Comentarii la: dinorfine (despre depresie la om)

De către: Mihaela

Mihaela — Mon, 02 Mar 2015 22:42:22 +0000

„Poti fi bine”. Cat de bine e sa vad asta…Ma lupt cu tristetea din copilarie, cand observau ai mei spuneau ca sunt rasfatata si vreau atentie. Mare fiind, nu le-am spus niciodata cum am mers la spital incovoiata de dureri, sau cand nu puteam respira sau cand aveam migrene care tineau zile…zile…Ma puneam pe picioare si ieseam zambind si eram fiica/nepoata perfecta…Apoi a fost mau rau. Si mai rau. Frica, groaza, ganduri oribile, durere fizica, ameteala…Doctorii nu le-au rezolvat. Psihologul da. Partial. „Poti fi bine”. Multumesc. Nu iti dai seama cat inseamna astea 3 cuvinte.

De către: Mate

Mate — Wed, 18 Feb 2015 11:30:32 +0000

MULTumesc mult!

De către: G3ordan

G3ordan — Wed, 27 Aug 2014 05:42:07 +0000

@LULU scuza-mi curiozitatea, nu am vazut cum e la psiholog decat in filme, nu am inteles: timp de 4 luni nu ai reusit sa gasesti amintirea sau timp de 4 luni nu ai vrut sa te exteriorizezi? Ti-a fost rusine de psiholog?! Sau de cine? Cred ca stii si tu ca rusinea nu e decat un ‘parent’, fabricat de om sau societate. Priveste in natura: toate crimele sau dramele se petrec la tot pasul, practic Terra e o cloaca de criminali canibali (toate speciile sunt inrudite).

De către: Lulu

Lulu — Tue, 26 Aug 2014 10:31:08 +0000

Ce ma bucur ca te-am citit (doar vreo doua articole, dat voi continua, cand imi permite timpul)! Chiar ieri ii povesteam unei prietene si incercam sa ii explic prin ce trec. A zis ca pe mine ma vede tot timpul trista, chiar si cand povestesc ceva funny! Pai cam asa as rezuma, intr-o propozitie scurta, depresia!
O am in carca de mica, nici nu stiu cand am inceput sa constientizez! Am facut acum vreo 8 ani si psihoanaliza, dupa episoade urate de atacuri de panica si scenarii despre cum am fi sa vad sinele metroului de mai aproape. Decizia am luat-o singura, in momentul in care mi-am spus ca nu mai pot si ca totusi, in ciuda urei pe care o port, mie si celor din jur, pot totusi sa iubesc, pe mine si pe ei. M-au ajutat sedintele, am plans, m-am zbatut, am urat canapeaua aia si pe omul ce statea la capul meu fara sa scoata un suntet, timp de 4 luni… La un moment dat, am putut sa imi vars sufletul despre episodul ce sta la baza depresiei mele si atunci am simtit cea mai mare eliberare si rusine, in acelasi timp, si mi-am facut curajul sa termin cu terapia. Nu il mai puteam privi in ochi pe omul acela, la venire si plecare.
Acum, revin din pacate la aceleasi macinari de suflet, imi simt creierul si inima gaunoase, incerc din totate puterile sa le umplu cu fericire si lumina, date de sotul si copilul meu, insa toate nu sunt de ajuns.
Am inceput sa discut cu el, care mi-a fost aproape si la episodul de acum 8 ani, insa stiu ca nu intelege, ca nu poate sa inteleaga, desi vrea, de unde am atata ura si tristete, de ce nu pot sa ii explic prin ce trece mintea mea, de ce am momente de violenta ivite din nimic, de ce nu ma pot bucura de nimic si de ce am ajuns aproape 2 straini.
Acum sunt decisa, insa sa incep lupta din nou, pentru mine, pentru el si pentru copilul nostru. As vrea sa incerc abordarea cu datul a doua palme, dar mi-e ca nu ma ajuta, ca mai sunt si un pic masochista!

De către: ioana

ioana — Thu, 31 Jul 2014 09:25:17 +0000

Felicitari pentru curaj!
In astfel de perioade parca interminabile, invatam multe despre noi, despre viata… De multe ori diferenta o face cantitatea, intensitatea simptomelor, masura in care esti coplesit de greutate. Pe mine m-a ajutat enorm psihanaliza – analiza personala insotita de un psihoterapeut bun si in plus, dupa caz, oricum nu putem ignora biologia, chimia organismului – aici este o interdependenta: chimia modifica gandul – terapia modifica chimia modificand gandul . Este foarte important, cum spuneai si tu, sa ceri ajutor specializat si celor din jur (chiar daca familia, apropiatii uneori nu stiu sa se poarte potrivit pt ca la randul lor sunt si ei oameni si au povestile lor, aici sunt foarte multe lucruri de spus.., dar existenta si prezenta lor sunt extraordinar de bune) ; intelegerea a ceea ce se intampla a facut totul mai „digerabil” (lucrurile pe care nu le inteleg sunt mai speriecioase, pentru mine si cred ca pt multi). Este foarte greu si iti trebuie mult curaj sa „sapi in adancurile cele mai adanci”, sa scoti toata mizeria, sa-ti privesti monstrii in fata, sa te uiti la tot mormanul de gunoi si sa reasezi totul, sa inceci acum sa elaborezi si sa integrezi experientele si sirul ca urmare lor intr-un mod mai sanatos. Sa ajungi pana in profunzime, sa treci prin procesul de destructurare (intr-o anumita masura, depinde…de la om la om) apoi sa reconstruiesti mai curat, mai solid, o baza de siguranta mai buna. Sa te cunosti efectiv, asa cum esti, dezbracat de toate mastile; sa intelegi de ce esti cum esti, de ce anume te aperi fiind asa, sa faci pace intre cum esti si cum ai vrea sa fii…etc. Imi vin acum in minte multe carti care au adus lumina in mintea mea.
Mi-a placut articolul tau si am simtit parca greutatea unor fraze, dar si usurinta poverii lasate jos (ceea ce m-a bucurat si chiar mi-a dat speranta).
Si eu lupt si sunt convinsa ca o sa lupt toata viata, inca invat sa traiesc cu cicatricile mele si voi invata toata viata; vindecarea cred ca asta presupune: sa invatam sa traim bine cu ceea ce suntem si ce este. Totul este conjunctural si un schimb permanent intre noi si tot ce este in jurul nostru. Si da, asa este „Poţi fi bine” ! Si mai cred cu tarie ca fiecare avem „reteta” proprie, ca nu exista un panaceu universal indiferent cat am fi de asemanatori si ca exista!

De către: Luiza

Luiza — Wed, 28 May 2014 20:42:16 +0000

Cuvintele tale mi-au amintit de un filmulet minunat pe care as vrea sa vi-l impartasesc. Povestea incepe asa: „I had a black dog, his name was depression…” http://www.youtube.com/watch?v=XiCrniLQGYc

De către: Petronela

Petronela — Wed, 14 May 2014 05:54:52 +0000

bine că te-a lăsat. pe asta cu controlul am avut-o şi eu şi tot aşa, prima lecţie a fost asta. să fii bine!

De către: Angela

Angela — Tue, 13 May 2014 19:17:49 +0000

Tare cunoscut mi-e cercul acela al tău. Al meu era mai mult o roată și eu un hamster alergând ca prostul în interior. Inutil, risipind atâta energie, cu atâta îndârjire, că adunată la un loc putea muta Pământul de pe orbită. Obsesia controlului a încetat abia când m-am prins că nu controlez nimic. Că tot ce am de făcut e să recunosc lecțiile pe care le primesc și să mi le-nvâț. Așa m-a lăsat și pe mine depresia, după ce 3 ani mă trezeam dimineața cu un singur gând: să mă duc în magazia de lemne și să mă spânzur de-o grindă.

De către: Petronela Rotar: dinorfine: altă primăvară - acestblogdenervi

Petronela Rotar: dinorfine: altă primăvară - acestblogdenervi — Fri, 02 May 2014 07:39:48 +0000

[…] (acest text face parte din foiletonul depresiei despre care vorbeam aici) […]

De către: Mircea

Mircea — Tue, 29 Apr 2014 20:20:32 +0000

Multi oameni depresivi cred ca daca isi ocupa tot timpul cu ceva adica se tin in priza (este o stare de hiperactivitate ) e bine pt ei.De fapt chiar daca pe moment fiind concentrati pe ceea ce fac nu simt starea interioara , dar seara ea revine cu putere ,este acolo.Nu asta este solutia ci un program ordonat de munca, somn , alimentatie , timp liber etc pt ca istovirea acesta va aduce cu sine apoi o extenuare si mai mare atat pshica cat si fizica si atacuri de panica care apar cand este complet debilitat organismul atat pshic cat si fizic.Va doresc odihna placuta .Scriu aceste randuri experienta mea personala si va recomanda o carte excelenta a unei actrite care a trecut si invins depresia cand a aflat ca de fapt problemele biochimice din oraganism (problele digestive (ficat, stomac , intestine etc) hormonale , si o lipsa mare de nutrienti adica vitamine si minerale dau acesta boala de cauza interna ).
http://www.librariasophia.ro/carti-salvata-de-medicina-naturista-zarai-rika-so-828.html
http://www.revistahofigal.ro/articole/–nfr–nge-anxietatea—i-depresia–singur–printr-o-alimenta–ie-optim–.html