MENU

de • 4 februarie 2015 • bucăți de mineComentarii (43)

adulții

Adulții nu există. Chestia e că tre’ să ajungi un presupus adult ca să te prinzi că nu există așa ceva. Te-au păcălit toată viața că oamenii mari sunt tipii ăia care știu exact care e treaba cu viața lor, care le e rolul în Univers, ce e bine, ce e rău, cum se fac și se cresc copiii, ăia care știu să se comporte în orice situație și să iasă cu bine. Tipii ăia cărora nu le mai e frică. Care înțeleg cum poți ajunge să fii un om de succes. Împlinit. Care să nu se mai teamă.

Cînd ești mic, adulți sunt mă-ta și tac-tu. Ei au dreptate, ei știu cum merge treaba pe Pămînt, de ei tre să asculți ca să ajungi și tu un om mare. Prin adolescență – sau mai devreme, dacă ești precoce – te prinzi că nici ei nu sunt chiar așa în regulă. Că nu le știu pe toate, ba chiar mai puține decît pretind și că au dat-o destul de rău în bară și cu tine. Că au făcut alegeri nașpa, cam la fel de nașpa ca ale tale cînd, de exemplu, ai decis să nu te duci la școală în ziua aia și să te îmbeți în barul de lîngă liceu. Dar tu ai o scuză, ești adolescent, ei sunt adulți. Ca și profii. Și profii sunt oameni mari. Vin în clasă cu aerul ăla impunător pe care li-l dă catalogul de sub braț unde te pot arde oricînd vrea mușchiul lor. Da, clar, profii sunt niște adulți. Fără dubiu. Niște tipi care impun respect. Dup-aia afli că bărbatul profei de mate s-a sinucis că îl înșela și că fiica profei de latină se droghează și și-a tras-o cu tot liceul. Păi ăștia nu erau adulți, nu vin la catedră să ne explice care e mersul vieții și restul de rahaturi, de ce sunt așa de fucked up? Cînd o să fii tu mare, o să știi mai bine…

Și tot crești, te tot vînturi printre maturi, fără să reușești să te simți și tu om mare. Termini școli, îți iei un job, două, faci un copil, poate doi. Nu te simți adult. Ești tot ăla, tot frică ți-e. Doar oglinda îți arată un chip mai decrepit. Parcă începi să și chelești un pic, ai niște riduri, ți se asprește figura. Copiii de pe stradă îți spun sărumîna nene, sărumîna tanti. Colegii tăi de liceu au ajuns profesori la liceul unde ai învățat tu. Nici ei nu sunt adulți. Cum naiba să fie, sunt colegii tăi de crîșme și petreceri. Sunt varză. Trei sunt divorțați, unul joacă la ruletă, altul bea de stinge. Cînd intră în clasă, cu catalogul sub braț, copiii tremură și se gîndesc la ei ca la niște oameni mari, maturi, care au înțeles care e treaba cu viața, care e rolul lor în Univers, cum se fac copiii, cum se cresc copiii, cum să se comporte în orice situație și să iasă bine. Cărora nu le e frică.

Începi să înțelegi că, teoretic, tu ești adultul. Că ai cam crescut mare de-acum. Habar nu ai care e treaba cu viața. Încă te cauți, încă mai cauți sensul tău pe Pămînt. Nu ești bine deloc. Ai făcut niște alegeri, majoritatea cam proaste. Nu te mai țin balamalele ca la douăzeci de ani, dar ai cam aceleași dorințe. Te vezi la fel, ești cam la fel. Te miri cînd îl auzi pe fiu-tu ce îți mai trebuie la vîrsta asta, că ești deja bătrîn, ți-ai trăit viața. Pe dracu ai trăit-o, ai doar experimentat cîteva chestii. Și oricum nu îți place ce ai ajuns, ai vrea să mai ai o șansă, să o iei de la capăt, dar nu ai. Fiindcă ai așteptat să crești mare și să ajungi adult și să știi, dar cumva treaba asta nu s-a întîmplat niciodată. Sigur, ai făcut față unor provocări. Te-ai descurcat cu niște chestii, că nu ai avut de ales. Ai învățat cum să disimulezi că ești în control, că faci față. Dar tot frică ți-e. Încă ți se pare că ar mai fi loc să crești. Nu. Nu ești matur. Ești tot tu, numai că haina de piele și carne începe să te cam strîngă. Păi, și? Lasă, poate că înțelepțirea vine la bătrînețe, o să știi atunci mult mai multe, o să fii cu siguranță o să fii un om mai bun. Un adult.

Cînd colo, nu există adulți. Sau bătrîni. Suntem tot noi, captivi în trupuri care se degradează.

43 răspunsuri la postarea adulții

  1. Mugur spune:

    Pffff, cam mda! Super!

  2. Constantin Constantinescu spune:

    Începusem un comentariu. A sunat telefonul. L-a luat apa undelor, cred. Incerc sa refac. Trebuie sa iti scriu. Asa simt. Am ceva de spus. Nu am mai comentat de mult. Te-am citit si am încercat sa te „citesc”. Am fost curios. Pentru ca esti talentata si deschisa, sincera. Si curajoasa, putin nebuna., din perspectiva celor comuni.
    Exista adulti, Petronela! Nu putem fugi de asta. Exista si tot ce spui tu: „crengile” schemelor noastre mentale lipite de altii pe trupul copacului nostru. Dar mai exista ceva dat, ” predat” noua de cand ne naștem. Constiinta si constienta ca putem deveni singurii, prin noi insine, ceea ce vrem. O sa ma intrebi: si ce vrem. O sa iti răspund: se fim mereu mai buni, nu neaparat mai destepti, mai puternici, mai „primii”. Pur si simplu, sa fim mai buni. Poate vei întreba: ce inseamna sa fim mai buni? O sa iti răspund: sa crestem spiritual, sa ne intelegem mai bine, sa ajungem sa ne iubim, in asa fel încât sa putem, cu adevarat, iubi. Sa reusim sa devenim intelepti la batranete. Sa devenim niște copii ADULȚI si, de ce nu, responsabili! Nu putem transfera responsabilitatile pentru viata trăită de noi, cu constiinta si constienta noastra, pe umerii părinților, profesorilor, oamenilor, societatii. Ar fi o șmecheria care ne-ar face rau noua. Regret ca, in ultimul timp, esti trista si iti este, uneori teama. Va trece. Depinde numai de tine. Iti doresc mult bine. Te voi citi si „citi” in continuare.

    • Petronela spune:

      rahat, dacă asta ai înțeles tu din ce am scris eu, că eu transfer responsabilități. dublu rahat!

    • mugur spune:

      si te totusi te citeste 🙂 si te va „citi” in continuare :))). este ceva important, nu este asa? 😛

    • cara spune:

      Puah, n-are nici cea mai mica legatura cu transferul responsabilitatilor! Petronela ne spune cum se simte ea pe interior si daca privim cu atentie este purul adevar in ceea ce ne priveste pe toti. Suntem aceeasi, de la inceput la bun sfarsit. Parcurgerea acestei vieti este o mascarada la care participam ipocriti cu mastile bine fixate pe figura.
      Iar eu imi vreau viata inapoi. Oare de ce nu putem sa mai avem o sansa? De ce trebuie sa continuam asa, copii mici si zgribuliti de spaima, stransi covrig intr-un colt ascuns al sufletului nostru? Mie nu mi se pare ca e drept. Iar tu, Petronela, esti prea inteligenta, uite de-aia nu esti fericita. Na. Ignorance is bliss.

    • iolanda spune:

      Poate era un semn ca „apa undelor” l-a luat… zic si eu.

    • Petronela spune:

      să nu ne batem capul. domnul se află aici cu un scop, iar acela nu e nobil. din fericire eu îl cunosc, scopul, nu domnul. m-a ferit Mniezo, dar nu a ferit pe altele…

    • iolanda spune:

      da…un scop caruia eu INCA nu-i gasesc noima…

    • Petronela spune:

      e simplu. stalkuiește pe cineva dintre apropiații mei. căruia îi face nenumărate mizerii, cu tot discursul ăsta de om asumat. l-am rugat de cîteva ori să plece, nu se lasă. e doar un om în mare nevoie de psihiatru, la modul clinic, complet neironic.

    • iolanda spune:

      Da… Citisem in multe carti despre copii, ca sunt unii care au un mod foarte ciudat da a cere iubire, iar cu cat nevoia e mai mare, cu atat modul de a o cere e mai „unloving”. Poate asa e si cu „adultii” care au nevoie de atentie.Habar n-am!

      Oricum, candva imi formulasem in mine un motto despre care unii a ras, dar pe care eu inca il pastrez: „Exista copii MARI, si oameni(adulti) MICI!”

    • iolanda spune:

      „au” ras….excuses…

  3. Amalia spune:

    Genial text, Petronela, m-ai dezbracat si imbracat din cap pana-n picioare in hainele pe care le tot cautam si le meritam. Maine o sa ma recunoasca lumea pe strada, maine, azi nu ies din casa, azi ma bucur doar eu ca le-am primit si o sa stau sa ma privesc indelung in oglinda !

  4. Dan spune:

    Excelent. Talent.

  5. InimaRea spune:

    Toată jmekeria e sa definești adultul prin note absurde – stie tot, poate tot – si-ajungi la concluzia ca nu exista Adulți. Atunci, nu exista decit cretini daca ramin copii si doar se degradează biologic.
    Adulții de-i da Petronela de exemplu sint greșiti fiindcă-s exact asa cum ii vedeau ei pe Adulți, copii fiind. In acest sens, da, copilul n-a ajuns adult dar nu fiindca e imposibil sa ajungi ci pentru ca din „adult” lipsesc note definitorii – maturitatea, responsabilitatea, empatia, doxa lustruita prin (auto)educație samd.
    Astfel ca textul Petronelei e literar, nu filosofic – pe formula realismului: NON pas vrabie mais vraisemblable.
    Adica, stimați consumatori, e de luat in sens literar, nu in sens propriu. Tot in serios dar nu copilărești-serios ci adult-serios.
    Dreptu-i, Petronela e malițioasa, „se cam joaca” dar poate ca asta-si dorea in copilărie, sa fie un adult jucăuș.

  6. Rationamentul este corect dar ignora posibilitatea ca unii chiar sa fie ‘adulti’, care știu exact care e treaba cu viața lor, care le e rolul în Univers, ce e bine, ce e rău, cum se fac și se cresc copiii, ăia care știu să se comporte în orice situație și să iasă cu bine. Eu asa ma gandesc, ca doar pentru ca nu am avut eu parte de astfel de parintii asta nu inseaman ca ei nu exista. Si nici ca toti oamenii sunt fara busola pana la sf vietii. Ar fi foarte trist.

  7. Arabela spune:

    Pff, si eu care am crezut ca doar eu nu reusesc sa cresc mare 🙂

  8. d spune:

    Dupa cum vedem (din unele comentarii), oamenii inca spera ca exista adulti. Poate se cred chiar ei ca fiind asa 😀
    Nu exista nici o busola si nimic, pentru ca nu-s drumuri cu final inchis, de aia nici n-ar avea cum sa le gaseasca cineva. Faptul ca unii PAR a sti si a face si drege, nu inseamna ca exista. Ci poate ca nu sunt deloc profunzi si nu s-au ntrebat mereu ca daca alegi o varianta, pierzi restul de infinit minus unu, sau poate au avut noroc continuu si traiesc in niste scenarii mai ok decat altele, deci s-a nimerit, ca sa zic asa.
    True, exista oameni mai organizati decat altii, cu mai picioarele pe pamant decat altii samd, asa cum exista copii mai seriosi, care n-au chef sa se murdareasca, dar asta nu schimba cu nimic esenta.

    Ai scris fain, Petronela, mi-a placut complet!

  9. Omnia spune:

    Don’t grow up, it’s a trap 🙂

  10. camikaze păcurar spune:

    „Trei sunt divorțați, unul joacă la ruletă, altul bea de stinge” – wow, e nevoie de trei oameni diferiți să facă toate astea ? eu mă descurc singur, înseamnă că-s foarte bun!

  11. Raj spune:

    Si eu ar trebui sa port vara pempersi ca bebe din poza ca sa nu mi se vaza emoroizii , ca-i am exteriori. E mai misto sa ai emoroizi interiori , ca nu se vede, dar doare mai tare matzu. Oricum, se vindeca cu E Moroizi, 1 medicament care se vinde la Catena. Un tip care a cerut medicamentu asrta farmacistei, a belit ochii cat cepele, caci a crezut ca emoroizii se tin in cutie. Si io am crezut asta vio juma de an, dar dupa aia a m deslusit reclama, caci mi-a explicat nevasta cum vine treaba…

  12. adrian paparuz spune:

    nu ne nastem sa devenim adulti. indiferent ce ar insemna asta. suntem pe aici sa traim, sa invatam cate ceva despre noi, si daca putem sa rupem macar putin din turta suprema: FERICIREA…
    cine e adult?
    eu nu cunosc nici unul
    doar poze de adulti…:))) Petro…(Y)

    ……………………

    se-ntâmplă uneori

    ca nimeni să nu te cunoască
    să te izbeşti la fiecare pas
    de suflete străine
    şi chipuri parcă trase la sorţi
    cu care îţi amesteci viaţa

    se întâmplă să te izbeşti
    chiar şi de tine
    fără să te recunoşti în oglinzi
    să trăieşti fără voia ta paralel
    prin amintiri dintr-o altă lume
    în iubiri ancestrale dar vii

    se întâmplă să nu mai ştii
    pe unde ai rămas legat
    de veşnicii temporare
    şi ce mai ai de-nvăţat
    despre dumnezeu

    apoi
    undeva la marginea nebuniei
    te regăseşti întreg
    pe tine cel adevărat
    dincolo de un zid de sticlă
    până la cer
    fără să te poţi atinge

    bâjbâind rămâi să te cutreieri
    fantomatic
    pe drumuri care nu duc nicăieri
    până la un nou început

  13. marta spune:

    Textul tau mi-a amintit de cantecul asta si textul lui:
    https://www.youtube.com/watch?v=3oy2qyab6Bk

  14. Raj spune:

    Mai nasol e vara ca prin sort se vaz emoroizii, da`nu cine stie ce, cam asa cat o minge de beisbol. Oricum io imi iau masuri de precautie si fac plaje numa cu burta la soare. Un pustan obraznic mi-a zis:” Ce bre, ai coaie la spate ?””. Io la munte nu ma duc, imi place la mare, caci pot pentru ca sa ma pish pe mine in mare, nici dracu nu stie. Vara trecuta stateam 0pe nisipu ferbinte cu burta in jos si ma pisam pe mine. Ce bine era !

  15. Raj spune:

    Dnu Adrian, de ce va intercalati intre postarile mele ? Stima !

  16. Raj spune:

    Am uitat sa zic sarumana. Sarumana ! Va simtiti mai bine, dna Petronela ?

  17. Raj spune:

    In plus, pempersii ne ajuta, caci putem sa ne cacam pe noi…

  18. adrian paparuz spune:

    fara intentie, Raj!

  19. star spune:

    Când n – am mai plâns. Nu m-a mai durut în coșul pieptului. M – am ridicat în doua și am constatat ca am pierdut crisalida. „Sunt adult acum” mi-am spus. O fi fost de rău, o fi fost de bine, nu știu. Dar nimic n – a mai fost la fel. De atunci nu am mai plâns. Nici nu mi-a mai păsat. O fi de rău? O fi de bine? Nu știu, nu-mi pasă.

  20. Tibi D spune:

    🙂 misto, ma regasesc.
    Mie mi-o fost un pic rusine sa postez rezultatul unei prostii de test de pe fcb care cica iti da varsta reala. As avea 23 si cand colo am 47.
    Acu parca nu mai mi-i asa rușine. Poate o sa mai citesc pe-aicea.

  21. Mirel spune:

    Cum voim cu adevarat asa suntem;Sa iubim ca niste copii si viata sa o traim prin ochi de copii,simplu nu!!???Uneori rad de mine cata importanta imi dau si apoi ma uit in jur si cand vad ce vad ma apuca plansul ,hai sa vedem lumea cu ochi de copil si sa ne traim viata cu inocenta copilariei sau macar sa incercam.Hai toate cele bune si maine e o noua zi!!!!!

  22. Mirel spune:

    Odata am spus aceasta intrebare unor prietenii:
    Dacă ai avea ocazia să te poţi vedea într-o oglindă aşa cum eşti tu cu adevărat, te-ai uita? Să ţi se vadă pe chip inima, faptele, gândurile, sentimentele, obiceiurile…
    azi am gasit-o aici :
    http://alinailioi.ro/cinci-intrebari-pe-care-trebuie-sa-ti-le-pui-in-viata/
    cred ca fiecare din noi ar trebui sa nu ne mai mintim pe noi pe noi,simplu nu!!!!!!
    copii sunt inocenti si curati la suflet puri,ei nu stiu cei minciuna si restul………………

    • Petronela spune:

      da, m-aș uita. portretul lui Dorian Gray :).
      și răspunsul la toate întrebările alea e simplu pentru mine. tot aș scrie. 🙂

  23. Felicita spune:

    Cat de bine ma regasesc! Sufletele noastre sunt copii pana la adanci batraneti.

  24. Excelent scris! Eu am început să înțeleg asta după ce am devenit mamă…
    Când eram noi copii, noi eram neștiutorii și adulții erau atoateștiutorii, noi nu aveam cum să înțelegem chestii de oameni mari, ei nu ne luau în serios. De-aia toți ne doream să creștem mari. Și-am crescut, și?!
    De-aia eu nu sunt pentru copilul meu adultul ăla din copilăria mea. Da, știu mai multe decât el, dar el mă învață multe. Până acum (și are aproape 5 ani) nu l-am auzit niciodată să vrea să fie mare (cum voiam eu!).

  25. Simona spune:

    Nasol e ca uneori pe drum ne cam aplecam de sale si ne lasam coplesiti si uitam sa ne mai surprinda lucruri si devenim amari… Si pentru noi si pentru cei din jur.
    Uneori… Poate daca noi ca oameni nu am uita cat de simple erau lucrurile candva, planeta asta ar putea sa fie mai buna.

  26. Juji spune:

    Haaaaa cum a venit asta!
    Ieri scriam despre cat sunt de dezorientata si ramasa in urma cu viata mea si la asta cu adultii ma gandesc de ceva vreme si cu frica, mai ales 🙂

    Cred ca totusi devenim „adulti” mai „adulti” decat eram acum 5 ani, sau poate doar niste copii mai mari 🙂 Personal ma fascineaza subiectul asta, mai ales cum avem asa impresia ca uneori suntem niste fraude si toti ceilalti par a sti exact incotro se duc.
    Asta e ca aia cu „sa nu te vada ca ti-e greu”, sa iti joci rolul de „adult” in fata celor mai putin adulti ca tine si asa sa castigi lupta asta invizibila a reusitei in viata.

    Adevarul e ca suntem niste speriati. Niste copii speriati, pana la capat 🙂

    Acum ca am terminat sa vorbesc despre ce cred eu, articolul este minunat si a venit cumva la fix azi, asa ca ii dau share-uri sa se bucure si altii 🙂

  27. Mihaela spune:

    Exista adulti, dar io nu sunt unul. Mama avea 21 cand m-a facut, asa ca m-au crescut bunici, strabunici, unchi, matusi. Pe treaba asta ma duc acum la psihopupu…ca m-au palit in moalele capului toate astea cand am facut si eu un pui…Sa revin. Am 37, un pui de 7, dar nu sunt adult. Nu stiu ce e mai bine, nu ma iau in serios, mi-e frica sa nu gresesc. Ma duc la cabinet in UGG si blugi rupti si pacientii ma respecta. Asa…cu blugi rupti. Ma intalnesc cu o colega stilul „patroana de firma de PAL”( asa ironizez eu dnele respectabile cu bijuterii de aur set si toculet etc…), care m-a sfatuit superior :”-Imbraca-te si tu,draga,ca o doamna, ca doar esti adult,nu?”.
    Culmea e ca nu simt nevoia sa impun cuiva respect sau sa fiu luata in serios. Am 37, stiu. Dar nu simt decat fizic. Ca ma dor diverse, de ex. In rest sunt mama, sotie, ma joc , dansez pe plaja in Vama, imi fac meseria cu drag, calatoresc, ma uit la oameni, gatesc, iubesc, plang. Sunt un om. Care exista de 37 de ani. Altii…sunt adulti.

  28. lina spune:

    ma-nclin

  29. o tanti spune:

    Pai daca ai esti deziluzionata si ai inceput sa vezi realitatea inseamna ca te-ai maturizat! Unii nu renunta la iluziile lor nici cand mor… chiar si atunci unii cred ca exista raiul si iadul si ca ei, bineinteles, vor merge in rai !

  30. Andreea spune:

    Evrika!!! Am găsit pe cineva care s-a gândit la același lucru! Mai tânără sau copil fiind, mă întrebam cum o fi ca atunci când se întâmplă sau te implici în diverse să ai senzația de lucru serios, aşezat, chibzuit, matur. Între timp mă apropii de 40 de ani, am și o fetiță mititică de 1 an și 5 luni, și tot mi se pare ca mă joc 😊; câteodată chiar mai mult decât înainte. Nu îmi mai doresc sa simt ca un matur; vreau doar sa-mi fie mai bine în pielea mea. O fi începutul înțelepciunii, cum zici tu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *