MENU

de • 15 mai 2017 • bucăți de mineComentarii (6)

ce se întîmplă în iubire

Pe Alain de Botton îl iubesc de la Eseuri de îndrăgostit, pe care am recitit-o de curînd, că nu mi-a ajuns citirea. Și de cînd am purtat o conversație extra amabilă pe email, mi s-a părut un om tare fain.

Duminică am stat în pat și am citit încontinuu, cu scurte intermezzo-uri de reflecție și îndoire a paginilor, să pot reveni mai ușor la anumite pasaje. În cap am avut, pe toată perioada lecturii, diverse exclamații: cartea asta trebuie citită de toată lumea! Cartea asta e un must-read pentru toți iubiții, soții, amanții, divorțații! Trebuie să scriu despre cartea asta!

Cred că e singura poveste reală de și despre iubire din literatura contemporană. Singura poveste dezvrăjită de romantism și tragedii, altfel superbe și foarte livrești. Cel puțin eu nu am mai citit nimic asemănător. Dacă mai știți vreuna, ziceți-mi și mie.

Fiindcă este povestea adevărată care se află dincolo de clișeul pe care îl auzim de mici: și au trăit fericiți pînă la adînci bătrîneți. Pe care îl putem colora cum vrei noi, ni-l putem imagina în diverse și foarte romantice moduri, la care ne raportăm, pe care îl proiectăm asupra vieților noastre pentru a sfîrși dezamăgiți crunt, cu care ajungem să ne comparăm atunci cînd vedem alte cupluri care trăiesc mai fericite pînă la mai adînci bătrîneți decît cuplul în care ne aflăm.

E o radiografie extrem de minuțioasă și exactă a etapelor prin care trece orice cuplu obișnuit, atît de exactă încît ajungi să te întrebi de unde naiba știe autorul atîtea lucruri despre tine. Cred că e imposibil ca cineva să nu se regăsească măcar parțial în cartea asta. Însă, dincolo de asta, cel mai important mi se pare faptul că este un instrument de cunoaștere extraordinar: îți înmînează cu multă ușurință cheile pentru a citi ce se întîmplă în tine, în celălalt, de ce ajunge să se degradeze o relație și cum se poate salva.

Cartea urmărește povestea unui cuplu, Kirsten și Rabih, de la îndrăgostire pînă în anul 16 al căsniciei lor, cu focus pe bărbat. Un cuplu atins de mediocritate, așa cum suntem fiecare dintre noi, pînă la urmă, dar care se împacă cu mediocritatea, cu lipsa lui de extraordinar, tot așa cum reușește să împace cititorul cu propria inadecvare, anxietate, mediocritate. Povestea este intercalată de pasaje scrise cu italice în care etapele sunt explicate atît filosofic cît mai ales psihologic, oferind chei de interpretare mai profundă a faptelor din firul narativ. Citisem undeva, într-o recenzie scrisă de un bărbat, că nu vede rostul acestor pasaje, că ele sunt mai degrabă pentru cărțile de dezvoltare personală și potrivite pentru femei care se dau în vînt după așa ceva, ori mie taman acele pasaje mi se par esențiale, nu doar pentru înțelegerea cărții, ci mai ales pentru înțelegerea fiecăruia dintre noi, a problemelor care apar în cuplu. Acele pasaje mi se par iluminatoare și cred că niciun bărbat nu ar trebui scutit de ele.

Cuplul trece, așadar, prin toate fazele, de la amorezarea romantică la cererea nebunească în căsătorie, prin certurile din cauza unor lucruri atît de mici cum ar fi alegerea unui set de pahare de la Ikea, prin nașterea de copii, plictis, furie, indiferență, tristețe, adulter, sfîrșind pe canapeaua unui terapeut, idee pe care o batjocoriseră înainte. Unde învață ce se află în spatele insultelor celuilalt, a răcelii, a indiferenței sau furiei, ajung să simtă compasiune unul pentru celălalt și, la finalul a 16 ani de căsnicie, în sfîrșit să fie gata pentru a se căsători, de fapt.

În centrul luptelor dintre ei se găsește o problemă de încredere – o virtute care nu e la îndemînă niciunuia. Sunt creaturi rănite, care au fost silite să facă față unor dezamăgiri nepotrivite în copilărie și, va urmare, au devenit niște adulți aflați pe poziții puternic defensive și stînjeniți în fața oricărei denudări emoționale. Sunt experți în strategii de atac (…) Rabih atacă anxios, Kirsten se repliază prin evitare. Sunt doi oameni care au o nevoie disperată unul de celălalt, dar în același timp le e groază să arate cît de mare e nevoia. Ar avea nevoie să aibă suficientă încredere unul în altul ca să se lămurească reciproc că nu sunt supărați sau reci, ci trec în schimb, ca de atîtea ori, prin ceva mult mai simplu, înduioșător și demn de afecțiune: sunt răniți.

Ajung să aprecieze neobișnuita rețea diplomatică de psihoterapie care le-a înlesnit accesul la un nou tip de discurs, un sanctuar unde pot mărturisi săptămînal că sunt furioși sau triști, sub supravegherea binevoitoare a unui arbitru despre care pot fi siguri că va ține în el reacția celuilalt suficient de mult ca să asigure un grad necesar de înțelegere și poate chiar empatie. Mii de ani de pași șovăielnici spre civilizație au dus în cele din urmă la un forum unde doi oameni pot discuta în amănunt despre cît de mult l-a jignit unul pe celălalt vorbind despre pusul mesei, spunînd ceva la o petrecere sau aranjînd o vacanță, fără ca vreuna din părți să aibă voie să se ridice pur și simplu, să iasă val-vîrtej sau să arunce vorbe urîte. Într-un fel, conchid Kirsten și Rabih, mersul la psiholog este cea mai mare invenție a epocii.

A fantazat cîndva că și-ar potoli grijile dacă ar trăi altundeva, dacă și-ar atinge cîteva obiective profesionale, dacă ar avea familie. Dar nu s-a întîmplat nimic spectaculos. Își dă seama că e anxios pînă în străfunduri, în plămada lui elementară: o cretură înfricoșată și inadaptată.

Ideile romantice, constată Rabih acum, sunt rețeta dezastrului. Disponibilitatea lui pentru căsătorie se bazează pe cu totul alte criterii. E gata de căsătorie fiindcă – spre a cita primul lucru de pe listă – a renunțat la perfecțiune. Rabih se simte gata de căsătorie fiindcă și-a pierdut speranța că va fi înțeles pe deplin. Rabih e gata de căsătorie fiindcă își dă seama că e nebun. Rabih e gata de căsătorie fiindcă a înțeles că nu Kirsten e persoana dificilă. Rabih și Kirsten sunt gata să se căsătorească fiindcă își dau seama, în forul lor interior, că nu sunt compatibili. Rabih e gata de căsătorie fiindcă s-a săturat de majoritatea poveștilor de iubire; și fiindcă versiunile iubirii prezentate în filme și în romane se potrivesc atât de rar cu ceea ce știm acum din experiența trăită.

Foarte puține lucruri pot fi aduse la perfecțiune, o știe acum. Și își dă seama cît curaj îți trebuie să duci o viață mediocră ca a lui. Să păstrezi totul în funcțiune, să fii privit mai departe ca o persoană întreagă la minte, să ai capacitatea de a-ți întreține financiar familia, să asiguri supraviețuirea căsniciei și dezvoltarea armonioasă a copiilor – aceste proiecte oferă la fel de multe prilejuri de eroism ca o epopee. 

E adevărat, trece drept o carte care demontează ceea ce știm despre iubire, însă consider că montează tot ceea ce trebuie să știm cu adevărat despre dragoste și căsnicie. Taman ideile profund romantice și nerealiste ne-au adus să avem expectanțe atît de nepotrivite cu ceea ce se întîmplă în realitate în iubire și dezamăgiri atît de zdrobitoare. Iar eu, mărturisesc, am o apetență foarte mare pentru povești neromanțate, care ascund crudul, realul, inevitabilul. Și suntem în epoca potrivită pentru a începe să citim și scriem și așa.

Mi-a plăcut teribil un pasaj, care întărește ceea ce cred eu demult despre lume:

Puțini oameni pe lume sunt pur și simpu nesuferiți; cei care rănesc sunt la rîndul lor răniți. În aceste condiții, reacția cuvenită nu e niciodată cinismul sau agresiunea, ci, în rarele momente în care suntem în stare de ea, iubirea. 

6 răspunsuri la postarea ce se întîmplă în iubire

  1. Oana spune:

    Sunt total de acord cu tine, Petronela! După toate poveștile de dragoste romantice, în care cei doi se înțeleg din priviri și sincronicitatea între ei este ireală, cartea asta e ca o găleată de apă rece aruncată pe tine ca să te trezească la realitate. Eu o consider esențială în lista de lecturi de căpătâi pentru oricine intră într-o relație!

  2. Teodora spune:

    Am citit-o, subliniat-o, colorat-o, recitit-o, iar acum o citesc împreună cu partenerul meu și încercăm să ne explicăm unul altuia ce se întâmplă cu noi… da, nu ne-am dezmeticit încă de la „căderea în dragoste”, ne mirăm cum ne plac amândurora aceleași lucruri și cum ne stârnim unul pe altul doar cu o privire, nu ne putem concentra la nimic toată ziua pentru că ne gândim numai la celălalt…
    Mi-aş fi dorit să citesc cartea asta înainte să mă mărit prima oară la 23 de ani sau măcar înainte să accept cea de-a doua căsnicie la 25…

  3. Alla mese spune:

    Acum chiar vreau sa o citesc.
    Sunt curioasa, Elif Shafaq Lapte Negru ai citit?

  4. Alla mese spune:

    Mi-am luat-o. M-a prins dupa prima jumatate de pagina. Pana acum e whoaaaaaa si iooooi si tulai !!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *