre faptul că mama e gravidă, am auzit plînsete, sume de bani, îngrijorări, spaima să nu cumva să se prindă nimeni, am înțeles imediat ce se petrece. Mama urma să facă un avort, adică să scoată din burtă chestia aia care putea să devină un copil nou, iar dacă era prinsă, ea sau doctorul, puteau face pușcărie. Auzisem discuții despre babe care făceau avorturi la ele acasă, cu ace de croșetat, de femei moarte din cauza asta, așa că în ziua în care mama a plecat fără să-mi spună unde se duce, am murit puțin pe interior. Eram atît de supărată pe ea, pe toți cei din casă, mi-era așa de frică să nu moară mama și să rămîn doar cu tata cel agresiv, încît îi uram pe toți cu toată puterea celor cîțiva anișori. Mama s-a întors acasă, însă. Doctorul rezolvase problema. Anul ăla nu am fost la mare, nu am mai avut bani. Nu am știut niciodată mai multe, nu am vorbit, nu am cerut explicații, doar i-am urît pe toți în secret că m-au mințit și că din cauza lor nu am mai fost la mare.

Aveam 17 ani cînd am rămas eu însămi gravidă. Cu primul meu iubit, cu care am făcut, peste cîțiva ani, un copil. În anii 90, fetele de liceu, de licee bune, făceau avorturi pe bandă rulantă: nimeni nu știa nimic despre sex, despre protecție, nu exista educație, internet, metode contraceptive la îndemînă, cu părinții nu discutam astfel de subiecte, eram pe tărîmul necunoscutului absolut. Și mai erau multe cabinete de medici care practicau cu foarte mult aplomb, după atîția ani de prohibiție, chiuretajul. În sălile de așteptare, adolescente puhoi, care își așteptau rîndul la chiuretă, pe viu, să scape de rușinea care le-ar fi distrus viețile. Fiindcă asta s-ar fi întîmplat cu noi: am fi fost exmatriculate de la școală, aruncate în stradă de părinți, acoperite de rușine, stigmatizate. Douăzeci și ceva de ani mai tîrziu, într-o epocă modernă, spunem noi, tot prin asta trec fetele care rămîn gravide și țin copilul, deși sunt încă la liceu. Cunosc personal bine un astfel de caz: mama a dat-o afară din casă cînd a aflat că e însărcinată, ea și-a întrerupt școala și e ajutată de părinții băiatului să își crească copilul. Un caz norocos, de altfel, altele au ajuns să abandoneze copilul în maternitate. Nu am avut curaj să spun nimănui, așa cum nu spusesem nimic din ce mi se întîmplase grav. Așa cum nu spusesem, cu un an în urmă, că fusesem violată. Tot de groaza stigmei. O prietenă de-a mea, unul dintre cei mai disfuncționali adulți pe care îi cunosc, a fost luată, în aceeași vreme, de pe stradă, într-un oraș din sud, împreună cu o colegă cu care aștepta autobuzul din stație. Amîndouă au fost violate crunt, iar cealaltă, omorîtă sub ochii ei. Ea a scăpat, printr-o minune, însă acasă o aștepta o altă siluire: pînă a murit, tatăl ei i-a spus că e o curvă și că e numai vina ei că a fost violată, că din vina ei a murit colega ei și că i-a umplut în oraș de rușine, mai bine ar fi fost ucisă și ea. Nu s-a vindecat niciodată. E un om zdrobit. Iar asta era soarta noastră, a tuturor violatelor sau gravidelor, atunci. Asta mi-ar fi spus și tata, probabil. Așa că am tăcut și durut în mine, fără să las să se vadă nimic. Nici azi nu suntem prea departe de reacții de felul ăsta, din nefericire.

Îmi amintesc în amănunt durerea fizică, chiureta rîcîind în mine, fața medicului – același medic care se prefăcuse că o chiuretează pe o altă prietenă de-a mea, ca să îi ia banii, convins fiind că nu e însărcinată, însă ea chiar era și a descoperit asta la patru luni de sarcină, iar nenorocitul i-a pus viața în pericol și i-a întrerupt cu mari riscuri sarcina. Oricum, ar fi omorît-o taică-su la propriu dacă venea acasă cu burta la gură, alegerile pe care le avea de făcut erau de fapt non-alegeri. Dar mai mult îmi amintesc durerea din suflet, spaima, gîndul chinuitor că acolo în mine s-ar fi dezvoltat, altminteri, o viață. Medicul monstru mi-a spus că e băiat, în timp ce arunca o bucată de carne pe care o scosese din mine, la gunoi.

Am plîns înfundat luni întregi. Doi ani, nu m-am putut uita la femei gravide sau copii mici fără să mă sufoc. Din momentul ăla, am început să îmi doresc cu disperare un copil.

Și să citesc, să mă documentez, să înțeleg cum îmi funcționează corpul și să împărtășesc cu alte fete ca mine ce aflam. Am început să iau anticoncepționale, ca să nu mai ajung într-o asemenea situație vreodată. Cu toate pilulele luate, într-a doișpea, cu puțin înainte de bac, am rămas din nou gravidă. Am ales un alt medic la care să mă duc, o femeie de astă dată. Nici nu îmi trecea prin cap să mai ajung la chiuretă, aveam să țin copilul, să-mi dau bacul și să găsesc modalități de a-l crește. La ecograf, însă, s-a dovedit că era o sarcină compromisă. Am început să plîng și să o rog să evalueze șansele. Voiam copilul ăla, chiar dacă aveam doar 18 ani. Doctorița, rea ca o aspidă, m-a expediat scurt: dragă, nici vorbă să ții sarcina, e compromisă, uite aici cheag de sînge, ai luat anticoncepționale, vrei să faci un copil handicapat? Nu discut, vii să avortezi. Și  m-am dus. Am stat jumătate de oră în fața cabinetului înainte, plîngînd și frîngîndu-mi mîinile, dorindu-mi să pot fugi și să fac altceva decît ce urma să fac. În cele din urmă, am intrat. M-a măcelărit cu bucurie, aproape. Cînd am scîncit de durere, cea mai cumplită, ascuțită, dintre dureri, mi-a retezat-o scurt: auzi, amorul ți-a plăcut, să nu aud pîs. Apoi m-a abandonat, cu pîntecele și sufletul golite, pe un pat dintr-o rezervă.

Cîndva, bunica mea mi-a povestit că a făcut vreo 13 avorturi. Așa era pe vremea aia, mamă, nimurui nu îi mai trebuia copii, cu ce să îi creștem, mamă, abia aveam ce mînca noi… Nu știu ce a simțit ea. Sau mama. Sau sutele de mii de femei care au trecut prin asta. Știu doar că pe mine m-a mutilat. Și că am vorbit tîrziu despre asta. Și că am fost tentată să fac și eu ca restul, să las gunoiul sub preșul unde l-am împins acum mulți ani, să mă prefac că nu știu despre ce e vorba, decît din citite și auzite. Însă mă doare prea tare fiecare discuție în care se aruncă statistici, cifre, păreri tăioase pro sau contra, dezbateri de idei goale de conținut, fără să-și pună nimeni problema că discută de fapt suflete zdrobite, povești grele, nuanțe dureroase, traume și enorm de multă suferință, de cele mai multe ori bine ascunsă.

Și apoi, am decis să nu (mă) mai mint, să nu ascund, să îmi asum totul, pînă la capăt.

Fiecare dintre 30 de milioane de avorturi (dacă cifra e corectă) e o poveste a uneia dintre noi, femei în carne și inimă, unice, care am ales așa cum am putut și am știut mai bine, în funcție de contextul de viață al fiecăreia. Și care încă încercăm să ne iertăm.

Aș putea, în condițiile astea, să fiu pro-avort? Sau pro-viață? Cu vehemența celui care discută idei lipsite de emoții? Nu am cum. Fiecare poveste e unică, fiecare femeie își poartă propria cruce și ar trebui să aibă dreptul să aleagă. Ar trebui să aibă acces la educație, la suport, atunci cînd ajunge într-o situație limită, la terapie. Educația mi se pare, de departe, singura cheie potrivită.

Știu că mă expun scriind toate astea. Știu că e crud, dar e nevoie și de cineva ca mine, care să-și asume greșelile și durerile, la modul crud. Nu sunt mîndră de alegerile mele, dar sunt ale mele, aleg să nu fug de ele, ci să mi le asum. În speranța că cineva va învăța din ele. Și că vom alege tot mai puțin să fim ipocriți și să ne uităm în altă parte.

 

 

 

 

.

91 răspunsuri la postarea o ecografie a avortului

  1. eva spune:

    Perfect adevarat si ma bucur ca cineva stie sa o spuna in acest fel: fara ipocrizie, fara false efuziuni mistice sau mai stiu eu ce..

  2. eva spune:

    p.s. a, da, sunt a 3 a persoana care a facut avort in conditii similare cu cele descrise de tine si o sa mai plang in perna pentru momentul crunt de acum 20 de ani insa mi-l asum

  3. Aura M spune:

    Petronela, cat de curajoasa esti, ma lasi muta, cu fiecare postare te admir tot mai tare si ma inspiri tot mai mult. Femeia mea preferata ever!

    • Petronela spune:

      nu am fost mereu așa, mă tot construiesc pe mine și încerc să îmi rămîn fidelă mie însămi, să nu mistific, să nu mint, să nu sulimenesc. mulțumesc.
      veritas vos liberabit, nu?

  4. Magda spune:

    Trist! Nu mi as dori vreo clipa sa fiu in locul vostru…nu am ramas , nu am fist nevoita sa fac alegere.. dat daca as fi dacut avort pustoiaca, acum as fi la psihiatru.. Dumnezeu stie ce e in sufletul Vostru…

  5. mariana spune:

    Va „urmaresc” de citeva luni – sint noua in fb si veche in viata. Sinteti incredibila si… asa sa si ramineti!

  6. Lia spune:

    Nu stiu ce sa zic, e trist, foarte trist! Este totusi si o a treia optiune, pe care vad ca nimeni nu o ia in calcul. Pe aceasta mi-au spus-o mie ai mei in discutia pe care am avut-o pe la 14 ani despre de unde vin copiii: maica, pana nu te vezi in stare sa cresti un copil, nu face sex! E atat de simplu, iubirea adolescentina de la 16 ani se poate manifesta si altfel! Nu vorbesc aici despre violuri. De altfel cred ca majoritatea avorturilor nu sunt consecinta unui viol, ci a inconstientei. Si nu cred nici ca cineva destul de matur incat sa faca sex mai crede ca pe copii ii aduce barza. Abstinenta e cea mai sigura metoda contraceptiva.

    • Petronela spune:

      Știam că asta va fi una dintre replici. Tot așa, cea mai simplă cale să nu te îngrași e să nu mănânci. Asta e, eu am făcut sex, oi fi fost mai curvă…

    • Crina spune:

      Adevarat, asta era educatia sexuala pe care o primeau toti adolescentii de la parinti. Cu toate astea, cabinetele ginecologice erau intesate de tinere insarcinate. Daca inca mai considerati ca asta este a treia solutie, atunci este o a treia solutie falimentara. Stai linistita, Petronela, n-ai fost tu mai curva, la 16 ani hormanii urla in tot adolescentul indiferent de cat de puritani sunt parintii. Imi amintesc prima vizita pe care am facut-o la un cabinet ginecologic pentru pastile (aveam 17-18 ani) si pledoaria pe care ne-a tinut-o o asistenta despre cat de porcii sunt toti barbatii si cum este viata un pahar de cacat cu un deget de miere deasupra. Am plecat fara pastile si am continuat sa facem sex neprotejat. Ce sa-ti spun, doamna asistenta ne facuse marea favoare de a ne „deschide ochii”.

    • eva spune:

      eu am ascultat sfatul similar a mamei pana la 19 ani; si am ramas insarcinata desi am folosit mijoc contraceptiv; nu intram in detalii despre calitatea acestor acum 20 de ani si nici in alte detalii irelevate.Important este ca personal consider abuziv ca o lege sa imi spuna ce sa fac cu corpul meu. Aceatsa este o decizie absolut personala.
      daca trebuie investit in ceva ( bani, energie si lupte pe FB)- atunci as investi in educatie si mijooace de contraceptie. Vorbim despre avort intr-o tara in care mai mult de jumatate din populatia nu are notiuni elementare despre igiena personala, in care parinti din buricul capitalei se simt ofuscati/ofenstai daca se propune la scoala aducerea unui specialist care sa le vorbeasca unor copii de peste 13 ani despre sexualitate , igiena, nutritie sanatoasa.
      Ca sa nu mai spun despre consecintele unei astfel de legi..
      Nu sunt adepta avortului ca metoda de contraceptie dar interzicerea nu duce la nimic bun

    • Petronela spune:

      Niciodată nu a dus la nimic bun. Face doar să înflorească o întreagă industrie subterană. Trebuie doar să te uiți la istoria prohibiție.

  7. Clowdy spune:

    Admir curajul unui astfel de demers editorial. Am insa o precizare: mi se pare eronata concluzia „As putea, in conditiile astea, sa fiu pro-avort? Sau pro-viata?” Articolul este, de fapt, pro avort. Pentru ca pro-avort nu inseamna sustinerea oarba a avortului, ci sustinerea dreptului de a alege, chiar si atunci cand alegerea este avortul. Cu orice motiv, context sau constrangere ii sta in spate. Cu orice consecinta asumata sau nu, discutata sau nu, marturisita sau plansa noaptea in perna.
    Pro-avort inseamna dreptul fiecarei femei de a evalua acele motive, contexte, constrangeri sau consecinte si de A DECIDE ! Pro-avort sau pro-viata.

  8. Aura M spune:

    Asta ce zice dna Lia e ca un fel de reinterpretare post-modernista a conceputului ‘virgina pana in noaptea nuntii’

    • Ella spune:

      Nici asta cu noaptea nuntii nu e neaparat valabila…
      Eu personal am facut tot ce mi-a stat in putinta sa nu ajung la avort… Si mi-a reusit pana cand m-am casatorit. Totusi am ajuns sa fac gestul asta, maritata si avand deja un copil… Fostul sot nu isi mai dorea un copil, eu nu am avut puterea sa cresc singura doi si sa ma lupt si cu rautatea lui….asta pe scurt. Primul lucru dupa a fost sa depun actele de divort. Acum privind in urma cred ca m-as fi descurcat, atunci eram prea ranita si confuza…

  9. Ella spune:

    Am facut primul chiuretaj la sfarsitul anilor ’90 si pot spune ca a fost o experienta trista, dar nu groaznica. Apoi, am facut altul in 2008 si am remarcat o diferenta enorma, pentru ca totul a decurs impecabil si civilizat, asta intamplandu-se intr-un spital de stat din Bucuresti. Personalul medical s-a purtat extrem de frumos. iar eu am plecat din spital fara niciun fel de problema, fizica sau de ordin afectiv. Deci eu sunt pro-avort, mai ales ca in momentul de fata experienta nu mai este deloc traumatizanta. Desi e cel mai bine sa nu ajungem aici, accidente se pot intampla oricand…

  10. Elisa spune:

    Esti o femeie minunată cu mult curaj si asumare, tot respectul! Iti doresc tot binele din lume!

  11. Liliana Angheluta spune:

    Bravo, Petronela! Şi mulţumim! Eu n-am făcut nici un avort, aşa a fost să fie, dar ştiu că mama nu ne-a vrut şi că a făcut ea ceva să nu ne aibă, numai că la vremea aia nu se putea. Practic, suntem, toţi sau majoritatea, trecuţi pe lângă avort sau am făcut unul. Aşa că da, discuţiile sunt inutile şi ipocrite.

  12. Anonim spune:

    De când am copii sunt sensibila la subiectul avort. Și mereu când mă gândesc la asta îmi dau seama ca am fost o norocoasă să am parte de educație și să învăț să previn o sarcină. Chiar și așa, sunt conștientă că o puteam pati și eu în perioada adolescentina și mă simt binecuvântată ca nu am fost nevoita sa trec prin asa ceva.
    Problema cred ca se pune totusi în faptul că persoane de vârsta mamei încă mai vad avortul ca pe o solutie buna, simpla, la îndemână chiar și atunci când nu e cazul! Eu am rămas însărcinată cu al doilea bebe (maritata, tot ce trebe) și doar ptr ca „vai, dar o sa va fie greu” și „vai, dar e prea curând ” mi-a fost sugerat de mai multe persoane sa fac avort. Numai când mă gândesc la asta am un bolovan în stomac! Într-adevăr, nu ne așteptam să se întâmple dar cum aș fi putut eu renunța la un suflet în condițiile date? De ce este văzut avortul o simplă operatiune medicală? Cum pot femeile să treacă așa usor peste așa ceva știind că aveau și alta opțiune (gen nu te blesteama sau te omoara sau te da afara din casa cineva)?

  13. Geo spune:

    Eu nu pot sa judec pe nimeni pentru a alegere care a facut-o,ii judec pe cei care se considera atat de sfinti de a putea judeca pe altii. Eu nu am nici un avort pentru ca nu am ramas insarcinata, nu spun ca as fi facut sau nu, dar stiu ca orice alegere as fi facut in liceu as fi fost judecata. E crunt sa fii nevoit sa alegi avortul, pentru ca doar femeia sufera iar pentru barbat nu implica nici macar a noapte de nesomn. Nu cred ca exista cuvinte care sa raneasca o femeie care a ales avortul mai mult decat alegerea care a facut-o, este viata ei corpul ei si decizia ei, si nimeni nu isi poate permite sa o judece

  14. Gil spune:

    Eu am gunoiul inca sub pres, a ramas secretul mea, durerea mea zilnica cind ma uit la ceilalti copii ai mei. Uite, mi-ai dat puterea sa zic… de fapt atit de mult m-a afectat articolul asta si cel de dinainte ca aproape mi-e frica sa vin sa te citesc. Ma rascolesc, ma fac, un stiu, un bot de carne cu sentimente noi si grele, necunoscute, si totul doare. Totul e clar deodata, parca mi s-au deschis ochii. Iti multumesc… si cuvintele astea doua nici macar un pot sa cuprinda cit sint de recunoscatoare pentru ce citesc aici…

  15. Lucica spune:

    Felicitări pentru articole! Darul si stiinta in mânuirea cuvintelor ti a pus lumea si viata in causul palmelor ! Curajul tau de a defini sentimentele si trăirile sec si îmbrăcate in haine zdrentuite este dincolo de cuvinte si greu de acceptat de o lume pentru care” ce spune lumea” este un mod de viata!!!

  16. francisca spune:

    Vă înțeleg, doar că nimeni nu vorbește despre modul de-a ne proteja cu ajutorul prezervativelor, anticoncepționalelor, etc. Pe primul loc ar trebui să fie educația tinerilor privind sexualitatea și metodele prin care se pot proteja pentru a nu aduce pe lume un suflet nedorit. În școli trebuie aduse în discuție și violul, pedepsele pentru cei vinovați și discuții explicite despre ce este de făcut în cazul în care ai rămas însărcinată. Spun – și în școală – deoarece marea majoritate a tinerilor nu sunt pregătiți pentru începutul relalațiilor sexuale și a urmărilor pe care le pot aduce.Să știți că și pe vrea comunismului se găseau prezervative și anticoncepționalele se puteau găsi destul de ușor. Se practica * coitus interruptus * de marea majoritate a celor activi sexual. Nu este o metodă atât de sigură dar dădea și rezultate. Sunt centre de prevenție pentru tineri unde se primesc gratuit și cu explicațiile necesare contraceptive, prezervative….! O anumită categorie din populație încă nu știe, sau nu vor să știe, că sunt aceste metode și nu știu că după un număr de copii se fac întreruperi de sarcină gratuit.

  17. Daniel spune:

    Nu știu de ce am impresia că tocmai ăia pro life sunt primii care și-ar da fata afară din casă pe motiv că e gravidă. Ce păcat ca nivelul economiei nu e același cu cel al ipocriziei! Am fi fost o țară bogată.

  18. Rodica Predoi spune:

    Felicitari pentru curaj. E tare greu sa ieși în față. Și sunt convinsa ca e tare greu și sufletul. Văd multe remarci idioate și pe cuvant dacă pot înțelege de unde atâta rautate și prostie. Nu am facut avort și sunt total impotriva lui ca metodă contraceptivă, așa cum din păcate se întâmplă, dar de aici la absurdități si acuze e cale lunga.

  19. Gia spune:

    Sunt foarte curioasa, dar totusi fara sa vreau sa aflu, daca dna Lia a cunoscut vreodata orgasmul, sau daca are idee ce este placerea sau pasiunea.

    • Lia spune:

      Da, a cunoscut, dar nu la 16 ani! Este o vreme pentru toate. Nici alcoolul, nici tutunul, nici machiajul, nici multe alte chestii de adulti nu le-am cunoscut la varsta inocentei. Cand le-am spus parintilor pe la 14 ani ca vreau o vacanta de oameni mari la mare (adica sa merg doar cu doua prietene, fara adulti) mi-au spus ca nu pot face doar unele alegeri de oameni mari, iar restul vietii sa o traiesc ca un copil. Libertatile adultilor vin la pachet cu responsabilitati: serviciu, facturi, etc. Asa ca am ales sa fiu copil in perioada aia scurta si irepetabila, ca timp de orgasme si pasiuni a tot fost la maturitate si inca mai este.

    • Petronela spune:

      Și asta îți dă dreptul să îi judeci pe alții, care au avut parte de altfel de părinți și altfel de educație?!

    • Lia spune:

      Nu judec pe nimeni, daca asa pare inseamna ca m-am exprimat pe undeva gresit. Zic doar ca discutia ar trebui mutata de la ce facem intr-o situatie nedorita la cum sa nu ajungem in acea situatie. Acum sunt mai multe mijloace contraceptive, atunci erau mai putine spre deloc, dar si acum avortul se foloseste pe scara foarte larga. Marsurile astea pro life eu le vad ca pe un semnal de alarma (un awareness daca e s-o dam in englezisme), sa constientizam ca exista o problema serioasa si s-o rezolvam. Prin educatie nu prin interzicere. Eu sunt categorica doar cand e vorba de mine, atunci e totul alb/negru. Cand e despre altii sunt toleranta, nu judec, doar arat eventuale solutii.

    • Adela spune:

      Eu „n-am cunoscut” placerea sau pasiunea pana la vreo….24 de ani cand m-am maritat. Da, pana la varsta aceea am ramas virgina. Credeti ca n-am vrut sa fac sex? Ohoo, am vrut cum sa nu, inca de pe la vreo 15 ani cu primul iubit. Cu greu si cu toate insistentele ne-am rezumat la sarut si tinut de mana. Si asta tocmai de frica unei sarcini, cu gandul ca nu m-as mai putea uita in oglinda dupa un avort. Killing your baby ain’t sexy. Apreciez sinceritatea voastra, insa doamnelor, recunoasteti ce naiba: sunteti niste stricate

    • Petronela spune:

      Așa e, ai dreptate. Iar tu, o sfânta. Dă încoace picioarele să ți le sărutăm, cine știe, poate se ia și devenim niște oameni buni, asumați și mișto ca tine. Mulțumim că ai coborât din înaltul tău în mocirla noastră de stricate.

    • eva spune:

      Adela,
      sa iti faci un titlu de glorie ca te-ai maritat virgina este o dovada crasa a ignorantei; in fine, e alegerea ta, din pacate ai si toate premisele sa cresti copii inhibati; poate nu ai fete, ar fi bine bine ele..
      Varsta la care cineva isi incepe viata sexuala = varsta la care te mariti ?! Of, Doamne, inca suntem foarte primitivi, daca nu exista internetul pentru descarcarea frustrarilor, am gasi destui oameni care ar arunca cu pietre..

    • Adela spune:

      Asa oi fi: primitiva, ignoranta si frustrata ca deh, n-am descoperit inca metoda contraceptiva numita „chiuretaj” si am ales singura alternativa pe care o aveam atunci la indemana- abstinenta. Dar nu inteleg de ce atata drama…in cele din urma fiecare ne-am ales cu ce am cautat, nu le putem avea pe toate: voi cu un orgasm pe cinste si eu cu constiinta impacata 🙂

    • Petronela spune:

      Ești rea, nedreaptă, lipsită de empatie și crezi că ești mai bună decît noi fiindcă nu ai făcut un avort. Însă judecata, răutatea, aruncatul cu piatra și tu știi ce mai ascunzi acolo la tine în suflet, că doar de asta simți nevoia să faci pe sfînta cu noi, nu te fac deloc mai bună decît niciuna dintre noi. Dacă ai fi un om bun, nu ai veni să arunci cu bolovani în femeile astea care și-au asumat, cu rușine și durere, alegerea și trauma lor. Tu nu ai făcut nicio alegere proastă? Nu aș zice, căci dacă ar fi așa, nu ai simți nevoia să scuipi cu venin și să ne explici cît de diferită în sens bun și superioară ne ești. Uită-te bine în tine și lasă-ne pe noi cu durerile noastre.

    • Adela spune:

      Pe cuvant ca nici nu as fi zis nimic daca nu venea Gia mai sus cu nerusinatul ei comentariu „Sunt foarte curioasa, dar totusi fara sa vreau sa aflu, daca dna Lia a cunoscut vreodata orgasmul, sau daca are idee ce este placerea sau pasiunea.” Chiar v-as fi lasat in durerile voastre, dar cand vad ca la unele le arde sa vorbeasca de „orgasm” si „pasiune” intr-un asemenea context, ce „dureri” mai nene?! pai noi aici avem de-a face cu jelanii dintre cele mai fatarnice…asa cum sa mai taci? Am spus doar ceea ce cred cu toata sinceritatea si strict adresat acelui comentariu. Eu sunt rea, ca sa vezi. De ce nu folositi aceste „confesiuni” pentru a descuraja avortul ca metoda de contraceptie, ca acum avem destule alternative, nu se mai pune problema ca pe vremuri…Dar nu, voi incercati sa-l umanizati, frumos…Pacat, am citit majoritatea postarilor de pe acest blog cu placere, am rezonat la unele, nu neg talentul gazdei. Daca voi mai citi ceva vreodata scris de ea, o voi face cu siguranta intr-o alta cheie

    • Petronela spune:

      De la primul comentariu te-ai așezat deasupra noastră. Ai citit la mine ceva de orgasm, că să aduci jelaniile fățarnice în context? Uite, fă-ți un pustiu de bine și nu mă mai citi în nicio cheie, sigur e sub demnitatea unei sfinte ca tine.

    • Petronela spune:

      Știi foarte multe despre noi, ce căutăm, cum ne simțim, ce soartă avem… Ne pui la grămadă, toate păcătoasele și nefericitele. Asta îmi arată că ești un om inteligent, împăcat cu sine, fericit cu toate alegerile lui, fericit în căsnicie șamd. Felicitări!

  20. Cristina spune:

    Am făcut un avort la 16 ani si la 21 ani am născut un copil! Nu am vorbit cu nimeni despre acel avort nici măcar cu mama! Azi e Prima data cand am curajul de a vorbi! Pentru ca mi-ai dat curaj sa pot spune! Pentru ca mai sunt si alte femeii care au trecut prin asta! Nu am fost niciodată mândra de avortul meu! Dar in acel moment atât am știut sa fac! Dacă afla maica-mea cred ca m-ar fi omorât! Îmi amintesc mereu de acele clipe si momentul cand m-am trezit! Am plâns mult! Foarte mult! Dar pe furiș fiindcă doar eu știam ce făcusem! Doctorul mi s-a părut atât de rece si s-a purtat cu mine ca si cum eram ultimul jeg de pe pământ! Mi-a zis sa nu stau mai mult de o jumate de ora in rezerva ca mai sunt si altele la rând! Si eu eram zdrobită total! Fizic si psihic! Zilnic ma gândesc la ce alte soluții as fi avut atunci si nu găsesc! Fiindcă eram copilul perfect, la cel mai bun liceu din Bucuresti si nu „puteam”sa le fac asta parinților! Acum am o fata de 5ani si mai astept peste 3luni încă o fetița! E totul perfect cu excepția sufletului meu care se gândește ca nu e întreg! Cred ca avem dreptul de a alege! Bine sau rău dar sunt deciziile noastre pe care noi le consideram bune in acel moment!

  21. Doina spune:

    N-am fost niciodată în situația de a lua decizia asta, am avut norocul sa ma nasc câțiva ani mai târziu, și sa am acces la câteva informații în plus. Singurul copil pe care îl am a fost dorit.
    Cu toate astea, nu înțeleg de unde vin părerile astea atât de acide contra-avort. Nu înțeleg cum poate cineva, din confortul propriei vieți sa creada ca stie ce e mai bine pentru altcineva.
    În loc sa decizi în locul altuia, auto-suficient și atotștiutor, nu mai bine te întrebi cum de a ajuns în situația aceea, adică sa nu știe sa se protejeze? Nu mai vine investim puțin în educație obiectiva, fără păreri gen „fara sex pana la casatorie” și „fetele care fac sex sunt curve”?
    Nu mai bine afișam toate opțiunile pe masa și lăsăm pe fiecare sa decidă pentru sine în cunoștință de cauza?

    • Lia spune:

      Pai tocmai despre optiuni spun, poate intr-o exprimare cam nefericita de vreme ce nu sunt inteleasa. Despre faptul ca si abstinenta e o optiune. Una foarte de dorit, la indemana oricui, fara traume si efecte secundare. Eu, cel putin, nu stiu pe nimeni care sa fie traumatizata (sau macar sa regrete) ca si-a inceput viata sexuala mai tarziu, atunci cand a fost pregatita pentru tot ce aceasta implica.

    • Doina spune:

      Ok, hai sa admitem ca nu toți avem parte de o educație în sensul asta, ca sunt sate prin tara asta mare în care fetele nici măcar nu știu care e rostul ciclului menstrual, nu mai vorbim despre metode contraceptive. Sunt femei adulte, cu copii mari care nu știu asta.
      Ideal ar fi ca măcar scoala sa facă putina lumina în întunericul asta, iar pana atunci, sa rămână deschisa opțiunea asta, pentru ca sunt femei care apelează la ea.
      Și oricât te-ai bate cu pumnul în piept ca un copil nenăscut are dreptul la viata, de viata aceea nu ești și nu vei fi responsabil niciodată. Vor fi responsabili întotdeauna părinții.

    • Maria spune:

      Eu am avut primul iubit la 19 ani. Am invatat cum e cu protectia si totusi, am ramas insarcinata (cu protectie) la 26 de ani intr-o relatie care scartaia. Am discutat cu partenerul, nici el si nici eu nu ne doream acest copil, dar alegerea finala a fost a mea. Adica el a spus ceva de genul, daca totusi il vrei, il facem. Nu am vrut sa „il vreau eu si sa il facem noi” , nu ma vedeam legata o viata de un barbat care nu isi dorea acel copil dar care ar fi avut obligatia sa aiba grija de el. Cu el de mana am mers la doctor, el a avut de grija de mine dupa. Povestea ruperii copilului din mine este horror, si acum imi amintesc cum se smulgea carnea din carnea mea. Nu mi-am iertat, nu i-am iertat avortul. La cateva luni ne-am despartit, nu mai puteam sa il vad, nu mai puteam sa il las sa ma atinga. A durat ceva pana m-am vindecat, am constientizat ca a fost decizie comuna si ca nu puteam sa il invinovatesc doar pe el. A fost, din punct de vedere al vietii mele, o decizie pe care am platit-o 4 ani mai tarziu cand am aflat ca am intrat in menopauza precoce. Atunci am m-am urat a doua oara, mi-am reprosat lipsa de incredere in mine, faptul ca am ales „libertatea” si nu sa cresc un copil, indiferent de relatia mea cu tatal lui. Dar ce stiam eu atunci despre copii. Acum , 15 ani mai tarziu, cu un copil de 8 ani, aparut dupa ce mi-am „platit avortul” cu varf si indesat, stiu ca emotional un copil creste cu nevoia iuirii din partea ambilor parinti. Cu nevoia lui de confirmare si protejare din partea amândurora. Uneori nu se poate, uneori cuplurile se despart, uneori asa e viata. Din punctul asta de vedere am ales corect, nelasand sa se nasca un copil „schiop” de un parinte. Cu atat mai mult respectul meu pentru parintii care isi cresc copiii singuri si incearca sa suplineasca partea absenta. Dar eu am ales altfel. Si inca 100% nu mi-o iert. Cum as putea, in aceste conditii sa spun cuiva: „Nu avorta! Creste-l singura! Rupe din bucata de paine impartita la 5 si imparte-o la 6, 7,10” sau „Avorteaza!” Cum as putea alege pentru altcineva? Fiecare ne ducem crucea si alegerile.

  22. Andreeaico spune:

    Rascolitor, ca de obicei. Am avut noroc si pup pamantul pe care calca, de o mama foarte deschisa la minte (poate si diferenta mica de varsta dintre noi, de doar 20 de ani, a contribuit la asta). Stiam de la 11-12 ani despre sex, despre ce se poate intampla daca faci sex neprotejat. Cand am crescut suficient de mare, a avut taria sa recunoasca, sa isi deschida sufletul in fata mea si sa povesteasca experientele ei exact asa cum o faci tu, Petro. M-am ingrozit, dar am inteles. Am inteles complet tabloul si vremurile si m-am bucurat ca traiesc in alte vremuri. Singurul meu avort facut, pentru ca da – am facut unul, a fost in urma unei sarcini oprite in evolutie…un copil dorit si asteptat cu toata bucuria, care intr-o zi…n-a mai vrut sa fie. S-a rupt in mine ceva cand a trebuit sa fac avort, sa il scot pt ca nu se elimina singur. Am dat o parte din sufletul meu atunci…asa ca inteleg perfect golul si intunericul de dupa interventie. Abstinenta nu e o solutie…asa cum nu e o solutie sa iti tii copilul intr-o bula perfecta, ferit de experientele firesti. Nu, dragii mei. Firescul este sa discutam cu ei de mici: sa le explicam ce inseamna penis si vagin, sa le explicam ce inseamna un abuz sexual (cresteti sansele sa preveniti unul, daca copilul stie sa recunoasca unul) sa le dam incredere ca suntem acolo pentru ei, orice ar fi. Iar legat de avort? Cum sa ridic eu piatra impotriva altei fiinte? Cum pot eu sa judec si sa cantaresc deciziile unui alt om, ce-mi da mie dreptul asta?

    • Lia spune:

      De ce nu este abstinenta o solutie? La 16 ani zic, nu pentru toata viata? De unde graba asta a copiilor sa fie adulti, a adultilor sa fie pensionari si a pensionarilor sa fie ce? Copii? Ar vrea ei, dar nu mai pot. Sunt total de acord cu educatia sexuala, bineinteles ca un copil trebuie sa stie de devreme ce si cum. Dar totusi pe ai mei o sa-i sfatuiesc sa astepte. Cat mai mult, ca nu e nicio graba. Fiecare varsta are frumusetea ei. Nu stiu cat de sigur e sexul (oricat de protejat) la varsta copilariei sau cu ce traume si regrete se poate ramane chiar si fara un avort.

    • Petronela spune:

      Mie așa de desprinși de realitate mi se pare oamenii care gândesc așa. Politica struțului.

    • Alina spune:

      @Lia, abstinenta nu este o solutie din extrem de multe motive. Nu sexul duce la avorturi, ci lipsa de educatie sexuala, refuzul de a oferi servicii gratuite adolescentelor, refuzul de a deschide cabinete de planning familial in licee, lipsa de bani uneori (anticonceptionalele mai nou se dau pe reteta iar un consult pentru a obtine acea reteta costa), lipsa de educatie/educare a parintilor, etc. Prima oara am ramas insarcinata la 18 ani, pentru ca auzisem legenda urbana ca primele 14 zile dupa ciclu sunt sigure, nu imi spusese nimeni ca fiecare femeie e diferita din punctul asta de vedere, nu a avut cine sa ma educe in acest sens si la ora aia internetul nu era o optiune, vorbin de anii ’90. A doua oara, s-a intamplat vreo 5 ani mai tarziu, pentru ca in continuare nu stiam cum e cu ovulatia, nu aveam bani nici de ginecolog si nici de anticonceptionale, insa stiam sigur ca nu am cu ce sa ma intretin nici pe mine, cu atat mai putin un copil. Au fost doua experiente cumplite pentru mine atat din punct de vedere fizic cat si din punct de vedere emotional. Acum, imi doresc cu disperare un copil, incerc de mai bine de un an si inca nu am curaj sa ma duc sa aflu ca, poate, alegerile mele din trecut mi-au afectat capacitatea de a face un copil. Totusi, daca ar fi sa aleg cu mintea de acum, as alege acelasi lucru. Mi-as asuma alegerea. Mi se mare o crima sa aduci pe lume un copil pentru a ii oferi o viata de mizerie, un copil nedorit, un copil caruia mai tarziu i-ai reprosa (chiar si in gand), ca ti-a distrus viata. Fiecare are dreptul sa aleaga pentru sine Conditia esentiala este sa o poata face in cunostinta de cauza. Si revin, cel mai important lucru in aceasta poveste este sa iesim din Evul Mediu si sa intelegem ca sexul nu este un pacat, ca la 16 ani nu e nimic anormal sa iti incepi viata sexuala si ca unele femei efectiv habar nu au cum functioneaza corpul lor nu pentru ca nu ar vrea sa stie, ci pentru ca nu e nimeni dispus sa le invete.

  23. Gaby spune:

    Superb scris. Despre asta este de fapt vorba , despre ce simti dupa ce ai luat decizia de a avorta. Nu am fost in situatia de a lua aceasta decizie insa cred ca nu as fi fost in stare sa o fac. După cum sunt cred ca ar fi fost o trauma din care nu as fi putut să imi revin. Cred că fiecare trebuie să fie liber să decidă insa in acelasi timp cred că fiecare decizie trebuie luata in cunostinta de cauza. Trebuie să avem copii informati si responsabili. Deciziile trebuie luate constient nu avand in vedere de ceea ce spune lumea sau pentru ca cei sau cel care ar trebui sa ne sprijine nu este de aceeasi parere cu noi. Pentru asta consider că a vorbi despre sex si urmările lui nu mai trebuie să fie un subiect tabu în familii. Copii de astazi au acces la multe informatii insa o informatie nu are valoare daca nu au sprijinul nostru. Sunt mama de băiat si o sa incerc sa imi învăț băiatul ca responsabilitatea unei sarcini este a ambilor parteneri. Ca, consecințele unei nopti de placere sunt ale ambilor parteneri. Sper sa reusesc sa cresc un băiat responsabil. Mentalitatea trebuie sa se schimbe insa schimbarea va veni doar daca noi ne schimbam si vom creste copii responsabili, fara a face diferenta intre sexe. Nu doar femeia este responsabila pentru contracepție sau pentru ceea ce se întâmplă intr- o relatie. Respectul si educatia sunt primordiale in cresterea unei societati sănătoase. Sper sa reusim sa avem copii sănătosi emoționali si bine educati .

  24. Roxana spune:

    Am patruzeci si mai bine ani si stiu cum era educatia sexuala inainte de 89: nimic. Mai grav e a ca nici parintii mei n-au avut nici o treaba cu asta. A fost cumplit cind mi-a venit ciclul, si in loc sa ma bucur de evolutia mea ca femeie normala, credeam ca sint bolnava si mi-era rusine. Fiind o fire mai singuratica si innebunita dupa citit, n-am avut situatii in care sa ajung la avort, dar stiu ce e in sufletul unei mame care-si pierde pruncul nenascut in luna a opta de sarcina. Stiu ca un om imbracat in haine preotesti mi-a spus ca biserica considera ca eu am facut avort. Stiu foarte bine prin ce am trecut, e ca un film dat cu incetinitorul in care retraiesc cu toate simturile, clipele in care am fost anuntata ca e mort copilul. Si stau si ma gindesc, daca eu care am pierdut sarcina am trecut printr-o experienta crunta, trebuie ca in sufletul celor care ati facut avort, indiferent din ce motiv, e si mai multa durere. Nu reusesc sa-mi imaginez cam ce in sufletul si mintea voastra in momentele in care ati ajuns la acea decizie si cam ce e in sufletul si mintea voastra acum, dupa acea decizie. Dar cu toate astea, sint pentru dreptul femeii de a alege, sint pentru libertatea de alegere in orice ne priveste. Judecatile celor din jur dor infiorator, dar n-au nici o valoare atit timp cit ceilalti „merg in pantofii lor si nu intr-ai nostri”.

  25. Raj spune:

    Pai thocmai alantaeri ma intrebat cuscru cum e cu tigara asta electronica, ca ma vazu cum trag din ea cu nesat. Iam zis ca e ca atuncea cand te babardesti cu 25 de prezervative unu peste altu sau cu prezervativ confectionat din anvelopa de bicla. Ca aicea voiam sa azung, ca in anii comunismului prezervativele gaurele si mai sigur era cu anvelopa. Cumparasem pin 76 dela nudisti, dela poloneze in pizda goala, vio 10 prezervative, ca nam avut bani multi si le refoloseam, ca erau mai sigure, asa ca, le puneam pe sarma ,la scurs, in balcon. Asfel ca, in balcon ereau la uscat izmana mea albastra, ciorapi de plastec, din aia ca daca te descaltai, cadea boul din picioare. De regula, ma descaltam in troleu, ca era aglomerat si aveam nevoie de confort. Imi placea nespus sa pun la vedere prezervativele la balcon , pentru ca sa se cruceasca tanti Sanda , vecina. Si acum la 60 de ani mai port prezervative, pentru ca ma cam pis pe mine dela prostata. Sarumana si nasucu ala care se increteste asa de frumos cand radeti…

  26. Raj spune:

    E o doamna care a postat mai sus, ca mai jos postam numa noi narozii, care afirma ca nu sa babardit pana la 24 de ani. Creca abia atuncea a afla ca pasarica e si pentru babardeala, nu numa pentru efectuare de pipi. Am o neclaritate, dna Petronela: sunteti tiganca ? Ca diferenta drinte dv. si fiica dv. cea mare e de 12 ani, ca am auzit la RTV, ca io numa acolo ma uit, ca la tigani fetele se marita la 11 ani… Sarumana la dv., la cele doua fice si la dnu Cotoban !

  27. Petronela spune:

    Nimic nu se întîmplă fără voia lui Dumnezeu, nu e așa? Dacă trebuia să se nască un geniu, el s-ar fi născut. Dacă nu s-a născut acel copil, cu siguranță există un motiv mai mare decît noi pentru asta. Discursul dvs. e atît de lipsit de înțelegere, de empatie, de o minimă cunoștință a psihologiei umane că nici nu meritați un răspuns.

  28. Gia Mate spune:

    Cu alte cuvinte,ce mame faine toate care fac sase sapte copii,chiar mai multi,ca asa a dat dumnezeu si cersesc si sunt asa parinti faini si ce nasoale astea care isi doresc doar un copil doi stiind ca pot sa i creasca si sa i iubeasca.cata rautate zace in unele femei,imi provoaca scarba.

  29. Oana Blythe spune:

    Eu mor cand vad cum afirma duamnele astea ca abstinenta la 16-17 ani e buna….bai eu prefer de 1000 de ori un adolescent care face sex protejat si are acces la educatie sexuala cand vrea muschiul lui/ei decat unul care oricum numai la sex se gandeste (sa nu-mi spuneti ca nu e asa) dar deh, i-a zis taica popa si mamica si taticu’ sa ramana curata pana in noaptea nuntii ca altfel o sa o stie lumea de stricata. Asa ca dragi copiii/ adolescenti, faceti sex ca e legal(dupa 16 ani, nu stiu in Rom) protejat si in siguranta, ca acum e varsta cea mai frumoasa care nu se mai intoarce. Anii astia in care nu aveti inca familie si griji sunt cei mai frumosi si libertatea sexuala ar trebui sa fie parte din viata voastra. Acum e timpul experimentarilor de tot felul, timpul in care iti dai seama ce ti se potriveste si ce nu, si cum naiba sa iti dai seama daca nu acumulezi experienta…so da, sunt pro educatie sexuala si pro viata sexuala activa si la fete si la baieti incepand cu 16 ani. Cu cat mai multa experienta cu atat mai bine mai tarziu, ga-ran-tat.

  30. Mihaela spune:

    Dragele mele,
    Va multumesc pt curajul de a impartasi cu mine, o necunoscuta, intamplari atat de intime. Singurul motiv pentru care eu nu am ceva de povestit pe acest subiect, e simplu. Am avut noroc. ‘Nu s-a prins’. Pentru ca sex neprotejat, a fost. Destul.
    De multe ori m-am intrebat, daca as fi ramas insarcinata, as fi facut avort? As vrea sa cred ca nu. De ce? Inca nu am un raspuns clar. Dar ceva stiu sigur. Nu imi doresc copii. Asa ca, in realitate, probabil raspunsul ar fi fost altul.
    Realitatea fiecaruia este diferita. Respect realitatea fiecareia dintre voi!

    • eva spune:

      Corect!
      oricum, discutia a fost redusa la a face sa nu sex la 16 ani. Ori nu asta era subiectul. Vorbim despre avort sau nu la 16 ani! si despre cum suntem unele carora ne-ar pasa ca am fi considerate curve LOL
      Devine tragic-comica toata discutia.

  31. Ana-Maria spune:

    Toate am facut avorturi dar nimeni nu are cojones ca tine sa se «despieliteze» asa. As vrea sa existe o strada cu numele tau pe care sa ne plimbam de cate ori avem nevoie sa ne treaca ipocrizia si lasitatea. Ole! Ole! Y ole!

  32. Bia spune:

    Petronela, cat ma bucur ca exista oameni ca tine! Si multumesc pentru curajul tau! Eu nu am facut avort si nici nu am ramas insarcinata. Eu nu imi doresc copii momentan, desi ma bate lumea la cap ca ar trebui sa fac .(am 30 de ani si deh, daca asa zice societatea..). Pentru mine avortul e tot timpul o optiune. Nu vreau copii acum, si gata. Sincer, eu nu stiu cum m-am ferit de sarcina. Ca educatie sexuala de la ai mei nu am primit, am citit eu de pe unde am putut pana cand m-am prins cum sta treaba. Norocul meu a fost ca in liceu am urat baietii, ptr ca i-am privit ca pe o competitie. Ca la ce alegeri de barbati am facut dupa 19 ani , daca as fi ramas insarcinata cu ei, viata mea acum ar fi fost altfel(= groaznica). Absolut toti tipii cu care eu am facut sex, toti! au vrut copil cu mine, ziceau ca avortul e un pacat si ca ma pedepseste D-zeu(eu sunt atee , nah) daca o sa fac. Unul m-a batut de am ajuns la spital, unul m-a hartuit vreo 2 ani de si acum ma judec cu el la tribunal( ca deh eram femeia vietii lui), unul a fost pur si simplu badaran/misogin/nesimitit. Am crescut mult in astia 30 de ani ai mei, dar m-as gandit de 10k ori cu cine fac copil si daca vreau sa fac in cazul in care raman insarcinata. Avortul o sa fie tot timpul pentru mine prima optiune. Cred ca ma repet. Mi se pare groaznic ca cineva (vreo 3 mil asa) incearca sa imi impuna mie ce sa fac cu corpul meu, cu viata mea.

  33. Elena spune:

    Dar de anticonceptionale, sterilet, diafragma si inca vreo ‘unspe mii de metode contraceptive, n-ai auzit inca draguto?!

    • Petronela spune:

      Dar tu știi să citești, drăguțo? Că scrie acolo negru pe alb. Drăguțo.

    • Elena spune:

      „Avortul o sa fie tot timpul pentru mine prima optiune”, asta spune domnisoara de mai sus, dupa ce se mira chiar ea ca „Sincer, eu nu stiu cum m-am ferit de sarcina.” Da de inteles ca n-a auzit in viata ei de metode contraceptive si e o tanara de 30 de ani, scrie corect, atunci ce sa mai vorbim de cele analfabete? Deci unde scrie „negru pe alb”?

    • Bia spune:

      Elena, draguto, iti recomand sa mai petreci ceva timp sa studiezi problema. Nu exista n-spe mii de metode contraceptive :).
      Sunt vreo 9, asta daca incluzi si lipsa de sex 😛 In afara de ultima, nici una nu ofera protectie 100%.
      De fapt, legat de ultima, exista cazuri in istorie(prb pe care tu le crezi, sic!) in care femeia a ramas insarcinata fara sa faca sex.
      (o sa fiu mai explicita ca poate nu intelegi: mama lui Isus, mama lui Hercule etc – cum s-ar zice : nspe mii de femei)
      Oricum esenta nu e asta. Esenta este ca fiecare avem povestea noastra, realitatile noastre si durerile noastre. E usor sa fii intolerant si sa judeci.
      E mai greu sa accepti ca fiecare are dreptul de a alege sa isi traiasca realitatea asa cum crede. Si e important sa nu incercam sa impunem viziunea noastra aspura altora.
      Stii ca inainte homosexualii erau castrati chimic? Cum ar fi, ca din lipsa de toleranta, specia ta(=Elena Sapiens Sapiens) sa fie castrata chimic?
      Ca sa nu te inmultesti sa aduci numai nefericire pe pamant. Oricum suntem prea multi, si putini care au minte. Just saying.
      (si btw chestia cu castratul chimic al femeilor e o realitate in zilele noastre – se intampla in Canada cu femeile indigene si s-a intamplat si Australia si Noua Zeelanda).

    • Elena spune:

      „Fiecare avem povestea noastra, realitatile noastre si durerile noastre” :)…ma faci sa rad, iti spun eu ce dureri si realitati aveti voi: nu va puteti tine picioarele nedesfacute in fata sfantului falus, aia-i drama voastra. Uneori e boala grea si se numeste nimfomanie. Imi pare rau ca nu i-ai gasit leac si ai decis ca singura solutie e sa-ti supui corpul unei asemenea proceduri de-a dreptul inumane si extreme. Observ ca pe langa lipsa de respect pt voi insiva, voi, genul asta de femei, sunteti dotate si cu un obraz gros si tupeu iesit din comun. Celelalte femei sunt „intolerante”, „rele” etc. Oricat am incerca sa impachetam in cuvinte mai acceptabile, ceea ce faceti voi e crima, va ucideti pruncii nenascuti. Daca sunteti in stare sa va supuneti la asa ceva, nu vreau sa ma gandesc de ce sunteti in stare in general. Dintre toate de pe-aici tu ai spus cele mai mari aberatii „avortul o sa fie pentru mine tot timpul prima optiune” si tot tu ai si cel mai mult tupeu. Nu sunt o persoana religioasa si cred ca exista situatii in care avortul poate fi justificat (viol, incest, probleme medicale), dar sa spui ca din start consideri avortul o optiune, Doamne Fereste femeie, chiar existi?…just saying

    • Bia spune:

      Elena, draguto, nu ai inteles nimic. Mai citeste o data, si cand ai terminat, mai citeste inca o data. Ce treaba ai tu cu alegerile mele?

      Nu cred ca poti intelege, dar am sa scriu totusi. Motivul ptr care o apreciez pe Petronela foarte mult este ca are curajul sa isi foloseasca talentul ca sa faca cunoscute niste probleme foarte grave ale femeilor. Experimentul social al decreteilor a facut mult prea multe victime, prea multe familii au suferit si prea multe femei au ramas cu traume. Eu gandesc ca daca mai multe povesti ar iesi la iveala cu ce s-a intamplat atunci, compasiunea si empatia ar duce la mai multa toleranta. Interzicerea avortului e o prostie (vezi Polonia), pur si simplu nu toti au aceeasi parere cum ai tu(cea legata de crima). Sper ca intr-un final sa accepti asta, probabil constransa de societate vei creste putin la minte.

    • Bia spune:

      Avortul e un drept al femeii, nu e o crima. E drepul ei de a alege ce sa faca cu corpul ei. Si cu asta am terminat ca s-a deviat discutia la a ma ataca pe mine.

      Ma mananca in palma, trebuie sa o scriu si pe asta. De ce ii zici „sfantul falus” ?:)) E doar un penis.

  34. Ileana D. spune:

    Un testimonial cutremurator! Va multumesc pentru sinceritate si pentru curajul de a-l scrie!

  35. Roxana spune:

    Te citesc de multa vreme. Nu sunt de acord cu tine in toate, nici nu avem cum. Pentru ca avem drumuri foarte diferite. Nu am comentat niciodata nimic, pentru ca nu imi permit sa te judec. Fiindca nu ai fost la fel de norocoasa ca mine. Singura sarcina pe care am avut-o este o minunata domnisoara de 17 ani. Aveam 20 de ani. Am anuntat pe toata lumea, de la tatal copilului pana la ai mei parinti ca pastrez sarcina. Sincer, nu stiu ce as fi facut daca ma paraseau toti. Nu contest ca nu m-as fi gandit sa o intrerup. Tatal ei si sotul meu (ne-am casatorit atunci) ne-a fost alaturi mereu. Avem o relatie foarte frumoasa. Ai mei, dupa ceva balamuc, ne-au acceptat si ne-au ajutat o gramada. Financiar, sufleteste si cum mai vreti voi. Copilul nostru stie ca nu a venit programat si isi stie toata istoria. Mai bine de la noi, decat de la guri „binevoitoare”. Poate ai mei s-au purtat asa, pentru ca noi, eu si fratele meu, suntem copii ” programati”, iubiti, protejati, alintati. Cu toate astea, nu am discutat niciodata cu mama chestii legate de sex. De ce? Din cauza tampitei lor de educatie, care a facut din acest subiect un tabu. Cand fiica mea a crescut, mama mi-a zis atat: „Nu fii bleaga ca mine, vorbeste cu copilul tau orice, ca sa stie ce alegeri sa faca atunci cand va fi cazul”. Chestia asta cred ca ne-a reparat relatia acolo unde a fost stricata de diverse lucruri. Iar relatia pe care o am cu fiica mea este una frumoasa. Ti-am spus, mi-e greu sa te inteleg din anumite puncte de vedere, pentru ca nu am trecut prin ce ai trecut tu, dar nu te-as judeca niciodata. Imi place cum scrii; dar mai fa-ti un bine: pune rautatile pe ” ignore”. Nu merita deranjul tau.

  36. Oana spune:

    Felicitări pentru curaj. Nu trăiesc in România deci nu sunt la curent cu aceasta dezbatere care in țara in care ma aflu este inexistenta (si e o țară in care încă este interzis avortul si femeile se duc in țările vecine pentru asta).
    Când mi-am început viața sexuală aveam deja destul autoeducație încât sa folosesc prezervativul. Dar un lucru am observat si mi l-au confirmat femei românce de aici: bărbații români sunt mult mai puțin educați decât cei din alte țări europene. Vorbesc de ziua de azi. Vorba unei prietene de-ale mele: „ăștia pe-acilea sunt tapetați cu prezervative”.
    Eu am avut un singur prieten român, dar a trebuit să il educ sexual efectiv. Când mi-a întârziat ciclul am stat cu sufletul la gura câteva săptămâni gândindu-mă: oare pot creste un copil? Pe el l-a durut la basca. Mai mult, idea ca eu aveam ciclu era un concept murdar, tabu pentru el, ca si cum ar fi fost vina mea ca aveam acest scârbos obicei.
    Si asta era un tip cu educație (facultăți, părinți educați, etc.)
    M-a durut atât de mult fraza aia „fără ca măcar sa piardă o noapte de nesomn” si cred ca e o tristă reprezentare a societății românești.
    Doamnelor, va rog frumos, aduceți si asta in discuție: sa educăm băieții, bărbații. Doar un domn a comentat la articolul asta pana acum si asta ca sa se laude cât de inventiv a fost.
    Dar trebuie ca femei să le cerem si dreptul acesta: de a împarți responsabilitatea si de a atrage atenția și asupra bărbaților.

  37. Eliana spune:

    O alta perspectiva, de pe cealaltă parte a baricadei, care m-a marcat enorm. Gianna Jessen, supravietuitoare a unei tentative de avort. Si ea vorbește in cunoștința de cauza, nu poate fi acuzata de dat cu părerea de pe margine.
    https://m.youtube.com/watch?v=hOWMmx6eBjU
    Nu pot sa îmi închipui ce poate fi in sufletul multor femei ce recurg la avort. Insa ca o mama de băiețel ce s-a luptat ani de zile cu infertilitatea, mi se rupe sufletul pentru fiecare viața întreruptă, pentru fiecare organ zdrobit de un instrument medical. Imi dau seama ca interzicerea ar fi o prostie, ca fenomenul s-ar dezvolta in afara unui mediu sigur pentru femei, însă lucrurile merg mai in profunzime decât dreptul exclusiv al femeii. Iar de multe ori dreptul respectiv e pur comfort si alegerea variantei mai ușoare. Cu mintea si sufletul de mama de acum, as prefera sa îndur orice suferințe, insa cu copilul in brațe. Insa nu știu daca la 16 ani as fi gândit la fel, de asta nu vreau sa judec. E un subiect trist si din păcate nicio cale nu e ușoară. Prevenția prin educație sexuala de la vârste fragede e singura metoda ce poate reduce incidența fără traume a fenomenului.

    • Petronela spune:

      fiecare caz e unic, fiecare viață are o poveste, nu poți generaliza nimic pentru că cineva a supraviețuit. înseamnă doar că trebuia să se nască. pentru mine, așa cum văd lucrurile acum (există și o perspectivă budhistă asemănătoare asupra fenomenului), ceea ce trebuie să se întîmple, se întîmplă, iar ceea ce nu, nu. eu nu mai gîndesc demult în termeni cum ar fi fost dacă? cum ar fi fost dacă trăiam în altă țară și aveam drepturi și educație, cum ar fi fost dacă nu eram un copil abuzat, cum ar fi fost daccă. nu, astea sunt datele, fac ce pot cu ele mai bine.

    • Eliana spune:

      Petronela: da, inteleg ce zici. Pe de alta parte imi e greu sa atribui totul destinului, atata timp cat (inspaimantator de multe) lucruri sunt in controlul nostru. In cazul avortului nu pot pune problema: asa a fost sa fie, nu i-a fost dat sa se nasca. Caci e un om, nu destinul, ce intervine in decizie. Si de multe ori (nu in toate cazurile), este un om ce nu vrea o bataie de cap suplimentara si alege calea cea mai simpla. Respect alegerea individuala inaintea conceptiei, am multi prieteni ce nu isi doresc copii, vor o viata fara griji, perfect ok. Insa in momentul in care „raul” s-a produs si ai o viata inauntru, sa alegi calea cea simpla jucandu-te de-a Dumnezeu sau de-a destinul, asta nu mi se pare ok. Nu e o perspectiva deloc religioasa. Insa respect viata altfel din postura de mama. Si de cand am tremurat de fiecare data in nenumarate proceduri de fertilizare in vitro pentru fiecare embrion format, pentru orice infima sansa a corpului de a accepta embrionul. Si cand citesc comentarii de mai sus, (exp. Ella, care vorbeste cu seninatate de o experienta ok, fara traume fizice si psihice pentru ca personalul medical s-a purtat frumos), mi se face rau. Pentru ca ma tem ca majoritatea celor ce recurg la avort sunt ca Ella, majoritatea decid cu sange rece si fara cea mai mica remuscare ca avortul e ok. Si repet, nu cred ca interzicerea e o solutie, insa actul in sine nu este absolut deloc ok. E o responsabilitate uriasa pe care personal nu mi-as asuma-o niciodata, in nicio conditie imaginabila. Pe langa educatia sexuala incepand cu clasele mici, suportul parintilor etc. ar trebui de fapt introduse sesiuni obligatorii de informare a ceea ce inseamna avortul. Explicat de medic in detalii cat mai necenzurate (ca si la pozele plamanilor cu cancer de pe pachetele de tigari) ce se intampla cu copilul cand ti se introduce chiureta, explicat ce inseamna fizic si psihic pentru femeie o astfel de operatie. Si lasate cateva zile pentru procesarea informatiei.

  38. D.T. spune:

    Bravo pentru curajul de a spune și pentru abordare! Mă înclin!

    Subiectul mă privește direct, deși sunt bărbat (acum).
    Eu sunt decrețel. Ring a bell?
    Eu pot să vă spun povestea mea, de pe cealaltă parte a baricadei și din acestă cauză pot fi avocatul cel mai pertinent în aceast subiect. Deci vorbesc în numele morților, însă nenăscuți, distruși prin voința unei sau unor persoane, a celor rupți în bucăți în uterul în care s-au fixat, fără nici o șansă de a vedea lumina zilei.
    Am fost conceput fără să fi fost dorit, din accident. Știți voi care. Ăla banal. Eram destinat să devin „deșeu anatomo-patologic”, care este definit în Norma tehnică privind gestionarea deșeurilor rezultate din activități medicale din 03.12.2012 la litera f) -„deșeurile anatomo-patologice sunt fragmente și organe umane, inclusiv recipiente de sânge și sânge conservat. Aceste deșeuri sunt considerate infecțioase”.
    Asta se pregătea să devin.
    Șansa la viață mi-a dat-o un act administrativ, decretului 770/1966, ca urmare a politicii lui Ceaușescu, care a interzis avorturile. Eu am venit pe lume în anul următor.
    Am analizat multă vreme situația, după ce am avut informații.
    Pe deoparte i-am mulțumit mamei că până la urmă m-a născut (respectând legea!), dar în același timp mă gândesc că în lipsa legii nu avea cine să tasteze pe aici, deoarece la momentul ăla era hotărâtă să facă avort. Până la urmă nu l-a mai făcut. Mulțumesc mamă!
    Paradoxal, îi datorez viața viziunii lui Ceaușescu, pe care l-am urât din suflet mai târziu.
    Am fost crescut apoi normal, cu bune și cu rele, am făcut un liceu, o facultate și am ajuns adult, cu copil la rândul meu. Tot paradoxal (sau nu) am rămas singurul copil la părinți.
    Însă ceea ce mi-a întregit viziunea în privința avortului, nu este (numai) această poveste, ci alta.
    Mama, fiind asistentă medicală și știind că eram super curios și interesat de științe, mi-a făcut o surpriză (ilegală cred) când aveam vreo 10-11 ani.
    Într-o zi a adus de la spital un borcănel (cred că de 400 g) plin cu spirt, în care era ceva ce semăna cu un extraterestru. Era un fetus de 4 luni (am comparat imaginea mentală cu ce este acum publicat pe youtube), cred că avortat spontan, pentru că era întreg și părea neatins. Era un băiețel, pentru că se vedau clar organele formate.
    După ce l-am studiat, am avut un fel de revelație, care apoi m-a marcat pe viață, fără să-mi dau seama atunci.
    Puteam să fiu și eu în borcan! Așa gândeam atunci. Știam și ce înseamnă avort (moare copilul în burtă), dar nu știam amănunte. La vremea aia nu știam că de fapt nu puteam să fiu nici măcar ca băiețelul murat în spirt, pentru că la avort eram făcut bucăți și apoi dus la incinerat.
    Eu însă eram aici, de partea cealaltă a sticlei, și mă uitam la băiețelul suspendat în spirt. Eu eram aici viu, mă jucam, mergeam la școală, mă bucuram de viață și el era acolo, plutid în spirt. Aproape l-am considerat ca pe un fel de frate (mă gândeam că și eu în burtă arătam la fel), unul însă lipsit de noroc și șansă. Atunci mi-am dat seama ce înseamnă viața și ce înseamnă moartea. Atunci, ținând în mână un borcan cu spirt, în care era ceva ce trebuia să fie în viitor un om viu.
    Având în vedere cele spuse, din prisma unui fost candidat la rupere în bucăți în uter și salvat de un act administrativ, vă zic cât de tare pot.
    AVORTUL ESTE O CRIMĂ!
    Poate fi justificat, poate fi înțeles, dar la bază este o crimă, este suprimarea unei vieți pe cale să se nască.
    Nu sunt în măsură să acuz, să condam pe cineva sau să judec pe cineva, sau să dau sfaturi cuiva. Fiecare are trasa lui și soarta lui în viață.
    Ce spun nu vine din convingeri religioase sau din legile morale.
    Eu vorbesc în numele meu și, pot să zic, al celor care au fost în situația mea și nu au mai avut șansă, precum și în numele băiețelului ținut cândva în mână, într-un borcan de spirt, cu tot dreptul pe care mi-l dă viața pe care o am acum.
    Țip eu pentru ei! AVORTUL ESTE O CRIMĂ!
    E prima (și cred că e ultima dată) când aduc în discuție această poveste.
    Acum, că trăiți, sănătate vă doresc la toți.
    Mulțumesc Petronela, pentru că mi-ai dat ocazia să scriu asta.

  39. D.T. spune:

    Așa-i. Fetusul din borcan provenise cel mai probabil dintr-un avort spontan, așa cum am și scris, este exclus să fi fost dintr-un avort provocat. La momantul ăla nu știam, pentru mine avortul însemna că a murit copilul în burta mamei și l-au scos afară.
    Atunci l-am studiat fără legătură directă cu mine. Dar m-a marcat profund, fără să-mi dau seama la momentul ăla (deși am fost extrem de emoționat atunci). Piesele s-au aranjat mai târziu, când am avut informații.

    • Petronela spune:

      foarte cărtărescian tabloul, though.

    • D.T. spune:

      Nu știu, nu l-am citit pe Cărtărescu, m-ai făcut curios :).
      Am spus povestea pentru că a fost contextul perfect (iarăși îți mulțumesc pentru subiect și în special pentru scris). N-am mai scris-o nicăieri și nici n-am spus-o la necunoscuți.
      Am avut șansa să mă educ de la o vârstă fragedă. Da, am spus, să mă educ. Am fost un autodidact :).
      Eu ca băiat, la 12 ani știam deja totul despre reproducere, puteam să desenez aparatul reproductiv uman (intern și extern) din minte. Știam despre ciclul femeilor, despre schimbările hormonale, încă înainte să le crească colegelor de clasă de la școală primul fir…
      Am învățat despre bolile transmisibile sexual – STD (cauze, simptome, tratament și profilaxie) când fetelor le înmugureau sânii.
      Am avut șansa să citesc cărți de specialitate pe care le găseam în casă, care trebuiau să fie marcate nu 18+, ci 25+. La 14 ani știam ce înseamnă hermafroditism, testicul feminizat etc. Aveam cărți care exemplificau toate bolile din lume. Am văzut poze cu oameni cu lepră, cu variolă, boli care în vest erau eradicate. Asta se întâmpla la începutul anilor ’80. Pe la 16 ani îmi cumpăram singur cărți de specialitate de la librărie. Pe alea pe care le consideram mai interesante. În special alea cu malformații și aberații (am văzut lucruri care nu apar nici în filmele de groază), care arătau problemele explicit și cum se puteau rezolva. Am citit cărți de psihiatrie ca pe romane (știam despre sindromul maniaco-depresiv, despre sadismul și masochismul clinic). Am citit cărți de specialitate despre războiul biologic (știam de antrax și cum se poate distribui la vârsta când alții colectau surprize de gumă Turbo). Citeam Vademecum Terapeutic ca pe biblie.
      Eram avid de informații. Eram profund fascinat de viață în general și de corpul uman în special (sunt și acum). Am fost abonat la Știință și Tehnică și făceam rost de Sciance et Vie la sfârșitul anilor 80. Acum sunt abonat la Scientific American.
      Eu voiam să mă fac biolog, mama dorea să mă fac medic, până la urmă am ajuns inginer :).
      Așa că ce spun nu este numai subiectivism.

    • D.T. spune:

      O completare. „știam totul despre reproducere” – mai puțin partea practică :))

  40. Ioana spune:

    Cine zice ca se fac avorturi in prima luna? In Romania sunt permise pana la 14 saptamani, dar sunt doctori care fac si dupa. Singura data cand am vazut un copil avortat a fost in filmul 4 luni, 3 saptamani si 2 zile. Am fost terifiata.
    Stiu ca nu ar trebui sa judec. Am o fetita de 5 ani, dar am fost pusa in situatia in care familia ma incuraja sa avortez. Ma certasem atunci cu tatal copilului si eu inca eram la facultate. Singurul suport financiar era de la ai mei. Nu am putut sa fac asta. Ne-am impacat, dar am divortat cand copilul avea 2 ani, iar acum sunt legata de un loc din care mi-am dorit mereu sa plec. Nu regret nici o clipa ca nu am facut avort, chiar daca asta mi-a schimbat traseul in viata. In schimb nu stiu ce s-ar fi intamplat daca ar mai fi fost si un al doilea copil. Cert e ca m-ar fi distrus pe dinauntru.
    Citisem be blogul Anei Barton intamplarea ei din tinerete cand copilul ei din pantec era mort. Da, acolo in noi e ceva viu. Nu e o tumoare care trebuie extirpata. Nu-mi place deloc formularea – vreau sa am control asupra corpului meu -. Nu mai e vorba de corpul meu. Sunt doua corpuri. Doua fiinte diferite. Am mai zis ca nu vreau sa judec femeile care avorteaza din anumite motive, dar ma ingrozesc cele care o fac fara nici un pic de regret. Sunt atatea femei care fac avorturi unul dupa altul doar pentru ca nu fac nimic sa se fereasca de o posibila sarcina. Lor de ce nu le spune nimeni ca nu-i ok ce fac, ca nu e vorba doar despre ele?

  41. Mari Mateescu spune:

    Aici e confesiunea mea. Povestesc ca sa se stie cum era. Avortul e traumatizant, la mine a fost foarte traumatizant fizic dar, mai ales psihic. In maternitate, in timp ce eram mai aproape de moarte decit de viata, mi-am vazut copilul mor si am facut o criza incit m-ar fi transferat imediat la nebuni daca nu aveam septicemie. Si l-am visat multi, multi ani, intotdeauna ma trezeam plingind in hohote si cu o durere sfisietoare in suflet. Ma uit la fata mea cit e de frumoasa, de minunata si ma intreb daca el ar fi fost la fel si ma ia jalea de fiecare data. Cind aud pe cineva cum face apologia vremurilor ceausiste, mi se intoarce stomacul pe dos.

    Eu sunt fericita supravietuitoare, una la o mie, cum s-a exprimat medicul care m-a ingrijit. Eram o copila, abia majora, si asteptam sa mor la reanimare la septic, putin inainte de revolutie. In salonul ala mureau ca mustele, medicii si asistentele erau de tot soiul. Cea mai si cea mai a fost o asistenta care imi spunea, cu satisfactie diabolica, ca in patul cu numarul 13, ala in care ma aflam eu, ultima murise cu nici doua saptamini in urma, ca ala e pat cu ghinion, se moare des in el, la concurenta strinsa cu directorul maternitatii care a urlat in reprize, cca doua ore ,,Fa, spune ce ti-ai facut, ca te las sa mori si-ti ramin copiii orfani!,, unei economiste care venise cu tensiunea 5 si neagra ca fundul ceaunului. Biata de ea, nu ca nu vroia dar nu mai avea suflu sa spuna! Incerca sa se forteze sa scoata citeva cuvinte dar ii iesea un suierat si lesina. Pina nu a auzit citeva cuvinte prin care femeia povestea cum a procedat, nu au dus-o la operatie, histerectomie. In urmatoarele trei zile nu s-a stiut daca scapa, dupa ce a trecut hopul a inceput sa se albeasca la piele, se pare ca tenul ei nu avea culoarea noptii, ca atunci cind au adus-o. Opus javrelor de genul asta erau medicii si asistentele cu mila care incercau sa salveze cit mai multe vieti, sa le ajute, fara sa acuze, pe bietele amarite. Medicul care mi-a salvat viata si care ma internase noaptea, la urgenta, cind a venit dimineata la vizita, a cautat cu privirea-n tot salonul si a exclamat usurat ,, Cu copilul asta am avut o grija mare azi noapte, am crezut ca nu o mai gasesc in viata,,, Pe omul ala, medic ginecolog, dupa ce ma consulta, il vedeam ca e din ce in ce mai preocupat si nemultumit iar dupa opt zile, cind m-am dus sa-l rog sa-mi dea aviz pentru chiuretaj si apoi drumul acasa, mi-a spus ca seara imi va face histerectomie. Le era frica sa nu mor in orice clipa, nu atit de la infectie cit de la dozele soc de antibiotice. Doza zilnica de antibiotic era de 50 de sticlute cu praf de penicilina si jumatate flacon de metronidazol, in primele zile, ca mai apoi sa ajunga la un flacon intreg cind au constatat ca eram din rau in mai rau, organismul nu reactiona la ele. La astea se adaugau alte medicamente, perfuzabile, o data la 12 ore. Sa povestesc cum e sa-ti dea drumul in carne la serul ala care continea atita penicilina, fiindca nu ti-a prins vena o asistenta ursuza si sictirita, cu pleoapele lipite de somn? E o usturime atit de cumplita incit faci pe tine instantaneu. Ca sa scap mi-am smuls perfuzia fiindca, desi strigam, asistenta nu era prin jur si nu mai puteam indura. Peste juma de ora, cind a venit, mai avea putin si ma lua la bataie fiindca mi-am permis sa-mi smulg acul din brat. Dupa ce se termina flaconul cu penicilina urma metronidazolul, eiiiiii, aici era altfel de durere, una surda. Cum incepea sa-mi curga prin vene incepea sa ma doara ficatul, nici rinichii nu se simteau prea bine. Si dupa opt zile d-astea, care au debutat cu sase ore de perfuzii in prima noapte si 12 flacoane de ser, pentru curatirea organismului si au continuat, pe linga celelalte medicamente, cu tratament pentru inducerea contractiilor, ca la nastere, cu expulzarea fatului si criza cu zbierete si hohote necontrolate datorata socului, cind l-am vazut si am realizat grozavia la care consimtisem din frica si prostie, nenea doctorul, omul ala bun, adus de spate, cu parul alb ca neaua si zeci de ani de meserie, imi spunea in fata liftului ca ei, medicii, nu stiu ce sa-mi mai faca, le e frica sa nu imi cedeze, in orice clipa, inima sau rinichii si sa mor, ca atitea altele inaintea mea, sub ochii lor neputinciosi. Cu toate dozele mari de antibiotic eram febrila si putrezeam de vie, doar histerectomia ma putea salva. Din fericire, ceva din mine m-a impins sa spun nu, sa amenint ca daca ma opereaza impotriva vointei mele o sa-l trag la raspundere si mai bine mor decit sa-mi faca histerectomie. In timp ce eu debitam cu patos toate astea, ii citeam mila din ochii si mi-a zis cu voce blinda ,,Offff, mai fata, tu la cap esti mai bolnava ca in alta parte! Am lasat vorba sa ma anunte daca mai faci frisoane, sunt de garda si te bag imediat in sala. Lasa sa te operez, sa traiesti si apoi poti sa ma dai si-n judecata!,, Din fericire, o minune, prima rugaciune inaltata Divinitatii in care nu credeam, au facut sa devin afebrila in urmatoarele ore si sa scap de histerectomie. Dupa inca patru zile de antibiotic in doze mari, cind deja sarisem pirleazul spre viata, acelasi medic mi-a zis ,,Mai, copile, una la o mie scapa vie in situatia ta, ai avut mare noroc, poate tineretea, poate organismul sanatos au fost sansa ta dar sa nu mai faci d-astea, vino la noi, te ajutam! Am bagat in tine o Dacie cu imbunatatiri, nu-ti bate joc!,, Se referea la costul medicatiei din cele 12 zile, o mica avere. Acum, daca prin absurd s-ar interzice iar avortul, cred ca vor muri mai multe femei decit atunci din cauza avorturilor empirice, avind in vedere ca situatia din spitale e cum e, medicamentele pe sponci si nimeni nu pare dispus sa ,,bage,, de la buget, pentru a salva viata unei amarite d-astea, echivalentul costului unei masini sau si mai mult. Am platit cu sanatatea restului vietii septicemia de atunci si dozele soc de medicamente. Cu toate astea, eu sunt norocoasa, una la o mie, am avut sansa sa-mi cresc copilul, sa ma bucur de viata, sa va pot povesti acum. Celelalte 999 nu au avut-o, au murit in chinuri, tinere, multe lasind in urma copilasi ce si-au cunoscut mamele mai mult din poze si povestiri. Pentru ele, pentru cele care veneau zi si noapte la reanimare, mai aproape de moarte decit de viata, cu privirile sticloase de la febra si de la frica, pentru cele care veneau cu tensiunea 4 sau 5 din cauza hemoragiei puternice care le seca de viata, pentru cele care nu erau tratate pina nu povesteau cu amanunte ce si cum au facut sau cine le-a facut, pentru miile, zecile de mii de femei care au murit inainte de vreme, trebuie sa nu lasam sa mai intimple vreodata asa ceva. Ele au platit mult prea scump, nu e drept ca sa ajunga sa plateasca si fiicele sau nepoatele lor.

