Salut,
Înainte să citești tot ce am scris o să te rog să ai răbdare și să parcurgi până la capăt tot ce încerc să debitez aici. Fă un efort și nu renunța indiferent de cât de mult ai vrea să o faci. Nu mă cataloga de la început ca fiind un trepanat asemeni altora, dar poți să o faci după ce termini de citit ce am de spus. Printr-o întâmplare despre care nu vreau să vorbesc încă, am suferit un șoc,. De fapt , trebuie să fiu cinstit și să spun că am suferit cel mai mare șoc din viața mea. Neînțelegând de ce trec prin asta si refuzându-mi-se un răspuns corect, am înnebunit brusc, am devenit patetic și melodramatic și am făcut greșeli. Am emis ipoteze greșite și am lovit la rândul meu. De durere am lovit… Apoi, ca răspuns la tot ce devenisem am primit ” discurs despre neputiință” . Atât de multă durere nu am simțit în viața mea! Iți jur că am ajuns la UPU. Glicemia mea a fost , pentru prima dată peste 600 și pentru prima dată am avut probleme cardiace! Atât de tare și de nedrept a putut să mă lovească discursul ăsta! Mi-am revenit. Greu dar mi-am revenit. Și atunci am scris ceva ce aș fi vrut să ajungă la tine. Nu te cunoșteam deloc! Nu auzisem despre tine, spre rușinea mea.Eram prea ocupat să iubesc! Trebuia însa , asemeni ție, să îmi descarc cumva nervii:
Discurs despre discursul neputiinței:
În viață depindem unul de altul și ne schimbăm unul pe altul. Crezi că o știe? Că o paralizează? Că îi inundă creierul? Te îșeli! Nu a cunoscut-o încă! Mai e puțin însă…
Intuește ceva, dar nu o știe pe toată! Nu e încă paralizată dacă scrâșnește din dinți! Nu are inundat creierul dacă vede încă frustrarea de pe chipul tău!
Cine ești tu? Tu ești frustratul! Șeful, soțul, amantul, ne bărbatul… Mai ești și tată! Dar asta nu vrea să recunoască! Nu are nevoie de sentimente care o pot încălzi. Astea îi fac greață! Perfect!
Nu ai fost așa! Îți mai amintesti cum ai fost ? Dar așa ai ajuns acum! Te-ai dezumanizat! Vrei să știi cât? De tot!
Are perfectă dreptate când spune de bocanci! Sunt la tine în picioare! Și îi spargi dinții cu ei! Pentru că poți! Dar nu știe de ce, nu-i așa? Ea a venit într-o zi cu ei , ia așezat duios în picioarele tale, a strâns șireturile și apoi… zbang cu dinții de ei! S-a aruncat cu fața înainte și apoi a dat vina pe tine. Ai fost siderat mai întâi. Apoi te-ai rușinat. Mai apoi a început să-ti placă! Și ai regretat că bocancii nu i-au spart și sufletul întreg nu numai dinții lui. E bine însă și așa! Poate se lasă însă înșelată de neputiința ta. O da! O să o lași să credă asta cum o să o lași să creadă că da, ești emasculat de prezența ei. Sigur o să vrea să te mai umilească odata și să îți dovedeascaă ce ne bărbat ai devenit. Știi că dacă o să ai răbdare o să vrea asta! O cunoști prea bine! Și atunci, atunci… O să vadă că se poate și mai rău decat cu bocancii în dinți. Cu sufletul violat! Pentru că poți! Un barbat emasculat de prezența ei poate asta! Și știi de ce poți? Pentru că ea te face să fii așa! Ești produsul dorințelor ei! Nu-i mulțumi pentru asta! Roagă-te însă ca, atunci când o să îi crească copii, mamă singura pentru că așa a ales, să-și găsească și ei bocancii potriviți! Pentru că, nu-i așa, și asta o știi prea bine cel care lovește cu bocancul în suflet e chiar ea! Dar hoțul neprins…

Durerea mea nu s-a potolit, dar am învățat să o suport. Culmea e că în timp ce scriam ce tocmai ai citit, pentru prima dată în viață am auzit o piesă care mi-a plăcut la nebunie pentru că rezona cu mine și cu starea mea și am îndrăgit-o pe loc. E piesa Formidabile ( CECI N’EST PAS UNE LECTIONE). Ma obsedat când am ascultat-o a doua oară și de atunci ascult numai piesa asta ca un idiot care nu mai vrea nimic. Îmi rămăseseră puține lucruri de făcut în viața asta! Nu îi mai vedeam rostul. Unul din puținele lucruri pe care le mai aveam de făcut era să îți trimit Discursul meu. Te uram! ( stai liniștită, nu te iubesc acum). Dar, pentru că eram curios să văd cine mă lovise atât de rău încât aproape am murit am răsfoit blogul tău. Nu am citit foarte mult, dar o să îl citesc tot. La un moment dat am găsit: ceci n’est pas une lectione scris de tine și am rămas mască. De ce? Nu știu. Poate de la ascuțișul pixului tău care ma trepanat! Deci: who the fack are you????
Ce dracu cauți prin creierul meu? Și de ce îți port eu jumătate din durere? Culmea e că îmi place și că nu o să ți-o dau înapoi niciodată!
Regret acum ce am scris , dar nu o să schimb nimic! Poate e o lecție despre cum , lovită de un idiot reușești să fii aproape mortală. Dacă asta ți-ai dorit…aproape ai reușit. Dar… cine sunt eu sa dau lectii, nu-i asa? :). Și nu uita!!!!! Cei mai grei bocanci sunt cuvintele. Dar tu știi ca e așa… Mi-ar plăcea să te cunosc dar am vagul sentiment că asta nu se va întâmpla prea curând. Cine știe, poate într-o altă viata…

Scutaru Ghiocel