MENU
protest

de • 24 ianuarie 2017 • adevărurile meleComentarii (232)

cu mama, despre minciună și manipulare

Antena 3 nu a mințit niciodată, tot ce au zis, așa a fost, mi-a spus mama aseară. Mama, care este o femeie educată, cu asta s-a ocupat, a educat copii, a fost pînă anul trecut învățătoare. La ei în casă, televizorul merge mereu pe Antena 3. Îi spusesem că sunt bucuroasă că Johannis inițiază referendum, iar ea sărise supărată, ce președinte e ăla, un nenorocit, nepatriot, de ziua Unirii merge la Bruxelles. Mamă, tu înțelegi ce înseamnă legea grațierii? Uite, ia-o așa, lasă politicienii corupți care vor beneficia de ea, dar ce zici despre pedofilii, despre violatorii care vor ieși, fiindcă au 60 de ani? Nu vezi ce grabă suspectă de a da legea asta? Mai lasă-mă cu astea, voi nu înțelegeți nimic, PSD a guvernat țara asta mereu, ce ne-o dat Cioloș al tău, că Dragnea ne dă bani în plus la pensie… Și Cioloș ai văzut ce gaură a făcut în buget? Mamă, mamă, alea sunt minciuni, dezinformări, manipulări, nu există presupusa gaură, e doar lipsă crasă de cunoștințe în economie! Mamă, uită-te la mine, sunt om mare, educat, sper eu, am scris cărți, am crescut copii, am făcut 18 ani jurnalism, crezi că nu înțeleg cum funcționează lumea asta? De ce nu poți avea încredere în mine, un jurnalist de profesie, cînd îți spun că își bat joc de voi, că vă spală creierele cu sferturi de adevăr combinate cu multe minciuni, că vă manipulează? Crezi că eu și prietenii mei suntem toți idioți, că ieșim în stradă că ne place gerul? Mamă, oamenii ăia din stradă sunt toți ca mine, îi cunosc, sunt prieteni sau cunoștințe, intelectuali, oameni deștepți, putem fi zeci de mii de cretini, mamă, crezi că eu sunt cretină? Crezi că sunt plătită de Soroș? Eu nu zic că ești cretină, dar chiar ți se pare o coincidență că a ars Bamboo și imediat s-a ieșit în stradă? Cine a avut interesul să ardă Bamboo? Nu știu, mamă, crezi că președintele țării a dat foc unui club plin de pițipoance și maneliști ca să iasă intelectualii în stradă, crezi că s-a furișat prin spate ca să pună foc? Sau poate o fi de la faptul că se fuma? Păi se fumează demult și nu a mai luat foc, chiar acum s-a aprins!!! S-o fi fumat, mamă, dar ca în cazul tuturor incendiilor, o singură dată e nevoie să ia foc…

Și mă uitam cum vorbele gîzilor, badilor, ieșeau din gura ei și simțeam neputință și durere și inutilitate. Mi-am propus de multe ori să nu mai discut politică cu mama, de fiecare dată ne certăm, de fiecare dată mă doare că se îndoiește de judecata mea, că îi e mai simplu să creadă niște necunoscuți care o mint așa cum vrea ea. Și, deși înțeleg că a avut o viață grea, cu muncă la cîmp de la 8 ani la 18, vară de vară, ca să aibă bani să meargă la școală, tot îmi e greu și mă apucă o furie imensă pe faptul că încă se mai poate așa ceva, să truchezi fotografii și adevăruri, să minți, să manipulezi, fără ca nimeni să te sancționeze, în timp ce CNA își doarme somnul cel de moarte, să te joci cu mințile oamenilor simpli care nu pot concepe că la televizor li se spun minciuni cu scopul de a fi folosiți. Doar televizorul e locul unde te uiți ca să te informezi, ceea ce spun ăia e literă de lege, ei sunt niște semizei, niște deținători de adevăruri pe care apoi le comunică și celor mai puțin norocoși decît ei. Și am fost și eu acolo și mă tot întreb cum or dormi oamenii ăia, nu, nu alde Gîdea, și Badea, și Ursu, și Chireac, și alte vedete gras plătite în mințile cărora colcăie rahatul, nu, oamenii ăia cu salarii mici care au opțiunea de a spune stop, nu vreau să mă degradez moral, nu vreau să fac parte din mizeria asta. Fiindcă atîta vreme cît ai mîini, picioare și o urmă de creier nu ai cum muri de foame.

Și nu, petițiile să scoatem canalelea alea din lista de cablu, nu funcționează. Cele două posturi sunt în lista must-carry. Furnizorii de cablu sunt obligați prin lege să le aibă în grilă. Trebuie mai mult, trebuie schimbată legea, urlat la CNA să își facă treaba… Pentru că, în timp ce noi facem mișto pe Facebook, acasă, milioane de oameni simpli, cei mai mulți săraci și prostiți cu un milion în plus care face mare diferență pentru ei, cred tot.

LE: am primit mesajele astea și am zis să le împărtășesc, protejînd identitatea celui care mi-a scris. Dincolo de verticalitatea omului pomenit aici, mi se pare relevantă istoria în sine.

WhatsApp Image 2017-01-24 at 12.08.47WhatsApp Image 2017-01-24 at 12.08.44

disclaimer: Nu voi publica acele comentarii care sunt injurioase, care instigă la ură, care nu sunt exprimate pe un ton civilizat, accept orice păreri dacă sunt politicoase, mulțumesc. În caz că nu v-a apărut comentariul, acum știți și de ce, în casa mea nu se intră încălțat.

232 răspunsuri la postarea cu mama, despre minciună și manipulare

  1. Oana B spune:

    Da, este ingrozitor de frustrant sa vad cum tata crede tot ce minte PSD-ul. Tv-ul lui merge non stop pe Antena 3, s-a imprimt pana si sigla pe ecran. Sunt furioasa cand vad ca e spalat pe creier si nu poate intelege adevarul, oricat ii explici, este extrem de incapatanat si sustine ce aude la TV. Ii idolatrizeaza pe Iliescu, Nastase, Petre Roman, Ponta, Dragnea si ii uraste cu patos pe ceilalti. Uraste „partidul Facebook” si internetul. E trist, e frustrant, sunt furioasa, si in acelasi timp e o lupta pierduta sa incerc sa il conving de ceva. Si sunt atatia ca el care traiesc intr-o bula, multi de tot. Am mers la vot pt noi, copilul nostru, viitorul nostru al tuturor si, nu il ultimul rand, sa anulez votul lui cu votul meu… 🙁

    • Stefan spune:

      Mda, true story…din pacate.

    • Alex spune:

      Exact aceeasi situatie si la mine… Am renuntat de mult sa schimb ceva, orice incercare ducea la o cearta teribila. Ar trebui sa existe o solutie totusi..

    • Adi spune:

      Sunt in aceeasi situatie,doar ca in cazul tatalui meu e vb de românia tv,daca incerc sa-i zic feva ma injura si e in stare sa imi dea in cap…

    • dan spune:

      si-au pierdut mintile. Eu am reusit sa-i conving cu multa rabdare si calm, dar a fost foarte greu. I-am pus in situatia de a alege intre sange din sangele lor sau mizeria de tip Gadea. E absurd cat de departe a ajuns manipularea asta.

    • Mihaela spune:

      e insurat? Poate îl combin cu mama…la cartela, s-ar potrivi de minuneeee :)))

    • george spune:

      @Adi
      Te inteleg perfect, eu cred ca problema este mai mare de atat. Hai sa-ti explic de ce.

      Intr-o seara, am ajuns acasa de la servici si, de curiozitate, am zis hai sa ma uit un pic la Antena 3. Era „Sinteza zilei” cu toti jurnalistii, moderata de Gadea. Toti aveau o nervozitate, o atitudine ostila, de parca te incita la violenta. Imi aducea aminte de huliganii din scoala generala care te provoca la bataie: „Vrei sa ne batem ? Hai sa ne batem!” Asa ca, dupa 5 minute, imi venea sa arunc cu telecomanda in televizor, chiar daca nu am fost atent la continutul discutiei emisiunii. Am decis sa schimb postul pe un canal linistit sa pot adormi.

      Deci, intradevar manipularea a depasit orice limita si trebuie cenzurata.

    • Dan spune:

      V-ati gandit vreodata sa le impuneti unele conditii, temporare, binenteles? Una ar fi legata de vizita la ei, fara televizor deschis, fara discutii politice! Daca incearca sa deschida televizorul pentru stiri sau alte exhibitii, indreptati-va catre iesire.
      Vorbeam zilele trecute cu o matusa, careia chiar in ziua votului i-am spus sa nu voteze cu PSD. M-am exprimat clar in vederea plecarii definitiv din Romania, i-am explicat ca din cauza celor 10 lei primiti de ei la pensie cativa romani trebuie sa plece. A incercat sa-mi spuna sa ma multumesc cu ceea ce Dumnezeu imi da, in sinea ei se gandeste ca nepotul preaiubit nu va mai aparea in satul ei, la moartea ei, probabil. Mi-am propus deja, sa adun toate rudele din satul ala si sa le explic de ce in tara noastra doua roti se invart spre inainte si celelalte doua inapoi.

    • mamă spune:

      Ati incercat macar un minut sa va gândiți ca poate parintii voștri va considera la fel de spălați pe creier de către postacii plătiți cu bani grei care au acest unic scop. Dacă oameni educați si nu ma indoiesc,-dar mult prea ocupați, de ce nu faceți uu mic sacrificiu din respect pentru cea spălată pe creier (mama) .Faceți un mic efort si renuntati a va contrazice ci mergeți la sursa sigura de informare: legi, monitorul oficial, statistici, constitutie, convenții internaționale, putina istorie recenta. Veți primi toate răspunsurile corecte și veți putea decide apoi cine e spălat pe creier.

    • sebastian spune:

      Vad ca tot se invoca pe aici ca unii nu inteleg adevarul.Care este adevarul? Voi credeti ca il cunoasteti? Ma indoiesc.Unde erati cand s-a modificat codul muncii si ne-au facut sclavi in tara noastra, unde erati cand s-au inchis spitale,au plecat medici,se moare pe capete din afectiuni si boli banale si nu se uita nimeni la tine? Va mai mirati ca ne bucuram la un milion in plus? Cand ne-au facut sclavi si ne-au obligat sa muncim pe doua-trei posturi pentru un salariu de mizerie(unii chiar si fara contracte de munca) n-am facut-o din lasitate sau spalati pe creier ci din sacrificiu pentru voi,astia de credeti ca stiti adevarul,sa va tinem prin scoli si a va ferii de neajunsuri(atat cat s-a putut).Si lucrurile astea nu le-a perpetuat un singur guvern sau o singura formatiune politica ci toate care cum au trecut pe le putere.Asa ca unde-i adevarul?Daca tot vreti sa faceti ceva,apoi eradicati toata politica si pe cei ce si-au facut averi pe spatele nostru.

    • Ana spune:

      Eu sunt norocoasa! Mama mea,pensionara, 65 de ani,azi era albastra de nervi: a primit pensia cu o mărire de 78 de lei si cu promisiunea ca va fi impozitata mai puțin de luna viitoare. Comentariul ei: „au fraierit lumea pe nici 100 de lei”! Precizez ca nu e votanta PSD.

    • Liiceanu spune:

      Generatia mea a iesit in strada strigand: Libertate, Democratie, Alegeri Libere!
      Generatia „intelectualilor” de azi iese in strada sa strige: Puscarie, Inchideti televiziuni, Catuse!
      Si voi credeti ca sunteti normalil?

    • Costin spune:

      Domnule „LIICEANU”, unde sunt alegerile libere? Dumneavoastra considerati ca un partid condus de domnul Dragnea, UN CONDAMNAT PENAL PENTRU TENTATIVA DE A FALSIFICA NISTE ALEGERI (nu o spun eu, au spus-o niste judecatori, niste oameni care au invatat toata viata pentru a putea spune asa ceva; eu sunt un simplu student la Politehnica, deci nu am nici cea mai mica legatura cu politica in domeniul meu de munca), partid care se afla la carma guvernului, va poate garanta alegeri libere? Chiar credeti asa ceva? Noi, cei care nu sustinem de nicio culoare aceasta absurditate suntem cei anormali? Va rog sa va mai ganditi, stimate domn. Eu cred cu tarie ca sunt mai mult decat normal si v-am adus si argumente (putine, ce-i drept, dar mai am) cu care sa sustin aceasta afirmatie.

    • MIHAI 2 spune:

      Tanara generatie a Romaniei sustine MILITIA. Niciodata , nicicand tinerii nu au sustinut MILITIA.

    • Tomescu spune:

      Cu un astfel de părinte nu as mai discuta.

    • mama2 spune:

      Pentru generatia Facebook as avea cateva intrebari:
      – ati avut rabdarea cel putin o saptamana sa va uitati o ora cel putin pe zi la A 3 si sa spuneti apoi ce v-a placut si ce nu, pentru a va face o parere proprie despre invitatii emisiunilor ? E de altfel, valabil pentru orice prezentator de post tv, radio sau de o persoana pe care vrei sa o cunosti. Ca sa critici pe cineva, ar trebui sa-l cunosti bine, nu?;
      – v-a placut prezenta si discursul presedintelui la manifestatia de duminica? E unic dansul! Ce a fost zis seara, a contrazis a doua zi! Parca Presedintele ar trebui sa fie mediator, nu sa incite, nu?
      – Presedintele ar putea da tonul pentru o societate unita, dar, pana acum nu se vede. Am pierdut multi ani pentru ca cel din fruntea tarii e cel care e! ; E acesta romanul drept, inteligent, diplomat, necorupt? „Pestele de la cap se strica” se spune.
      – daca vreti sa va canalizati energia in sens constructiv, propuneti celor care ne reprezinta in Parlamentul European si care sunt platiti foarte bine sa propuna un salariu minim in UE (sunt discutii ca se va face), ar fi o solutie pentru cresterea salariilor si la noi. Sau, sa se initieze legea pentru raspunderea magistratilor! Sa nu mai avem oameni condamnati la comanda sau din greseala!
      – daca nu aveti TIMP pentru a urmari la tv , ca sa va informati direct, atunci e clar de ce atitudinea unora e total diferita de a altora. Iar unii profita de aceasta lipsa de timp manipuland.

    • Lucian dr. spune:

      Oare ti ai pus intrebarea daca are dreptate ?oare crezi in iohanes ?oare crezi ca basescu e om?sincer si eu analizez si rasp nu l am de la antena 3 .poate sunt prea sigur ca statul are oameni tampiti in functii oare cine conduce tara asta ca de fapt au distrus tot.??intrebari fara rasp.hai sa gandim un pic si vedem cine e spalat pe creier..

    • Oana B spune:

      @Mama2
      Doamna, m-am uitat la Antena 3 de 2 ori, o data cand a mers Tolontan si alta data cand a mers Ciolos. 🙂 Cat de mult imi place mie de oamenii astia, tot nu am reusit sa ma uit pana la sfarsitul emisiunilor din cauza lui Gadea si Badea. Pe Badea il consider cel putin nebun, un caine turbat care uraste pe toata lumea, iar pe Gadea un lingau si-un sclav al PSD-ului incat mi se face fizic rau cand vad cum incearca sa prosteasca lumea pe fata si sa rastalmaseasca frazele in favoarea lui. Asa ca da, am incercat sa ma uit la el si nu am reusit. Iar la RTV, pt ca stiu mai mult decat as vrea despre Ghita, mi se pare incredibil cum minte cu nonsalanta pana si despre lucruri care se pot dovedi foarte usor ca sunt minciuni. Din pacate, foarte multi din generatia parintilor mei au nostalgia comunismului, tinzand sa uite ororile acestuia. foarte multi batrani au ramas blocati in timp, intr-o bula. Este foarte trist sa observ. Tot comunismul cred ca este de vina si pt pasivitatea cu care romanii accepta extrem de multe mizerii.

  2. pit spune:

    Unde e vorba despre amnistie?
    Ati citit exceptiile de la gratiere? Niciun psd-ist sau alt politician corupt nu poate fi gratiat.
    Nu se aplica decat celor condamnati deja… nu pentru procese in curs.
    Ar fi bine sa cititi propunerile de ordonanta, atent, nu propaganda de pe net si sa judecati singura.
    Stiu ca dupa ani si ani de propaganda „anticoruptie” unele lucruri sunt mai greu de vazut. Daca ati sti cati oameni nevinovati zac in puscarii in urma marii campanii „anticoirptie” ati cu mult mai atenta la tot ce se intampla si ce se promoveaza.
    Nimeni de buna credinta nu vrea sa scape un vinovat, multi fiind acesti „politicieni” de prin toate partidele. Acum toti sunt la psd.. e normal, au facut cele mai mari porcarii. Dar sa plateasca cei care le-au facut si sa fie judecati in mod corect, cu dosare facut ca lumea astfel ca nici un judecator sa nu le mai trimita inapoi…
    Colectiv si bamboo nu sunt coincidente. De la fumat nu se poate extinde incendiul asa de rapid. Exclus. Stiu ca suna a scenariu sf… dar daca cineva ar putea face o ancheta corecta o sa vedeti cat de sf e. De rezultatele expertizei de la Colectiv mai stiti ceva?! Nici n-o sa aflati prea curand.
    Daca nu va place un post tv aveti telecomanda, nu aplicati regulile anilor 50.
    Inteleg ca sunt un atentat la gandirea mamei dvs si in general a celor in varsta… manipulati de A3 si alte „haznale”… si vreti sa eliminati acest risc prin inchiderea posturilor/emisiei pe cablu… cat de democratica vi se pare o asemenea masura?!
    Nu v-am vazut asa de indignata pe parcursul celor 10 ani de dezastru cu betivul pirat, cand comanda executiile din biroul sau si de aiurea.
    Cred ca ati observat ca nicio firma straina sau om de afaceri strain n-au probleme cu „justitia”. Doar romanii sunt corupti, hoti, neseriosi… cei mai nenorociti. Ceilalti sunt perfecti, protejati de ambsadele la care canta slugile din „justitie” si servicii. Se folosesc de dvs si toti oamenii mentionatii de dvs, care sunt de buna credinta, pentru a rezolva interesele lor, in mare parte economice.
    Cu ajutorul nemernicilor de la fostul psd si conventia democrata, au „privatizat” toate „gaurile negre”, multe inchise pentru a face loc produselor si firmelor straine. Am ajuns o colonie. Avem si o marionate presedinte de colonie, santajat cu dosare penale. Mai e un pic si atingem nirvana…
    Doamne fereste!

    • Brad spune:

      Incerc sa raspund punctual:
      -„Niciun psd-ist sau alt politician corupt nu poate fi gratiat”. Se pare ca sunt 25-30 politicieni care se incadreaza in conditiile OUG.
      -„Nu se aplica decat celor condamnati deja”. Condamnarea cu supendare este tot condamnare si iata deja ca avem un politician care va fi gratiat.
      -„oameni nevinovati zac in puscarii in urma marii campanii”. Dati un nume de nevinovat din acesta, altfel este doar o afirmatie gratuita.
      -„nicio firma straina sau om de afaceri strain n-au probleme cu justitia”. http://m.hotnews.ro/stire/1214553 si daca vreti mai caut. Nu firmele straine au bagat mana in buget ci politicienii care apoi au dat firmelor straine. Ponta-Gazmunai, Andronescu et co-Microsoft etc. Ar fi o idee sa luptati pentru ca firmele straine sa plateasca, nu ca politicienii romani sa nu plateasca.
      -” fostul psd” ?? Dragnea asta nou este vechi baron PSD.

    • Rossi spune:

      Sunt 2 ordonanțe, una se refera la grațiere, una la amnistiție. Ca să nu îmi pierd timpul cu explicații .. căutați mesajul din campania electorală a fugarului Ghiță, explică cu punct și virgulă ambele ordonanțe, cine scapă și de ce consideră ei că este și normal să scape.

    • Andra spune:

      exceptiile de la gratiere se aplica NUMAI celor de la art.1

      „Nu beneficiază de prevederile art.1 cei care au săvârşit următoarele infracţiuni: …”

      Cei de la art. 2, care se gratiaza in parte, vor fi gratiati cu 1/2 din pedeapsa, indiferent de ce fapta au savarsit. Citeste mai cu atentie.

    • Alex spune:

      in virtutea legii penale mai favorabile, se va aplica OUG si pentru procese in curs, daca intra in vigoare.
      nu trebuie sa scrie asta expres acolo,e un principiu de drept.

    • citeste codul penal spune:

      Ceea ce lipseste din lista de exceptii de la gratiere este abuzul de serviciu si conflictul de interese. Nu mai vb de deturnarea de fonduri. Aceste 3 infractiuni sunt in topul condamnarilor penale pt coruptie . Cu alte cuvinte acesti baieti sunt „iertati” de executare dar „palmasul” de rand care e incadrat la furt calificat pt ca a furat o bucata de branza din supemarket infunda puscaria. La fel si cu luarea de mita. Raman in puscarii aia care au luat acolo cateva bancnote marcate dar cei care fac lucrurile elegant prin telefon si intermediari sunt gratiati . Marile infractiuni se fac de catre politicieni prin deturnari de fonduri si acordare de contracte cu licitatii false nu prin luare de mita direct. Curios nu-i asa ca tocmai astea lipsesc din lista exceptiilor in contextul in care sunt investigati pt abuz in serviciu cam 30 de primari psd.

    • Manipu Lator spune:

      Sunteţi peste tot…

    • C spune:

      Am citit propunerea de hotarare de guvern! Si ba da, gratiaza politicieni. Ce exceptie de acolo se aplica lui Dragnea si Voiculescu?

    • Sergiu spune:

      „Niciun psd-ist sau alt politician corupt nu poate fi gratiat.” – daca te inseli promiti ca nu te mai uiti pe Antena 3 sau Romania TV un an? Abuzul in serviciu se gratiaza – vezi art 248 Cod Penal vechi,art 297 Cod Penal nou si art 13 din Legea 78 pe 2000.
      „nicio firma straina sau om de afaceri strain n-au probleme cu „justitia”. Doar romanii sunt corupti, hoti, neseriosi… cei mai nenorociti. Ceilalti sunt perfecti, protejati de ambsadele la care canta slugile din „justitie” si servicii” – Lukoil are probleme cu justitia, directorul general al Enel Romania s-a sinucis, primele informatii din dosarul Microsoft au venit din USA deci nu au fost protejate de ambasade, etc.

    • justitiaru spune:

      Ai idee ce inseamna amnistie? Incearca google cu incredere . Daca nu ai reusit ..iti zic eu : „Act al puterii de stat prin care se înlătură răspunderea penală pentru o infracțiune săvârșită” . Pe scurt : gratierea se aplica doar condamnarilor. Amnistia se refera la dosarele in curs .

    • Golan spune:

      Si iata exemplificarea zicatorii o mie de intelepti nu pot indrepta ce strica un prost (dar pot incerca fara rost sa-i explice ca e prost )

    • eugen spune:

      Oameni buni, gratierea nu se aplica numai condamnarilor deja pronuntate ci si celor viitoare date pentru fapte care s-au produs pana la data OUG.
      Procesele merg inainte si cand se va pronunta sentinta se va specifica faptul ca este gratiata daca intra sub incidenta gratierii.
      Nu mai cadeti in plasa televiziunilor manipulatoare.

    • Vali spune:

      Salut. Tu spui ca nu gratiaza nici un politician?” Niciun psd-ist sau alt politician corupt nu poate fi gratiat.
      Nu se aplica decat celor condamnati deja… nu pentru procese in curs.” Din cate stiu domnul Dragnea a fost deja condamnat cu suspendare si are pe rol un al doilea dosar. Ceea ce inseamna ca scapa de primul si in cazul in care va fi condamnat cu suspendare in cel de-al doilea scapa si de inchisoare. Deci cum spuneati, ca nici un PSD-ist nu va fi gratiat?

    • Violet spune:

      Asta cu „fostul psd” mi se pare mie cel mai tare element de manipulare din text.

    • Vacarescu Niculina spune:

      1.Reducerea pedepselor celor peste 60 ani il scapa pe Voiculescu,inclusin si de plata prejudiciului
      2.Aplicarea abuzului in serviciu de la 200.00 lei il scapa pe DRAGNEA in procesul pe rol ,in care are un prejudiciu de 108.000 lei
      3.GRATIEREA CELOR CU SUSPENDARE IL SCAPA DE DRAGNEA DE CONDAMNAREA ACTUALA CU SUSPENDARE

      dar mai pe larg cititi aici!!!!
      http://www.ziare.com/stiri/justitie/pe-cine-ar-scapa-ordonantele-pe-justitie-voiculescu-dragnea-oprea-udrea-sau-bica-printre-beneficiari-1450606

    • Oana spune:

      Woou! Incapatanarea nu va lasa sa vedeti realitatea. Va atasati de putere, de cei care conduc, ca de aer. Daca incercati pentru o saptamana sa incercati sa-i vedeti cu alti ochi, va veti simti eliberat; Incercati!

    • Gelu spune:

      Hai sa fim seriosi, stim cu totii ca cei care s-au bagat „in fata” , in politica, nu s-au dus de dragul tarii. S-au dus pentru a apuca ceva si ei, un mic trafic de influenta, niscai parai si altele. Asa ca acum, cand in sfarsit, unii sunt prinsi si pusi pe dreapta, de ce sa ne grabim sa-i iertam? Amnistia si gratierea e pentru ei gandita! O stim cu totii, dar unora ne facem ca nu intelegem, ne place ca ne baga cineva in seama si minte ca ne da niste cresteri la pensii ca mai apoi, nu peste mult timp, cand vom ajunde iar la fundul sacului, le vor taia din nou.
      Si apoi altii vor veni si tot asa …

    • Anti PSD spune:

      Pt dracnea, oprea inseamna amnistie, dosarul nu va mai exista, t ca nu incalca legea

  3. George spune:

    Gresiti ca incercati sa ii convingeti cu argumente ca Antena 3 minte. In ziua votului, eu le-am zis parintilor si bunicilor sa voteze cu USR, pentru ca „asa am eu nevoie, ca ma ajuta pe mine la salariu, la taxele pe care le platesc”. Au inteles si au votat impotriva vointei lor.

    Data viitoare straduiti-va mai mult sa va convingeti parintii sa nu mai voteze PSD pentru ca este responsabilitatea voastra.

    In alegerile din decembrie, pe multi i-au durat in cot, s-au dus la munte pe partie, ca era vremea frumoasa, in loc sa voteze. Mai avem totusi o ultima sansa cu referendumul sa nu se duca tara de rapa complet. Daca nici acum nu iese lumea la vot, o sa sfarsim ca in „Povestea unui om lenes”.

    • Petronela spune:

      oh, am încercat asta la fiecare alegeri, dar nu a mers. 🙁 inclusiv, fă-o pentru mine, pentru copiii mei, te rog, e important pentru mine. nu au vrut.

    • george spune:

      @Petronela

      Inseamna ca pentru ea(mama ta), PSD-ul este mai important decat tine sau politica este mai importanta decat familia, ceea ce este foarte trist.

    • Petronela spune:

      nu înseamnă ceea ce vrei tu să însemne sau ce ar însemna pentru tine. e o generație crescută și trăită în alte vremuri, eu o înțeleg, dar mă doare.

    • Raluca spune:

      Noi am tinut-o ocupata pe soacra mea in ziua votului si nu a votat. S-a bucurat insa ca a iesit PSD si ne-a zis ca s-ar fi ofticat daca nu iesea PSD si nu i-ar fi ajutat ea cu votul ei.
      Acum tipa la noi pe skype (noi locuim in Luxemburg) ca nu mai suntem cetateni romani, ca nu avem drept sa decidem pentru cei din tara, ca Iohanis asta al nostru e un bou si ca Ciolos nu a facut nimic.
      Da am tinut-o acasa si PSD a pierdut un vot, dar de fiecare data cand ne striga asa ceva ne doare mai rau decat daca ne-ar lovi.
      Cand ii spunem ca atunci cand vorbeste de romanii plecati vorbeste si de noi si chiar si de fratele ei, zice senina „ei nu e vorba de voi”. Am incercat sa ii scoatem A3 din grila, a chemat un vecin si i l-a repus. Si totusi e un om educat, un om coerent, un om care are jurnalisti in familie si stie ca nu tot ce se spune la TV e litera de lege si totusi reactioneaza asa…

    • Cristina spune:

      Ce te face sa crezi ca nu au votat PSD !?? Asa ti-au spus : ca i-ai convibs???Si socrii mei au zis ca au inteles si nu il mai voteaza pe Ponta . Mai tarziu mi-am dat seama ca tot pe Ponta, tor PSD , tot Ant 3 .

    • george spune:

      @Petronela Cand eram mici, parintii nostrii ne tratau ca pe niste fiinte inconstiente, care nu stiu ce este mai bine pentru noi. Erau inventivi cand ne pacaleau sa ne culcam sau sa mancam cand nu vroiam. Acum s-a inversat roata si noi ar trebui sa facem acelasi lucru. Daca nu reusesti, inseamna ca nu ti-ai dat silinta suficient, pentru ca nu ai inteles gravitatea problemei.

      @Raluca Cum ziceam, nu trebuie sa te pui la mintea lor de copil.

      @Cristina Nu i-am enervat cu faptul ca PSD-ul ar fi hoti si ca Ciolos ar fi bun. Le-am explicat ca ei ar castiga din pensie mult mai putin decat as pierde eu. In plus, familia mea nu a asteptat niciodata pomana de la stat, si-a castigat existenta singura prin munca proprie, deci intr-un fel sunt aproape apolitici.

    • Anca spune:

      va confim si eu aceleasi lucruri cu parintii mei, au votat PSD, in ciuda tuturor argumentelor rationale si sentimentale: votati pentru mine, pentru nepotul vostru, poate ne intoarcem in Romania in viitorul apropiat.
      asta e, atat pot ei sa inteleaga…si cum spuneati si voi, ma doare enorm ca parintii nostri fac asta!

  4. ion spune:

    totusi, stiti ca proiect de amnistiere nu exista, nu ? daca cereti incredere de la mama dvs ar trebui sa ii spuneti si asta, legea iertarii de raspunderea penala, amnistie, nu exista. si totusi, nu va alintati un pic spunand ca au iesit doar intelectuali in strada ? ca prostii sunt la tv, in timp ce spiritul liber e pe net ,alaturi de moise guran ?
    dna, in fapt prostii si manipulatori sunt in ambele tabere. diferenta o face doar capacitatea de diseminare a informatiei. de exemplu este o manipulare sa vorbesti despre proiectul de lege privind amnistia cand acesta nu exista. dar a prins. bine, a prins pt ca tanarul frumos si liber nu vrea sa cerceteze, ci ia informatia gata mestecata. nu mai au timp….este rea vointa sa tot incarcam si sa tragem cu ideile astea cum ca „batranii ne trag in jos ca se uita la rtv si a3.” ok, sa se uite tinerii la digi pt a compensa. dar nu se uita, posturile digi au audienta sub disney channel. asa e daca toti ne luam informatia de pe facebook. unde stam si facem misto. ca asistatii sociali si bugetarii ne mananca viitorul, noua, clasei de mijloc. eu zic sa cititi acest articol: http://bit.ly/2kcP0if
    cat despre televiziuni manipulatoare….. astfel de televiziuni vor fi inchise doar cu telecomanda, nu cu apeluri patetice catre cna. ce facem acum, cand nu ne convine mesajul, sa intervina arbitrul si sa ne elimine adversarul ? sa luptam cinstit zic, sa nu vaduvim un public de ceva ce consuma, doar pt ca nu ne place noua. cam mult ,nu la dvs ,sa se interzica in ultima vreme venind de la tinerii frumosi si liberi. parca era cu libertatea de a alege, de a spune ce vrei etc. prostii, nu ? daca nu e cu noi, e impotriva noastra.

    • Adi spune:

      Am citit articolul la care faceți referire. Este just, dar el nu justifică o alegere pro-stânga sau pro-dreapta în România. Văd că vorbiți despre manipulare, spunând că „tanarul frumos si liber nu vrea sa cerceteze, ci ia informatia gata mestecata”. Vă întreb, dvs. vă mestecați singur informația? Din ce surse? Există argumente pentru sau contra ambelor părți, și sunt utilizate pentru manipulare de către ambele părți. Alegerea de a crede o parte sau alta în această dezbatere provine în esență din modul în care ne-am format părerile. Urmăritorii antenelor au o formare pro-stânga, conservatoare, cei ai Facebook au o formare pro-dreapta, liberală. Vreți să vă spun părerea mea? Nu există alegere bună aici. Pe tineri îi seduce dreapta, la noi progresistă, liberală, bazată pe un set de valori. Pe dvs. vă seduce stânga, conservatoare, protectoare a unui sistem cunoscut. Pentru România statul de drept, apărat pe moment de drept de partea dreaptă a spectrului politic este importantă. Dar poate ea reprezenta un garant al viitorului cel mai bun pentru țară? Discutabil. Când vezi inconsistența statelor puternice care stau în spatele acestor idei (SUA, UK care tocmai au zis că nu le interesează țările mici, și discută doar cu băieții mari, China, Rusia), înțelegi că în contextul geo-politic European conservatorismul (hai să recunoaștem sferele de influență) are valoarea lui. Ideile liberale, sunt seducătoare, dar în acest moment și sub această exprimare, duc la război. Va rămâne de văzut cât de repede, cât de mare, dar idealurile liberaliste, unite sub stindardul puterii legii ca garant al libertății și egalității nu au prea putut fi oprite în istorie. Vom vedea ce se va mai întâmpla, dar privită în context mai larg, european și global, lupta din România este cam ca întotdeauna, o consecință a unor direcții mai largi provenite din polii majori economici (SUA, Rusia, China).

    • Alex spune:

      Din cate stiu nu e legal, sa nu mai vorbim de moralitate, sa difuzezi stiri false. Caulta burtiera de la RTV cu Iohannis cere gratiere. Pai ce a zis omul ala si ce a scris pe burtiera aia? Minciuna sfruntata! Ti se pare normal??

    • silicon_v spune:

      Ca sa lamurim un pic lucrurile. Da, nu exista propunerea de „legea iertarii de raspunderea penala”. Nu exista scrisa pe hartie, ca lege de amnistiere. Dar exista de facto.

      Incadrarea penala de abuz in serviciu, pe care se bazeaza cam 30% din dosarele in curs ale DNA, e practic lichidata prin modificarile aduse codului penal prin ordonanta de urgenta, care o fac imposibil de aplicat: trebuie ca institutia vatamata sa depuna plangere in maxim 6 luni de la data faptei. Trebuie ca un primar care a dat contracte pe ochi frumosi catre firma lui frate-sau sa isi depuna singur plangere impotriva sa in maxim 6 luni de la fapta! Limita e pusa ca sa nu aiba timp Curtea de Conturi sau urmatorul primar sa forteze o plangere impotriva vechiului primar. Trebuie ca dauna sa treaca de 200.000 de lei per fapta, adica poti da zeci de incredintari directe catre propria firma, doar sa fie sub 200.000 de lei. Si asa mai departe.

      Cand lichidezi din start cateva mii de dosare in curs, strict pe o incadrare juridica, cum se cheama asta? Nu e o iertare de raspundere penala? Doar ca nu ii spui amnistie direct. Ca sa nu mai vorbim ca infractiunea de neglijenta in serviciu ar fi eliminata complet din codul penal. Toate dosarele pe rol cu aceasta incadrare s-au curatat.

      „dna, in fapt prostii si manipulatori sunt in ambele tabere”

      Eu unul incerc cat pot sa deosebesc albul de negru si negru de gri. Judecati extreme de grosier daca judecati asa: pe de o parte exista A3 si RTV, pe de alta parte exista…. . Chiar, care sunt trusturile media care utilizeaza aceleasi mijloace, de aceiasi magnitudine, de aceiasi mizerie manipulatoare ca A3 sau RTV? Va rog, nu imi spuneti Digi24 si facebook, caci este deja prea mult. Sau publicul acestui blog vi se pare la „fel de dezinformat” precum publicul RTV care asteapta episoadele cu Ghita cam cum o astepta pe Elodia?

      Imi pare rau, dar nu pot cumpara argumentul „toti sunt la fel”, oricat m-ar chinui echidistanta.

      Nici macar cu telecomanda nu sunt (chiar) de acord: da, nu pare o solutie de termen lung doar sa pui capacul pe oala si sa te faci ca nu vezi ce e in ea (de ce A3 sau RTV au public). Dar nici apelurile catre CNA nu sunt „patetice”. Intr-o tara normala, pentru dezinformare si linsaj public, CNA actioneaza si da penalitati conform legii, nu doarme in papusoi. Posturile utilizeaza un bun public, spatiul de emisie. Nu poti lasa totul pe seama proceselor in instanta civila (unde A3 a pierdut o gramada de procese, de exemplu), spunand ca asa „luptam cinstit”. Nu e vorba de felul cum luptam si cine castiga sau ca nu ne convine mesajul, e vorba de mediul in care traim. Nu poti sa spui ca mizeria nu exista, doar pentru ca tu intorci capul in partea cealalta. Si, da, mizeria asta afecteaza oameni in mod direct. Ducand acest principiu la extrem, am putea permite la TV si spectacole cu crime in direct. Se vor gasi destule persoane care sa doreasca sa vada si asta. „sa nu vaduvim un public de ceva ce consuma”, nu?

      Despre pah (autorul din Catavencu) si articolul lui prin care „spala pe jos” cu clasa de mijloc din Romania as mai scrie destule, dar deja m-am lungit peste limita. Alta data.

    • ion spune:

      ca sa fie mai clar pt tine, propunera de oug inseamna in realitate amnistie pentru abuzul in serviciu intrucat actiunea se poate pune in miscare doar la plangerea prealabila a persoanei vatamate. Adica primaria sa depuna plangere impotriva primarului, etc. Si plangerea asta are un termen in care poate fi depusa, nu poti sa o faci dupa nu stiu cat timp. Chiar si o persoana fizica s-ar putea sa nu fie pe deplin convinsa ca s-a facut un abuz in serviciu impotriva intereselor lui in perioada in care poate depune plangerea prealabila.
      Faptul ca denuntul nu se mai poate face mai tarziu de 6 luni de la savarsirea faptei, inseamna in fapt ca nu se mai poate incepe vreo urmarire penala in multe cazuri, intrucat de regula denunturile apar cand cineva e strans cu usa sau nemultumit ca nu a castigat din „combinatia” respectiva ceea ce spera sa castige. Si daca nu mai ai motive sa incepi cercetarea penala pentru ca denuntul respectiv nu mai constituie o proba, atunci asta inseamna de fapt amnistie.

  5. corinutza19 spune:

    Oh,Doamne,parca e despre mine si mama mea!!Exact la fel se intampla si cu noi, aceleasi dialoguri, aceeasi antena3 spalatoare de creiere, si eu incercand sa o conving pe mama(de altfel femeie citita) ca nu are copii idioti.Ca iesirea in strada nu s-a facut la comanda cuiva.De 27 de ani incerc sa – i fac pe ai mei sa inteleaga.Dar nu am nicio sansa.Tot pe pesede vor pune stampila(tata,ce-i drept, mai mult de gura mamei).Nu stiu cum nu pot intelege cat rau a facut natiei antena3 si mai nou,si rtv.

    • Geologu spune:

      Corina te inteleg,
      La mine e invers, mama voteaza cu cine vrea ea.Noi suntem 3 frati tustrei majori si cu copii majori. Fiecare dintre noi fratii a facut si face politica dar nu in acelasi partid. Fiecare cu alt partid mare. Un frate, care e pesedist inca de pe vremea pecereului (adica rosu purpuriu) se uita la A3 inca de la infiintarea ei si sustine ca romanii plecati din tara la munca nu ar trebui sa aiba drept de vot motivand ca ar trebui sa munceasca aici nu afara. De parca ei ar fi fampiti s-ar duce la munca afara asa, de-ai dreacu nu pentru a castiga bani, bani pe care aici nu i-ar castiga nici in 3 vieti de munca cinstita. Pentru ca aici castiga bine cei ce mint si fura sau fac afaceri (bancherii si privatii) sau fac bijnita. Cu specificatia ca privatizatii nu fac afaceri ci bisnita cu actiunile date tuturor celor ce aveau servicii si cu cupoanele date tuturor majorilor de catre iliescu si roman.

    • Cezar spune:

      @Geologu
      Ce ma enerveaza cand aud chestia asta cu romanii de afara n-ar trebui sa aiba drept de vot.Multi romani nu realizeaza faptul ca o mare parte din banii cheltuiti de ei aici in tara tot afara se duc.Utilitatile, produsele din supermarket-uri etc. iar noi ca tara nu prea mai producem nimic si asta se datoreaza tot partidelor de la putere de dupa 89, in cea mai mare parte PSD.Totul e un cerc vicios…

  6. Bianca Mereuta spune:

    Daca CNA nu ii inchide, haideti sa facem noi asta.
    Putem convinge companiile sa isi retraga publicitatea de pe acest posturi. Le putem cumpara produse pentru a-i sustine, multi dintre noi, insa doar cu conditia ca ei sa retraga promovarea.
    Pana la urma o promisiune de notorietate nu e mai putin puternica decat o promisiune de vanzare.
    Am scris aceste cuvinte dimineata. Ideea poate fi preluata, expusa de oricine cu vizibilitate mai multa si transmisa mai departe spre cei care pot sa lua decizii. Companiile care platesc publicitate ar putea sa isi retraga sustinerea rand pe rand.

    „Brandule, vreau sa te cumpar!
    Brandule, eu, Bianca, 37 de ani, mama, un copil, project manager, omul care de cativa ani te consuma sau nu, dar care sigur nu iti urmareste, asa ca mai demult, actiunile strategice in piata, iti scriu azi.
    Stimate brandule, Vodafone, Rompetrol, Ovoron, Coldrex, Apuretin, Cymbio, Olynth, Penny Market Romania, ZUZU, Gerovital Romania, Bancpost, Lacalut, Dr. Oetker, Prostenal, NESCAFE, Feminost, L’Oreal Paris, Fumarosept, Head and Shoulders, Korill, Dove, Triferment, Zenella Med, Sensiblu, ParaSinus, Orbit Romania, efortuna.ro, Billa Romania, Urinal, ColonProtect, Pantene, Delik’at, Ibusinus, Fervex, Calgon, Bere Timisoreana, Vedixin, Kinder, Blue Air, Ariel, Mucosolvan, Samsung Romania, Catena – Farmacia Inimii, Viva Credit IFN SA, Supramax, Anticarcel, Sentimente Ro, Selgros Romania, CLEAR, Renault Romania, Peugeot RO, Whiskas Romania, CoccolinoRomania, Paralela45ro, Praktiker Romania, Altex Romania, Garnier, Lajumate.ro, URObiotic, Purina, Aspasia, IWhite – Sensiblu Romania, Cillit Bang, P&G, McDonald’s, Oral-B, DERO, vreau sa te cumpar!
    Rompetrol, pe tine pe vizitez adesea, Vodafone esti la urechea mea de 14 ani. Mai sunteti cateva nume despre care doar am auzit, dar nimic nu m-a facut sa incerc sa alfu mai multe despre voi, desi dati bani serosi pe promovare la TV.
    Ei bine, iti spun tie, brandule, in spatele caruia stau multi oameni zilnic in sedinte si planificari, oameni ce se straduie sa te faca cunoscut si sa te vanda, oameni ce iti umaresc evolutiile trimestriale si semestriale, oameni care vor depasiri de targhet, cu o singura miscare strategica, ai putea fi cumparat de mine.
    Brandule, oricare ai fi tu (cel care corespunzi setului meu de nevoi), ti-as zice ca m-ai castigat si te voi cumpara. Ti-as arata cum din consumatorul fidelizat de produse si servicii care sunt (alegandu-te pe tine, brandule, in consonanta cu principiile mele), consumatorul acela total dezinteresat de ofertele de piata ale jucatorilor de pe segmental tau, consumatorul care nici macar nu te avea in top of mind, ai devenit de azi compania la care voi merge personal sa cer o oferta sau sa iti cumpar produsul.
    Si, profesional, as mai transmite echipei din spatele tau ca o felicit pentru ca a facut o miscare strategica excelenta din care tu, brandule, ai avut de de castigat mai multa cota de piata decat din reclama platita cu bani grei la TV pentru a-ti sustine in permanenta mesaje tintite. Mesajul tau profund si real e cel mai puternic atu de marketing si PR, e resortul care aduce vanzarea. Stii asta, nu? Stii ca un omul cumpara doar lucrurile care il fac sa simta, oricat ii spune oricine, orice.
    Stii cum e cu mesajul ala profund cu care rezoneaza publicul tau tinta – diferentioatorul de brand ii zice, parca. Brandule, mesajul cu care rezonez eu acum e ADEVARUL.
    Da, tu, brandule, ai putea sa sustii ADEVARUL, tu sa te sustragi minciunii si manipularii, tu sa fii al meu, al omului de buna credinta, care munceste zilnic in Romania si care ar mai putea sa te cumpere cat inca mai e pe aici.
    Brandule, vreau sa te cumpar!
    Ai de facut doar o miscare strategica. Retrage-ti promovarea de la Antena 3 si Romania TV.
    Azi e zi libera. E 24 Ianuarie, e ziua Micii Uniri, insa maine iti cer o oferta.
    Ce zici? Is it a deal?”

    • ion spune:

      e dramatic ca o femeie tanara, project manager, are o mentalitate atat de radicala ,intoleranta. sa se inchida a3 si rtv, iar daca nu o inchideti, pe motiv ca nu ne place, sa santajam clientii sa isi retraga marfa ca sa lasam fara serviciu sute de persoane, cameramani, regizori, sunetisti etc. de ce ? pt ca au alta opinie decat noi. ei zic ca psd e bun, noi zicem ca e rau, sa moara deci aia care zic altfel decat noi.
      altminteri e frumos, libertate de opinie, democratie alea-alea. stiati totusi ca s-a inventat telecomanda, nu ? si ca este absolut in regula sa avem pareri politice TOTAL opuse fara a cere nimicirea celuilalt ?

    • Dana spune:

      Pentru Ion

      Daca serviciul lor face un deserviciu unei intregi tari – nu-mi fac asa multe griji pentru serviciul lor.

    • george spune:

      @Ion

      Sarmanii de A3 si Rtv, le cenzuram noi dreptul de opinie si libera exprimare. Stirile de cancan, acuzatiile fara argumente sau dovezi, tot opinii sunt ? Ce usor e sa deformezi un pic faptele, sa le pui in contexte extreme sa creezi un contrast puternic! Aceste trucuri de comunicare merg doar la dobitoacele carora le este lene sa gandeasca. Oamenii care si-au facut hobby sa se uite la Antena 3 de dimineata pana seara, mai bine s-ar duce in parc sa joace sah sau table. Viata este frumoasa, nu merita sa o irosesti in fata TV-ului.

    • serban spune:

      e teribil Ion. a3 si ro tv fac anti-jurnalism, iar CNA, care ar trebui sa le avertizeze, amendeze, suspende emisia, apoi licenta pentru dezinformare, manipulare si propaganda, este dominata de slugi psd/alde.
      daca legea e blocata, e normal sa intervina societatea civila, oamenii interesati de viitor si cu ceva educatie, care stiu cum functioneaza o societate civilizata.
      cand nu intelegi decat teorii ale conspiratiei sau iei de buna propaganda, esti doar masa de manevra. sau troll.

    • ion spune:

      minunat ! si nu mai bine facem noi asta, ne urmam propriile sfaturi, decat sa promovam cenzura, desfiintarea, inchiderea oricarui organ de presa cu care suntem in profund dezacord ? telecomanda iti spune ceva ?

    • Mira spune:

      Bravo Bianca..super..trebuie apucati de undeva!
      Singura speranta sunteti voi -oamenii tineri cu initiativa…galaxia se misca in univers..si noi vrem sa traim in trecut…ce valori apara oamenii astia ancorati la a3 si ratv…ei voteaza pentru cei cativa ani care le-au mai ramas..furandu-va voua si copiilor parte din viata..distrugand orice valoare morala!
      ..si da! avem dreptul sa fim intoleranti cu a3 si ratv..ar fi culmea sa intoarcem obrazul sa ne scuipe si pe celalat..ce fac ei este abject!
      Ma mir ca, la cate li se permit nu difuzeaza in direct decapitari..transari pe viu..violuri..voodooo..orice vrea Voiculescu nu??

    • Brad spune:

      Pt. Ion. Imaginati-va ca, copiilor dv. la scoala li se preda: 1+1=3, apa obisnuita ingheata la temperatura de 2 grade si ca doar in conditii deosebite la 0 grade (mai spuneti dv. niste aberatii), ce faceti?
      Va duceti si faceti ceva plangeri pe la directiune: nimic. La inspectorat, nimic. Doriti sa mutati copii, dar ei nu si nu ca aia este scoala lor. Simtiti ca este foarte, foarte grav ce se intampla acolo, ca atat de multi copii sunt invatati lucruri false care le vor face viata foarte grea. Ce faceti?

    • Marinel spune:

      Felicitări!!!

    • Violet spune:

      BRAD a dat un exemplu corect. La Antena 3 și RTV manipularea are deja ca rezultat chiar și siguranța națională ( na! ). Aici nu mai e vorba de telecomandă…nu mai e vorba demult…

    • Corina spune:

      Brad, exemplul dumneavoastra este perfect.

    • ion spune:

      din pacate brandurile respective stiu ca sunt putini oameni fermi ca tine si ca nu vor castiga prea mult din aceasta miscare, ba dimpotriva, vor pierde. ce brand crezi ca nu isi doreste sa isi faca reclama tintit unor persoane usor de prostit (asa cum sunt telespectatorii acestor posturi)? cu atat mai mult cu cat acesti oameni au tendinta sa transfere increderea acordata postului tv si reclamelor care apar acolo. iti dau un exemplu: catena + stela si arsinel. farmacia cu pricina stie ca oamenii vin orbeste la ei ca daca acolo se duce stela si arsinel inseamna ca este foarte bine. nimanui din marketing nu ii plac oamenii care sunt in stare sa puna la indoiala mesajul lor si care au si capacitatea de a-l verifica cat mai minutios. este mult mai usor sa faci profit cu cei care te cred fara sa cerceteze decat cu oameni sceptici pe care trebuie sa ii convingi.
      desi ar fi normal ca supermarketurile sa fie foarte atente la absolut toate produsele din magazinul lor si sa nu vanda nimic inselator ca sa isi fidelizeze clientii, eu am observat ca niciunul nu este interesat de asta pt ca stie ca sunt prea putini clienti care nu vor fi atrasi de reclamele frumoase si mincinoase ale altora. Eu as cumpara de un supermarket indiferent ca are preturi mai mari daca as stii ca tot timpul produsul cumparat este pe masura pretului platit si a etichetei. ca daca imi vor vinde mere care sunt negre pe interior imi vor scrie ca sunt calitatea 3, nu calitatea 1.

  7. Geo spune:

    Dacă tot ați realizat că e o pierdere de timp sa luptați împotriva antena 3( e și normal, ei fac asta non stop, sunt și plătiți sa formeze opinii) mai bine pierdeți inca un pic din timp și opriți acest rau, de exemplu restricționați postul cu parola și gata, sa se uite pe Discovery sau history chanel 🙂 ați face un bine tuturor

    • Veleronia spune:

      Te-ai uitat la Discovery in ultimii 10 ani? Ca nu difera cu mult de latrina 3. In adolescenta mea erau emisiuni de astrofizica, genetica, fizica particulelor elementare, documentare istorice. Si nu se sfiau sa o dea ca lumea in termeni stiintifici si sa explice la ce lucreaza fizicienii sau biologii. Era un fel de popularizare a stiintei, Zilele astea vezi si acolo numa conspiratii, fantome, case bantuite, criminali in serie, X face spiritism, „reality” shouri rasuflate . Zici ca se incearca prostirea populatiei la scara mondiala, nu numai la noi. Sau poate asta cere publicul. Mai bine ar pune mana pe o carte.

    • Cecontează Nusuntou spune:

      Citindu-vă pe toți am dezlegat eterna poveste: mai deștept decât găina este oul aferent! Cu renumita mea minte de cocoș bătrân mă tot întreb de ce oare aceste ouă nu reușesc să-și convingă găinile din dotare că :
      – ăștia spun că… dar este fals deoarece …
      – ăștia afirmă că… dar realitatea este că…
      – ăștia susțin că… și mint pentru că faptele au arătat următoarele…
      EXEMPLU :
      – Băsescu și ai lui sunt ceimai cinstiți, corecți și nepătați politiceni care au adus prosperitate în țară…
      – justiția este nepătată, nu a făcut abuzuri, nu a făcut penali la comandă, nu a obligat pe nimeni să facă denunțuri, etc
      – ”nicușorii” sunt cei mai deștepți și corecți, nu sunt gică contra, nu sunt manevrați, votează și aprobă toate măsurile corecte, au argumente corecte și deosebit de logice, nu laudă nulități…
      – voi găini plouate ce ne-ați ouat nu vedeți cât de deștept, corect, imparțial și iubitor de liniște și pace socială este minunatul nostru Iohanis?!
      – de ce toți membrii PSD, penali din naștere, în unanimitate, nu trec în partidul NOSTRU, de ce nu se unesc cu nicușorii, băsiștii, pedeliștii, macoviștii, sri-ști sub bagheta înțeleptului și atotcapabilului domn Cioloș, mult apreciat de … să vedeți cum ar deveni peste noapte adevărați patrioți, cum măsurile luate de NOI+ei vor deveni cu adevărat benefice și… atunci cu adevărat s-ar face loc în pușcării!

  8. Mona spune:

    Ani intregi de explicatii, de inchide mama-naibii televizorul ala!…nimic, pana le-am zis ca nici in vacante nu mai venim in tara!..au descoperit acum ca se poate face si altceva in locul postatului la mincinosi..

  9. Alina spune:

    Asa e din pacate: Prin 2010 iarna ma uitam la Antena 1 celebrul Observator…apare un reporter transmitea in direct ( a se intelege in direct) din Pasul Tihuta jud. Bistrita-Nasaud…zapada mar d-le dezastru nu mai pot trece masinile, un camion derapat…eu stresata sun o prietena de a mea cu care munceam si locuia la Vatra Dornei…plecase in dupa-masa aceea spre casa la parinti…cand o sun coincidenta era chiar in Pasul Tihuta, si ii spun draga mea vezi ca e dezastru nu se poate trece asa arata astia la Antena1…la care ea razand spune prostiu sunt aici drumul e bun nici urma de ce vorbesti tu acolo…acum va las pe voi sa teagetu concluziile dragii mei despre sinceritatea si seriozitatea celor care ne intuneca mintile cu transmisiile TV….stiti vb aia mint poporul cu televizorul doar pt audienta dar mai ales pentru bani….in rest doar tristete ca nu ne mai trezim odata…..

    • robi spune:

      Nu nu a fost miunciuna am fost in pasul Tihuta in acel martie al anului 2010 am vazut acel camion suspendat deasupra prapastiei iar circulatia in pas a fost intrerupta din cauza vizibilitatii sub 2 m si a zapezii viscolite.

  10. ion spune:

    am vomitat si eu un comentariu, e la moderare. cu ingaduinta dvs, poate il lasati sa zburde liber 🙂

  11. Geo spune:

    Eu am bafta imensa. Parintii mei sunt in asentiment cu mine, iar bunica mea si sora ei mereu ne intreaba cu cine sa voteze, pentru ca spun intotdeauna ca voteaza pentru viitorul nostru. Bunica-mea e cea mai pornita pe PSD, de cand i-am instalat Facebook ma suna incontinuu sa imi spuna cat de tare o enerveaza Dragnea & co., cand vede ce minciuni debiteaza, iar la Antena 3 nu se uita pentru ca spune ca sunt niste nerusinati.

    • Roxy spune:

      N-are cap sa gindeasca cu capul ei? va intreaba pe voi? Ce manipulare!

    • Violet spune:

      ROXY:

      Ba bunica lui Geo e mult mai inteligentă decât -din păcate- mulți dintre cei de-o vârstă cu ea, în primul rând, pentru CĂ ARE ÎNCREDERE ÎN NEPOTUL EI, în copiii în care și ea a investit. Adică nu se lasă intoxicată de TV. A fi inteligent înseamnă să știi ce nu știi și să alegi corect de la cine încerci să înțelegi lucruri.

    • Geo spune:

      Tocmai, pentru ca are cap (si decenta), prefera sa ne intrebe, pentru a se asigura ca voteaza pentru noi. Si da, prefer sa ii spun eu, decat Antena 3, prin urmare mai usor cu insinuarile subtile despre capacitatea familiei mele de a decide. It’s called empathy, look it up!

  12. Doru spune:

    Treaba de la final e ca job-ul lui Barney Stinson, din How I Met Your Mother 😀 dar numai 5000lei/luna? pentru vreo 10000eur net posibil sa ma bag :))) glumesc, evident

  13. Radu spune:

    Ca romau’ impartial, eu as spune (vreo) doua chestii…
    1. Ca si miscarea sociala provocata de incendiul de la Colectiv, si cea actuala urmeaza a fi folosita de KI in incercarea de a rasturna o guvernare democratic aleasa. Pentru ca acesta este adevarul: PSD a fost castigatorul indiscutabil al alegerilor din decembrie trecut…
    Cei care acum blameaza votul respectiv sunt, in mare majoritate, dintre cei care au chiulit in 11 decembrie. Din comoditate, sau din orice motiv de genul „oricum, toti sunt hoti”, nu conteaza, Dar ei nu au dreptul moral sa deschida gura pe tema guvernarii PSD. Au avut ocazia sa o faca, dar au fost absenti nemotivati.

    2. Cu ce drept iese Presedintele in strada cu oczia unei miscari antiguvernamentale? Pus de cine? Sa faca ce?

    3. Oameni buni, iohanis este exact in postura hotului care striga „Hotii!!!!”! Pentru ca cel ce a beneficiat de rezultatul unui fals demontat de o instanta judecatoreasca este un infractor. Din pacate, dupa un parnaiabil Romania a ales un alt parnaiabil. Si asta doar ca sa nu iasa un candidat PSD… Asta este trista realitate.

    • Eu spune:

      Manifestatia NU a fost antiguvernamentala ci împotriva ordonanțelor lui Dragnea. În plus, era programată mult înainte de a izbucni incendiul în Bamboo. Terminati cu analogia Colectiv. Nu are nimic în comun.

    • Mariana spune:

      Uite vezi, de asta trebuie scoase din grila haznaua3 si RTV…

    • Corina spune:

      Orice om intreg la minte este de acord cu faptul ca PSD guverneaza constitutional pentru ca a castigat alegerile. E ok asta. Dar! De ce nu au prezentat in campanie in al lor program si acest proiect de modificare a legii prin OUG? Si de ce aceasta OUG este indreptata TINTIT spre o anumita categorie de politicieni, in special? Nu era mai normal sa-si faca guvernul o prioritate din viata din spitale, din ceea ce se intampla in scoli, din modul in care traiesc pensionarii? De ce ii preocupa inchisorile atat de puternic, in conditiile in care copiii nostri au o alocatie de 80 lei/luna, iar unui puscarias i se aloca +2500 lei/luna?

  14. Elena spune:

    Offf…eu m am certat cu ai mei pt ca sotul a iesit la protest. Citez ” nu imi vine sa cred ce face… e golanie, violenta, nu ma asteptam de la voi” . Ei cred in psd cu tot sufletul. Nu mai am argumente sa le explic. Vb cu peretii.

  15. Mihaela spune:

    Am 57 de ani…probabil varsta unora dintre parintii dvs…Va inteleg supararea, indignarea, etc. Le-am trait si eu cand parintii mei in 90 incercau sa-mi explice ca m-am vandut strainilor (alde Dl Ratiu) si le este rusine cu noi (mai am un frate si o sora iar fratele meu inainte de alegeri si-a pus o insigna primita pe strada cu PNTCD-ul) ca avem asemenea idei si vrem sa-i aducem „sa ne conduca un Campeanu sau un Ratiu”. Desigur, nu-i stiam pe nicunul dintre ei, stiam un pic de istorie ciuntita de catre comunisti, si mai citisem despre ei cum au trait in exil. Am incercat sa aduc argumente parintilor mei de ce este nevoie sa nu mai votam oamenii care vin din sistem dar nu a avut nici un efect (ex. Iliescu). Ba mai mult, tatal meu vine dintr-o familie care a suferit din cauza comunistilor si cu toate astea manipularea traita pe viu din partea mass mediei a avut castig de cauza (confiscarea „averilor” pentru ca bunicii erau tarani instariti, inchisoare comunista 8 ani intr-o celula in care 4 ani de zile fratele bunicului a vazut soarele doar prin geamul de sus al celulei, etc.). Toate acestea pareau uitate…. nici intrebarile noastre de genul: ce credeti ca ii determina pe dl Ratiu si dl Campeanu sa lase tot ce au cladit acolo, dincolo, in lumea libera si sa vina la saracia de aici? nu au miscat nimic in decizia lor. Nici argumentele pe care le-am citit in postarile de mai sus nu au fost de folos. De ce? Simplu. Psihologic, deciziile noastre sunt luate preponderent emotional (chiar daca nu constientizam acest lucru) si nu rational. Dupa alegerile din 20 mai 1990 si tot ce s-a intamplat dupa, s-au trezit treptat singuri la realitate. Am fost si sunt mandra de ei (ma bucur ca ii mai am in viata) ca au avut resursele sa lase „lentilele” prin care sa au invatat in epoca ceausista sa priveasca si sa „simta” realitatea. Acum, ca si in alegerile trecute, incearca la randul lor sa-i convinga pe cei din familie sa nu mai repete greseala lor, dar fara rezultat.
    Nu pe ei e nevoie sa-i convingeti. Ei repeta prin aceste decizii ceea ce le este lor cunoscut si familiar (mai ales d.p.d.v. emotional). E nevoie ca acei tineri cu varsta intre 18-44 de ani sa-si dezvolte spiritul civic si sa iasa sa-si exercite un drept constitutional o data la 4 ani. Daca ne uitam pe cifre ele arata cam asa: votanti intre 18-44 = 7 .238.497 din care au votat 2.600.150 . Votul celor intre 45- si peste 65 a fost decisiv (dintre 9.018 003 au votat 4.611.873). Faceti un calcul.

    Daca vrem sa schimbam ceva in jurul nostru „este nevoie sa incepem schimbarea cu noi insine”. A fost alegerea lor sa nu iasa la vot. este adevarat. Dar care sunt costurile acestei alegeri atat pentru ei cat si pentru noi, cei care am fost?

    Aseara, extrem de revoltata de ce vedeam pe postul Antena 3 am simtit nevoia sa-i scriu pe facebook dl. Gadea. Mai jos este mesajul care a ramas fara raspuns desi pe pagina lui se regaseste mesajul: Răspunde de obicei în decurs de câteva ore:

    „Ma uit la Antena 3 deseori chiar si in acest moment. Ma ingrozesc cand aud cele spuse de dvs. si de unii dintre invitatii dvs care cred ca sunt selectati dupa anumite criterii. Eu cred ca profesia de jurnalist implica valori ca: sinceritate, corectitudine, responsabilitate, seriozitate, etc. Imi pare rau ca aceste valori sunt pe cale de disparitie la unii jurnalisti din Antena 3 (nu am convingerea ca le-au avut dar nu doresc sa fac presupuneri). Ma intreb uitandu-ma in fiecare seara la emisiunea dvs. ale carui interese le serviti? Oare chiar ale României? Sper sa va raspundeti dvs dimineata cand va uitati in propria oglinda… Eu chiar iubesc tara asta! Am iesit in 90 in strada….era sa fiu impuscata si sa las un copil de 3 ani orfan. Am sperat in ceva mai bine pentru el. Nu stiam ca suntem ca si acum, manipulati de presa de la acea vreme. Oare ce veti spune copilului dvs cand va va intreba:”tata tu ai păcălit pe cineva vreodată?”

    Aici se termina mesajul meu….eram atat de suparata de ce vedeam si era promovat pe micul ecran incat am incurcat anii (in decembrie ’89 am iesit in strada cu gloantele suierand pe la urechi in Piata Libertatii de atunci). De atunci, au fost momente (ma bucur ca putine) in care am regretat ca am facut acel lucru.

    Cred ca rolul nostru ca cetateni este de a milita pentru o presa libera, echidistanta, nemanipulatoare, pentru a vedea oameni profesionisti care lupta pentru adevar, nu pentru interese private. Cred ca rolul nostru este sa cerem (in limita legii ) ca justitia sa isi faca treaba si sa promoveze drepturile omului. Putem cere toate astea cu calm, poate intr-un mars al tacerii sa ne „facem auziti”. Ura, furia, strigarea unor cuvinte puternic incarcate emotional indiferent la adresa cui nu ne apropie de valorile umane.

    • Andrei spune:

      Un comentariu excelent. Va multumesc ca ati impartasit cu noi experienta dumneavoastra.

    • Petronela spune:

      mulțumesc pentru comentariu, doamnă, mă înclin.

    • Corina spune:

      Dumneavoastra ati facut revolutia română. Vă mulțumim și ne înclinăm în fața dvs pentru asta. Dar oare ce s-a intâmplat cu o mare parte din generația dvs, a celor care ați stat în ploaia de gloanțe? Cum se justifică oare dorința de a te întoarce la cel care a comandat să fiți măcelăriți la revoluție, și apoi in timpul mineriadelor?

  16. Muntean spune:

    Nu as vrea ca cineva sa voteze ptr mine fara ca sa creada in ce voteaza. Nu oblig si nici nu santajez emotional. Sunt atatea argumente clare si cred ca putem explica orice. Daca nu putem, atunci nici nu avem dreptul sa emitem pretentia ca parintii nostri sa voteze ce dorim noi. Putem lua punct cu punct si sa discutam orice neclaritate. Le punem pe hartie si la final le aratam cat de mult s-au inselat.

    • Liloo spune:

      Subscriu. Părinții mei au votat cu PSD, după ce, altădată, au votat, unul cu PSD, celălalt, cu PNL. Eu am votat cu ALDE, în lipsa unui PNL coerent. Fiul meu, cu USR. În familie, ne respectăm opiniile și avem discernământ asupra alegerile făcute. Cele bune,

  17. iri spune:

    este adevarat: coruptia ucide, dar prostia, incompetenta si trufia ucid mai mult decat coruptia 😩

  18. Ana spune:

    Se uită la RomâniaTV. Ei sunt spre sfârșitul vieții și eu am 40 de ani și am trecut prin multe singură. Râd hohotit de mine și de prietenii mei că suntem prostiți de alții. „Uite, dragă, că acolo au fost galeriile lui Steaua și Dinamo și niște oameni luați de pe stradă. Fraierii pun botul!” vorbesc unul cu altul de parcă eu n-aș fi acolo. Fraiera sunt eu. Eu nici nu mai întreb ca și tine dacă mă cred cretină pentru că îmi spun că sunt. Și tâmpită. Ba își mai sună și prietenii să le explice cum singurul lor copil e manipulat de fiii foștilor nomenclaturiști.
    Șterg pe jos cu Cioloș, Johannis și cu oricine au ei chef. Vorbesc, râd de mine și mă umilesc ca și cum nu exist. De fapt despre asta e: pentru ei n-am fost niciodată acolo. Cine sunt eu, cine e generația mea nu contează. Ei întotdeauna au știut mai bine. Ei au fost mai buni. Noi am fost niște chestii metamorfozate în gândaci. 😉 Pentru că, nu-i așa, abusers will be abusers!
    Și sunt oameni citiți, mama a fost și ea profesoară. Sincer mi-e frică de referendum pentru că știu cum vor vota. Și ca ei sunt mulți.

    • Andrei spune:

      Stiu ca uneori pare ca nu mai e nicio speranta, dar tine minte – nu esti singura. Mai sunt cel putin 30.000 de alti oameni care ca si tine cred intr-o Romanie cinstita.

    • Alexandra spune:

      Pt andrei de mai sus… nu e singura, in situatia aia suntem multi. Problema e ca pt fiecare individ ca noi sunt 2 parinti… votul va fi dezastruos.

    • rafaela spune:

      Ana, am 56 de ani.
      Sunt mama unor copii de 30 de ani si impartasesc aceleasi opinii despre politica, administratie etc ca si copiii mei, ca si tine, ca si multi altii.
      Parintii mei de 80 de ani gandesc si actioneaza intr-o maniera asemanatoare cu parintii tai.
      Drept urmare incerc sa evit orice discutie pe teme politice, caci despre lamurire nu poate fi vorba, pentru ca nu pot sa concurez cu orele de emisie de la antene si romaniatv.
      Cand la dau sfaturi legate de sanatate sau orice altceva in folosul lor, vorbele mele sunt egale cu zero. Doar ceea ce spun putinele cunostinte sau rude de-ale lor ramase in viata este valabil. E dureros. … si trist.

    • Genix spune:

      Doamne-fereste, femeie!!! Pleaca de acolo!!! Stii ca este de rau, de ce ramai?!?? By the way, abused will be abusers!!! Se aplica si la ei, daca sunt obsedati de control, dar va fi valbil si la tine!!! Fugi cat vezi cu ochii!!! E clar, sunt oameni pentru care copilul e doar un obiect, era pe vremuri un „must”, ca sa primesti casa, sa ai avantaje… Cunsoc prea bine situatzia, asa ca pleaca de acolo!!! Te vor distruge fara sa-ti dai seama. Sincer, faptul ca mama ta a fost profesoara nu e neaparat bine. Am avut destule care ne pocneau, ne jigneau in tot felul doar pentru simplu fapt ca aveam cea mai mica parere diferita… Calitatea de cadru didactic nu inseamna deloc o buna calitate umana…
      Lasa-i in borshul lor, ma tem ca nu e nimic de facut cu ei, dar ai grija de tine! Pleaca!!!

    • Ana spune:

      Vă mulțumesc pentru răspunsuri.
      Rafaela, te înțeleg atât de bine…. Nici eu nu deschid discuții, iar sfaturi nu dau pentru că sincer cred că fiecare om e în stare să hotărască pentru viața lui.
      Genix, am plecat! Din când în când mai trec pe acolo, televizorul merge, mie mi se face rău, iar ei sunt hipnotizați, efectiv, de inepțiile pe care le aud și atât de tare hipnotizați încât simt nevoia să calce în picioare pe oricine face altceva decât propovăduiesc antenele și rtv. Asta a făcut din ei o cutie numită televizor (bine, a avut și cu cine).

  19. teo spune:

    Domnilor,

    Vad ca sunteti foarte ofuscati pe parinti, antena3,etc.
    Totodata vad ca utilizati un limbaj ingrijit , nu suburban,deci am hotarat sa intru intr-un dialog….. Cu oricine.
    Pot sa va spun ca sunt Inca tanar, educat, stidii superioare, etc cu experienta in productie si colective de oameni.
    Pot sa inteleg tot ce spuneti, am cunostinte de doctrine politice, management, etc.
    Stiu cine sunt si unii si altii, si de dreapta si de stanga si am ales calea de stanga.
    Nu vreau sa intru in nici o polemics,dati-mi 3sau cate argumente credible!!!! Pentru a-mi schimba orientarea dar nu tampenii si nu doar exaltare politica….. A trecut timpul, suntem americani deci pragmatici ,nu ?

    • Dora spune:

      Zici singur ca ai ales ceva dar ceri ‘argumente’ ca sa-ti schimbi optica.
      Astept sa spui intai cu ce te-a convins partea aleasa si de acolo putem dezvolta. OK?

    • Coca spune:

      Bravo Teo ! Toti uita cat de multi tineri au votat PSD ,asta e democratie fiecare gandeste singur .In 2014 nenumarati si-au obligat parintii sa-l voteze pe actualul presedinte si o multime au ajuns sa-l injure in mai putin de un an .Sigur fiecare cu preferintele lui si cu motivele lui .Sunt de varsta parintilor sau poate a bunicilor unora din dstra ,nu traiesc in tara dar cunosc exact ce se intampla acolo .Nu ma mira diferenta de opinii si preferinte intre copii si parinti ,noi de multi ani am renuntat sa votam pt Romania si aici avem pareri divergenta dar odata alegerile terminate terminam cu politica .Politica trebuie facuta de cei ce-au castigat in mod democratic alegerile ,va place sau nu .
      Am vazut cum unii ati cazut in extaz la mesajul unei doamne care a fost participanta la revolutie ,cei ce sunteti foarte tineri inca credeti ca revolutia a fost facuta de tinerii frumosi si liberi .Exagerari ,au fost si unii tineri mai ales la Timisoara in rest au fost grupuri organizate in mari unitati industriale .
      In privinta inchiderii Antenei 3 si a Romaniei TV este o fabulatie ,unde-i democratia ? Vreti dictatura ? De ce la Digi TV nu e manipulare? Pentruca postul are sustinere ? Oricum nu are ratingul celor 2 posturi .Eu cand pot ma uit la toate posturile pe rand si la fiecare exista cativa jurnalisti extraordinari ca va place sau nu .

  20. Stancu spune:

    La mine nu e cazul insă am un prieten care le-a zis parintilor ca, daca nu votează ca el, vinde tot si pleaca din țară. Din cate zice el a functionat ;). E greu sa ai argumente in fata lor daca se uita la a3 sau rtv, etc., e greu dar nu e imposibil.

    • P spune:

      Ceva de genul i-am spus si eu mamei. Plus ca i-am explicat ca la batranete eu voi avea grija de ea nu PSD. A zis ca mine si a facut ca ea…no comment. Pot spune doar ca nu functioneaza nimic.

  21. Ilie spune:

    Ma uit din cand in cand la TV, incerc sa observ cu atentie modul in care se dezbat subiecte. Ma informez si din alte surse atunci cand un subiect imi trezeste interes. Ma uit si la Antena 3 si la Realitatea si la RTV, cautand sa aflu cat mai multe pareri. Ascult Europa FM. Am peste 3000 de persoane in lista pe facebook. Ma consider echidistant si cat se poate de obiectiv ( atat cat propria constiinta subiectiva in mod natural si logic, imi permite).
    Observ ca un act DEMOCRATIC s-a implinit – alegerile parlamentare.
    Observ ca o majoritate parlamentara sustine un GUVERN.
    Observ ca opozitie parlamentara nu exista, nu se manifesta.
    Observ ca locul si rolul opozitiei parlamentare l-a luat Presedintele.
    Mai observ ca societatea civila NU a reactionat la ceea ce este atat de GRAV – interventia serviciilor in justitie, in politica, in economie.
    Observ ca un fost presedinte, Basescu, afirma cu subiect si predicat ca STATUL ESTE MAFIOT.
    NU avem proiecte pentru romani de peste 15 ani. Nu avem atitudine proactiva si constructiva tot de atatia ani. De la preaderare, fortele politice sau de orice alta natura, din Romania, n-au mai stat la masa rotunda. Presedintele incalca regulie democratice si atributiile. Guvernul incearca sa impuna norme legale fara transparenta, pentru interese obscure. Parlamentul este fara VIATA, cand de fapt acolo ar trebui sa se manifeste FORTA NATIUNII.
    Si eu ma uit la Antena 3. Uneori.
    Din tot ce am vazut zilele aste, nu vad decat o manipulare fara limite, din ambele tabere.
    Cu voia voastra, imi permit un sfat:- nu dezbateti politica romaneasca in familie, e total nociv relatiilor voastre.

  22. Aurelia spune:

    Vorba reclamei: of, of parintii astia cum ii credti asa ii ai! Cred ca ar trebui sa facem un forum: despre parinti.ro si sa ne sfatuim cum sa-i abordam/manipulam. Nu vad alta varianta decat prin bani: la fiecare marire de pensie de 3 lei, dati 5 si puneti sa fotografieze votul. Santajatii cu nepotii: sa planga cand merg pe la ei: copilul lui Badea m-a pocnit ca nu pot spagatul si nepotul lui Gadea mi-a furat sandvisul, desi eu aveam cu parizer si el cu salam de sibiu! Cred ca doar asa putem invinge, prin aceleasi metode jalnice si prin produse cunoscute lor😀

  23. Adrian spune:

    Petronela, o posibila solutie aici: campaniamea.de-clic.ro/petitions/nu-mai-cumparam-produse-promovate-pe-a3-si-rtv

  24. Cip spune:

    S-a mai gandit careva ca noi, astia „destepti”, „tineri”, „activi” si „inteligenti”, care-i citim pe pe Liiceanu, Plesu si Patapievici suntem vinovati ca mesajul anticorutie nu ajunge la restul poporului deoarece suntem autosuficienti, elitisti, exclusivisti si ne pute cand ii auzim pe mos Petrache si pe tanti Floarea ca-si dau cu parerea pe subiecte politice. Ca suntem la fel de incrancenati ca si ei cand vine vorba desre politica, taindu-ne astfel orice cale de comunicare cu ei?
    A facut careva asa un exercitiu de comunicare prin care sa „traduca” mesajele anticoruptie pe limba lor?
    Don’t shoot, it’s only an idea.
    Parerea mea e ca ultima campanie electorala a fost directionata gresit spre „interior”.

    • Eli spune:

      Pentru Raluca: Puneti-i soacrei DIGI satelit, Nu are antenele! Eu sunt fericita ca nu le am in grila de programe!

  25. Maria spune:

    Lasati parintii care se uita la Antene… sa va spun ca sunt corporatista si un coleg de-al meu a votat cu PSD ? Si credeti-ma, e un om in a carui ratiune am avut toata increderea pana acum. Sa mai spun ca niste cunostinte – oameni tineri, antreprenori care se chinuie sa razbata, au facut la fel (inclusiv campanie sustinuta pentru PSD) ? Suntem toti si fiecare in bulele noastre si chiar nu stiu ce ne-ar putea schimba pe unii – cei care se lasa mintiti si inselati.

    • Gogu spune:

      Și voi cei care sunteți împotriva ”Anteleor”, sunteți exact ca cei din vremea anilor 50-80, cu toate armele împotriva ”Europei Libere” și ”Voice of America”, dar cu toții le ascultați/priviți pentru a avea ”ulterior” muniție pentru ”ura față de celălalt” (mai trebuie să avți alături sovieticul NKVD și vechea securitate)…. Parcă n-ați trăii cu toții aici (pardon, greșesc….mulți sunteți pe ”afară”, că doar de la cel mai înalt nivel, într-o grobiană hăhăială, acum ceva vreme s-a decretat: ”cui nu-i place poate să plece ” ) și ”consumăm” amarul vieții zilnice, în egală măsură, plin de ”E”-uri de import, prost plătiți și la multinaționale (nu toți pot avea posturi de șefi), nu numai la ”hoțul de privatizat” local care caută să supraviețuiască junglei din legislația economică de aici…. Cineva mai sus, ”Ilie” a sintetizat bine ……Și vă mai zic un lucru, legat de fosta campanie electorală… Dreapta nu a venit decât cu acuzații și invectie, nu cu UN PROGRAM ECONOMIC pe capitole și ”căprării”, în final să areți omului de rând că mai vrei să faci ceva CONCRET….. Și mai este ceva: luați și citiți înainte de-a vă arunca în hăul controversei, textul problemă, citiți , căutați partea de lege a fiecărui lucru, găsiți nepotrivirile, interpretați textul conform cu tehnica interpretării și analizei elaborării legislative / curs de anul I la Drept și apoi în cunoștiință de cauză, argumentat pe articol și paragrafe, discutați…….. Ar fi cazul să ne unim odată, că prea suntem dezbinați !!!!

  26. Magda spune:

    Un lucru sa-mi explice cineva,dar cu argumente: DE CE E ATATA GRABA .?? Sa treaca prin parlament ,cu un simulacru de dezbatere,ca oricum au majoritatea !!!
    Nu cred ca-i doare situatia din penitenciare. Alt argument….

  27. Edmond spune:

    Scriu cu lacrimi in ochi acest comentariu:
    Tatal meu mi-a spus ca gandesc ca un criminal! Am avut un schimb de replici in contradictoriu cu privire la modul in care manipuleaza a3.

  28. Emil spune:

    Un jurnalist stie ca o știre trebuie sa fie facuta ca o poveste, sa fie apreciata si cumparata de public. Da, vad o poveste cu un mare continut de adevar, asta nu o face pe intregime adevarata. Haideți sa va dau o alta varianta a povești, asta in cazul in care nu se rezolva problemele cu penitenciarele prin amnistie si gratiere si alte condiții impuse de situație: http://www.evz.ro/in-timp-ce-cedo-ne-ameninta-cu-o-amenda-de-80-de-milioane-de-euro-pe-an-administratia-nationala-a-penitenciarelor-plimba-presa-prin-puscarii-ca-sa-se-vada-ce-bine-traiesc-detinutii.html

  29. George spune:

    Numai mințiiți poporul, doamnă RP-C! Am dokumente cu transferurile bancare între fundația Soroș și firmele pe care le patronați!!! Eu personal am fost martor când vă aduceau akoliții Dumnealui sacoje cu bani ka să minți-ți poporul cu articolele astea mincinoase. Ochii mei nu minte. Cu banii Dumnealui vați trimis fetele la șopin în Norvegia și chiar umpik mai la nord în Alaska!!!! Va mituit ka să ieșiți în stradă și să amenințați decizia istorică a românilor de peste pretutindeni de la 11 decembrie. Și pentru ce, doamnă? Pentru câteva poșetuțe? Nu v-ă mai ajunge!
    Dragnea rulzzzz!!!
    #aseasaneajutedumnezeumaicutadomnuluisfantaparaschivasiiepurasuldepasti

  30. Radu spune:

    Astia care argumenteaza pentru ordonanta sunt fabulosi. E o isterie care pentru mine deja nu se mai justifica prin interesul lui Dragnea. E altceva la mijloc, sper sa nu fiu paranoic. Prea este evident, slugile lui prea bat apa in piua pe exact ce ne enerveaza pe noi, posibilitatea ca aia corupti sa scape. Undeva, ceva. Nu stiu, poate Monitorul Oficial ar trebui urmarit zilele astea, cum se dadeau pe vremuri scutiri de taxe de 24h la importul de mandarine cand veneau tirurile cui trebuia.

    In fine, aceeasi istorie ca si tine am si eu cu tata. Am renuntat. Macar a inceput sa rada cand i-am zis „Cocosila”.

    Cumva optimist, in ciuda cliseelor despre romani, eu cred ca de fapt oamenii simpli sunt atat de corecti incat nu pot accepta ca aia chiar ii mint. De fapt asta ai zis si tu.

    Noi sa fim sanatosi, ca simt ca mai avem multe de vazut cu Dragnea.

  31. mihai spune:

    Citesc si sunt uimit. Daca parintii nostri au alte optiuni politice si urmaresc alte canale decat noi, trebuie sa ii tratam ca pe niste copii (nu am vrut sa fiu mai rau) carora le codam canalele pentru adulti? Cine poate afirma ca este detinatorul adevarului absolut? Noi sau parintii? Poate adevarul este undeva la mijloc iar noi in loc sa ne respectam parintii, ajungem sa ii judecam. Sunt de parere ca intr-o familie sunt mai presus alte valori decat discutiile politice in contradictoriu. Eu urmaresc toate canalele si citesc tot ce imi ajunge in mana pentru a fi in masura sa imi fac singur o parere in legatura cu un subiect. Conluzia este ca toate canalele media au un grad mai mare sau mai mic de subiectivism. Asadar, este mai importanta familia decat disputele politice.

    • cri spune:

      tocmai asta este problema,ca noi nu mai sintem luati in considerare de parinti,noi nu avem cum,in fata lor,sa fim mai destepti decit mocirla 3.

    • grand spune:

      Nu doreste nimeni sa ingradeasca dreptul la exprimare al unora care au opinii diametral opuse DAR: A3 si infectia aia de romaniatv nu sunt doar subiective, sunt MANIPULATOARE intr-un mod grosolan care sfideaza orice urma de bun simt, deformeaza adevarul intr-un mod grotesc.

      Hai ca A3 sunt ceva mai spalati si mai invita opozitie (sau invitau anii trecuti cand ma mai uitam), as putea sa ii inghit, nici nu au mereu burtiere asa infecte. Dar romania tv sunt de o nesimtire infioratoare. OTV-ul era post de cultura prin comparatie. In rarele ocazii in care deschid TV-ul pe romaniatv efectiv mi se face rau la stomac de indignare: burtiere galbene de juma’ de ecran care „dezvaluie” tot felul de rahaturi INCENDIARE, CUTREMURATOARE, absolut toate despre cat de rau e Iohannis, Ciolos, etc… si cum psd-ul e sfant. Totul a culminat cu ziua protestului. Invita in studio numai fosile sau tineri ticalosi care canta cum se comanda… in rarele ocazii in care imi scapa telecomanda pe wc-ul ala de post nu am vazut niciodata opozitie la vreo „dezbatere”. Chiar, este? Va rog sa imi spuneti daca ati vazut opozitie, ca nu mai am putere sa mai deschid acea mizerie, tin la sanatatea mea. Cand a fost invitat Grindeanu (omul imi pare destul de ok, daca nu ar fi carpa…) am facut efortul sa ma uit si cica „acum sa vedem cateva interviuri pe strada”: au ales 6 sau 7 opinii… TOTI erau pensionari, toti multumiti ca „ne da”. Apoi se intorc in studio… „vedeti, romanii va sustin”. Superb.

      Inaintea protestului eram la frizerie, si in timp ce ma lucra, doamna ma intreaba: „oare cand s-or mari salariile?” Nu era ingrijorata de ce se intampla, matzul first. M-am abtinut sa deschid o discutie, probabil era romaniatv maniaca, si daca o enervam imi baga foarfeca aia in ochi. Cele mai multe localuri, magazine de cartier care au si un televizoras, ghiciti ce post TV ruleaza? Milioane de romani, poate oameni buni de felul lor, il urasc pe cel mai bun presedinte pe care l-a avut Romania vreodata, numai din cauza unor posturi TV abjecte.

      Cunosc oameni tineri de buna credinta si bun simt, care muncesc de dimineata pana seara sa isi intretina familia, oameni care nu au internet… seara obositi inainte de a adormi se aseaza la TV sa se „informeze” despre ce se intampla in tara. Zapeaza pe telecomanda prin toate posturile si se opresc acolo unde simt ca se intampla ceva important ce nu trebuie ratat: o burtiera galbena de jumatate de ecran ii anunta sa ramana pe post, in 10 minute urmeaza DEZVALUIRI INCENDIARE despre „planul secret al lui Iohannis”, „ce a ascuns atata vreme”, „socant, ramai prost, iti pica fatza”.

      Nu stiu de ce o televiziune atat de nociva are voie sa poarte numele tarii mele. Pentru faptul ca mi-a indoctrinat oameni dragi, cinstiti si muncitori, care nu au acces la alta informatie, o urasc din toti ficatii.

      Cu petitiile de excludere nu rezolvi nimic, cu boicotul celor care cumpara reclama pe post nu rezolvi nimic, CNA-ul nu exista… poti rezolva doar facand o noua televiziune in acelasi format usor de halit, cu burtiere galbene „infioratoare”, cu actiune gen serial thriller, dezvaluiri, exact reteta lor, dar care sa fie obiectiva si onesta pentru a o sustine si noi, si care sa demonteze toate mizeriile livrate de ceilalti.

    • Violet spune:

      GRAND:

      Foarte bine punctate elementele din realitate și de acord cu gândirea generată de disperare referitoare la combaterea mizeriei din cele două televiziuni.

  32. Marius spune:

    Cand am demonstrat in sfarsit tatalui meu ca PSD fura acesta mi-a raspuns ca au dat legea cu doua miliarde ca sa poata contola partidul cat sa fure si ca este bine ca le da voie la fostii politicieni sa iasa din puscarii sa ne conduca iar intrucat acum sunt bogati si nu vor mai fura vor sa faca treaba.

  33. Stefan spune:

    Din nefericire orice incercare de a ii explica ceva pe tema asta unei persoane care s-a uitat si se uita NUMAI pe Antena 3, RTV la minciuni si manipulari grosolane, e din start sortita esecului.
    In primul rand, emisiunile lor (ca e Badea, ca e Gadea etc) se adreseaza persoanelor fara acces la informatie (batranii in special, toti banuiesc ca am observat ca pensionarii sunt principalii sustinatori ai lor.. nu?), care nu pot verifica o intoxicare sau manipulare asa cum facem noi cautand imediat pe internet.
    In al doilea rand, putem blama CNA-ul care e total aservit politic si nu a luat niciodata masuri impotriva mizeriilor, manipularilor si minciunilor spuse voit la televizor. Conform legii audiovizualului, pot sa retraga licenta de emisie in caz de minciuni spuse in mod voit, si repetat, in realitate… nu.

    Va recomand un video de pe youtube pe care l-am vizionat cu mult timp in urma si care mi-a venit in minte cand am citit articolul. Descrie perfect toata treaba asta cu Antena si Ghita TV:

    https://www.youtube.com/watch?v=r6XSNfoY2V8

  34. o femeie spune:

    Avem 1 milion de copii ce nu au mancat dimineata asta si merg desculta la scoala, si noua ne arde de grija a 1 mie de infractori ce au primit ceva la micul dejun.

    Asta e realitatea 🙁 – copiii astia vor creste si ne vor da in cap: DE FOAME.

  35. Radu spune:

    Mama m-a mintit cu cine a votat… Si pana acum nu ma mai mintise niciodata… 🙁

  36. Andrei spune:

    Cu parere de rau si durere va spun, nimic nu se va schimba radical in bine, atata vreme cat ei, cei care ne-au nascut si crescut, vor mai fi alaturi de noi.
    Nu doresc decesul nimanui, dar s-au obisnuit sa fie manipulati, aproape le place, duc dorul cenzurii, dorul lui Ceausescu, PCR-ului si aparentei de securitate si relaxare din vremea aia.
    Acum considera ca merita pensii mai mari (si poate chiar merita) si indiferent cine li le ofera, sau cu ce cost, ala e cel mai meritoriu.
    Cand, din cauze naturale, ai nostri nu vor mai fi, va trebui totusi sa ne „batem” cu armata de asistati social, care vor fi in aceeasi postura. Mercenari.
    Asta e.
    Nu mai incercati sa le schimbati opiniile, si mai ales nu-i opriti sa voteze, e ilegal. Cum credeti ca le schimbati vederile in discutii de 2-3-5 minute, cand manipularea curge implacabil ora dupa ora…
    Mai avem de asteptat.
    Oricum, nici in locul idiotilor de-s acum la putere, nu exista vreo factiune, partid, etc, cu puterea si organizarea teritoriala ierarhica, disciplinata, aproape militara, pe care o are PSD-ul in teritoriu.
    Maine daca scoti din caciula cel mai frumos, destept, bine intentionat si devreme-acasa partid de pe fata pamantului, si n-are nici o sansa in alegeri, pentru ca fara miliarde de €, timp si munca asidua (ale cui, cand, de unde?) nu va avea awareness-ul necesar si nu va convinge. Mai ales in tara, nu vorbim de Bucuresti si/sau 5-6 mari orase.
    Scuze, ziceam ca scriu putin, dar m-am ambalat! 😉

  37. Dan spune:

    ROMÂNIA BOLNAVĂ DE SINDROMUL VICTIMEI CARE ÎȘI APĂRĂ ȘI CHIAR ÎȘI ADORĂ AGRESORUL! citiți aici:
    http://murariudanpsiholog.blogspot.fr/2016/11/e-timpul-6-romania-bolnava-de-sindromul.html

  38. ValiE spune:

    Eu fix discutiile astea le am cu tata de fiecare daca cand ne vedem. De tot atatea ori ma minunez cum un om educat, antocomunist convins poate accepta acum la batranete cacaturile de le indruga aia la RTV. Singura mini victorie am avut-o cand inrait in credinta lui ca toti sunt niste mizerabili si nu a mai mers la vot in decembrie. Mama „a avut voie” ca a votat cum am vorbit :d

  39. Adrian spune:

    Tu ești ABSOLUT SIGURĂ că tu ai dreptate și nu mama ta? Repet, ești absolut sigură?
    Și știi de ce? Am văzut un film rusesc cu o comunistă fanatică ajunsă la vârsta senectuții. Ea nu avea credință și își făcuse o religie din ideologia bolșevică. Avusese o viață grea, soțul ei murise pe front, lăsând-o cu doi copii mici,pe care i-a crescut în cumpătare și severitate. Îi făcuse „oameni”, dar copiii refuzau să-i împărtășească opiniile. În fine, la un moment dat, se „iluminează”, își dă seama că se închinase toată viața unui idol fals, că ajutase unor monștri.
    Îți doresc ceea ce aș dori chiar și celor mai răi oameni: să nu ajungă în locul acelei bătrâne.
    Și apropo, Iohannis a declarat chiar azi, după ce a fost la CEDO: „Eu nu exclud grațierea, dar ea nu poate fi făcută pentru politicieni […] Asta trebuie să înțeleagă cei care se agită cu grațierea: ea poate fi o mică parte dintr-un pachet de soluții și așa trebuie tratată”.
    Ce-ar mai fi de spus?

    • db spune:

      Ce anume din ce a vorbit Iohannis pana acum te-a facut sa tragi concluzia ca ar exclude gratierea, ca una dintre solutiile pentru problemele din penitenciare? Iohannis a cerut clar sa nu fie dat acest OUG care nu rezolva problema aglomeratiei din penitenciare si nici a conditiilor de trai de acolo, ca aia care raman, tot multi peste numarul locurilor disponibile, tot la fel de prost vor trai. Mai mult, a cerut ca, fiind vorba despre gratiere colectiva, ceea ce se reglementeaza prin lege organica, sa fie retras din dezbatere publica proiectul de OUG si sa fie discutata solutia in parlament, cum zice legea, pentru a rezulta o lege organica temeinica, nu o flustiureala cu alte scopuri. Si totodata, sa fie respectat in litera legii motivul pentru care se da aceasta lege, pentru imbunatatirea conditiilor de detentie din penitenciare. Ori, in cazul asta, nu dai gratierea pedepselor cu suspendare sau pentru prejudicii cu valoare mai mica de 120.000 lei. Nu mai vorbesc de absurdul, aberatia de a fixa plafonul prejudiciului sub care te lipesti de gratiere – 120.000 de lei. Deci, daca furi sub 120.000 de lei, esti gratiat? tare! Mai departe, proiectul de modificare a codului penal completeaza in mod extrem de pervers si interesant proiectul de OUG lansat de PSD. Nu mai detaliez, dar n-o sa mai avem obiect al luptei anticoruptie, pentru ca n-o sa mai poata fi instrumentate niciun fel de dosare, inafara alora in care, in 3 luni de zile de la luarea spagii, e vreunul care inebuneste si se duce sa se denunte singur. In rest, abuzul in serviciu, neglijenta in serviciu aproape dispar ca interes al justitiei. Ori, la noi, astea-s la ordinea zilei, cele mai dese infractiuni. Sa te tii atunci lipsa de reactie a institutiilor la cererile cetatenilor! n-or sa mai raspunda pentru nimic!

  40. Ana spune:

    Fiecare isi spala capul (creierul) cu ce (sampon) i se potriveste: Unii cu Antena3, altii cu RomaniaTv, altii cu RealitateaTv, altii cu Digi24, altii cu facebook… Stati linititi ca pentru fiecare exista alternativa!

  41. D.T. spune:

    Am scris un comentariu, dar l-am șters. Hai să nu stricăm treaba și să rămânem la literatură, gânduri și sentimente.
    Dacă e să vorbim de manipulare, sunt multe de spus, mai ales dacă ai cunoștințe din interior. Dar aici nu e locul.
    Vă spun însă că manipularea a început cu cei „60.000 de morți de la Timișoara” și continuă și în prezent. Cine a ascultat asta în direct și își amintește ce a simțit atunci și după, știe despre ce vorbesc.
    Alte state și națiuni s-au mai trezit, noi însă dormim și din când în când mai boloborosim aiureli în somn, sau mergem ca somnambulii peste graniță.

  42. Cristian spune:

    Problema voastră e ca nu doar cei mai in vârsta si fără internet si fb se uita la Antena 3, deja tot mai mulți de vârsta medie si chiar tineri si foarte tineri o fac. De altfel s-a schimbat puțin si compoziția electoratului PSD, si-au lărgit practic bazinul electoral si vor continua s-o facă, iar voi, cei care considerați ca A3 minte, veți continua sa nu înțelegeți DE CE. Tinerii care urmăresc A3 n-u Facebook, rețele, site-URI, toate alea? Tocmai ca ei pot face mult mai ușor comparația si se cutremura când văd unde e manipularea de fapt. Ghiciți unde! Tocmai acolo unde credeți Dvs ca este adevarul absolut, pe net!
    Ce am observat eu, cei ca Dvs si mulți alții (inclusiv mulți foști colegi de-ai mei din facultate) deși aveți studii superioare, sunteți inteligenți, educați, etc, sunteți manipulați ca niște copii de grădinița, crezând in același timp ca ceilalți sunt in situația asta. Pt ca voi nu ați urmărit constant, ani si ani de zile evenimentele politice, nu ați analizat, nu ați făcut conexiuni, nu ați judecat si rumegat informațiile, nu aveți cunoștințe nici de drept civil, penal, constituțional etc, probabil mulți dintre voi nici nu știți care sunt prerogativele constituționale ale președintelui sau care este organul reprezentativ suprem al poporului, conform aceleiași constituții. Nu știți ce înseamnă echilibrul puterilor in stat, ce e aia „check and balance”, nu știți ca justiția NU are nimic de-a face cu serviciile de informații, ca nu e legal ca aceste servicii sa fie „partenerii” procurorilor in dosarele pe care le instrumentează, ca orice om trebuie sa aibă dreptul la apărare si la un proces corect, ca justiția o face judecătorul in sala de judecată si nu procurorul care pune cătușele pt spectacol in fata presei, pe treptele DNA-ului. Si multe multe altele nu le știți, de exemplu ce înseamnă libertatea de exprimare, libertatea cuvântului, drepturile fundamentale ale omului, apropo de petiții de a Închide posturi tv care ni se pare noua ca mint. V-ați întrebat vreodată cum a fost totuși posibil in SUA ca Fox News-ul sa emită încă si in ziua de azi, cum de nu l-au închis după atâtea „minciuni”, nu?, care loveau in administrația Obama?
    Pt ca dacă Știați toate astea, nici nu ați fi ieșit la aceste proteste acum si nici nu v-ați fi certat cu mama Dvs pe temele respective. Si ați fi văzut exact unde e adevarata propaganda.

    • Cosmin spune:

      As putea sa incep un roman cu raspunsul la ce ai spus tu. Pe scurt. Manipularea a inceput in SUA, propagata de Trump si sustinuta de FoxNews. A urmat Brexitul si celelalte victorii ale rasismului in Europa. Baietii de la PSD cu ajutorul televiziunilor aservite au studiat si au bagat la cap. Manipularea funcioneaza atata timp cat il faci pe om, in special cel fara intelect, sa creada ca vina pt toate problemele lui e a ALTCUIVA. La Trump a fost vina imigrantilor, la Brexit si la restul rasistilor a fost vina refugiatilor musulmani, iar la PSD, Antena, Rtv a fost Soros si strainii… Ei au mai plusat putin la pensii si voila… Si acest fel de manipulare functioneaza totdeauna, nu e ceva nou… L-au folosit Hitler, Stalin si chiar ISIS

  43. Tania spune:

    Pot sa ii multumesc lui Dumnezeu pentru mama pe cade o am. Are 70 de ani impliniti, are lucrati pe cartea de munca 50 de ani, e profesor lucreaza si acum, fost membru fundator PSD din orasul nostru. Dar acuma ii e atat de scarba de ei incat nu imi vine sa cred, nu poate intelege cum au ajuns asemenea oameni in partid,oameni fara scrupule i-as putea numin in multe feluri mai urate dar nu vreau sa ma cobor la nivelul lor. Sunt capabil sa elibereze criminali numai pentru a iesi ei cu basma ua curata. Mama nu ii poate vedea in fata ochilor, si a fost membru fondator, ii vede la televizor si ii creste tensiunea,ca sa nu mai spun ca la noi in casa nu se uita nimeni nici la antena nici la realitatea. Mi se pare trist ca lumea nu vede parca i-au hipnotizat, mama ramane uimita cand asculta prietene de ale ei cum il idolatreaza pe Dragnea si „animalutele” lui, nu poate concepe cum niste oameni cu studii nu pot vedea adevarul si sunt atat de indoctrinati de ei. E trist dar din pacate asta este Ronania. Am fost plecata 8 ani din tara. Si am ajuns sa fiu facuta de romanii din tara straina si ca daca nu locuiesc aici nu am ce comenta(cel mai trist lucru). Am fost straina in tara unde am stat si straina in tara mea. Mi s-a spus sa vin acasa si atunci voi putea comenta. Am venit acasa definitiv, imi iubesc tara la nebunie, sunt genul de om care strigam in gura mare ca sunt romanca, dar cu durere in suflet spun ca am ajuns sa imi fie sila de oameni de aici, nu imi vine sa cred ca sunt oameni intelectuali asa de inchisi la minte, si alti care isi vand dennitatea si gandirea ptr doua parale; e trist e foarte trist. Si cand ii aud vorbind pe politicieni ma iau draci ce politicieni de rahat avem fara coloana vertebrala azi sunt de dreapta maine de centru si poimaine de stanga, trec de la un partid la altul cum trec eu stazile ca sa ajung de pe o parte pe alta. Si da peste tot sunt corupti si politicieni corupti cu bani furati de la stat cu milioanele de euro dar au coloana vertebrala nu isi schimba docrtina politica dupa cum bate vantul, uitati-va in Spania ies politicieni, primari, deputati, ginerele regelui etc corupti dar nu isi schimba culoarea politica dupa cum sunt la putere. Ori esti de centru ori de dreapta ori de stanga, nu poti fi azi intr-un loc maine in altu. Imi e scarba de ei de 90%dintre ei. Nu sunt nici fana Iohanis dar spun cu mana pe suflet ca il admir ptr ceea ce a facut in ultimele zile. Nu am obiceiul sa scriu si sa comentez nicaieri, e prima data. Dar am ajuns in punctul ca nu ma mai pot abtine. Stiam ca este lume inchisa la minte, dar deja asta e prea de tot.

    • Vali spune:

      Multumesc !

    • Coca spune:

      Credeti ca mama e mai inteligenta daca-l vota pe Blaga sau Basescu cu statul mafiot ?A spus-o el n-o spun eu. Ce-ar fi sa lasam parintii in pace .Sunt mai intelepti si-si iubesc mai mult tara .Libertatea cuvantului trebuie sa fie sfanta .

  44. Carmela-Terezia Kuti spune:

    Oameni buni! Toate posturile TV și toată presa manipulează, fie într-un fel, fie în altul! Nu vă dați seama că incită la ură, că deja țara este împărțită în două? Că dezbină familii, că desface prietenii? Că întorc clasele sociale una împotriva alteia? Că au ridicat minciuna , nedreptatea, furtul la rang de virtute? Nu vă lăsați manipulați nici de unii, nici de alții! Încercați să priviți dincolo de aceste manipulări, încercați să gîndiți cu INIMA, știu nu este ușor să ocoliți dominația creierului, dar încerați măcar! Încerați să iubiți necondiționat, să vă ajutați între voi necondiționat, propuneți-vă să faceți zilnic o faptă bună, faceți-vă un obicei din acesta! Înlocuiți energiile negative ale urii, violenței, deznădăjniei, ale certurilor cu energiile pozitive ale dragostei, compasiunii, bucuriei, întrajutorării, bunei înțelegeri . Vă veți schimba radical și se va schimba și lumea înconjurătoare. Suntem în pragul unei mari schimbări planetare a cărei energie dominantă este IUBIREA! Fiiți pe fază !

    • o femeie spune:

      Am constientizat asta cand am renuntat la tv: am scapat si de dureri de cap si de hemoroizi si de pofte de cola sau alte asigurari etc. la ce se mai face reclama. Suntem din ce in ce mai multi care am ales sa ne documentam la biblioteca si nu la tv. Da, iti confirm tot ce ai scris, ca am remarcat-o si eu: cu cate mai multe ore le petrec la tv, cu cate mai multe tv-uri sunt in casa, mintea e mai ocupata de prostii si paranoia.

  45. Monica spune:

    https://www.youtube.com/watch?v=Cbe3VSlAOTI File din istoria manipulării… Golanii de ieri (Piața Universității, 1990), soro-iștii de azi… Cei care azi primesc 50 de lei la pensie atunci l-au aplaudat pe Iliescu, li s-a părut normal cum a reacționat…Minerii erau eroi… Ion Rațiu era un ”soro-ist” venit să ne fure țara, iar regele nici nu fusese lăsat încă să intre în țară… Între timp… furară ei țara cu tot cu fabrici și uzine, o vândură la fier vechi… Eram adolescentă atunci…acum mă uit la aceste imagini vinovată că, poate, undeva într-un colț de suflet, m-am bucurat și eu cu ai mei că minerii au venit ”să facă ordine”… Era un singur post de televiziune și nimeni nu își punea problema că ar putea să existe alt adevăr… Acum îți stă mintea în loc când vezi ce s-a întâmplat atunci… Într-o încercare de a-i înțelege…sunt generația celor care au crescut cu un cult al ”locului de muncă”… în 1990 încă nu apăruse șomajul… cei din Piață, ”golanii”, nu munceau din greu ca ei…la fel cum, acum ”corporatiștii” nu îi înțeleg că ei au dus greul, că duc greul… Cultul salariului, al locului de muncă, cu plus 50 de lei foarte importanți, fără a vedea mai departe de acei 50 delei în plus… generația care a înghițit economie politică și discursurile lui Ceaușescu…care a apucat să iasă la pensie din ultimele zvâcniri ale întreprinderilor ceaușiste… de neînțeles pentru ei toți cei care nu se bucură că ei primesc un plus la pensie, toți cei care îl huiduie pe salvatorul lor… sunt ai noștri, dar sunt niște victime nu de la antene încoace, de la 1990 vara încoace. În film, se vede spre final cum o doamnă îi salută călduros pe minerii salvatori… o imagine emblematică pentru mentalitatea unei generații, care, să nu uităm a învățat istorie dintr-un manual în care niciun rege al României nu era pomenit… un manual manipulator din care elita era scoasă(intelctualii interbelici, liderii partidelor politice, monarhia în întregime), iar omul muncii era preamărit (dimpreună cu suferințele sale de la închisoarea Doftana)… Am învățat și eu din acel manual și nu pot uita uimirea cu care am descoperit că regii au contribuit semnificativ la marile momente ale istoriei: războiul de independență, Marea Unire din 1918… Îți stă din nou mintea în loc cât de frumos ocoleau adevărul manualele de istorie astfel încât să nu pomenească nimic absolut despre ceea ce nu convenea intereselor de partid. Acum, omul muncii, Dragnea… nu este lăsat să își facă treaba…cei din generația care a aplaudat mineriada, care a crescut cu lupta de clasă… este firesc să nu înțeleagă NIMIC.

    • Liloo spune:

      Bine punctat!
      Părerea mea, de absolventă de Istorie-Filosofie, la Universitatea din București, și în primul an de profesorat, în 1989 – 1990… Bunicii și părinții noștri au ales ceea ce cunoșteau cel mai bine, deși, mulți dintre ei au știut cu.. ce lingură se mânca FSN-ul, condus de Ion Iliescu și alții, urmașul PCR-ului, condus de Nicolae Ceaușescu și alții. Atunci, au votat în cunoștință de cauză, din varii motive. Unul ar fi *răul cunoscut*, partidul comunist, care a guvernat România, ca republică socialistă. Altul, a fost o crasă și perfidă manipulare, aplicată unei populații temătoare, la modul relaxat, totuși. Existau, garantate de stat și gratuite: învățământ gratuit, / de la creșă, grădiniță, școală generală, liceu și facultate. Nu știu în ce condiții făceai și a doua facultate – pe 4 (Universitate, Drept, Politehnică etc.), 5 (Politehnică etc.), 6 ani (Medicină și Arhitectură)/; medici de familie – care erau specialiști în Medicină generală (astăzi, mai există așa ceva?), separat – pediatri. Apoi, era obligatoriu să te angajezi undeva, să muncești; dacă munceai, puteai să contractezi pentru o casă, mobilă etc; eventual, o mașină. Prin sindicate, se obțineau bilete de concediu sau la tratament. Dar, ca peste tot – în lumea asta – au început să apară favoritismele, abuzurile etc. Așa era cel puțin în ultimul deceniu. Poporul trăia într-o țară relativ dezvoltată economic, dar nu se bucura de aceasta, pe cât ar fi meritat. O țară cu relații bune în Răsărit, ca și în Apus, cu muncitori, care lucrau pe mari șantiere, deschise în lume (constructorii de drumuri, poduri, baraje etc. aveau unde lucra, ca și acum), cu marinari care navigau peste tot în lume -, cu finanțe stabile și cu un turism relativ înfloritor – oricum, mult mai bun, decât cel de după Decembrie 1989, (incluzând în această apreciere, și perioada de supra-finanțare, din timpul guvernării PDL) . O țară fără datorii externe, plata făcându-se cu mari sacrificii din partea întregii națiuni. Vă amintiți perioada dinainte de 1989? Fără lumină – între orele la care, membrii familiei începeau să se adune acasă, fără căldură în apartamente, fără apă caldă (eventual, câte o oră / zi, uneori, mai rar), cu magazine goale și cozi imense la carne, lactate sau la vată medicinală – care se folosea în loc de tampoane igienice, de exemplu, cu cartele la pâine-ulei-zahăr-orez, cu cote parte, luate din gospodăriile țărănești; cum spuneați mai sus, cu un post național de televiziune – TVR1 și unul local – București și împrejurimi – TVR2. Se făceau traduceri bune – din toate literaturile lumii, dar cărțile se dădeau pe sub mână sau erau la pachet, cu titluri nevandabile. Se făcea un recensământ al populației, și un altul al animalelor din bătătură (curte). Au fost ani grei, într-o anume siguranță a zilei de mâine, de stabilitate. Excursiile în străinătate erau reduse la statele din blocul comunist, foarte rar, în celelalte. Urmările, peste timp, ale acelor lipsuri: bolile de care suferim – statistic vorbind – pe diferite categorii de vârstă, inclusiv, influența acelor ani, peste o generație sau două; oboseala unei întregi națiuni, mai ales, pe segmentele aflate acum la vârstă a doua și a treia; nemulțumirile unei tinere generații, născute cu puțin înainte de 1989 sau, imediat după…; neînțelegerile din familii, dintre prieteni, pentru că nu mai știm să comunicăm, nu mai avem răbdare, nu mai avem timp, pentru că suntem de prea multă vreme plecați de acasă etc.
      Manipularea primilor ani, de după 1989 – prin presa scrisă, audio și prin televiziuni – a fost teribilă. Se vehiculau idei ca: PNȚCD, (reînființat de Corneliu Coposu și Ion Diaconescu, de Ion Rațiu, revenit din Marea Britanie), și PNL, (cu Dan Amedeo Lăzărescu, Radu Câmpeanu – revenit de la Paris), așadar, partidele istorice reînființate erau niște monstruozități, că oamenii politici, care trecuseră prin închisorile comuniste erau niște hulpavi, și – dacă reveniseră din Occident, unde au emigrat, (dacă au avut norocul să supraviețuiască închisorilor și privațiunilor ulterioare), și nu mâncaseră salam cu soia, cot la cot cu noi, se reîntorseseră ca să *fure țara*, și nu ca să revină ACASĂ. Ca să nu mai spun că, Regele Mihai I nu a fost atunci primit în țară, însă, cu ce bucurie a fost întâmpinat, mai târziu…
      Revenind, FSN-ul a devenit în cele din urmă PDSR, apoi, PSD. În 1993, urma să apară PD, care, preluat de Băsescu în 2000, a devenit PDL, în 2007. Asta, foarte pe scurt, fiindcă au existat – mai ales, în cadrul PNL și FSN sciziuni și alianțe diverse. Au mai existat și alte partide, precum și Convenția Democrată Română – CDR, din 1991, pentru contracararea FSN-ului, alianță din mai multe partide, asociații politice și civice (vezi, Wikipedia, pentru toate).
      Multe de spus și prea puțin timp…
      Chemarea minerilor de către Ion Iliescu și, mai ales, manipularea și împănarea echipelor de mineri cu profesioniști din serviciile de forță, pentru a distruge acea adevărată oază de libertate, care a fost Piața Universității, încă din 1990 încoace, au dus la distrugerea credibilității noastre – ca țară, locuită de oameni buni, muncitori, amabili și ospitalieri ș.a. Nu numai imaginea țării în exterior a avut de suferit, cât, mai ales, nebunia ce a urmat în interior a fost distructivă: au ajuns să se certe frații între ei, să se destrame familii, rudele și prietenii nu își mai vorbeau etc.
      Intoleranța – care nu este o caracteristică pregnantă a poporului, pusese stăpânire pe noi, prin mass-media. Vă aduceți aminte despre sloganul: *Cu televizorul ați mințit poporul!*?
      Indiferent de post de televiziune, de orientare politică – mai mult sau mai puțin nuanțată, există o mare responsabilitate, pe care ar fi cazul să și-o asume televiziunile. Discuțiile nu sunt conversații pe teme politice, ci controverse din ce în ce mai aprige. Ca și cum, în spatele lor, nu s-ar afla nenumărate relații de afaceri în comun, de interese care se întrepătrund, ș.a.

      Monica, vă mulțumesc că ați scris, pentru că am avut posibilitatea de a-mi schița opinia. Voi prelua acest răspuns la comentariul dumneavoastră, și pe pagina mea de Facebook, menționând, cum este firesc, și blog-ul.

  46. LG spune:

    „PSD a guvernat țara asta mereu”… chiar mama ta ti-a spus:) Pntru mine ar fi un argument suficient de ce trebuie sa se schimbe un pic lucrurile, nu?

  47. Oana spune:

    Mai am un raspuns: mama, daca nu erau astia la putere 27 de ani pensia ta era mult mai mare, nu trebuia sa te umilesti pentru o suta de lei.

  48. puiu spune:

    Din pacate criticile contra A3 sunt facute de cei ce nu au urmarit emisiunile lor. Tinerii sunt (in lipsa timpului) foarte superficiali si deci usor influentabili. Daca ar avea timp, rabdare si experienta si-ar schimba ideile fixe. Un om cu experienta vietii si care asculta si alta parte isi poate da singur seama ce e adevar si ce e propaganda. In cazul ordonantelor in discutie adevarul e la mijloc, manipularea mai mare fiind facuta insa tocmai de cei in minoritate. Pana la urma se va dovedi ca e nevoie si de o gratiere colectiva si poate de un alt ton pt dispute…

    • Vali spune:

      De ce e nevoie de o gratiere colectiva ? Nu inteleg ! Sunteti infractor sau fost infractor ? De ce E NEVOIE ? Sunt milioane de oameni care nu au o amenda ,nici macar contraventionala . E NEVOIE ? Puiu, e nevoie si de un alt ton pt dispute cu infractorii ? Adica dupa ce ne fura sa-i batem pe spate,sa fim intelegatori cu ei si sa le dam de buna voie . ca daca tot sunt hoti sa la dam noi , sa nu cumva sa-i acuze cineva ,iar, de hotie. Voi cei care militati pt gratiere si amnistie ,nu mai bine deschideti un cont, in care sa le dati bani de buna voie celor care ,credeti ca au dreptul la banii vostri ?

  49. George spune:

    Pensionarii au o motivație puternică, manipulați ori nu, sunt o forță. Pe noi ăștia deștepții ce anume ne-ar motiva să schimbăm ceva? Nu ne uităm la A3 și RTV, nu ne prostesc ei pe noi, Gâdea, Badea & Co. sunt cu multe clase sub noi, mirosim manipulările din fașă, știm exact direcția bună, avem acces la adevăr nemijlocit și totuși din patru în patru ani când ar trebui să batem cu pumnul în masă, în mă-sa, în mama lor nu reușim să ajungem până la secțiile de votare. Ne pierdem pe drum, la vreun meci, la vreun festival cultural, la coadă la bibliotecă, citim Kant până se închid urnele ori suntem pe cale să găsim soluția teoriei corzilor și nici nu realizăm cum zboară timpul.
    Imediat după închiderea urnelor ne facem timp în program și începem să ne revoltăm. Maică-ta e simpatică, unii o consideră și pe mama la fel, bravo lor că știu ce vor și cum să obțină.
    Noi merităm să ne f*tem în gură între noi, de intelectuali rasați ce suntem.

  50. Florentina spune:

    …mi se pare mie sau cunoașterea gramaticii limbii române este invers proporțională cu susținerea PSD-ului şi al postului Antena 3 ?
    Înainte să citesc comentariile de mai sus, le-am citit pe cele peste 100 de la cele 3 postări cu ieșirea în stradă (de pe grupul Brașov ) şi am rămas fără cuvinte…afirmații pe lângă subiect, adunate în fraze cu prea multe greșeli gramaticale încât ajungi să te întrebi câte clase au acei oameni sau dacă sunt români; nemulțumiri venite de la cetățeni care se pare că nu au nici o noțiune despre atribuțiile președintelui , dovadă fiind enumerarea nevoilor pe care, din punctul lor de vedere, un președinte BUN le-ar putea satisface, sau măcar noțiuni despre economie, împărțirea anuală a PIB şi că un 5 % în plus la pensie, cu care îi mituieşte PSD-ul, nu le va asigura un trai mai bun…
    Şi mă întreb : oamenii aceia indignați că președintele a ieşit în stradă îsi vor pune încă un fermuar şi eventual o plasă de sârmă peste geantă contra hoților de buzunare? Şi îsi vor însoți zilnic fiica la scoală ca nu cumva să fie violată? Sau vor sta doar în casă ca nu cumva un şofer cu prea multe beri la bord să le scurteze viața? Poate chiar le vor aduce copiilor educatori particulari acasă pentru a-i feri de pedofilii de pe stradă…
    Printre altele, în proiectul de lege scrie: „grațierea parțială ar putea fi acordată tuturor persoanelor care îndeplinesc condițiile de mai sus, indiferent de tipul infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea sau de durata închisorii”- adică execuți 1/2 din pedeapsă.
    Aaaa..păi de fapt lucrurile stau în felul următor : hoțul, care doar această meserie o ştie, se va angaja la program de 8 ore pe zi ptr a câstiga o firimitură din cât ar putea fura; violatorul se va căsători şi va deveni un gentelman monogam; şoferul bețiv se va lăsa de alcool, probabil işi va cumpăra o bicicletă şi va da de pomană ptr cel/cei pe care l-a/i-a omorât iar pedofilul va sponsoriza o grădiniță de la distanță…da…iar apoi caii verzi vor alerga pe pereți şi vor necheza la porcii care vor zbura intr-o zi cu două dimineți…
    Am găsit câteva articole interesante în proiectul de lege: -„grațierea nu se va acorda recidiviştilor” – măcar atât…dar câți recidivişti îngropați în bani cunoaștem ? Au dat un tun (doar unul descopetit) iar acum au şansa să iasă basma curată…doar nu credeați că proiectul de lege a fost făcut ptr tatăl care a furat deoarece nu avea ce să dea de mâncare la copii…nu le dai de mancare o dată în viață, deci nici el nu a furat doar o dată. ..
    -„amenzile contravenționale şi celelalte sancţiuni cu caracter administrativ aplicate nu se vor mai executa” – ai păcălit fiscul cu cateva milioane? Nu-i nimic…
    -„persoanele graţiate care în decurs de trei ani săvârșesc cu intenţie o altă infracţiune, vor executa, pe lângă pedeapsa stabilită pentru acea infracţiune şi pedeapsa sau restul de pedeapsă rămas neexecutat din cea grațiată”- hai să îi lăsăm liberi şi după ce mai fac o dată îi închidem înapoi ..doar trebuie şi politia, SMURD şi pompele funebre să mai lucreze nu?
    Culmea e că în ultimii 20 de ani la fiecare interval de minim 4 ani au apărut tot felul d cazuri de urmariri penale pentru cele câteva case, câteva milioane de euro folosite pe nimic sau câteva artificii fiscale. Si cum de cele mai multe ori se aplică regula: „dacă nu este interzis înseamnă ca este permis” (interzis= exceptiile de la aplicarea posibilei legi) cu siguranță se va găsi o portiță pentru toți PSD-istii, rudele, prietenii şi relațiile acestora ptr a scăpa de condamnare…iar Dragnea deşi vrea sa facă impresie bună prin faptul că el săracul nu va beneficia de scutire conform legii care, dacă ar intra în vigoare, s-ar aplica doar faptelor comise cu pedeapsa deja aplicată până la data de 18 ianuarie 2017, cu siguranță prietenii proaspăt iesiți de la răcoare ar veni în ajutor, doar o mână o spală pe cealaltă…mai apare o ştire bombă pe Antena 3 şi uită poporul de urmăriri penale, condamnări , etc…

  51. Adrian L spune:

    Petronela R, ai o mama desteapta, nu pentru ca vede ceva la PSD ci pentru ca vede adevarul.
    Acum faptul ca exista o parte din noi/voi care o aveti la inima pe Macovei, pe Pora, pe Cartianu, pe Iohanis, pe oricine vreti voi, care e problema. Foarte frumos si corect in acelasi timp.
    Personal eu nu vorbesc si discut politica in familie, nu ii spun tatalui meu cu cine sa voteze, are cap si o varsta, deci sa voteze cum stie mai bine. Ele nu se uita la Antena 3 deloc, da deloc. Doar pe TVR1 si a votat PSD. El vota cu zel PNL-ul insa dupa dilutia cu PDL nu cred ca amai suportat si el.

    Acum sa revenim:
    Pe cine mama dracului vroiati voi sa voteze parintii vostri/nostri?
    PNL? Care PNL, ce mai este in acel partid … brrr
    USR? pe bune, voi credeti ca dai tara pe mana unora care au aparut din creatia unor ONG-uri cu fonduri care nimeni nu stie de unde si pana unde au fost date? Daca i-ar lua la puricat va zic eu ca exista suspiciune rezonabila pentru o condamnare. La Iasi au trimis acolo o lady Cossete C. Hello, fata aia nu stie ce e munca! Are cica niste fonduri de investitii, ceva imprumuturi prin afara si … Da ce reprezentant deosebit avem acolo. Sigur daca mai avem vreo zece de astia treaba ar fi mers ca pe roate.

    PDL ce a facut stie toata lumea, inclusiv ca a emis CODURILE prin asumarea raspunderii, dar atunci nu ati binevoit sa iesiti in strada ca nu s-a dat ordine pe unitate pe facebook. De acolo luati voi lumina! 🙂
    Acum sunt infiltrati in noul PNL

    PSD a facut:
    1. A dat TVA-ul la 20% de la 24% iar acum l-a dat la 19 %. A redus TVA-ul la produse de baza la 9%, foarte important pentru unii oameni necajiti
    2. In perioada de dinainte a achitat acea datorie catre FMI facuta de BOC/Basescu
    3. A ridicat salariul, nu ca inainte de taieri insa le-a ridicat
    5. A ridicat punctul de pensie, si marit pensia minima, pentru voi nu conteaza insa pentru unii chiar conteaza
    6. A dublat alocatia aia de 42 de lei cu 100%, putin, dar a mers in sus
    4. A dat din diferentele castigate in Instante de taierile ilegale la pensionari, justitie, incatamant etc, nu tot, cat s-a putut in perioada respectiva
    5. A redeschis 18 spitale din cele peste 60 inchise in perioada de DREAPTA Boc/Basescu
    6. A deblocat si a dus accesarea fondurile pe proiecte UE undeva la 60-70%
    7. A deblocat acordarea anumitor sporuri care au disparut in perioada 2010, cu toate ca al 13-lea salar nu a mai reaparut
    8. A repus pe profit Hidroelectrica, ca o mancau cateii
    … nu vreau sa continui ca daca stai si te gandesti tot mai ai ce sa mai scrii…
    A lasat 1,5 miliarde de lei plus pentru Guvernul Meu

    Ce a facut Guvernul Meu:
    A marit transparenta in administratie.
    A zis ca putem munci si pe doi lei.
    A propus o … tuta la justitie, dar noroc ca au descusut-o inainte de numire
    Fondurile UE se apropie de 3-5 %
    La agricultura plati intarziate etc etc etc
    … da stiu au avut timp putin … dar au avut 1 AN

    Guvernul Grindeanu/Dragnea
    De cand sunt, de DOUA SAPTAMANI
    1. Au marit punctul de pensie
    2. Au pus in aplicare Legea de reducere a 102 taxe, care a faultat-o Iohanis cat a putut cu new PNL
    3. Au marit salariul minim
    4. Au marit cu 15% salariul in sanatate, la educatie sunt intarzieri dar sunt pe lista
    5. TVA de la 20% s-a dus la 19%, scria azi mare in magazin la Dedeman
    6. Au redus sumele la multe ministere, presidentie, servicii, mai ales acolo
    7. Au redus salariile a 47 de demnitari printre care presedinte, vicepresedinti senat si cameradeputatilor etc
    8. Au fost cat se poate de ok cu presedintele si nu i-au raspuns la provocari in niciun fel cu toate ca tare ar fi meritat si vad ca nici nu are de gand
    9. Tinerii transport gratuit tot timpul anului la CFR, mama ce nu as vrea sa mai fiu student
    10. Au dublat alocatiile studentilor, nasol da intradevar
    9. Au un calendar bine fixat pe cei 4 ani de guvernare, ceea ce nu avea nici PNL nici USR. Ei doar il aveai pe DC, ai cu cine!! Pe bune!!!

    Concluzia este
    MAMA ta este desteapta, iar tu cu toate ca este un zgarie nori la 50 de metri de tine, nu-l vezi ca ai o capita de fan in fata.
    Indiferent de ce opinie are mama ta, nu cred ca iti permiti sa ii schimbi canalul, sa o certi pentru opiniile sale. Cu siguranta NU Cine face asta e aproape de fascism. Adevarul este asta ca eu spun asa, tu nu vezi! Adevarul este propriu al fiecaruia dintre noi. Da ai mai sus o lista cu adevaruri pe care tu/voi nu vreti sa o vedeti.

    Voi vedeti lucrarea de doctorat al lui Ponta, subliniata de Basescu, inamic si diversionit, dar nu vedeti acea lista lunga de lucruri bune facute pentru oameni, pentru parintii vostri, pentru voi.
    Voi considerati ca Dragnea e penal ca asta striga Macovei, new PNL si Iohanis, dar fapta respectiva nu a luat din banii mamei tale, din pensie, din bugetul tarii, ia rla urma urmei Basescu a urlat nu iesiti la VOT total antidemocratic si nimeni nu a luat nicio masura, iar pe Dragnea ca a Incurajat lumea sa iese la vot l-au facut penal.

    As putea scrie pana la 6 dimineata, insa nu meritati.
    Am scris aceste zeci de randuri pentru mama TA.
    Da este o femeie desteapta, ar trebui sa-ti ceri iertare.

    PS
    Am 35 de ani, sunt fost membru PD si am votat PSD. Cine se fereste sa spuna ce a votat e slab.
    In 2005 am votat cu Basescu, pentru schimbare. Ce ratare, ce ratare … ma consolez ca nu aveam cum sa-l votez pe Nastase, dar atat.
    Pentru asta este votul si asta e singura putere a alegatorului.

    Nota
    La cum merge PNL-ul acum si URS-ul vor trebui cel putin 10-15 ani sa treaca ca sa ii mai aleaga cineva. 🙂

    Transmite salutari sincere mamei tale si cereti scuze daca o iuvesti cu adevarat!
    Politica nu se face in casa si cu brutalitate.
    Adevarul se vede si fara sa te uiti la TVR, DIGI 24 sau Antena 3!

    • Toma spune:

      Nu vreau sa intru prea tare in amanunte, se vede de la o posta abordarea procineva, am o singura intrebare, din ce bani si-a facut dracnea casuta ? videanu ? as putea continua, n-are rost. realizarile astea se trec pe lista dvs ?

    • Vacarescu Niculina spune:

      Domnule, ati uitat ceva sa spuneti..cate miliarde a furat PSD-UL si cum ar fii trait oamenii din aceasta tara daca ei nu faceau asta..restul e propagadna ieftina!Puteti sa ne explicati cu ce bani si-au luat politicieni(cei mai multi din psd)vile,case,terenuri,bijuterii,opere de arta,conturi….?pe ce bani pleaca in concedii de lux ,ei si familia,cu ce bani isi tin copiii in scoli in strainatate cand ei sunt bugetari…haideti sa va aud!

    • Flor spune:

      Cam are dreptate Adrian…
      Adevarul e ca nu avem ce sa alegem.
      Eu nu am fost la vot. De ce sa merg? Sa le ofer legitimitate celor de la PSD, sa imi poata zice in fata ca mi-am exprimat parerea la vot, asa ca, democratic sa stau deoparte?
      Sa votez cu PNL? Serios?
      Cu USR? Pe bune?
      Nu m-au convins si da, am curajul sa spun ca nu am fost la vot si ca nici nu voi mai merge, cat timp nu voi avea pe cine vota. E dreptul meu sa nu aleg pe nimeni, daca nimeni nu ma reprezinta.
      Si da, mama a votat cu PSD. Si am trecut si eu prin toate fazele cu ea, de la nervi, la neputinta, la resemnare si acceptare. Si acum, citind comentariile imi dau seama ca e exact dreptul ei sa voteze cu exact cine doreste. Sau nu.
      Si ca sa nu fie dubii, am 39 de ani, copii (si le doresc ca la randul lor sa faca si ei cum cred mai bine, inclusiv sa plece sa isi caute binele prin alte parti), absolvent de studii superioare, si MBA, lucrez la privat, platesc rate la banci, impozite, nu apartin niciunui partid.

    • Vali spune:

      Nu meriti nici un raspuns .Manipulezi cu jumatati de adevar si cu omisiuni de merit a celor care au inceput unele reforme…

  52. Ioan Precup spune:

    Dragilor, a venit timpul sa nu mai dam vina pe „mostenirea grea” a mentalitatii parintiilor nostrii si sa recunoastem ca multi prea multi tineri sunt apatici si ipocroti civic (isi urmaresc interesele dar vorbesc frumos despre principii…) exact ca si generatiile pe care le blamam :(…

    Exemplu: ce i-a impiedicat pe cei 60% din absenteisti sa iasa la vot in decembrie daca nu propria lor apatie si ipocrizie civica?! :(…

    -> Haideti sa nu mai dam vina pe altii ci sa ne vedem de treaba: adica sa facem mai mult si vorbim mai putin in domeniul civic!…

    La referendum cetateni, la referendum!…

  53. Mihaela spune:

    Din fericire, nimeni din familia mea nu se uita la Antena 3. Am fost la protest, Duminica, la Bucuresti. De la Universitate in Pta Victoriei si sediul PSD. Dovada clara ca acolo au fost oameni pasnici si inteligenti: nu au existat forte de ordine care sa dea cu pumnul, ci doar jandarmi din echipe de negociere. Oameni care aveau cuvintele la ei, calmi, atenti sa fie totul in ordine. La protest au fost adusi copii. Mari si mici. Au strigat si ei. Ei au cel mai mult nevoie de siguranta zilei de maine. Au nevoie sa mearga noaptea pe strada si sa nu le dea un hot cu o sticla in cap, au nevoie sa se uite la tv unde nu e voie sa injuri sau sa minti, au nevoie de un loc de munca unde conditiile sa fie corectitudine, harnicie…nu pe cine sa pupi in fund…Eram furioasa la protest. Furioasa ca eu am stiut de acasa ca trebuie sa invat si sa am o meserie si sa fiu un om drept. Si muncesc ca sa imi platesc taxe si impozite si tot ce trebuie si e greu. Si a fost greu si la protest. In jurul meu numa’ oameni care aveau ochi vii si destepti , furiosi si ei, dar nu s-a injurat, nu s-a batut nimeni, ba chiar gaseau puterea sa puna muzica, sa faca un banc…O sa ies la toate protestele, nu renunt. Eu chiar nu vreau sa plec din tara mea.

  54. Loredana spune:

    Citesc de câteva zile blogul asta, îmi place ce se scrie… Eu nu sunt o intelectuala ca mulți dintre voi, nu folosesc cuvinte pompoase, dar ma deranjează treaba asta cu „nu ați ieșit la vot” , eu nu am fost sa votez în primul rand pt ca lucram ca să mi pot plăti cheltuielile lunare pt ca preocuparea mea nu este ce pun pe masa ci sa – mi plătesc rata la banca, lumina, apa gazele, grădiniță fetii… Acum câțiva ani am ieșit la vot și nu în România, în Spania unde stăteam de vreo 7-8 ani, am stat ore bune la coada sa pot vota sa schimb România sa ma pot întoarce acasă, și ce sa întâmplat? A ieșit tot PSD-ul… Va admir pt vorbele frumoase, inteligente, pentru ieșitul în strada, dar e în zadar… Chiar voi spuneți ca propii părinți au votat cu PSD pt câteva procente la pensii care oricum erau inutile pt ca în scurt timp se scumpește tot, nu vedeți ca cine minte mai mult ala câștiga? De ce nu tu jurnalistule sau tu Project managerule nu faceți un partid de oameni corecți, curați care sa merite sa conducă tara asta, va fi greu, al naibii, dar va voi vota eu și gașca mea, părinți care lucram în fabricile măgarilor pe minim pe economie, va vom vota pentru ca vom avea încredere și cu speranța că atunci când veți pune mana pe bani sa nu deveniți ca ei

    • Vacarescu Niculina spune:

      nimic nu este imposibil..si acest partid s-a infiintat..este USR..DE CE NU L-ATI VOTAT?

    • Razvan spune:

      N-auzi ca lucra, n-a avut timp ca „trebuia sa puna pe masa” (n-a putut sa gaseasca 20 de minute sa ajunga la vot, a lucrat de la 7 dimineata la 9 seara duminica). De parca votul nu afecteaza ce o sa pui pe masa.

  55. SRG spune:

    Cu tot respectul, se pare ca mama ta nu este chiar atat de educata … Se pare ca este „educata” mai mult de Antena3, daca exprima si sustine astfel de idei.
    Din pacate ca ea sunt multi. Sunt exact cei care au mers la vot in 11 decembrie si profitand de absenteismul nostru (al celor care inca mai gandim rational), au legitimat acest guvern Dragnea.
    Si viitorul nu suna deloc bine …
    Mi-e teama ca ei – oligarhia penalilor – vor avea castig de cauza. Si asta si din cauza unora dintre noi, unii care au pierdut (sau nu l-au avut niciodata) simtul civic, care nu au inteles ca democratia nu presupune doar drepturi, ci si obligatii.

  56. Unom spune:

    Apare un sentiment de revolta cand vei ca parintii tai au ajus sa le planga de mila infractorilor si penalilor. Te revolti si ajungi sa te certi cu ei cand le arati adevarul, si rezultatul e ca ei neaga acel adevar pentru ca e expus brutal , prin cearta. A3 nu se cearta cu ei. Si ei ca si noi au unele credinte, convingeri, simpatii, modele. Sincer nici eu nu stiu, daca si -au luat aceste modele 100% manipulati, sau asa au fost ei tot timpul, avand alte modele politice, umane , decat mine… e clar ca e un procent mare manipulare. Ssolutia e oricum sa continuati sa vobiti , sa le dai argumente fara sa fii revoltata,desi e greu, si sa le dai putin cate putin din adevarul tau, pe care ei nu au cum sa il vada, doar uitandu-se, se la A3. Si mai ales cred ca cel mai important sa scoti din discutie A3 ,manipulare. Ca si cum nu ar exista. Daca le spui asta ii ataci, si lor li se activeaza sistemul de aparare:), sistem care nu lasa ca toate credintele, modelele, parerile lor sa fie destramate intr o clipa.. Ei singuri trebuie sa isi dea seama ca is mintiti manipulati. Si mai ales noi toti nu trebuie sa dam asa importanta A3 sa ne revoltam sa facem actiuni nedemocratice pt a o scoate .Dracul nu e asa negru. A3 ca orice lucru nu dureaza mult… isii atinge apogeul apoi se dezumfla…dar nu ei sunt singurul rau din societate. Inainte de 2000 nu exista A3 si oamnii tot erau manipulati, tot votau Psd/ fsn si asa…’dar dea is alte,discutii

  57. Ciprian spune:

    am observat ca singurele momente cand parintii mei nu se uita la antene sau rtv, sunt acelea cand pe alte canale se difuzeaza telenovele… sau cand au nepotul in vizita…

  58. Maria Roth spune:

    Am 62 de ani si imi place mult articolul si majoritatea comentariilor

  59. Mona spune:

    Parca ai povestit cum e la noi! Identic si la fel! Si ai mei au creierul spalat si s-au inrait. Sar imediat la cearta si sunt mereu pusi pe harta. Sunt impotriva lui Cioros, cu toate ca nu prea stiu cine. Se considera patrioti pt ca il urasc pe iohannis. Oribil! Le-am zis sa se gandeasca macar la viitorul nepoatei lor. Nimic! Psd love forever! Imi e mie jena de prostia lor.

  60. C(l)inic spune:

    ”De ce nu poți avea încredere în mine, un jurnalist de profesie, când îți spun că își bat joc de voi, că vă spală creierele cu sferturi de adevăr combinate cu multe minciuni, că vă manipulează?”
    Ai o logică de fier… de ce nu poți avea încredere în mine că sunt jurnalist și ai încredere în ăla că e jurnalist! Ce să mai înțeleagă biata mamă?

    • Petronela spune:

      adică dacă aș fi medic și i-aș spune mamei că un anume medic nu își face treaba bine, ar fi lipsit de logică? sau ar însemna că, știind cum se face meseria, pot detecta eventualele derapaje?

  61. Florin M. spune:

    In loc sa va plangeti de cum parintii vostri se indoctrineaza la TV urmarind diverse rahaturi, care pentru ei sunt importante, fiind vorba de ceva sume de bani, fiti voi speranta lor, oferiti voi acele sume de bani atat de vitale pentru ei.

    Asa cum ei toata viata v-au sprijinit, fiti sprijinul lor si explicati-le de unde si cum vin acei bani catre ei. Pentru ei, munciti de o viata, pensia reprezinta rasplata statului, pentru care si-au dat sudoarea fruntii. Lucruri pe care noi azi le luam de bune, credem ca ni se cuvin – de-ar fi sa le facem, ne-am interna cu totii, de LENE.

    Cu siguranta s-ar schimba multe, dar egoismul cu care crestem e contagios.

    • Vacarescu Niculina spune:

      si asta este adevarat,dar unii ar crede ca s-ar lasa santajati de parinti…..eu cred ca ajutandu-i ,scotindu-i in societate sa vada si altceva….luindu-i chiar cu voi la manifestatie daca se poate ,am mai schimba ceva..este f adevarat ca pensionarilor le este f greu..cu atat mai mult daca nu ai si un anumit grad de constiinta civica si cultura…dar parintii nu ti-i schimbi..poti doar sa incerci sa ii ajuti!

    • Tweety spune:

      Si ce te face sa crezi ca nu facem asa? Ca nu muncim 10 ore pe zi ca sa le facem „batranetea mai usoara”? Chiar daca se intampla asta, tot sunt manipulati de ce se da la A3 si RTV. Acolo minciunile nu se rezuma numai la bani. Ci la Julien Ciolos e fiul lui Soros, Iohannis a venit la Guvern si a dat cu pumnul in masa sa se promulge OG de care vuia toata lumea si multe alte exemple in acest sens.
      Simt o imensa frustare ca nu pot sa ii abat de la porcariile care le sunt induse de la privit rahaturi! Am fost duminica la protest si mama ma suna disperata, sa vin acasa ca au dat la Romania TV ca lumea e violenta, au lovit un jandarm care a ajuns la spital, etc. WTF??

  62. Grigs spune:

    Imi cer scuze,dar…sunt false probleme…Eu nu ma uit la Antena 3,nu ma intereseaza,nu-mi plac cei de acolo,ideile lor,etc.Din pacate,desi nu vreau sa aud nimic despre ei,,nu numai ca altii din presa vorbesc despre Antena 3 cu diverse ocazii,dar,o parte dintre cunoscutii mei pe FB,ma”infomeaza”prin postarile lor si justifica ca urmaresc acel post pentru a afla ce zice”dusmanul”,pentru a fi informati.Corecta justificare,dar ajuta Antena 3 la audienta,la imprastierea ideilor postului ! Am si un exemplu,Vadim Tudor.dupa anul 2000,a fost”persona non grata”pentru mas-media romaneasca,o vreme…dupa aceea nu a mai revenit nici-un moment la popularitatea de pana atunci…
    Va”certati” parintii si bunicii degeaba…PSD are pacate(mi-as dori sa aibe soarta PNT-CD),dar LIPSA ALTERNATIVELOR viabile,corecte a facut ca ABSENTEISMUL sa…nasca monstri…adica,de exemplu,15% din populatia cu drept de vot din Capitala sa aleaga Primarul General !Eu nu am nimic cu o domnita frumusica ca atatea altele din Moldova(de care sunt pline televiziunile)si nici cu PSD-ul care a propus-o,dar au avut 15%,pentru Dumnezeu !Trebuia ca altii sa propuna un candidat care sa ia 16%!Si asa s-a intamplat in toata tara!!!
    Iata ca si eu am facut reclama unei televiziuni numai pronuntandu-i numele…Cat despre alegeri,inchipuiti-va ca ar iesi la vot 60-70% dintre alegatori…procentul PSD de 18% din numarul total de alegatori ar fi insuficient sa se mai laude ca reprezinta”poporul”si sa conduca tara,mai ales,pentru ca electoratul iliescian constiincios scade pe zi ce trece…Deci,concentrati-va atentia catre absenteism si creearea alternativei la PSD…O zi buna!

  63. Eduardul spune:

    Problema cea mai mare o costituie faptul ca spalarea asta pe creier se face o singura data si e definitiva. Nu mai exista o respalare, nici nu se mai poate murdari din nou ba chiar s-a sarit peste programul prespalare…atat de violent s-a scurs mercurul in urechile dragei mele mame. Chiar de ar fi sa spuna in direct pe post Parcalab Gadea ca totul a fost o minciuna cu singurul scop de a manipula, a mea mama ar zice ca buzatu’ a fost sodomizat de Basescu sau ca al lui BFF Ciocoi Mircea are merisorul lui Adam ocupat cu un ciob bine manuit de Codruta Pumndefer si a fost fortat sa spuna astfel de lucruri nebune. Avem sanse sa schimbam ceva in viitorul apropiat doar ca ele sunt ZERO.

  64. Vali spune:

    Dragii mei, cred ca depinde mult de oameni, mama mea are acusi 88 de ani, dar miroase minciuna de la o posta, asa ca nu toti parintii sunt la fel

  65. alex spune:

    Din pacate multi avem problema asta. Bunicul meu are tv doar pe antena 3. Nenorocitii astia profita de naivitatea si lipsa lor de informatie.

  66. floww spune:

    Nazism pur! Trebuie gazati batranii. Puscariasii sa fie inecati in budele Turcesti. Miscarile astea neo-naziste nu se vor termina bine. Noaptea mintii e abia la inceput. Hitler era inconjurat de intelectuali, tineri, bogati, nu de tractoristi.

    • Flor spune:

      🙂

    • meee spune:

      vorbesti ca un adevarat antenist!
      straw man, ad hominem…. si mai sunt pe acolo
      imi e lene sa iti explic de ce aberezi grosolan dute la a3 ca aia spun numai adevarul, nu incarca sa manipuleze etc

  67. Popa Mircea spune:

    Este socant ce citesc mai sus. Copii care incearca sa isi determine parintii sa voteze cu altcineva. Adica manipulare!!! Este de necrezut! Chiar atat de mult ne place sa ii injosim pe parintii nostri? Consideram ca ei nu pot gandi? Este dreptul fiecaruia de a vota cu cine crede el de cuviinta. Indiferent de opiniile politice, trebuie lasati sa isi exercite dreptul la vot, nu influentati sau opriti sa voteze daca nu vor vota pe cine dorim noi.
    Pana cand nu veti realiza ca asa a ajuns PSD sa castige alegerile nu veti schimba nimic. Poate ca pentru parintii sau bunicii nostri este important sa iasa PSD pentru a primi 100 lei in plus. Sunt deciziile lor. Incetati sa ii mai considerati idioti, nu ii mai jigniti si cu siguranta lucrurile se vor schimba. Poate ca au dreptate, dupa ce au muncit o viata intreaga sa obtina o amarata de pensie si vine un regim ca al lui Basescu (pe care l-am votat ca un idiot) si le taie din drepturi. Nu exista nici o explicatie pentru taierile facute, atata timp cat ei furau de rupeau.
    In ceea ce priveste indoctrinarea, observ ca sunt acuzati doar Antena 3 si Romania TV, deoarece am inteles ca sunt partizani PSD. De ce nu spuneti acelasi lucru despre Realitatea TV. Am incercat sa urmaresc cateva luni emisiunile lor si am observat ca este vorba de aceeasi manipulare si spalare de creier. Sa intelegem ca daca sunt anti-PSD, atunci este bine?
    Am ramas socat dupa alegeri sa aud ca cei care au votat PSD au fost idioti. Am vazut jigniri pe Facebook de nedescris. Sa inteleg ca cei care au votat PSD trebuiau sa ma faca idiot deoarece am votat altceva (USR, PNL etc)? Nu am auzit niciodata din partea parintilor, bunicilor sau rudelor mai in varsta nici o jignire legata despre opinia mea politica. Probabil fiindca ne respetam!!!

    • meee spune:

      cei ce isi bat joc de legi si manipuleaza cel mai mult sunt antenele si romania! d-asta se critica…
      celelalte televiziuni nu sunt ata de manipulatoare in momentul de fata! inainte realitatea si antenele erau oarecum la acelasi nivel de manipulare…. acum antenele i-au depasit de cateva ori!

      nu considera nimeni ca parintii nu poti gandi, consideram ca sunt manipulati! nu este nici o manipulare! incercam sa ii convingem de ce consideram noi adevarat! asa functioneaza progresul… daca nu vroia nimeni sa convinga pe restu ca pamanul nu e plat unde eram acum?!

  68. freez spune:

    Deja vu. Ultima data cand i-am vizitat pe ai mei a fost de 11 decembrie, dupa vot. M-a umplut de dezamagire si dezgust vizita aia si mi-am propus sa nu imi mai pierd timpul cu discutii despre politica cu ei, dupa ce au spus aceleasi lucruri penibile ca „ah, Remus Cernea, homosexualul ala!”,”am votat cu PSD, macar o sa ne creasca si noua pensiile”, sau „USR, partidul lui Soroș” si altele. Nu o fi taica-miu cel mai inteligent om din lume, dar nu ma asteptam ca el sa nu incerce sa caute si alte surse de informare decat antena 3…cat despre aversiunea lui fata de homosexuali, asta nu mai e de mult ceva nou. Si maica-mea vitrega, femeie cu facultate, fosta contabila la BNR, inteleg ca ii place atmosfera de telenovela de la Antena 3, dar sa nu vezi tu mai departe de asta prin prisma aptitudinilor tale profesionale?! In fine…

    Parca traim in Romanii diferite, noi si parintii nostri.

    • meee spune:

      tata e pensionar (nu f batran 61 de ani)
      medic… deci nici (cel putin teoretic) chiar cel mai prost om….

      „cine o veni sa ne scape de soros” „tehnicratii astia care nu au facut nimic” etc…

  69. Laszlo spune:

    Eu cred că trebuie luați încet. Mai întâi trebuie să le arătăm ca există și alte posturi de știri, precum și faptul că un eveniment este prezentat în moduri diametral opuse la diferitele televiziuni. După o vreme se obișnuiesc sa mai vadă și alte fețe, opinii. Trebuie confruntați cu realitățile triste ale prezentului de genul segment de autostradă inaugurat și surpat după x luni. Mercedes investit în fabrică la Kecskemet/Ungaria pentru motivul că noi nu avem infrastructură. Dacia Lodgy, Dokker produse în Maroc, deoarece de acolo se ajunge mai repede în Europa de vest decât de la noi.
    Apoi se pot arăta părinților prietenii noștri din copilărie care de bine ce le este își caută traiul prin vest și trebuie întrebați ce părere ar avea dacă ar trebui să ia avionul să-și poată vizita nepoții?
    Eu am reușit să-i conving pe ai mei să voteze USR chiar fiind maghiari (tradiționala masă de vot a UDMR). Le-am spus, când vor intra în cabina de vot să se gândească nu doar la pensia lor, ci și la a mea. Să se gândească la faptul că eu acum sunt lângă ei și îmi doresc și mie același lucru când voi fi la vârsta lor. A mers. 🙂

  70. delia gogu spune:

    Din tot ce am citit am inteles ca dvs va uitati numai la anumite televiziuni si parintii dvs la alte televiziuni. De fapt cred ca degeaba va uitati (nu vorbesc de parinti) ci, de voi, cei tineri. Stiti cum ne-am format noi, cei mai in varsta? Habar nu aveti. Mult timp am citit toata presa, dar TOATA, si de stanga si de dreapta. Apoi am trecut prin creier si am analizat, functie si de experienta si gradul de cultura. Voi, majoritatea, nu cititi decat ce este scris pe telefon. Cand au citit d-na sau d-ra (nu stiu ce esti) ultima carte? Ce stii din istorie, cat ai citit din domeniul istoriei? Sunt convinsa ca esti foarte aproape de zero. Crezi ca detii adevarul absolut? Sunt convinsa ca si daca ti s-ar da lista celor ce vor fi gratiati tot vei avea de comentat, probabil pentru vreo baba care din nefericire a furat o gaina si a primit inchisoare mai mult decat cei ce au furat. De ce excludeti dialogul? (dialog nu ragete si cearta). Cand te certi si urli vrei sa-ti impui grosolan adevarul tau.
    Cred ca mai bine ai citi cu atentie propunerea si ai face pe blog observatii pertinente care sa fie sustinute de argumente si pe care sa ti le sustina si altii (chiar si eu as adera la o astfel de actiune civilizata si care ar fi o dovada ca esti in stare sa gandesti).
    Parintii tai au muncit din greu sa te ajute sa ajungi unde ai ajuns. Poate au alte preferinte. Asa cum tu ai dreptul la opinie si ei o au.
    Crezi ca cei 18 ani de jurnalism sau faptul ca ai crescut un copil te face sa detii adevarul absolut? Este doar adevarul tau care maine s-ar putea dovedi a fi o mare minciuna sau daca ai noroc, un mare adevar pentru momentul respectiv. Oricum adevarul de azi nu coincide cu adevarul de maine.
    Deduc de asemenea ca sentimentul de patriotism iti cam lipseste avand in vedere ca sustii cu atata ardoare in personaj despre care si strainii incep sa recunoasca faptul ca nu prea are sentimente pentru tara asta.
    Voi nu munciti sa ne intretineti. Noi ne-am platit pensiile in timpul petrecut in activitate.
    Ar mai fi multe de spus dar imi dau seama ca imi pierd timpul.
    Pentru voi, noi suntem „spalati pe creier”. Ati prins o idee pe care v-a repetat-o cineva ca sa nu o uitati (repetitio mater studiorum – daca intelegi), va arunca tot felul de sloganuri care sa fie usor de repetat si de retinut (cu rima normala – daca stii despre ce este vorba) si va transforma in niste „dobitoace dresate” – exact ca la circ. Pacat de tineretea voastra care se consuma in ura. Cand mama ta nu va mai fi si vei fi si tu mai in varsta ai sa vezi ce prostie mare a fost ceea ce ai facut. OLa fel te va judeca si copilul tau, fara menajamente si fara sa gandeasca. Umflatura dintre urechi nu este numai suport de palarie mai trebuie si utilizata.

    • Violet spune:

      Stimată doamnă, nu vreau să vă spun decât atât: da, ați muncit din greu ( pentru că ați avut și unde, privilegiu pe care mulți tineri și mai puțini tineri nu-l au de prea mulți ani ) pentru pensiile de astăzi DAR…BANII DVS NU AU FOST PUȘI UNDEVA ÎN PĂSTRARE, din care să vi se dea acum lunar, cuantumul respectiv. BANII DVS DE PENSIE VIN DIN CONTRIBUȚIILE CELOR CARE SUNT ACUM ÎN CÂMPUL MUNCII, din ce în ce mai puțini, și numai dacă mediul privat are condiții economico-fiscale să poată lucra și cotiza lunar, până în 25 ale lunii.

      Eu una fac parte din generația așa-zisă a decrețeilor. Știți, despre noi au spus specialiști că nu vom mai primi pensie, pentru că suntem mulți și nu va avea cine să contribuie în această țară. ASTA, TOT DUPĂ ANI DE MUNCIT ȘI CONTRIBUIT.

      Așa că, doamnă, cu tot respectul, utilizați și dvs ceea ce aveți între urechi!…

    • meee spune:

      poate mama ei a contribuit la pensie… dar ea a contribuit la pensia parintilor ei, nu la pensia ei!
      noi contribuim la pensia ei… asa ca putin respect nu ar strica!

      aici e vorba de faptul ca multi oameni pun botul la niste manipulari si minciuni grosolane ale televiziunilor (care ar trebui amendate, dar nu sunt)!

      tu critici ca autoare vrea „sa-si impuna grosolan adevarul” dar televiziunile pe care le critica ce fac?! una peste alta autoarea nu si-a facut mama nici pontista , nici dragnista, nici ca nu are dreptul la o opinie s.a.m.d. pur si simplu a incercat sa-i explice punctul ei de vedere! asta inseamna progresul , nu sa moara toti cu conceptiile cu care se nasc!

  71. Rasputin79 spune:

    Din fericire mama a inteles despre ce este vorba, nu prea se uita la A3 si RTV. Doar la primarie am lasat-o sa voteze PSD si I-am dat exemplu ce s-a facut……adica mai nimic :). Nu spun ca ceilalti sunt mai buni. Vina nu este a politicienilor, vina este a noastra ca I-am votat timp de 27 de ani, ba pe unii ba pe altii si I-am lasat sa faca ce vor. Majoritatea manifestatiilor de pana acum au fost ordonate de pardit (ex. cand a fost cu Basescu sa-l dea jos, majoritatea oamenilor erau membri de partid). Ia sa iasa cateva sute de mii sau milioane de oameni prin tara sa vezi ce cuminti vor sta, nu cateva mii. Vorba nasului meu, pana nu ii vom ucide pana la al cincilea neam si sa le confiscam si banii……nu vom scapa de aceste lepre niciodata. China prin 2000 a condamnat la moarte cateva mii sau zeci de mii de functionari publici pentru coruptie si uite unde sunt acum, o putere mondiala. Noi suntem ca in Africa, lumea a III-a sau a IV-a. Vrem sa traim ca in vest dar facem lucrurile ca in est. Numai bine!

  72. Catalin spune:

    CONSTITUŢIA ROMÂNIEI
    ARTICOLUL 74
    (1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.
    (2) Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea.

    (3) Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către Camera competentă să îl adopte, ca primă Cameră sesizată.

    (4) Deputaţii, senatorii şi cetăţenii care exercită dreptul la iniţiativă legislativă pot prezenta propuneri legislative numai în forma cerută pentru proiectele de legi.

    (5) Propunerile legislative se supun dezbaterii mai întâi Camerei competente să le adopte, ca primă Cameră sesizată.

    O sa fie foarte relevant acest referendum si de succes

  73. Normalitate spune:

    Autorul manipuleaza intr-o directie, care e de fapt o intreaga campanie concertata. Corect era sa indemnati ca toti sa-si aleaga cu grija sursele de informare. La emisiunile ce le urmaresc sa fie prezenti reprezentanti ai tuturor partidelor. Cand un jurnalist spune ca „poporul trebuie sa inteleaga” il scoateti din lista de favoriti. Sa spui ca populatia sa nu se mai uite la postul x, sau y, e nedemocratic. Fiecare are un vot. Daca unii se considera mai destepti pentru ca au votat un partid sau altul… e primul pas spre nazism. Regulile democratice sunt pentru toti…. chiar daca nu ne convin.

    • meee spune:

      nu manipuleaza…
      autorul spune o intamplare si spune cum o televiziune manipuleaza grosolan! nu spune unde sa te uiti etc

      fiecare are dreptul sa voteze ce vrea, dar fiecare ere dreptul sa fie informat corect, ori televiziunile care manipuleaza viciaza votul!

  74. razvan spune:

    Fix situatia asta o am si eu cu mama. Femeie muncitoare, educata, invatatoare timp de aproape 40 de ani. Femeie de la tara, invatata cu greul, care a tras pentru mine si pentru fratele meu si a venit la oras cand avea 18 ani, a fost invatatoare multi ani, intre timp a facut si facultate (la o varsta inaintata), are toate gradele, experienta, certificari, etc. O doamna. O femeie blanda si iubitoare care vrea binele copiilor ei si atat. Cu toate astea, situatia descrisa de tine e identica. Crede tot ce vede pe Antena3 sau RTV. TOT. Orice zic, are o contra care nu vine din partea ei ci din gura lu Gidea. Nici nu mai arata ca ea cand imi vorbeste. spune fix ce a auzit si a vazut la TV. E ceva de nedescris. Brainwashed e cuvantul… Si acum, eu ce pot sa fac? Nu am mari cunostinte de istorie, politica, etc. si chiar daca le-as avea nu cred ca pot sa o conving de nimic… Aici s-a ajuns pentru ca CNA a permis ca toate gunoaiele neverificate si manipulatoare sa fie spuse si aratate le TV fara niciun fel de scrupul… CNA ar trebui sa fie o institutie puternica si neaservita nimanui decat poporului… Neatentia si nepasarea naste monstri… si acum? Acum trebuie sa vedem cum putem incepe sa ne indreptam si pe noi dar si pe cei din jurul nostru. Nu e niciodata prea tarziu. E bine ca ne dam seama de asta acuma si incepem sa luam atitudine. Dar doar luatul atitudinii nu e indeajuns. Trebuie sa facem eforturi sincere si sustinute pentru a incerca sa indreptam ce se mai poate indrepta si sa ne lepadam odata pentru totdeauna (sau macar cat mai mult) de trecutul comunist si manipulator.

  75. Diasporian spune:

    Mentalitatile sunt o trasatura umana ce necesita mult efort consistent pentru a fi schimbate. Cu cat tara este mai inapoiata, cu atat efortul este mai mare si perioada mai lunga.

    Sa nu ne ascundem dupa deget: Romania, precum multe alte tari din Europa de Est, este cu mult in urma la capitolul mentalitati. O parte din problema se datoreaza liberarii noastre recente din sfera comunismului, alta indoctrinarii religioase (o unealta puternica in controlarea maselor). Desigur, oamenii de rand si cei din conducere au si ei vina lor, motiv pentru care este nesanatos si incorect sa plasezi vina intr-un singur punct fix.

    Situatia nu este complet irevocabila, dar trebuie intelese cateva puncte, dupa parerea mea, pentru a putea ramane pe o traiectorie buna:
    1. Pesimismul nostru constant privind compatriotii nostri sau posibilitatea schimbarii nu face decat sa ne divizeze mai mult si sa ingreuneasca eforturile. Fiecare a auzit, poate chiar a si spus, o data „grupul_x sunt niste dobitoci” sau „oricum nu se schimba nimic”. Aceasta atitudine nu poate provoca decat daune ce vin prin forma divizarii si a abandonului celor dispusi sa depuna efortul de a schimba ceva.
    2. Nimeni nu este imun manipularii.
    3. Politica aduce putere iar puterea corupe; o tara caruia nu se aplica aceasta lege este o tara pe care nu o cunosti suficient de bine. Diferentele sunt in nivelul, ariile si metodele coruptiei.
    4. Jigniriile, oricat de tentante ar fi ele, nu fac decat sa ingreuneze procesul schimbarii. Actiunile pe care o persoana le poata lua tin de altruism, informare personala si publica, spirit civic si bun simt. Schimbandu-ne pe noi insine schimbam lumea.
    5. Actiunea civica trebuie sa ia forma dialogului productiv, construirii ideilor sau a planurilor ce pot ajuta progresul si promovarea acestora. „Revolutia” trebuie sa vina pe cai pasnice si prin actiune si solidaritate nationala. In ultimul secol, revolutiile/protestele violente au fost marca serviciilor secrete din diverse tari si au provocat mai mult rau decat ne putem imagina, ducand in cel mai fericit caz la instabilitate economica iar in cel mau rau la state esuate sau razboaie civile.
    6. Diferenta nu se va face vizibila usor sau in curand. Sunt chiar sanse considerabile sa nu vedem o diferenta cat om trai. Evolutia colectiva, chiar si cea mentala, este un proces greu, ce mereu are loc de-a lungul a multiple generatii. Acceasta omitere cauzeaza mai multe daune decat poate constientizam; progresivii de azi devenind pesimistii de maine.
    7. Vigilenta si atitudinea obiectiva previne existenta unui viitor in care pensionarii protectori ai unui PSD corupt sa fie inlocuiti de pensionarii ai unui PNL corupt.

    Deja se intampla. Suntem pe drumul cel bun. Trebuie doar sa continuam prin a ne schimba pe noi insine, a ne informa si a lua parte la miscari ce propun solutii si idei bune.

  76. uzu spune:

    dupa o vizita de 2 luni la mine in Canada, („prind” doar Digi24) cu multe discutii despre politica, mama a plecat acasa cu idei normale (zic eu).
    acuma vorbesc cu ea la telefon si zice :
    „mai lasa-ma si cu Codruta asta ca nu vezi ca si ea-i ca si ceilalti”.
    Zic „iar te uiti la Antena 3”.
    „Pai daca n-am digi la ce sa ma uit ca toate zic aceleasi lucruri. nu ma uit doar la antena3”.
    „si tu crezi ce zice Ghita, unu care fuge de justitie ? nu mai bine ma crezi pe mine cand iti spun ca serialul Ghita are aceiasi valoare cu serialul Elodia?” ”
    „io pe tine te cred, dar stii cum e, de unde nu faci foc nu iese fum”
    si uite-asa… nu vrei sa iti certi parintii si incerci ai discutia cat mai echidistant politic, ca sa poti sa tii aproape, ca e o varsta… dar greu te poti si abtine.

  77. liber ca pasarea in colivie spune:

    daca la consulatul romaniei de la torino,troneaza un ditai televizor pe un perete care este blocat pe postul lui ghita,mai doriti si alte explicatie pina unde duce manipularea si care este calea noastra europeana?intr-o vreme,era blocat pe latrina 3 a varanului.acum ca a intrat la racoare,ghita ia sarit in ajutor

  78. Liiceanu spune:

    Generatia mea a iesit in strada strigand: Libertate, Democratie, Alegeri Libere!
    Generatia „intelectualilor” de azi iese in strada sa strige: Puscarie, Inchideti televiziuni, Catuse!
    Si voi credeti ca este normal?

    • Flor spune:

      🙂

    • meee spune:

      compari mere cu pere…
      situatii diferite

      generatia noastra (observ cum vrei sa denigrezi generatia noastra si lauzi generatia ta… desi… ghici cine o sa-ti plateasca pensia… daa noi plecam (cum probabil o sa se intample) o sa muriti de foame, asa ca as prefera sa nu ne desconsiderati) a iesit pentru RESPECTAREA LEGILOR!!!

      nu incerca sa deformezi adevarul te rog… stricam puscarie si catuse pentru cei ce ce au incalcat legea, stricam inchideti televiziunile care incalca legea audio vizualului, regulile jurnalismului si care manipuleaza dupa ce i se dicteaza politic! e oare asa rau?!
      noi cerem respectarea legii… nimic mai mult!

      PS: eu am iesit in strada… dar tu chiar ai fost la revolutie?! sau doar te lauzi cu ce au facut niste oameni mai curajosi decat tine?!

  79. Iulia spune:

    Petronela, tocmai tu iti doresti toata presa de o singura culoare? Nu iti dai seama ca asta este mai periculos? Manipulare si propaganda exista de ambele parti ale baricadei, de asta e important sa te uiti la amandoua si sa tragi propria concluzie. Sa ai toata presa de o singura culoare mi se pare mult mai periculos la adresa democratiei noastre, si asa fragile…

    • meee spune:

      nu isi doreste nimeni presa de o singura culoare! interpretezi gresit!
      lumea isi doreste presa APOLITICA, care sa reprezinta cat mai REAL stirile… nu sa manipuleze grosolan!
      ceea ce fac antenele si romaniatv depasesc cu mult liimtele… si sunt sigur ca daca ar functiona CNA, daca nu erau inchise sigur primeau amenzi de milioane!

  80. Lilli B. spune:

    Stii ce e foarte dureros?! Ca generatia parintilor nostri a dat-o-n bara rau de tot. EI au construit tara asta, EI i-au muncit fabricile si campurile, i-au cules roadele, au facut scoli, spitale, drumuri, utilitati, planuri, exporturi si tot ce ne lipseste acum. Cand proprietatea era doar una si colectiva, indiferent ca erau elevi, soldati, intelectuali sau muncitori au tras din greu sa ridice tara in picioare, sa stea si ei cu capul sus in randul lumii civilizate. Si dupa aia?! De atata cumintenie, supusenie si patriotism real, au facut tot ce li s-a spus. Inca fac. Le-a scapat din maini tara, li s-a scurs printre degete, cu voia si votul lor. Ce s-a ales de sacrificiul lor? Dar de mostenirea pe care ne-o pregateau? Pentru viata asta de pensionar s-au zbatut ei..la asta au visat?! Supravietire in mizerie, nepasare si boala, asta si atat merita? Dar oare nu ne zbatem si noi la fel, ba mai rau ca deh…in ziua de azi esti singur in fata greutatilor si impotriva tuturor relelor. Ne mai si rusinam de noi, de sine sau unii de altii; nu ne mai consideram parte a lumii civilizate. Cum si de ce am ajuns aici? De ce v-ati lasat prostiti, mintiti, furati, mai parintilor…de ce va mai lasati inca? Stiu, e greu sa-ti privesti in fata ratarea; e si mai greu sa lupti cu propriile slabiciuni. Dar daca noi nu invatam lectia acestei generatii, ce se va alege de toti ai nostrii, mici si mari? Stii ce e mai dureros decat faptul ca generatia parintilor nostri a dat-o-n bara rau de tot?! Ca si noi am cam facut la fel. Sau suntem pe cale sa facem. Si pana nu ne iertam unii pe altii si fiecare pe sine, n-o sa ne putem uni si urni sa punem iar tara la cale.

  81. Ionut-Cristian Florescu spune:

    Este „social-engineering 101”, vei găsi „rețete” în orice manual de specialitate (despre „mind-hacking”, manipulare ,etc.), și în principiu funcționează indiferent de pregătirea școlară/academică a target-ului.

    Dar nu pot să nu-ți dau dreptate, tot e dureros când constați efectele asupra celor dragi.

  82. G3ordan spune:

    Hmm, nu aș fi crezut că blogul ăsta e atât de unilateral politic. Aproape nimeni se pare că nu a votat cu PSD (în afară de câțiva postaci) sau acum le e rușine să recunoască. Așa cum spuneau câteva comentarii, nu au fost numai țăranii sau asistați social cei care au votat, statisticile arată că au fost sparte multe din stereotipurile alegătorului PSD : http://m.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/alegeri-parlamentare-2016/ires-profilul-alegatorului-de-la-scrutinul-de-duminica-631028 Aș fi fost curios să aflu care e părerea lor în situația actuală, căci nu pot crede că toți ar putea fi de acord cu semnarea acestor ordonanțe de urgență, nu m-ar mira dacă chiar ar ieși în stradă. Dar poate nu o fac pentru că și acolo ca și aici (cel putin în București) se politizează prea mult o chestiune care e de bun simț și ar trebui să fie mai presus de aderența politică.
    Dar hai să spunem că eu aș fi un PSDist sau un asistat social, cu ce m-ar necăji pe mine că nu vor fi semnate ordonanțele? E cumva asta condiția ca eu să nu-mi mai primesc bănuții? Sau ce bine ar aduce societății semnarea lor?

  83. relu spune:

    NU A TI FOST LA VOT …dar acum iesiti in strada…si doriti ….eu am fost la vot ,si nu am votat cu psd.

  84. sile spune:

    Vai de capul vostru de acoperiți… Vouă vă trebuie o singura televiziune, un singur partid și un singur conducător. Parcă ați fi spălați pe ridiche, că nu pot spune pe creier din simplul motiv că nu pareti a avea așa ceva.

    • meee spune:

      sunt curios daca detinatoarea blogului are acces la IPurile de la care se scriu comenturile… probabil vom avea surprize….

      voi vreti un singur partid… noi vrem sa nu se manipuleze cu televizoru!
      si acu serios… atacurile la persoana sunt o practica foarte raspandita la psdisti vad… cand nu ai argumente, il injuri pe celelalt!

  85. artur spune:

    Faptul ca generatia de azi se crede mai presus decat cea de ieri e o prostie lucie. La fel ca in trecut, si acum cei ce ies in strada sunt prea naivi si nestiutori, niet cultura, colinda bulevardele fara sa stie vreo legislatie si cred ca tot ce se zboara se si mananca. Asa l-au votat pe Johannis in prostia lor. Cum dracu sa votezi un infractor care a facut trafic de copii si se judeca taman cu alegatorii sai in justitie pentru niste case furate? Bai, frate! Voiati sa scapati de PSD, dar ati dat peste un comunist cu principii mai rele ca Iliescu: Johannis, cel ce condamna comunistii, sta in vilele lor, comanda dormitoare de 500 de metri patrati, nici macar Ilici n-a stat acolo. In plus, cum dracu sa votezi un presedinte care bate palma cu un partid care taie lefurile oamenilor! E curat sadomasochism. Eu zic sa cititi mai mult si sa scrieti mai putin, sa lasati cluburile si sa iesiti mai mult pe afara, ca doar sobolanii stau in intuneric. Cine a fost mana dreapta a lui Johannis, acum ambasador la Londra: nu pesedistul ales de el ce sforaia in Serbia? Toti politicienii sunt niste infractori. Ca ii aparati pe asa-zisii democrati dovedeste incompetenta crasa, habar n-aveti de istorie si nu stii ce inseamna democratie. Voi aveti niste repere de oameni tonti, mai invechiti ca pensionarii de azi: PSDul e comunist, PNL e democrat. Fals. Remember 2000, alegerile pentru prezidentiale: ce statea scris pe sloganul PNL… Dragi, concetateni, sa nu ne intoarcem la dictatura! Votati PSD si Ion ILiescu! Asta indemnau penelistii in 2000, acum prin Johannis se dau ei mari eroi! Niste lichele, iar voi care ati picat ca musca in lapte niste naivi.

    • meee spune:

      1 – iohannis s-a prespusus ca a facut trafic de copii, nu e NIMIC dovedit dpdv juridic, ponta e DOVEDIT ca a plagiat, dragnea e CONDAMNAT penal! ai tupeu sa zici ca „in prostia noastra” l-am votat pe iohannis… acnd voi ati votat psd?!?!?!?!?! in psd daca esti cinstit esti dat afara din partid!
      2 – tu zici ca noi ne consideram superiori, dar tu cand ne faci naivi, nestiutori etc cum te consideri?! hotu striga hotii…
      3 – faptul ca sunt impotriva manipularilor antenelor, romaniei tv si ca sunt impotriva psdului si aldeului NU ma face pnlst! nu totu e alb si negru pe lumea asta!
      4 – cand consideri ca partidul care a guvrenat de depate cel mai mult e mai putin vinovat decat celelalte partide pentur starea rea din Romania ai o MARE proglema de logica!

      una peste alta… atacurile la persoana , jignirile si acuzele gratuite nu aduc nici un argument… doar confirma ce s-a scris in articol!

  86. increat spune:

    Licheaua este figura eternă a umanităţii.
    definiţie de Gabriel Liiceanu în Apel către lichele

  87. Mihaita spune:

    Foarte multe comentarii, si din pacate, inversunate. Imi pare rau sa o spun, chiar si continutul textului postat pare inversunat. Poate ca ar trebui mai multa moderatie in exprimarea opiniilor, si acceptarea faptului ca nu toti gandim in acelasi fel, si asta e un lucru bun. Ion Ratiu la alegerile din 1990 folosea sloganul „Voi lupta pana la ultima mea picatura de sange ca sa ai dreptul sa nu fii de acord cu mine”. Sa luam aminte!

    • ion spune:

      corect, sa nu fii de acord cu mine, dar nu sa minti sistematic cu nerusinare si sa prezinti argumente care pentru oamenii mai putin informati si mai creduli pot parea foarte solide. sunt perfect de acord cu ion ratiu si sunt impotriva cenzurii, dar minciunile si manipulare jegoasa facuta de a3 si rtv trebuie eradicate. nu imi place niciun fel de minciuna (religie, paranormal, astrologie) dar nu sunt asa de categoric impotriva lor, le tolerez intrucat ele nu produc un rau asa de mare ca aceste televiziuni. probabil johannis a incalcat si el legea cu retrocedarile acelea si ar trebui sa stea la puscarie, dar in momentul acesta este singura persoana care incearca sa-i opreasca pe infractorii acestia sa ne confiste cu totul viitorul. da, erau putini oameni care sa poata fi votati la alegerile din decembrie, dar tot noi suntem de vina pentru ca le dam votul unor hoti dovediti si analfabeti in loc sa avem incredere in oameni noi cat mai inteligenti. sunt cativa oameni care au candidat pe listele diverselor partide in decembrie care sunt sigur ca ar fi ales un partid nou si curat de oameni cinstiti daca noi le-am fi aratat ca le vom acorda increderea noastra. Sunt sigur ca Leon Danaila ar fi preferat sa faca parte dintr-un astfel de partid. In felul in care voteaza romanii, niciun om cinstit nu se va gandi sa intre in politica pentru ca ar avea sanse doar daca s-ar duce intr-un partid jegos si nici un om cinstit nu s-ar duce intr-un partid al carui sef este unul ca dragnea.

    • meee spune:

      te-ai uitat la a3 si romaniatv lately?!
      te-ai uitat la declaratiile lui dragnea tariceanu etc?!

      cine e inversunat?! cine jigneste oamenii si nu-i baga in seama?!

      cand vezi ce se intampla in Romania poti sa nu fii inversunat?!

  88. Angela spune:

    Mda, dureroasă schismă. Și tristă generație, care așteaptă cu sufletul la gură să-i moară părinții, ca să-i fie ei mai bine. Vestea proastă e că, de obicei, asta se întâmplă când omul e deja destul de copt ca să fie urât, la rândul lui, de propriii copii care, ce să vezi, gândesc și vor altceva decât părinții lor.

    • Gabi spune:

      Foarte adevarat, Angela.
      Doar ca asa cum iti tratezi parintii, vei fi tratat la randul tau, de proprii copii.

  89. Doco Pete spune:

    Stimate dle blogdenervi si stimata dna jurnalista Petronela Rotar,
    M-am „impiedicat” absolut intamplator de acest comentariu, primindu-l pe fluxul de stiri. Am citit cu interes comentariul si ajung la concluzia ca ambii ati citit „din avion” textul proiectelor si foarte probabil v-ati rezumat la Nota de fundamentare. Sunt si eu intelectual (cu vreo 15 + ani de studii uiversitare si post-universitare), plus o experienta de viata si socio-profesionala de peste 55 ani.
    Redau din partea Dumneavoastra: „Mamă, tu înțelegi ce înseamnă legea amnistiei și grațierii? Uite, ia-o așa, lasă politicienii corupți care vor beneficia de ea, dar ce zici despre pedofilii, despre violatorii care vor ieși?”
    Redau din textul proiectului de ordonanata:
    „(4) Nu beneficiază de prevederile art.1 cei care au săvârşit următoarele infracţiuni:
    A. Infracţiuni reglementate de Codul Penal:
    1) infracţiunile contra siguranței statului prevăzute în art. 155-173 Cod penal anterior și în art. 394-412 Cod penal în vigoare;
    2) infracţiunile de omor prevăzute în art. 174-177 Cod penal anterior și în art. 188-191 Cod penal în vigoare;
    3) vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 Cod penal anterior și în art. 194 Cod penal în vigoare;
    4) lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte prevăzute de art. 183 Cod penal anterior și în art. 195 cod penal în vigoare;
    5) lipsirea de libertate în mod ilegal prevăzute de art. 189 Cod penal anterior și în art. 205 cod penal în vigoare;
    6) violarea de domiciliu prevăzută în art. 192, alin 2 Cod penal anterior și în art. 224 alin.2 cod penal în vigoare
    7) șantajul prevăzut în art. 194 Cod penal anterior și în art. 207 cod penal în vigoare
    8) violul prevăzut de art. 197 Cod penal anterior și în art. 2018 cod penal în vigoare ;
    9) actul sexual cu un minor prevăzut de art. 198 Cod penal anterior alin 2-4 și în art. 220 alin 2-4 cod penal în vigoare ;
    10) agresiunea sexuală prevăzută în art. 219 Cod penal în vigoare
    11) corupţia sexuală prevăzută de art. 202 Cod penal anterior și în art. 221 cod penal în vigoare ;
    12) incestul prevăzut de art. 203 Cod penal anterior și în art. 377 cod penal în vigoare;
    13) furtul prevăzut de art. 209 Cod penal anterior și în art. 229 cod penal în vigoare;
    14) tâlhăria prevăzută de art. 211 Cod penal anterior și în art. 233 – 234 cod penal în vigoare;
    15) pirateria prevăzută de art.212 Cod penal anterior și în art. 235 cod penal în vigoare, precum și tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei prevăzută de art. 236 cod penal în vigoare;
    16) înşelăciunea prevăzută de art 215 alin 2-5 Cod penal anterior și în art 244-245 cod penal în vigoare;
    17) ultrajul prevăzut de art. 239 Cod penal anterior și în art. 257 cod penal în vigoare;
    18) tortura prevăzută de art. 267 1 Cod penal anterior și în art. 282 cod penal în vigoare;
    19) represiunea nedreaptă prevăzută de art. 268 Cod penal anterior și în art. 283 cod penal în vigoare;
    20) evadarea prevăzută de art. 269 Cod penal anterior și în art. 285 cod penal în vigoare;
    21) înlesnirea evadării prevăzută de art. 270 Cod penal anterior și în art. 286 cod penal în vigoare;
    …….
    28) luarea de mită prevăzută de art. 254 Cod penal anterior și cod penal în vigoare;
    29) darea de mită prevăzută de art. 255 Cod penal anterior și art. 290 cod penal în vigoare;
    30) traficul de influenţă prevăzut de art. 257 Cod penal anterior și art. 291 cod penal în vigoare;
    31) cumpărarea de influență prevăzut de art. 292 cod penal în vigoare ;
    …..
    36) proxenetismul prevăzut de art. 329 Cod penal anterior și în art. 213 cod penal în vigoare;
    37) constituirea unui grup infracțional organizat prevăzut de art. 367 cod penal în vigoare;
    38) racolarea minorilor în scopuri sexuale prevăzută de art 222 cod penal;
    39) sclavia prevăzută de art. 209 cod penal;
    40) traficul de persoane prevăzută de art. 210 cod penal;
    41) traficul de minori prevăzută de art. 211 cod penal;
    42) folosirea serviciilor unei persoane exploatate prevăzută de art. 216 cod penal ;
    43) folosirea prostituției infantile prevăzută de art. 216 alin 1 cod penal;
    44) pornografia infantilă prevăzută de art. 374 cod penal;
    ….. pana la 50. „
    Mai adaug si:
    „Art. 3 (1) Prevederile art. 1–2 nu se aplică celor condamnaţi pentru infracţiuni săvârşite în stare de recidivă şi celor care sunt recidivişti prin condamnări anterioare;
    (2) Grațierea este condiționată de achitarea despăgubirilor la care persoana condamnată a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă, în termen de 1 an de la punerea în libertate.”
    In plus, adaug ca precizare absolut necesara si ca nu este vorba si de amnistie.
    Stimata dna Petronela Rotar, precum si stimate dle blogde nervi, Sunt foarte curios sa stiu cam cum este cu manipularea, facand totodata precizarea ca nu urmaresc Antena 3, dar am ceva stiinta de carte si am avut curiozitatea sa citesc materialele originale si nu „traducerile”.
    Cred ca ar fi corect sa faceti putin efort si sa va documentati ceva mai atent (imi permt sa sugerez sa vedeti cam cum este cu eliberarea violatorilor etc.).
    Sunt multe alte considerente de facut, dar ma opresc aici.
    Va urez sanatate, putin efort intelectual si ceva mai multa obiectivitate!
    Cu stima, al dumneavoastra cititor si doritor de corectitudine, sper ca macar in aceeasi masura ca si Dumneavoastra.

    • ion spune:

      se pare ca ai facut studiile respective degeaba. ai dreptate, nu se gratiaza hotii, criminalii si violatorii, dar se gratiaza diversi politicieni care nu sunt in puscarie pentru aceste fapte ci pt altele care nu sunt trecute in respectivul proiect de ordonanta, ca doar ei au furat din pix, nu au dat nimanui cu parul in cap. in plus, cei de peste 60 de ani sau care au copii mai mici de 5 ani in intretinere primesc gratiere pentru jumatate din pedeapsa indiferent de ce fapte au facut, inclusiv omor.
      celalat proiect de ordonanta care se refera la modificare codurilor penale pur si simplu elimina abuzul in serviciu din categoria infractiunilor, ramanand doar vreo 5-6 oameni care pot fi incriminati pe aceasta noua prevedere legala. in plus, prin conditionarea la 6 luni a posibilitatii de a face denunturi se limiteaza extrem de mult viitoarele anchete care vizeaza strict politicienii, ca doar nu crezi ca sunt prea multe cazuri de furturi marunte denuntate de cineva dupa vreun an de zile.
      sa ai parte de o viata cat mai lunga si sa primesti cat mai mult timp pensie de la psd-istii pe care i-ai votat desi asta nu ma ajuta pe mine cu nimic, macar se razbuna in felul acesta votul prin care tu si altii ca tine ne distrugeti viitorul de la revolutie incoace.

    • meee spune:

      tu consideri ca este bine ca sa se gratieze oameni!? consideri ca intr-o tara plina de corupti gratierea si amnistia sunt o solutie?! cam cum crezi tu ca va putea merge lupta anti-coruptie in continuare cand se stie ca parlamentul gratiaza si amnistiaza, cand se stie ca se modifica legile penale in favoarea infractorului etc?!
      crezi ca e normal ca abuzul in serviciu cu prejudiciu sub 200 000 lei sa nu fie pedepsit?! adica tu crezi ca daca sparg casa unuia sa fur 50 0000 sunt mai putin vinovat decat unul care face aceeasi actiune, dar reuseste sa fure 300 000?!

  90. ion spune:

    Chiar exista atat de multi postaci de partid? Sau sunt prea multi dintre noi sedusi asa de tare de minciunile a3 si rtv incat, nu doar ca nu vad adevarul, dar mai si propovaduiesc cu inversunare minciunile acestora. Pe mine ma dezarmeaza cu totul acest din urma gand. Dar si daca sunt atat de multi postaci, viitorul suna la fel de prost.
    Fie sunt printre noi extrem de multi hoti si mincinosi, fie sunt extrem de multi oameni fara un real discernamant, inculti, naivi si ignoranti. In orice varianta riscul de a aluneca in prapastie este foarte mare.

  91. Darius spune:

    Eu i-as intreba pe privitorii de A3/RTV, bucurosi de 3 lei in plus la pensie, din care li se vor lua 10 sub alte forme, cum isi explica bogatia nemasurata a lui Dragnea care a ‘muncit’ toata vietzisoara lui numai la stat pe salariu de bugetar.
    Daca raspunsul va fi ‘prin munca cinstita’, din pacate orice demers pentru a-i aduce cu picioarele pe pamant e inutil. Inseamna ca poporul asta e atat de imbecil in marea lui majoritate incat isi merita soarta harazita de indobitocirea pe care i-o aplica niste asa-zisi jurnalisti care borasc orice pentru zecile de mii de euro pe care ii primesc in fiecare luna.

  92. meee spune:

    atata timp cat CNA nu functioneaza… cand guvernul si parlamentul nu asculta de nimeni pentru ca are majoritate….
    nu se poate schimba nimic in Romania!
    trebuie sa acceptam adevarul… oamenii manipulati de antena 3 sunt mai mult decat oamenii care merg la vot si nu sunt psdisti (nu contesc dreptul de a se exprima a oamenilor indiferenti, dar ei nu conteaza cand vine vorba de numararea votului deci nu pot inclusi in aceasta situatie).
    trebuie de asemenea sa recunoastem ca psd+alde de la ora actuala nu au nici un discernamant! poate doar iliescu la mineriade a fost mai tembel… dar acum sunt disperati… le bate la toti dnau la usa si nu au de ales… si nu ii intereseaza efectele… economice, sociale, etc…. cel mai probabil o sa merg duminica la miting… dar sincer sunt secptic … in momentul de fata putem iesi si 2 milioane… ei o sa ne ignore si asta a fost! UE o sa se trezeasca cu ceva mai mult decat vorbe probabil mult prea tarziu…. si uite asa le va reusi …. la cum ii vad in momentul de fata nu stiu ce ii va putea opri (ma refer la lucruri non-violente)!
    singura actiune non-violenta care probabil ii va invinge… este un boicot… (o demisie in masa, refuzarea platii taxelor etc)…. lucru… teoretic realizabil, dar practic imposibil . plus ca si asta va avea evecte devastatoare pentru economie!

    trebuie sa acceptam ideea ca, daca vrem o tara care sa nu fie corupta, manipulata de televiziuni etc… cel mai probabil va trebui sa plecam din Romania! si asta cat timp avem inca libera circulatie!

    poate sunt pesimist (si sper sa fie asa), dar pur si simplu ii vad cum au „Evoluat” (si alesii si televiziunile) si am impresia ca sunt din ce in ce mai nesimtiti, mai machiavelici etc… chiar nu vad ce i-ar putea opri

    cat despre manipulare… se spune relativ clar: „daca te ataca unu tu trebuie sa-l ataci pe el, nu sa te aperi”… asa functioneaza creierul uman si , desi consider ca manipularile antenelor si romaniei tv sunt cel putin grosolane , psihologia spune ca merg… si, din pacate, realitatea spune ca merg

  93. Dan spune:

    I am facut chemare soacrei mele in Canada ca sa vina sa stea si sa ma ajute cu copilul cel mic. Chiar dc sunt peste ocean tot pe canalele romanesti ma uit, si in special pe cele de politica. Soacra mea a ajuns aici pentru 6 luni si binenteles ca s a bucurat foarte pt ca poate urmari A3 si de aici. Dupa ceva munca, explicatii si contraoferta Digi24 pot afirma mandru ca este complet dezintoxicata de A3 si altele asisderea. N a fost usor😉

  94. parinte rebel spune:

    „….s au facut ai dracu parintii …nu mai asculta de copii….”

    • Tudor spune:

      V-ati tampit de tot. Distrugeti viitorul copiilor si nepotilor pt 100 de lei la pensie. `mas pe pensia voastra, primiti exact cat meritati. Cu o asa mentalitate, mai mult de 10 lei pe luna nu v-as da.

    • Gabi spune:

      Tudor, vad ca jignesti pe toata lumea care are opinie diferita.
      Cati ani ai ?

  95. increat spune:

    …unde sunteti?….hai in strada……..

    • Tudor spune:

      Eu am iesit la vot, mi-am spus parerea atunci. Acum sa iasa in strada cretinii care nu aveau cu cine sa voteze. Se pare ca acum au descoperit o varianta. Suntem 3 tabere: cei care propun, cei care se opun si cei care comenteaza pe facebook.

  96. Cosmin spune:

    Am găsit soluția general valabila.
    Oricât ar spune PSD-ul ca va creşte pensiile voi sa le dublați.
    Chiar dacă la prima vedere vi se pare o gaura în finanțe pe termen lung ieșiți pe plus.

    Zice cineva mai sus ca pensia a crescut cu 75 lei.
    Asta înseamnă 900 de lei, dublat 1800 lei.
    Partea frumoasa e:
    Orice guvern vine tot va creşte pensiile, deci la sfârșit de an din cei 1800 vei plăti doar 900.
    Apoi taxele mai mici plătite într-un guvern non-psdist cu siguranță depășesc 900 de lei.
    Plus de asta ai și liniște în familie plus o mica recompensa părinților.
    Și avantaje tot ar fi.
    Iar cu cat e mai mare familia cu cat scade costul cu susținerea pensiei și cresc beneficiile fin taxe mai mici.
    Unde mai pui ca populistii vor rămâne minoritari

  97. Gabi spune:

    Am iesit aseara in piata ca sa-i iau pulsul…..
    Mult deasupra lozincilor si sloganurilor, mult deasupra ordonantelor, gratierilor, cererilor de demisii si trimiteri la bulau ……. domnea suverana, URA ….. Enorma, neagra, hidoasa, cu ranjet sarcastic si dominator, a pus stapinire pe milioane de suflete.
    Ne uram unii pe altii, ii uram pe cei care ne guverneaza……
    Nu-mi amintesc ca societatea civila sa fi fost atat de dezbinata.
    Si asta, in timp ce pe plan extern, se intampla lucruri.
    Unii vor Moldova…
    Altii vor Ardealul.
    Iar Trump urmeaza sa se intalneasca cu Putin. Si sa-si dispute ariile de influenta si nu numai….
    Divide et impera.
    Iar noi suntem orbiti de ura dintre noi, enorma, neagra, hidoasa………

    • Rena spune:

      Gabi, MINTI!

      MINTI GROTESC!

      Nu stiu in ce piata ai fost tu, poate in una imaginara, sau in cea dictata de serviciile ce te platesc la postare, dar cu siguranta nu ai fost DELOC acolo unde a fost doar cooperare, unitate, forta impotriva hotilor!

      MINCINOASO! MANIPULATOAREO!

    • Gabi spune:

      Rena, nu ma plateste nimeni….
      Nu sunt impotriva lui Iohanis, nu sunt pro PSD, sunt echidistanta…..
      Si n-ai idee cum se vad lucrurile din postura asta.
      De ce ai impresia ca manipulez ? Nu incerc sa conving pe nimeni de nimic.
      Doar incerc sa atrag atentia ca in timp ce noi ne scoatem ochii unii altora, romani contra romani, s-ar putea ca altii, in afara, sa ne joace la carti………..
      Si mai tempereaza-te ! 😀

  98. Tudor spune:

    Aceeasi problema cu maica-mea. Am decis sa ii tai cablul zilele astea, sau sa caut o solutie sa scot din grila de programe mizeriile astea de canale. Am ajuns sa ma cert cu ea la propriu, sa ma faca sorosist. Eu habar nu am cine e asta. Sa stea sa se uite pe pereti, sa iasa in gradina sa numere firele de iarba, nu ma intereseaza, e pedepsita: nu mai are voie la TV.

  99. Gabi spune:

    Jenant….
    Sunt si parinte de copii mari, sunt si copilul parintilor mei.
    Nu mi-as permite nici macar sa gandesc astfel de parintii pe care ii iubesc, daramite se le mai si vorbesc la modul asta.
    Copiii mei, la randul lor, n-ar putea avea atitutinea asta, in ruptul capului.
    Cum spunea cineva mai sus, va doriti sa dispara ei ca sa va fie mai bine…..
    Omiteti ca veti fi la randul vostru parinti . Parinti pusi in fereastra de copiii lor, ca sa nu incurce lucrurile prin casa. 🙂

    • Tudor spune:

      Ai o gandire de om cretin. Maica’mea e indoctrinata, a ajuns sa ne ceara sa votam cu psd si sa incerce sa ne inchida in casa sa nu iesim la meeting. Tu comporta-te cum vrei, eu fac ce au facut si ei pt mine cand nu gandeam.

    • Gabi spune:

      😀
      Tudor, nu stiu de ce am impresia ca acasa esti mielusel sunt papucul mamii si aici te dai mare barbat !!
      Cand ti-a dat ultima data bani de inghetata ?? 😀

  100. Gabi spune:

    Limbajul tau lasa de dorit.
    O dai de gard cu nonsalanta.

    • Tudor spune:

      Crede-ma, mi-am reactualizat de trei ori limbajul inainte sa apas „Publi cãco mentrariul” (din respect fata de autoarea blogului, nu fata de tine). In cazul tau e tot ce am avut mai bun.

  101. Adrian spune:

    Pe 25 Ianuarie am scris parerea mea si am criticat faptul ca autoarea articolului isi trateaza parintii in acest mod, parintii care te-au invatat sa mergi, sa vorbesti, sa gandesti, sa zambesti, sa cresti, sa devii independent si multe alte lucruri frumoase, dar GHINION acum ca nu gandesc ca ei nu mai sunt buni, sunt de toata mila si trebuie sa le spunem pe ce canale TV sa stea si pe care nu, sau mai rau sa le taiem cablu!
    Acum avem demonstratii/manifestatii ale acestor tineri care s-au otarat pe OUG dat pe Codul penal. Din cele 35 de OUG-uri de pana acum de modificare a CP nu a iesit nimeni instrada, acuma a fost cazul … Dar cand s-au taiat salariile ati iesit, dar cand s-a marit TVA-ul ati iesit, dar cand s-a marit varsta de pensionare ati iesit, dar cand s-au ”asumat prin raspundere” aceste Coduri ati iesit, cand Roberta Anastase facea praf Legea pensiilor fara cvorum in sala ati iesit.
    Acum ca s-a iesit in strada foarte bine, e un drept democratic. S-a dorit abrogarea OUG 13 si s-a rezolvat, in parte ca unele articole oricum sunt deja in vigoare datorita CC, dar ce ce in strada nu s-a zis nimic de Iohannis, de S R I ca au o gaura de 300 mil de lei pe anul trecut, de KK este inca la conducerea unei institutii a statului de drept ca sa zicem asa? De ce dosarele cu sume grele sunt cu finalitate zero sau simbolica? De ce nu ati iesit pentru taierea padurilor de catre austrieci? Va spun eu de ce ca informatia a fost manipulata. Nu am spus cei din piata, acolo sunt doar 3-5 % care au iesit cu un scop bine stabilit si pe restul i-a atras in sustinerea cauzei unora.
    Toti avem dreptate, toti avem dreptul sa fin de dreapta, de centru, de stanga, sa avem opinii separate, insa nu avem dreptul sa iesim si sa strigam Grindeanu la puscarie. Nu strada trimite la puscarie. PSD ciuma rosie, serios? I-a intrebati sindicatele din Romania cu cine au avut dialoguri corecte si cine i-a bagat inseama? PSD-ul sau PNL-ul. In ce perioada a guveranarilor s-a rambursat datoria FMI facuta de PDL? In ce perioada s-au deschis spitale si in ce perioada s-au inchis spitale? In ce perioada a scazut TVA-ul in ce perioada a crescut TVA-ul? Cineva mi-a raspuns ca sunt jumatati de adavaruri, ca nu vad durmul reformei deschis de catre ceilalti, eu nu prea vad unde sunt aceste reforme!
    Acuma adevarul acestor zile este urmatorul. Si copii si parintii au dreptate. Si mediul privat si cel de stat are dreptate, nu trebuie sa ne divizam. Trebuie sa existe si TVR si DIGI si RTV si A3 si B1 si totate aceste canale, dar sa se sustina transparent financiar, altfel poti spune ca sunt aservite si nu sunt corecti. Alegerile sunt rezultatul democratic. Cand a iesit Iohannis presedinte, nemultumitii s-a respemnat si au mers mai departe, nu a iesit in strada sa il dea jos ca nu le-a placut. Atunci nu ar fi fost motive, acum sunt multe, dar nu strada trebuie sa faca asta. Sunt institutii care ii pot analiza modul in care isi executa sarcinile din functia de presedinte al tarii. Noul guvern are 40 de zile. A luat o multitudine de masuri bune. Numai cine e incuiat la cap nu vede. Desigur am inteles ca o parte din cei cu salarii imense sunt afectati. Asta e! E un guvern social. Liberalismul s-a ingropat singur inghitind pastila PDL. Prea repede nu isi va revenii. E clar ca cineva nu vrea ca acest program de guvernare sa nu fie pus in aplicare. Suna prea bine si a inceput cu Legea de anulare a celor 102 taxe, apoi a maririlor salariale, a cresterii salariului minim, ca tot era pe penultimul loc in UE, cu trasnport gratuit la studenti, cu TVA 19%, cu anularea taxei TV ilegale etc. Iohannis a iesit in strada impotriva acestui Guvern, mediatorul romanilor! Romanii mei, am incredere in ei! A trebuit sa moara oameni sa cada un guvern! Ghinion! Acesta este mintea si omul care manipuleaza si face ca Romania sa fie impartita si dezbinata!
    Voi trageti concluzii, dar nu va judecati parintii dupa cum va spun politicienii si presa, dupa modul vostru de gandire.
    Atunci ei au castigat!!!

  102. Dan Ionescu spune:

    Comentariile sunt de prisos. Nu ne putem supara pe ei, dar putem sa-i inchidem in casa cand se voteaza :)))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *