Comments on: abuzuri

By: Adriana

Adriana — Sun, 01 Jun 2014 09:27:43 +0000

Eu as face-o doar in functie de efectul produs. Pentru ca, oricum, am crescut si trait destul cu culpabilizari cretine si mutilante. Si e greu asa, atunci cand Bunutul nu ti-a daruit imaginatie si, deci, visele nu exista sau nu-ti le ingadui ca sa te aperi.
Dar tu esti asa frumoasa… in sine, incat copiii tai trebuie sa fie minumi si mai frumoase.

By: Petronela

Petronela — Sat, 31 May 2014 20:39:00 +0000

Complet de acord cu tot ce ai spus. Noi suntem oricum nişte generaţii de oameni mutilaţi, nici eu nu ştiu pe nimeni să fi crescut ok… Altfel, greşeli în educaţia copiilor am făcut şi noi. Eu am să îmi imput şi mie o mulţime…

By: Adriana

Adriana — Sat, 31 May 2014 18:08:02 +0000

Doamne cata barbarie exista in lumea asta!
Acesta este subiectul preferat de catvea luni incoace. L-am dezbatut cu oameni intre 18 si 50 ani. Absolut nici unul dintre ei n-a scapat de diferite forme de abuz ale parintilor. Evident ca ma feresc de clasificari, niciodata nu voi spune ca eu am suferit mai mult sau mai putin decat alt copil. Desi…, daca ma gandesc bine, la mine n-a fost chiar asa rau. Doar ca educatia mea s-a limitat la “N-ai voie.” din partea mamei, indiferent de subiect si “Tu sa taci ca esti mica si esti proasta.” din partea tatei. Iar tata a murit si nu mi-a spus niciodata ca ma iubeste, decat intr-o scrisoare lasata pentru mine si pe care am citit-o in seara zilei in care l-am inmormantat. Pe bune ca nu eram sigura. Mama, cerandu-i, la 45 ani mi-a spus ca ma iubeste.
Prima mea amintire (sa fi avut vreo 2 ani si jumatate) sunt zbieretele mamei in spatele meu. Ce facusem? Umblasem cu borcanul EI de piper. Evident ca m-am speriat si l-am scapat din mana. A fost prima data cand mi-a spus ca sunt cel mai rau copil si n-o sa ma ierte niciodata si n-o sa-mi mai vorbeasca niciodata. Si plansetele mele, cu sughituri, implorand iertarea.
Acum am aproape 47 ani, dupa multi ani locuiesc cu mama mea si, evident, ma bucur de fiece secunda ca-i langa mine. Si credeam ca am iertat-o. Ei bine, n-am iertat-o. Poate pentru ca eu nici macar nu mi-am imaginat ca se poate si altfel. Mi-am inchipuit ca asa este normal, chiar daca simteam ca nu imi e bine, si mare mi-a fost mirarea cand am vazut alti parinti imbratisandu-si copiii, dar fara sa inteleg decat foarte tarziu. Eu nu capatam decat cate un pupic pe obraz de ziua mea si de revelion. Pentru ca doar “copiii trebuie pupati doar in somn!”.
… Sau seninatatea mamei cand mi-a spus ca nu m-au dorit? Am fost o intamplare nefericita, intr-un moment nepotrivit: decretul lui Ceausescu din ’66.
O lume stramba pe care nu vad de ce mi-as asuma-o!
Astfel, raman la parerea mea ca nu orice individ ar trebui sa aiba dreptul de a procrea sau privilegiul de a creste copii.

By: Petronela

Petronela — Thu, 01 May 2014 06:44:13 +0000

ăsta mi se pare cel mai cumplit abuz care poate fi exercitat asupra unui copil. îmi pare foarte rău și înțeleg, chiar dacă nu sută la sută, cît de greu îți e și ți-a fost. nu știu ce să spun, mă blochează atîta barbarie. cred că oamenii ăștia ar trebui castrați, pe viu. sunt singurii față de care nu pot avea milă sau iertare. dar poți fi bine, să știi. mai bine. ține bine de omul tău care te iubește și fii bine!

By: Ramona

Ramona — Wed, 30 Apr 2014 16:28:27 +0000

Dar de abuzul prin incest al unui tata vitreg ce spui ? Si ideile pe care ti le baga in cap cum ca asa isi invata tatii fetitele? Si daca nu faci ca el, e cam nasol…ca el e capul familiei ? Si spaima cu care te impresoara ca “ma-ta daca afla se omoara ?” Si ce sa vezi ca mama, dupa ce a aflat nu numai ca nu s-a omorat, dar nici nu l-a parasit de focul banilor…
Iar acum aceeasi mama se intreaba de ce oare m-am indepartat de ea ? WTF, iti trebuie dictionar ?
Textul scris de tine este adevarat 100%…ti-o spune o femeie care si-a trait in spaima adolescenta, care, urmare a cauzalitatii induse, a ales sa se ataseze numai de barbati nepotriviti…care nu poate uita, desi isi doreste cu ardoare asta….care se sacrifica la nesfarsit pentru ca asa a fost invatat paternul din copilarie/ adolescenta. Singurul meu noroc a fost sa dau la un moment dat de un om care, stiind cat am suferit, arata evident ca nu merit sa-si bata joc si ma valorizeaza cat poate de mult. Habar n-am daca va tine o vesnicie, dar e minunat sentimentul sa te simti apreciat si respectat si iubit.

By: Petronela

Petronela — Mon, 28 Apr 2014 10:17:47 +0000

o să scriu, aprofundat şi aplicat, despre asta.

By: ratoiu

ratoiu — Mon, 28 Apr 2014 09:18:58 +0000

petronela, sunt tată de fată şi rezonez cu toate fibrele trupului şi sufletului meu la spusele tale. ai o dreptate a dracului de perfectă, dacă “perfect” ar accepta grade de comparație colocviale. doar că avem o problemă. una mare: textul tău ajunge la oricine, mai puțin la copii şi femeile victime ale violenței domestice. sau prea puţin! iar aici intrăm în cercul vicios care se va învârti necontenit cît îi lumea, carusel ameţitor în care intâlneşti preponderent oameni din categorii sociale defavorizate, care nu au acces la civilizaţie în general, darămite la internet & stuff.

ştiu, este trist. dar nu mai puţin adevărat!

By: Petronela

Petronela — Mon, 21 Apr 2014 09:08:50 +0000

lucrurile alea constituiau un normal care nu mira pe nimeni, din păcate, ani mulţi după am înţeles ce se petrecea, de fapt.

By: Anca

Anca — Mon, 21 Apr 2014 08:38:53 +0000

Ba da,Petronela…ne-ai povestit despre Istvan,bunica-sa si taica-su betiv…:(

By: Petronela

Petronela — Sun, 16 Feb 2014 09:14:15 +0000

aşa este, Ana.