  42. Zamfira M spune:

    Vad multe comentarii legate de dreptul de a face sau nu avort. Personal, mi se frange inima de fiecare data cand aud de femei care au facut avort. Stiu ca e o trauma pentru majoritatea (am prietene care au trait adevarate drame dar am auzit si povesti spuse fara urma de remuscare), stiu ca multe se simt incoltite, pierdute, lipsite de un punct de sprijin. Cred ca la fel de responsabili (ca sa nu folosesc cuvantul „vinovati”) pentru avortul unei fete sunt, pe langa barbatul care a lasat-o insarcinata, si care refuza sa-si asume orice „contributie”, in aceeasi masura parintii, familia, si in cele din urma, societatea care nu ofera nici un fel de ajutor femeilor care sunt in impas. Poate consiliere gratuita inainte si dupa avort, poate un ajutor concret, in cazul in care se hotarasc sa pastreze copilul, poate doar un ‘te iubesc, orice ai face”…
    Mama mea, in ciuda faptului ca e credincioasa, a facut trei avorturi dupa ce a nascut trei copii, pe vremea lui Ceausescu, si chiar si acum, dupa 40 de ani, vorbeste cu lacrimi in ochi si noduri in gat despre ele. „Asa cum v-am crescut pe voi, i-as fi crescut si pe ceilalti”. Ca atare, desi nu am avut niciodata vreo discutie despre sex in adolescenta, mi-a spus, tot cu noduri in gat: „Mama, daca se intampla sa gresesti vreodata, vino acasa cu copilul si il crestem. Nu ne intereseaza ce zice lumea”. Am stiut dintotdeauna ca n-o sa fac avort niciodata, dar am avut un punct de sprijin care mi-a fost de mare ajutor. Si stiu ca sunt una dintre norocoase. Poate daca am avea mai multa toleranta fata de „greselile” copiilor nostri, si ne-ar pasa mai putin de ce spune lumea, poate, daca societatea nu ar mai pune la zid nici femeile care isi incep viata sexuala „devreme”, dar nici pe cele care aleg sa se casatoreasca pure, nici pe femeile care n-au copii deloc, si nici pe cele care aleg sa faca atati copii cati le da Domnul, poate daca am avea mai multa empatie, si am fi mai putin critici cu oricine face lucrurile altfel decat noi, chiar daca ne e greu sa intelegem si sa acceptam, poate atunci n-ar mai exista atatea suflete frante! Dragele mele femei, va iubesc, oricum!

  43. Luciana spune:

    Te iubesc Petronela!

  44. Mihaela spune:

    Familia mea cu studii superioare m-a invatat ca sexul e scarbos si il facem dupa casatorie. Ca sa avem copii. In rest, citim, calatorim, ascultam muzica…suntem culti, ce dracu! Nasol a fost ca mama si cu mine aveam pe stoc mai multi hormoni decat era acceptat, asa ca ea era curva si eu ce naste din pisica. Am auzit cum urma sa fiu dezmostenita, facuta de ras, data afara, facuta pachet si trimisa ba la mama, ba la tata , „sa se spele cu tine pe cap” etc. Ascultam asta si faceam sex pe apucate cu iubitul din liceu, ne plimbam, sarutam, mergeam la film…ce fac niste pusti de 17 ani. Cu greu mi-am mentinut mintea intreaga si viata sexuala sanatoasa, desi se vedeau si acolo urmarile educatiei de acasa. Intr-o zi am facut o indigestie. Voma, dureri etc. Reactia din casa: „daca esti gravida, nu mai ai ce cauta acasa!”. Nu eram gravida, evident. Cand am fost gravida, in ultimul an de liceu, nu a observat nimeni…Familia lui m-a ajutat si sustinut pe tot parcursul, mi-a fost frica, sigur, am vrut sa fiu singura dupa aceea…dar a fost hotararea corecta. Daca ai mei aveau alta conceptie, nu ajungeam acolo, nu ma ascundeam…Dupa 20 de ani am marturisit si am fost intrebata de ce nu am venit la ei si am lasat niste straini sa ma ajute…Evident, acum , realizata fiind pe toate planurile, nu mai eram rusinea familiei, fusese doar o greseala a tineretii, na. Am aflat si ca cei mai acerbi aparatori ai abstinentei erau si cei care calcau pe alaturi cel mai des. Da! Am facut sex, da, am fost gravida si da, am facut o intrerupere de sarcina la cerere. Nu am plans. Mi-a parut rau ca ajunsesem in situatia aia, mi-a fost frica, a durut fizic, dar nu puteam avea un copil la 18 ani. In familie si scoala trebuie oferita educatia sexuala, in primul rand, apoi sa hotarasca altii cum e cu avortul.

  45. pacostel spune:

    Vad ca nu (prea) raspund barbati aici deci sunt nevoit sa va povestesc eu patania din pdv masculin. Eu i-am facut sotiei mele un avort -provocat medicamentos in alt oras- acasa la socrii-mei , in anii ’86-87. Ingrozitor era faptul ca stateam intr-o casa vecina fix viz-a-vi de maiorul de militie care se ocupa de violuri in judet, fix fata in fata, daca chemam salvarea el ajungea instant la noi. Ni se nascuse un baiat super care avea vreun an jumate si eram exact in perioada in care se fac copii foarte usor dupa nastere. Pe langa groaza ca stateam sub nasul sefului militian am suportat stupefactia cu care a dormit lemn soacra-mea, nu glumesc, era clar somnul ei, am intrat la un moment dat in dormitorul ei ca voiam sa cer un ajutor ceva, nu stiam cum sa tai cordonul ombilical si cum imi dau seama ca a iesit si placenta. Istoria familiei mi-a demonstrat insa ca soacra-mea era de o nesimtire sora cu moartea, socrul meu a murit de „epuizare fizica si psihica”.

  46. SimoNa spune:

    Felicitari Petronela pentru sinceritate, te citesc mereu si am cartile tale, te apreciez enorm pentru tot ce ai publicat. Vreau sa stii ca prin ceea ce scrii mi-ai rascolit sufletul ,mi-ai deschis mintea si m-ai ajutat sa ma accept, sunt convinsa ca nu sunt singura asupra careia ai avut acest efect. Multumesc ca faci parte din viata mea.

  47. ella spune:

    Daca le sterge este dreptul ei, este „casa” ei, nu tribunalul din oras.
    Si experienta mea pe scurt la paroape 50 de ani: am facut sex dupa ce m-am maritat, ca de aia m-am si maritat, sa pot face ce vreau eu. Pana atunci faceam doar ce-mi dadeau voie parintii, care nu-mi dadeau voie la nimic. Deci cum recomanda cineva mai sus dupa o sfanta abstinenta. Nu stiam nimic despre contraceptie ca nu stiam nimic de sex. Dupa cativa ani mi-am dat seama ca nu-l iubesc pe sot si ca dragostea cu libetatea nu e acelasi lucru. Si pt. ca nu-l iubeam am facut 2 intreruperi de sarcina ca stiam ca nu am sa raman cu el. Am divortat, am inceput o alta relatie, urma sa dau licenta deci nu puteam creste un copil si am mai facut un raclaj. Dupa ce m-am casatorit si nascut baiatul, supriza: alta sarcina. Doar ca ma astepta la serviciu o scorpie de directoare ofticata ca fusese lasata balta cu munca. Si am facut al 4 raclaj. Nu va spun ce am simtit in legatura cu cele 4 sarcini intrerupte ca este strict problema mea. Va invit acum sa aruncati cu pietre!

    • Petronela spune:

      Cine aruncă cu pietre, în sine aruncă, doar că e prea inconștient încât să înțeleagă asta măcar. Iar eu nu mai am răbdare cu inconștienții. Fiecare la scara lui.

  48. Petronela spune:

    Da. Fiindcă comparația aia cu fie-mea care moare a fost prea mult. Iar asta e casa mea, te rog să mă respecți sau pleci. E atât de simplu.

  49. Xsan spune:

    Si eu sunt pentru libertatea femeii in ceea ce priveste corpul ei, dar as dori sa aduc un punct de vedere vis-a-vis de sexul la adolescenti, deoarece nu cred ca lipsa informarii este cea care duce la atatea avorturi in cazul lor. Am fost adolescenta intre anii 1995-2000, erau tarabele pline de reviste pentru varsta noastra care abundau in sfaturi despre corpul nostru, la ambele sexe, despre contraceptie, sfaturi bine documentate si pertinente. Practic, oricine era curios despre viata sexuala avea acces la informatii despre cum sa evite o eventuala sarcina, plus ca ti se recomandau pilule anticonceptionale pentru orice, de la acnee la dismenoree. Si totusi, aveam colege de liceu care faceau repetat sex neprotejat cu prietenii lor si marturiseau singure ca ar fi fugit de acasa daca ar fi ramas gravide. Say what? Stiau cum sa evite o sarcina dar din indiferenta sau inertie nu aplicau informatiile. Plus ca intr-adevar baietii chiar nu isi bateau capul cu asta. Am avut colega chiar o fiica de medici care a facut un copil la 16 ani, iar nu cred ca lipsa informatiilor a fost acolo problema. O alta colega la 18 ani s-a panicat ca a ramas singura virgina din grup si a facut sex la repezeala doar ca sa sara din categorie. Eu cred ca asta reprezinta problema sexului la adolescenti, nu sunt maturi emotional, nu asociaza sexul cu o relatie functionala si nici nu se gandesc/nu isi asuma posibilele consecinte a ceea ce fac, oricat de informati ar fi.

  50. renata spune:

    Făcusem o lungă mărturisire, dar nu știu ce drac de tastă m-a scos în decor.
    Nici nu contează!
    Un fragment din articolul tău e, după ce mi l-ai transmis drept comentariu, la mine pe blog. Cu un chapeau nițel cam lung.
    O să revin, să-ți citesc blogul, integral

  51. Cristina spune:

    Cred ca asta este adevarata spovedanie,( in cealalata de sub rochia popii nu cred), aici marturisesti si stii sa-ti porti pata constiintei cu asumare. Sunt muuulte femei ca tine dar care nici macar nu isi mai amintesc cand au facut acelasi gest sau alte detalii, sau mai sunt si altele care vorbesc atat de detasat si de simplu despre aceata ,,conditie” a femeii. Socot ca totul e o chestiune intre tine si constiinta ta sau Dumnezeu, judecata nu are sens. Cine te judeca , ca tine sa pateasca , nu?! Ai vorbit deschis si asta te apropie de adevarul tau profund dar ce apreciez enorm la marturisirea ta este ca POTI FI UN SEMNAL DE ALARMA pentru tinerele fete.
    Nu putem nega dorintele si pulsiunile adolescentei, asa e facut omul e in natura umana sa procreeze insa DA, TREBUIE AVUT GRIJA MAI ALES ACUM CAND AVEM INFORMATIE.
    Te felicit pentru autenticitatea ta, ai scos la lumina aspecte tabu ale femeii ( ,,nedemne de o domana” dar care le face!).
    Bravo esti un om intergu!

  52. diana spune:

    am facut un avort la 33 de ani, dupa ce am ramas pentru a treia oara insarcinata. primele doua sarcini au fost dificile, dar mai dificil a fost sa cresc cei doi copii. si acum, cand ei au 3.5 ani si 5 ani, ma lupt cu mine pentru a le fi lor bine – fac coaching.
    am stiut din prima saptamana ca sunt insarcinata. am decis imediat ca nu voi pastra sarcina. mi-am anuntat prima oara cea mai buna prietena pentru ca mi-a fost teama de faptul ca sotul va vrea copilul. l-am anuntat si pe el si i-am spus ca nu mai pot …inca un copil.
    n-am plans niciodata. am stiut ce fac si mi-am asumat. cel putin asa am crezut. rectific: n-am plans niciodata pana acum.
    multumesc Petronela

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *