(a se da play piesei și ploii înainte)

Mai rămînea un rest de aşteptare prin buzunarul de la piept, pe stînga. O noapte şi-un drum. Cînd a trecut noaptea, a mai fost doar drumul. Puncte cardinale diferite, aceeaşi destinaţie.

Un drum interminabil, aşa cum sunt toate drumurile către o primă întîmplare.

It’s in the water, baby. (It’s between you and me)

Îmi amintesc. Ploua de stăteau să se rupă băierile cerului, eu coboram muntele încet, fără grabă, fără niciun gînd în afară de ăla că amîndoi stăm la volan, sub aceeaşi ploaie, pe alte serpentine. Apa curge şiroaie, curge, curge, noi ne apropiem sub un cer greu, rupător, vineţiu. Drumul e acoperit de o peliculă groasă de apă pe care o sfîşii cu roţile. Peste postblue mi se învîrteşte în cap, repetitiv, cuvîntul aqvaplanare. Vin spre locul unde te voi întîlni şi în minte mi se învîrteşte încet aqvaplanare iar eu nu mă mir, nu ridic din umeri, nici din sprînceana pensată a ochiului. Doar vin. Iar afară plouă fără încetare, norii mi se scurg pe parbriz, ştergătoarele aleargă, inima galop, vintrele mistuie stoluri.

It’s in your frequency. (It’s between you and me)

Stăm în habitaclul prea strîmt să ne încapă trăirea. Cîteva ore şi mii de bătăi de inimă mai tîrziu. Mă atingi cu degetele pe obraz, îţi muşc buza de jos, îmi vîri limba sălbatic în gură, îmi înfig unghiile în umărul tău. În mine se zbat larve de dorinţe, în tine – capete de gesturi. Cînd mă strîngi, strîmb, peste scaunul din faţă, în braţe, îmi aud coastele şi sufletul pîrîind.

It’s in the special way we fuck. (It’s between you and me)

Te dezbraci de pantaloni şi gînduri, mă despoi de chiloţi şi de temeri. Piele peste piele, carne peste carne. Mă striveşti. Mi te uiţi în cap, mă uit la tine în cap. Prin ochi, fireşte. Ochii tăi scapără, ochii mei sting. Se sting. Te înşurubezi în mine, te primesc ca pe Sfintele Daruri. Te scalzi în mine, mă împărtăşesc cu trupul tău. Ne futem hieratic.

I’ll break the back of love for you. (It’s between you and me)

* din volumul alive, apărut la editura Herg Benet, de ziua lui Brian Molko de la Placebo.

Apoi ne vom duce la Iaşi, unde sper să găsim teii în floare, aşa cum mi-am dorit. Eu mă voi afla la Iaşi de pe 29 mai, cînd spectacolul după piesa mea, Împreună, se va juca la festivalul EuroArt, voi fi în sală, vă aştept să o vedem împreună. Apoi, pe 30 mai, la ora 18.00, la librăria Librarium Palas mi se va alătura şi Ana şi ne vom întîlni cu ieşenii care vor să se întîlnească cu noi.

Şi apoi, mai la început de iulie, aşa, ne vom afla la Timişoara şi la festivalul de Jazz de la Gărîna, unde am avut onoarea de a fi invitate să ne lansăm cărţile. Detaliile le voi dezvălui pe măsură ce le aflu şi eu, deocamdată le iau una cîte una, să nu ameţesc.

Despre Ana şi mine s-a spus că scoatem cărţi deodată, fiindcă s-a nimerit şi la prima carte, şi la a doua, să publicăm în aproximativ acelaşi timp. Nu ne-am propus să facem asta, ba la a doua carte eu nu am ştiut că ea are în pregătire Mamiferul. Şi, ca un făcut, ne-am apucat amîndouă, din nou, în aproximativ acelaşi timp, de primul nostru roman. Probabil că Ana va fi mai harnică, pe motiv că are mult mai mult timp de scris decît mine, care îmi sunt restantă mie însămi nu doar cu scris, lecturat ci şi cu mîncat şi dormit şi alte activităţi asemenea, vitale supravieţurii.

Pînă să ne fie gata romanele, vă aşteptăm cu astelalte, după cum spusei. Aferim.

(Foto: Lili Sumanaru)

Şi noi insistam: mamă mare, dar de unde ai cotul ăsta gigantic? V-am zis de o mie de ori, bodogănea bătrîna. Mai zi-neeee, numai o dată, insistam noi.

Ei, eram aşa mică, cum sunteţi voi, şi nu ştiu ce mi-o trubuit de m-am căţărat în pod. Acolo ţinea tata fînul pîntru animale şi numai deodată ce am căz’t de la nălţimea aia, drept sub ochii lu’ Nenea, frati-mio hăl mare. No păi am zis că mor, da’ n-am mai murit, numa’ ce m-am ijghit cu cotu’ de pămînt de s-o făcut aşa mare cum îi acuma. Am avut zîle… Tuşă Viţa, zicea şi văru-meu, da’ de ce nu te-o dus părinţii la doctor? Hehee, în vremea aia erau rari doctorii, ş-apăi nu te duceai la doctor pîntru orice flintic. Şi nici părinţii nu erau ca acum, să le sufle atîta în cur la copchii. Ce să mă mai ducă la doctor, după ce c-am căz’t şi or văz’t că am fost scăpat cu viaţă, mi-o şi tras o mamă de bătaie, că de ce m-am suit în pod!

(Acest text face parte din volumul Alive, apărut la Editura Herg Benet. Mama-mare împlinește azi 88 de ani, trăi-mi-ar să-mi trăiască de personaj care este!)

Mai întîi, braşovenilor le spun că de azi a început tîrgul de carte de la Braşov, cu reduceri, titluri noi, lansări. La Braşov Business Park. Tot acolo voi fi şi eu de găsit vineri, mîine adică, de la ora 18.00, la o întîlnire cu cititorii şi o sesiune de autografe. Vom citi, vom povesti, vă aştept cu drag.

Iar vinerea următoare, la Clubul Ţăranului Român, unde mi-e locul, cumarveni, editura unde am publicat cele două cărţi împlineşte cinci ani, motiv de petrecere şi lectură cu 25 de scriitori. Printre care şi umila dumneavoastră gazdă. Puteţi citi pe afiş ce şi cum, orice om cu drag de carte este aşteptat să fie alături de noi.

Un alt anunţ pe care îl fac în avanpremieră e că în luna aprilie voi suspenda lansările în ţară, căci voi fi angrenată într-un alt proiect (mishteaux) care îmi va suge o lună din vieţişoară. Voi fi peste tot şi totuşi nicăieri. Nu voi dispărea de tot, sper, dar nici prea multă vreme nu voi avea. Fiindcă trebuie să mănîncă şi gura lu’ copiii mei ceva.

Dar în mai voi fi la Constanţa şi Iaşi, iar la final de iunie la Timişoara, căci am primit invitaţie, alături de Ana Barton, la festivalul de jazz de la Gărîna, drept care ni se vor organiza şi două lansări.

În rest, vă doresc eclipsă plăcută, că mie mi-a sucit creierii. Sau doar dau vina pe astre pentru stările mele de iritare-oboseală-dureredecap-vaimamamea.

Dacă te întrebi ce fac, răspunsul e: scriu. M-am culcat după 2, m-am trezit înainte de 7.

Scriu neîncetat în cap și nu prididesc să aștern pe hîrtie. În cap, sunt la jumate cu cartea.

Mă simt foarte obosită. Cînd nu scriu, citesc pe sărite din mai multe cărți, analizez stiluri, moduri de a închega cărți

De dimineață m-am trezit în ciripit de păsări și soare. Ce or fi făcut păsările astea peste iarnă, cît au tăcut?

Vine primăvara. Iar eu am cearcăne și cartea asta în mine pe care trebuie să o smulg. Acum mă duc în oraș, să stau puțin la soare cu o fată pe care o știu doar de pe net.

Sper să nu fie lesbiană.

Te îmbrățișez cu drag mare. Să avem o primăvară bună!

Am început cu epistola asta scrisă unui om tare drag mie drept scuză că nu mai scriu pe blog ca pînă acum. Promit să nu îl abandonez, însă nu mai pot ţine ritmul dinainte. Cu atît mai mult cu cît am început turneul de lansări. Sîmbăta asta voi fi la Cluj, la Book Corner, de la ora 17.00, alături de Mihnea Măruţă, Florin Moroşanu şi prietenul meu haios şi gheu, Teleşpan. Abia aştept să mă întorc la Cluj şi să vă văd şi revăd pe cei de acolo. Sîmbăta viitoare voi merge la Galaţi, adică pe 14 martie, în cafeneaua cu cărţi Seven, tot de la ora 17. Viorel Ilişoi şi Angela Ribinciuc vor fi alături de mine. E prima dată că merg la Galaţi după mulţi ani. În aprilie vor fi alte două oraşe, încă nu am stabilit nimic. În Iaşi mi-aş dori să ajung la început de mai, să fie teii în floare.

See you there!

Plîng. Fiindcă așa știu eu să metabolizez deopotrivă durerea și bucuria. Bucuria mare, aia de te lasă fără aer.

Nu am crezut că voi cîștiga măcar unul dintre titluri. Fiindcă anul trecut au fost publicate foarte multe cărți, uitați-vă și voi la listă. Unele dintre ele foarte bune. M-am gîndit că poate am vreo șansă să ies mai sus la poezie, că mno, dacă suntem la al patrulea tiraj, înseamnă că e o carte destul de citită. Dar nu am sperat la titlu.

Și apoi am primit linkul și nu am înțeles mare lucru, că mi s-a încețoșat privirea. Adică am citit pe diagonală și am priceput că sunt pe primul loc la proză scurtă și m-am mirat. Și pe locul doi la poezie și am căutat cartea care e pe primul. Apoi s-a mai răcit procesorul și am înțeles că sunt un fel de dublă cîștigătoare.

Pe drum spre casă, printre două suspine, mi-am amintit că popularitatea e verișoara mai curvă sau mătușa mai de la țară a prestigiului, vorba lui Inarritu, dar tot m-am bucurat. Și m-am gîndit că e totuși admirație pentru scris, nu popularitate vană, asta așa, ca să mă consolez și să pot dormi la noapte. Apoi mi-am turnat un pahar de vin și am mai plîns puțin. Și m-am simțit un fel de Isaura literaturii române contemporane, genul de poveste pe care nu-ți vine să o crezi în realitate și nu reușeam să înțeleg cum mi s-a întîmplat mie una ca asta, cum am ajuns aici. Habar n-am. Curat telenovelă!

Știu doar că titlurile astea sunt pe bune, vin din convingerea celor care au citit și le-a plăcut și cărora le mulțumesc din tot sufletul pentru vot. Și e mare lucru, mai ales într-o țară ca a noastră, unde premiile se dau… așa cum se dau. Și unde condiția artistului de orice fel e atît de mizeră.

Așadar…

„Am spus că Petronela Rotar este câștigătoarea detașată a simpatiei cititorilor și pentru că tot ea se află și pe locul al doilea în topul general, de data aceasta cu un volum de poezie, O să mă știi de undeva (Herg Benet, 2014), care a adunat 371 de voturi. O dublă premieră: ca locurile I și II să fie ocupate de același autor, iar volumele acestuia să fie de proză scurtă (considerat un gen foarte puțin consumat la noi), respectiv de poezie (cealaltă „Cenușăreasă” a literaturii române).”  Restul, aici.

Dar de departe, hăăt, bestiale sunt comentariile articolului, la care am rîs copios.

Chiar așa: cui îi e frică de Petronela Rotar asta?

Și apoi, azi-dimineață, m-am trezit și am citit asta. Și am mai plîns o tură.

Au fost oameni mai emoţionaţi ca mine. Asta mă încurcă, cel mai adesea. Nu ştiu cum să reacţionez. Niciodată nu m-am simţit destul de importantă cît să emoţionez pe cineva care nu mă cunoaşte. Iar acolo erau mulţi oameni emoţionaţi.

Am stat şi am ascultat ce au spus invitaţii mei cu smerenie. E o senzaţie stranie, pe care nu mi-o pot explica, e ca şi cum ar vorbi despre altcineva, nu despre mine. Ajungeau vorbele lor pînă la mine: vîrful de lance al literaturii noi româneşti, peste 20 de ani, cînd lucrurile se vor aşeza în literatura română, va exista un stil cu numele ei, stilul meu, adică, primim manuscrisuri de la oameni care vor să scrie sau încearcă să scrie ca ea, poate cel mai iubit scriitor contemporan. Iar eu asistam, cumva perplexă, întrebîndu-mă dacă despre mine vorbesc oamenii ăia şi dacă da, ce fac despre asta, că eu nu mă simt deloc aşa. Mă simt tot fata care scrie pentru sine, din sine. Şi sper să rămîn aşa.

Vă mulţumesc celor care aţi fost acolo, cu mine. Mi-a plăcut mai ales cum fiecare cititor s-a aşezat pe scaun lîngă mine şi mi-a pus o întrebare şi am stat aşa de vorbă preţ de cîteva minute cu fiecare şi nimeni nu s-a supărat, deşi se făcuse coadă mărişoară şi a durat puţin. Fiecare dintre voi contaţi pentru mine, fiecare zîmbet, fiecare vorbă bună şi toate energiile voastre.

Mulţumesc.

Mai multe foto, vedeţi aici & aici.

Şi la final, cîteva vorbe dintr-un interviu pe care l-am citit de curînd al lui Gheorghe Crăciun, un mare teoretician al literaturii române, un mare scriitor şi un om pe care l-am cunoscut şi admirat enorm.

„Personal, nu sînt deloc de acord cu opinia că scriitorii la modă ar trebui priviţi cu suspiciune şi reduşi doar la forţa de atracţie a capitalului lor simbolic. Faptul că ei au intrat în atenţia unui număr mare de cititori şi încep să fie scăldaţi în lumina reflectoarelor e cît se poate de bine venit. Chiar ar fi de dorit să existe cît mai mulţi altfel de scriitori privilegiaţi ale căror nume să fie pe buzele tuturor. Un lucru este cert: prezentul n-are cum să trişeze istoria literaturii, oricît de mult şi-ar dori-o unii oficianţi ai săi. Pînă la urmă, moda nu poate impune sau spori valoarea unui scriitor. Îi poate cel mult augmenta popularitatea.”

Vă aștept cu interes și emoție.

Și v-aș invita, pe cei care ați citit vreuna din cărțile mele, în caz că v-a plăcut și credeți că merit un vot pentru cea mai bună carte românească a anului trecut, să votați aici, cu click, desigur.  Am cîte o carte la secţiunile poezie şi proză scurtă.

Mulțumesc din suflet!

Despre restul orașelor, vă pot spune doar că pentru Cluj cochetez cu data de 28 februarie, dar nu e nimic bătut în cuie deocamdată.

Ultima, în ordinea apariţiei, poate fi citită în Tiuk, unde există şi cîteva texte din carte şi nu numai şi a fost scrisă de Mihail Vakulovski.

„Petronela Rotar este o povestitoare extraordinară. Poveştile ei te prind din prima, dacă-ţi zici „hai să arunc o privire” – consideră că ai şi picat în mrejele narative, în plasa lecturii. Texistemele Petronelei Rotar din „Alive” sunt mici şi foarte mici, precum picăturile de ploaie din „Fericire”, care te pot face fericit „doar pentru asta. Nu e nevoie de mai mult”.E ca Hagi, care te putea dribla şi într-o cabină telefonică, cum a spus odată un comentator inspirat. Foloseşte foarte puţin „teren” ca să-ţi exprime starea, să-ţi transmită mesajul sau să-ţi spună povestea. Asta poate şi datorită acelei mînuţe care scrie în capul ei chiar şi fără voia ei. Poate şi din această cauză textele-i ies atît de poetice şi de şlefuite – pentru că atunci cînd scriitoarea se hotărăşte să şi le însemne, mînuţa deja le scrisese şi le şi corectase-cizelase, aducîndu-le la forma unor scurtmetraje („Ea avea în cap doar scurtmetraje”). Ies proze-poveşti, proze-nostalgii, proze-terapii, proze-stări, proze-picturi, proze-operaţii, proze-reportaj, proze-atac de panică, proze-jurnal.”

Restul cronicii, aici.

Prima, în ordinea apariţiei, a fost publicată în Viaţa Românească şi aparţine scriitorului Florin Toma, pe care am avut şi bucuria să îl întîlnesc.

„O femeie normal de anormală, emblema acestor vremuri complicate. O femeie care ştie că este frumoasă, tânără, deşteaptă, cultă, puternică şi nemăcinată de complexele schizoide ale cunoscutei discriminări sexiste, cea mai corect nepoliticoasă din câte există. Şi care, nota bene, normal că se simte alintată în căuşul unei semeţii pe cât de surprinzător agreabilă, pe atât de bine legitimată. (NOTĂ: Femeile inteligente – şi, mai ales, cele care sunt conştiente de asta! – sunt ca un parfum preţios şi scump, cu care, bărbatul – acelaşi cocoş-sediţios şi macho-prezumţios, desprins din tipologia originară a grotei – pe oriunde şi-ar da, tot n-ar putea ascunde damful intens de prostie (et)erogenă!).”

Restul, aici.

Cartea se poate comanda de aici, iar acum că m-am întors, pentru cine o vrea cu autograf, mail la [email protected].

(Şi, ca să nu fie discuţii la proces, o să îmi explic gluma: mă-sa-i fată mare înseamnă că nu există, căci nu a fost născut, unless este… ştiţi voi cine s-a născut din mamă virgină!)

(foto: Mihail Vakulovski)

Şi drumul cu trenul către casă.

Ok, ok, nu am dormit sau mîncat de cîteva zile. Poate că am băut şi nişte vin, ca nişte lacrimi roşii-rubinii. Poate că m-am îmbătat cu priviri omenoase, calde. Poate că mi-e şi puţin frig pe dinăuntru. Poate că am slăbit ca o gloabă. Dar.
Eu cînd vreau să rîd, rîd, chiar dacă îmi vine să urlu.

Aici sunt mai multe poze, în caz că aveţi chef să vedeţi, eu una nu mai am chef.  Poze despre care habar nu am avut şi pe care le-am primit ieri. Şi aici ştirea de la Neptun TV, despre lansare. Şi aici o cronică foarte măgulitoare a domnului Cîntic. Da, domnul acela care a fost secretar de stat în Ministerul Culturii , istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi.

Am fost şi la Tiuk!, aici sunt pozele puse de Mihail Vakulovski. Mai am două hopuri, săptămîna asta, joi, la librăria Humanitas, lansarea oficială de Braşov şi sîmbătă, spectacolul, ale cărui bilete au fost puse de azi în vînzare la casa de bilete a sălii Reduta.

foto: Marian Ovesea