MENU

de • 10 martie 2017 • adevărurile meleComentarii (23)

Ana, mon amour (o interpretare)

Am fost să vedem Ana, mon amour. Bărbatu-meu îmi zisese că ăsta e film din ăla de-al meu după trailer, însă abia ajunși în sală mi-am dat seama cîtă dreptate are.

Ana, mon amour este radiografia unei relații tipice pentru zilele și societatea noastră. Mi-a plăcut extrem de mult, e de departe cel mai bun film românesc pe care l-am văzut de ceva vreme, are un super scenariu și e foarte bine realizat. De fapt, e atît de bine realizat și de realist, încît majoritatea celor aflați în sală au fost șocați și au simțit nevoia să rîdă ori de cîte ori au văzut un sfîrc sau un floc, că deh, rîdem de ceea ce ne este rușine, ori noi am fost educați că trupul și sexul sunt rușinoase. Nu m-au mirat reacțiile, dar m-au enervat, așa cum mă enervez de fiecare dată la cinema cînd oamenii ajung să se uite la filme pe care nu le înțeleg și deranjează pe ăia care chiar își doresc să le vadă. Iar pe ecran nu era nimic porno sau sexy, erau doar scene foarte bine filmate și realiste ale intimității unui cuplu de oameni obișnuiți, nici prea-prea, nici foarte-foarte, care se iubeau, făceau dragoste, se mîngîiau și alintau așa cum facem în intimitate fiecare dintre noi. Nu era nimic de rîs acolo. Nici măcar părul pubian al personajului principal, care era specific perioadei în care se petrecea acțiunea și, vorba fie-mii, artistic în filme. Și tare m-am îngrețoșat că, în 2017, încă oamenii mai strigă în sală, la cinema, ce evantai are aia, ahahah șa.

Cel mai tare m-a speriat, însă, cheia în care mi-am dat seama că a fost interpretat filmul, tot din comentariile din sală, dar și din discuțiile cu alți oameni care l-au văzut.

Filmul este povestea fiecăruia dintre noi, la un moment dat. Doi oameni care nu știu de capul lor și intră într-o relație din motivele și nevoile greșite (ea depresivă și anxioasă, el cu o nevoie de control și o personalitate codependentă), cu un bagaj emoțional și o copilărie extrem de fucked-up, dar și de obișnuite în România, familii violente, abuzive, disfuncționale și își întrețin o vreme, unul celuilalt, aceste nevoi. Ea, dependentă de antidepresive și anxiolitice, cu atacuri de panică ce o transformă într-o plantă de apartament, dependentă de bărbatul din viața ei. El, cu o nevoie teribilă de a fi salvatorul ei, de a fi necesar la modul absolut, de a-i controla viața în cele mai mici aspecte, de a-i dirija tratamentul, comportamentul, sănătatea, totul, în cele din urmă. Cînd ea rămîne gravidă, în controlul pe care el îl exercită asupra ei, o trimite la terapie, fără să anticipeze că asta se va întoarce împotriva lui în vreun fel. Iar aici începe povestea tipică a oricărei relații în care unul începe să evolueze și să lucreze la sine, iar celălalt rămîne agățat de nevoile lui de la început și în negare. Ea, cu ajutorul terapiei, începe să se pună pe picioare, iese din întunericul depresiei și anxietății, dar și al apartamentului unde era ținută, fără să aibă voie să scoată măcar copilul în parc, fiindcă, nu e așa, nu era în stare, își găsește un job mișto, arată din ce în ce mai bine; în același timp, el rămîne fără job, devine casnic, încearcă să recupereze controlul, îi verifică telefonul, o urmărește, o urăște pe terapeuta despre care crede că a preluat controlul asupra soției lui fiindcă nu își poate imagina că ea poate gîndi cu propria minte, o insultă. Și apoi, firesc, vine ziua în care ea se desprinde de răul pe care i-l face, iar el, ce să vezi, ajunge pe canapeaua terapeutului, ca să înțeleagă ce naiba i s-o fi întîmplat.

Așa s-a văzut filmul de pe scaunele unde am stat eu și bărbatu-meu, doi obișnuiți ai terapiei și ai scotocirilor în sine.

Cum s-a văzut în sală și pe la niște cunoscuți care, culmea, erau foarte aproape de situația asta: el se îndrăgostește de o tipă bolnavă și are super multă grijă de ea, se sacrifică pentru ea, o duce pe la doctori, îi plătește terapia, un adevărat martir, ce mai, iar ea, o nerecunoscătoare, îl părăsește la greu, cînd ea se face bine. Nici urmă de abuzator, de codependent, de control-freak, de om care întreține și hrănește o condiție ca să își satisfacă nevoia de a fi necesar, salvator etc.

Cînd am ieșit, m-am întrebat cu ce ochi aș fi văzut eu filmul ăsta acum niște ani. Sigur, mi-ar fi plăcut scenariul (e un film care începe cu o discuție despre Nietzsche), regia, actorii, povestea, dar aș fi înțeles-o în cheia corectă? Sau m-ar fi atras tragismul ei, fără să fiu capabilă să o decodific, precum cei din sală, tocmai pentru că eu însămi eram într-una dintre poziții și, evident, în negare?

Am rîs pe tema asta cu omul meu, fericiți că suntem amîndoi conștienți de cine suntem, de imperfecțiunile și condițiile fiecăruia dintre noi, că ne-am uitat cu aceiași ochi la filmul ăsta care nu e doar un film ci o realitate perpetuă în jurul nostru.

Mi-am adus aminte, scriind, de experimentul cu crabii, care merge mănușă în povestea filmului. Dacă arunci un crab într-o găleată, cică îi ia o vreme îndelungată, însă va reuși într-un final să iasă. Dacă arunci însă mai mult de unul, doi, trei etc., niciunul nu va mai reuși să iasă vreodată, pentru că, de fiecare dată cînd unul va scoate capul și va încerca, ceilați se vor agăța de el și îl vor trage înapoi. Sună cunoscut, nu?

Nu mă credeți pe cuvînt, mergeți să vedeți filmul ăsta. Cine știe ce mai descoperiți. La voi înșivă.

23 răspunsuri la postarea Ana, mon amour (o interpretare)

  1. Andrada spune:

    Exista un banc ca povestea cu oala de crabi. Era despre iad si cazane pazite de draci care aveau grija sa impunga la loc in cazan pe cine scotea capul. Era insa si un cazan fara paznic…pentru ca acolo cum scotea unul capul, cum era tras la fund de ceilalti. Cazanul cu romani fiind acela…

    • Ion spune:

      Frumoasă povestirea!Aștept sa ieșim și noi la film faptul cat ați povestit atât de frumos face să mergem cât mai curând posibil .Felicitari pentru scriere!

  2. Carmen spune:

    Filme românești… mizeria, hoția, sărăcia, indolența, mediocritatea acestui neam exprimate printr-un limbaj extrem de vulgar.

  3. Ana spune:

    Este un film ffff pros. Este o telenovela de 1mil de euro. Este un film fara valoare daca ai vazut multe filme la viara ta si stii ce e cinemaul de arta.

    • Petronela spune:

      și dacă ai fi critic de film și tot nu ai dreptul să decizi ce e bun și ce e prost, că nu ești vreun Dumnezeu. poți spune ce îți place sau nu, nu să decizi tu că e un film fără valoare. măcar de ai scrie corect românește…

  4. Raj spune:

    Si io am vazuto pe Doamna Ana Barton, mon amour. Ieri, ca a trecut pe la mine pe la gradina depestecanal. Acolo am o casuta mititica tare si doamna Ana cand a vazuto, ma felicitat, ca a zis ca am procedat corect, ca mai intai face omu veceu si dupa aia, casa. Iam zis ca ceeace vede ii casa, nu veceu. Ii mica tare casuta, asa ca a unui scriitor ce traieste de pe urma scrisului. Cand a venit, pentru ca batea vantu dinspre poarta spre mine, miam imbracat la repezeala izmana albastra, cu prohabu la cur, pentru ca sa nu racesc. Am iesit asa, in izmane, ca nu se facea so las sa astepte. Ce mia placut la dna Ana, e ca vorbea cu mine ca si cum nu eram in izmene. O faza asemanatoare am mai vazut la nudisti la capatu Mamaii. Era un grup de nemti, format din mamaia, tataia, fiice, fii, gineri, nepoti si socializa cu un alt grup de nemti, tot in curu gol si-n bearca goala, ca si cum erau imbracati. Io eram la costum, cravata si palarie, ca la nudisti eram sa vaz femei dezbracate. Mam fastacit tare cand am vazuto pe dna Ana si nus cum dracu, mia cazut proteza pe jos si dna Ana sa aplecat, a sterso de colb, de rochita dansei si mia bagato cu nonsalanta in gura. Cand ma vazut asa tuciuriu, ma intrebat daca is tigan. Iam zis ca numa mama si tata, io, nu. Ma mai intrebat ca de ce injuram asa birjareste , ca se auzea din drum si iam zis ca cum de a auzit, ca am gard. Mia zis ca cum dracu sa nu auda, ca gardu e din plasa de sarma. Mia zis sa dau dracului mai incet maneaua, ca nu ne intelegem. Am observat ca, dnu Narcis si dna Ana isi tineau borseta, respectiv poseta, strans, la piept, tematori. Vas ruga , dna Petronela, sa le aduceti la cunostinta ca Raj nu fura, ca are si el valoarea si dusmanii lui. Iam zis ca gura mai frumoasa ca a dv. nam mai vazut si mia zis ca „”Da`gura mea ce dracu are ?”” Iam zis ca si gura dansei e frumoasa, da` nui ca a dv., cu gropita aia cand radeti. A zis hai Narcis sa plecam si dusa a fost. La plecare ma intrebat cum dracu ma lasa politia sa circul cu masina aia de la poarta. Cio avea masina mea, dna Petronela, ca doar anu trecut inainte de Pasti o varuii iar ? A vazuto si dnu Smiley, ala care canta si ma intrebat daca-s nebun. Nebun e el, caci casa de moda Cocu Chanel a stabilit ca in 2016, culoarea anului e verde si io masina o varuisem cu verde. De chituit am chituito cu pamant si balega de cal, ca asa se procedeaza, dar domnii dela Bucuresci is fitosi si batjocuritori. Am fost iar la dv. la Brasov , la un cumatru si am umblat cu grije mare pentru ca sa nu ma violeze ursii gunoieri. Sarumana la dv, la cele doua fiice ale dv. si lu dnu Cotoban !

    • Petronela spune:

      Raj, te-am văzut! și te-am distribuit pă feisbuc. nu ești deloc tuciuriu, eu sunt mai tuciurie decît tine. ce m-am bucurat să te văd!

  5. Raj spune:

    Ii spun io lu dna care a comentat mai sus la ora o1,17 cei aia cenemaul de arta. Cinemaul de arta e ala care e pictat pe dilauntru si pe dianafara de maestru Sabin Balasa. Io stiu ca la ora o1, 17, lumea se babardeste, nu posteaza. Aaa, daca e pe alt fus orar, insamna ca acolo ii pranzu, dar nici la pranz nui bine sa scrii, ca se arde mancarea si niciodata la nervi, dupa ce te bate barbatu, asa cum fac io, ca adineaoarea ma pocnit nevasta cu tuciul in cap. Da`ce, io is prost ? Aveam caciula cazaceasca pe cap. Ha !

  6. jul spune:

    Ai mare dreptate.. din pacate femeile sunt cum sunt.. ma gandesc la sacrificiul facut de bunicele si mamele noastre, sa reziste atatia ani intr-o nefericire crunta, cu barbati posesivi, invidiosi, ipocriti, manipulatori („nu esti in stare”, „lasa ca stiu eu mai bine”, „eu sunt barbatul casei” etc..) si vad ca si in zilele noastre sunt femei tinere care fac compromisul asta de teama sa nu ramana singure, ca „nu ar fi in stare” sa gaseasca pe cineva care sa le merite. Trist.. dar adevarat.

  7. Raj spune:

    La baza is tuciuriu,dna Petro, dar patii ca Maical Gecsan, ma albii.

  8. Raj spune:

    Dar stiti cum e verdele sau albastrul tip case tiganesti, tiganesti-turcesti a la Medgidia, Babadag, Cernavoda ? Daca le privesti o secunda, te doare capul o zi. O ciudatenie, asa cum e si culoarea parului dnului Trump. Un galben-cacat deschis. Deh, cocalari de Manhatan… Are si coafura asta barbateasca ikebana ei, uneori. Visul meu e sa bata vantul in prezenta a 100 de fotografi de la CNN. Doar dnu Basescu &suvitza stiu ce inseamna asta…

  9. Geo spune:

    Aaa..pe bune??deci in viziunea ta tot el barbatul e nenorocitu’? Nu ca ea ar fi,ca nu e vorba de victima si calau’ aici,dar cam prea feminista concluzia ta. Adica faptul ca ala a spalat-o la cur nu a contat?nu din iubire a facut-o?eu nu am vazut acolo tot ce descrii tu,cred ca la un moment dat el s-a pierdut pe sine in grija pt ea..cred ca daca era invers gandeai ca ia uit domne’ce nenorocit(pt ca nu-i asa?”barbatii ie porci”),cum a avut EA grija de porc si el ce face???

    • Petronela spune:

      Însuși autorul cărții după care s-a făcut filmul a dat share articolului meu și a zis: uite cineva care a înțeles. Nu e nenorocitul, nu am zis una ca asta, am zis că fiecare a avut nevoi nesănătoase și și le-au întreținut. Și că el i-a întreținut boala. Nu l-am făcut nicăieri nenorocit, dar nici nu mi se pare vreo victimă. Mîine o să merg la o întîlnire cu Netzer și să îl întreb și pe el ce a vrut să spună regizorul. Orice psiholog îți va spune, însă, exact ce am zis eu. Dacă era invers, aș fi zis exact la fel. 🙂

    • Ning spune:

      De ce as vrea sa citesc o carte, sa vad o piesa sau sa urmaresc un film? La intrebarea asta eu am un singur raspuns: sa aflu ce e in mintea altcuiva, care trebuie sa fie neaparat mai presus de a mea. Si daca descopar asta, ma simt mai bogat si mai puternic. In Netzer eu ma descopar. Prima data in „Pozitia copilului” si de astazi si in „Ana, mon amour”.
      Cu un puternic sentiment de freamat interior m-am tot rasucit in fotoliul din cinema, timp de 2 ore, urmarind un montaj pe cat de atemporal, pe atat de definitoriu pentru o iubire aproape imposibila. EA, o combinatie demolatoare de frumesete dumnezeiasca chinuita de un suflet ratacit. EL, un barbat simplu si drept aflat in fata unui adevarat love-story.
      Cu fiecare cadru ce vine (intr-o succesiune neliniara a axei timpului) personajele devin tot mai complexe si povestea capata un tot mai clar contur; dar, evolutia nu e o poveste de dragoste, ci o poveste care doar pune intrebari, lasand loc de posibile raspunsuri.
      In incercarea de a rezuma, intelegi ca lucrurile se pot citi asa: ea, deprimata de mediul familial al unei copilarii nefiresti, urmeaza un tratament psihiatric inadecvat care da si dependenta; el, prin iubirea ce i-o poarta, reuseste sa o determine sa schimbe terapeutul si astfel sa-si gaseasca leacul; peste ani, Ana ajunge sa treaca(evolueze) de la frica de a iesi din casa, la persoana puternica care munceste si „tine casa”.
      Si care e pretul? Un el care decade de la cel ce era stalpul relatiei la cel care cere ruperea ei.
      Intrebarea cheie care ramane fara un raspuns ferm, vine din partea ei: nu cumva el o iubea doar pe ea, cea slaba si nu pe ea, cea puternica?
      Poate un raspuns il veti avea voi, cei care sper sa vedeti acest film cu acelasi interes ca mine.

  10. Luciana spune:

    Esti tare Petronela, felicitari pentru tot. Maine ma indrept catre librarie sa-mi iau si eu Sfarsitul noptii 🙂

  11. Geo spune:

    Inseamna ca am inteles eu gresit viziunea ta:) am gandit ca tu fiind foarte open minded,nu poti gandi asa,de aceea m-a mirat si intrigat concluzia. Nu sunt misogina(sau mixandra?),dar mi se pare ca in zilele noastre prea se da usor vina si prea se pune la colt barbatul,cand exista si femei rele(ca sa na exprim elegant..eu am fost una din ele,inca lucrez cu mine sa-mi vindec frustrarile si sa nu mi le vars asupra barbatului meu(sa-mi traiasca,intre noi fie vorba,ca eu sa fiu in locul lui nu n-as fi suportat) care nu are nicii vina.

    • Geo spune:

      Nicio vina,mama lui de telefon..

    • Petronela spune:

      ieri am revăzut filmul în prezența actorilor, regizorul a lipsit. au confirmat varianta mea, au și citit articolul și le plăcuse mult, Netzer e un tip care face terapie de 10 ani, iar actorii au fost obligați, în perioada de pregătire și repetiții, care a durat un an, să meargă să se psihanalizeze. unii continuă și acum. știam că am dreptate și că asta era cheia corectă, dar acum știu sigur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *