Comentarii la: nu există adulți

De către: Mihaela

Mihaela — Tue, 24 Feb 2015 12:53:36 +0000

Exista adulti, dar io nu sunt unul. Mama avea 21 cand m-a facut, asa ca m-au crescut bunici, strabunici, unchi, matusi. Pe treaba asta ma duc acum la psihopupu…ca m-au palit in moalele capului toate astea cand am facut si eu un pui…Sa revin. Am 37, un pui de 7, dar nu sunt adult. Nu stiu ce e mai bine, nu ma iau in serios, mi-e frica sa nu gresesc. Ma duc la cabinet in UGG si blugi rupti si pacientii ma respecta. Asa…cu blugi rupti. Ma intalnesc cu o colega stilul „patroana de firma de PAL”( asa ironizez eu dnele respectabile cu bijuterii de aur set si toculet etc…), care m-a sfatuit superior :”-Imbraca-te si tu,draga,ca o doamna, ca doar esti adult,nu?”.
Culmea e ca nu simt nevoia sa impun cuiva respect sau sa fiu luata in serios. Am 37, stiu. Dar nu simt decat fizic. Ca ma dor diverse, de ex. In rest sunt mama, sotie, ma joc , dansez pe plaja in Vama, imi fac meseria cu drag, calatoresc, ma uit la oameni, gatesc, iubesc, plang. Sunt un om. Care exista de 37 de ani. Altii…sunt adulti.

De către: cara

cara — Thu, 05 Feb 2015 14:46:32 +0000

Puah, n-are nici cea mai mica legatura cu transferul responsabilitatilor! Petronela ne spune cum se simte ea pe interior si daca privim cu atentie este purul adevar in ceea ce ne priveste pe toti. Suntem aceeasi, de la inceput la bun sfarsit. Parcurgerea acestei vieti este o mascarada la care participam ipocriti cu mastile bine fixate pe figura.
Iar eu imi vreau viata inapoi. Oare de ce nu putem sa mai avem o sansa? De ce trebuie sa continuam asa, copii mici si zgribuliti de spaima, stransi covrig intr-un colt ascuns al sufletului nostru? Mie nu mi se pare ca e drept. Iar tu, Petronela, esti prea inteligenta, uite de-aia nu esti fericita. Na. Ignorance is bliss.

De către: Juji

Juji — Thu, 05 Feb 2015 12:27:55 +0000

Haaaaa cum a venit asta!
Ieri scriam despre cat sunt de dezorientata si ramasa in urma cu viata mea si la asta cu adultii ma gandesc de ceva vreme si cu frica, mai ales

Cred ca totusi devenim „adulti” mai „adulti” decat eram acum 5 ani, sau poate doar niste copii mai mari Personal ma fascineaza subiectul asta, mai ales cum avem asa impresia ca uneori suntem niste fraude si toti ceilalti par a sti exact incotro se duc.
Asta e ca aia cu „sa nu te vada ca ti-e greu”, sa iti joci rolul de „adult” in fata celor mai putin adulti ca tine si asa sa castigi lupta asta invizibila a reusitei in viata.

Adevarul e ca suntem niste speriati. Niste copii speriati, pana la capat

Acum ca am terminat sa vorbesc despre ce cred eu, articolul este minunat si a venit cumva la fix azi, asa ca ii dau share-uri sa se bucure si altii

De către: iolanda

iolanda — Thu, 05 Feb 2015 08:49:57 +0000

„au” ras….excuses…

De către: iolanda

iolanda — Thu, 05 Feb 2015 08:48:46 +0000

Da… Citisem in multe carti despre copii, ca sunt unii care au un mod foarte ciudat da a cere iubire, iar cu cat nevoia e mai mare, cu atat modul de a o cere e mai „unloving”. Poate asa e si cu „adultii” care au nevoie de atentie.Habar n-am!

Oricum, candva imi formulasem in mine un motto despre care unii a ras, dar pe care eu inca il pastrez: „Exista copii MARI, si oameni(adulti) MICI!”

De către: Simona

Simona — Thu, 05 Feb 2015 08:42:47 +0000

Nasol e ca uneori pe drum ne cam aplecam de sale si ne lasam coplesiti si uitam sa ne mai surprinda lucruri si devenim amari… Si pentru noi si pentru cei din jur.
Uneori… Poate daca noi ca oameni nu am uita cat de simple erau lucrurile candva, planeta asta ar putea sa fie mai buna.

De către: Jurnalul unei mame

Jurnalul unei mame — Thu, 05 Feb 2015 08:42:36 +0000

Excelent scris! Eu am început să înțeleg asta după ce am devenit mamă…
Când eram noi copii, noi eram neștiutorii și adulții erau atoateștiutorii, noi nu aveam cum să înțelegem chestii de oameni mari, ei nu ne luau în serios. De-aia toți ne doream să creștem mari. Și-am crescut, și?!
De-aia eu nu sunt pentru copilul meu adultul ăla din copilăria mea. Da, știu mai multe decât el, dar el mă învață multe. Până acum (și are aproape 5 ani) nu l-am auzit niciodată să vrea să fie mare (cum voiam eu!).

De către: Petronela

Petronela — Thu, 05 Feb 2015 07:07:27 +0000

da, m-aș uita. portretul lui Dorian Gray :).
și răspunsul la toate întrebările alea e simplu pentru mine. tot aș scrie.

De către: Felicita

Felicita — Thu, 05 Feb 2015 06:26:19 +0000

Cat de bine ma regasesc! Sufletele noastre sunt copii pana la adanci batraneti.

De către: Mirel

Mirel — Thu, 05 Feb 2015 05:37:18 +0000

Odata am spus aceasta intrebare unor prietenii:
Dacă ai avea ocazia să te poţi vedea într-o oglindă aşa cum eşti tu cu adevărat, te-ai uita? Să ţi se vadă pe chip inima, faptele, gândurile, sentimentele, obiceiurile…
azi am gasit-o aici :
http://alinailioi.ro/cinci-intrebari-pe-care-trebuie-sa-ti-le-pui-in-viata/
cred ca fiecare din noi ar trebui sa nu ne mai mintim pe noi pe noi,simplu nu!!!!!!
copii sunt inocenti si curati la suflet puri,ei nu stiu cei minciuna si restul………………