MENU

de • 19 iunie 2017 • adevărurile meleCommntarii (1)

crude

Eu, cînd plec în vacanțe, îmi iau cu mine multe cărți. Îmi place mult să citesc cînd sunt la plajă, de exemplu. Și nu am înțeles de ce oamenii spun că lecturile de vacanță sunt, de obicei, lejere, de vară, eu citesc și în vacanță tot aceleași cărți pe care le-aș citi în mod normal, nu îmi cumpăr Coelho pentru că a venit vara. Renunț la haine vara, nu și la neuroni.

Și pentru că îmi imaginez că nu sunt singura, dar și pentru că am citit în ultimele zile niște cărți tare mișto (iar mie îmi place să aud despre cărți de citit de la oameni în ale căror gusturi mă încred) poate plecați în vacanță și nu știți ce să citiți, vă zic și vouă:

Extraconjugal, de Mihai Radu. E o carte foarte bine scrisă, cu suficient umor și autoironie cît să fie crudă (de altfel, Mihai mi-a mărturisit că a vrut să scrie o carte simplă și crudă, ceea ce i-a ieșit de minune), dar și efervescentă, precum o pastilă de vitamina C pe care o pui pe limbă în loc de pahar, îți place, dar te pișcă și te doare în același timp. Da, eu așa iau pastilele efervescente, îmi place puțină durere. Sau mai multă. Așa e și cartea asta, te întoarce spre tine cu spaimă și compasiune, îți place, te doare. E exact genul de carte pe care mi-aș fi dorit să o fi scris eu (am mai simțit asta de curînd la Vara în care mama a avut ochii verzi a Tatianei Țîbuleac, care e mai degrabă un mare poem, de asemenea crud, un must read). O carte despre viață, așa cum ni se întîmplă și scurge. Nu o să vă povestesc cartea, nu aș ști cum fără să-i știrbesc rotunzimea, luați-o și citiți-o.

„N-am făcut-o nici când scotea sâmburii din prune, saci întregi de prune, ca să le pună apoi la fiert în tuciurile mari – două tuciuri imense, cum numai în iad se mai găsesc, doar că acolo sunt pline cu oameni din care au fost scoși în prealabil sâmburii.“

„Pe femeia… nu femeia, pe fata, că era o fată pe atunci, care-mi provocase cea mai mare durere din viață, care mă strivise. Cunoscusem prin ea durerea aia care se formează în piept ca un organ pe care nu-l aveai înainte.“

 

Copilăria lui Kaspar Hauser, de Bogdan-Alexandru Stănescu. 12 povestiri care pot fi citite întregi, ca un roman, legate de fire vizibile și invizibile, o carte a devenirii, dar și a rătăcirii, o reinterpretare a mitului băiatului crescut de lupi. Iar lupii există din plin aici, doar că au față umană. Povestea lui Kaspar Hauser, poveste din Germania secolului 19 ( dacă nu o știți, poate fi aflată aici) nu are de a face la propriu cu subiectul cărții, cum s-ar putea înțelege din titlu, ci în moduri mult mai subtile.

Cele 12 povestiri-capitole urmăresc personajul narator, pe Bobiță, trecînd prin etape și lumi diferite, de la viața în epoca comunistă pînă la tabere americănești, tîrguri literare sau hoteluri all-inclusive în Grecia, de la copilul care adoarme cu nasul în mierea subrațului Tătuțului vitreg pînă la tînărul alcoolic și poet care își refuză somnul, însă niciodată berea și lecturile, pînă la adultul agent literar care renunță la băut și se îmbogățește vînzînd drepturile unui bestseller românesc în lume. O carte densă, deloc facilă, de asemenea crudă, pe alocuri mi s-a părut crîncenă chiar.

Știu, am ceva cu raw-ul, însă numai cînd vine vorba de literatură. Fiindcă simt că ne-am cocoloșit destul, ne-am pupat destul pe cap spunîndu-ne povești frumoase, e timpul să privim realitatea în fața ei reală, că de aia îi și zice realitate și nu altcumva, față de cele mai multe ori hîdă. Pe mine cartea m-a cucerit de la motto: They fuck you up, your mum and dad. /They may not mean to, but they do. /They fill you with the faults they had/And add some extra, just for you. Philip Larkin. Lesne de înțeles de ce, pentru cei care mă știu.

„Eram copilul experiment, care refuza să se îngrașe și care se uită la mine dintr-o poză color de la mare, unde tu mă ții la subraț ca pe un exponat împăiat de la Antipa, poate vreo mumie adusă prin nu știu ce minune a istoriei de triremă care s-a scufundat în furtunile Mării Negre și care s-a conservat de-a lungul mileniilor în nămolul otrăvit de pe fundul apei.”

 

Ce cărți am mai citit în ultima vreme și mi-au plăcut tare, tot literatură română contemporană: Pelinul Negru al Ioanei Nicolaie (tot din seria cărților crude, firește), Inocenții Ioanei Pîrvulescu (care mi-a revelat un Brașov pe care eu nu l-am știut așa, fată de la țară cum mi-s). Cumpărați, citiți, decelați.

În poză e ce mi-am luat de la tîrg, încă mai am de dat gata două.

Un răspuns la postarea crude

  1. Ileana D. spune:

    Pffaaa….multumim de recomandari!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *